Am vazut cerul deschis Apoc. cap. 20:6-8
- IX -
Christian Briem
5.7 A doua moarte
Este spus inca ceva despre acesti sfinti:
"asupra lor, a doua moarte nu are putere" (20:6).
Ce afirmatie extraordinata este aceasta! Ca participanti la cea dintai inviere, ei au iesit dintre morti sau au fost schimbati (1 Cor. 15:51-52). In ce priveste trupul lor, ei au dezbracat haina muritoare si supusa putrezirii, si au imbracat-o pe cea nemuritoare si nesupusa putrezirii. Pentru ei moartea este inghitita de biruinta, si pot sa strige triumfatori: "Unde iti este boldul, moarte? Unde iti este victoria, moarte?". Ei sunt pentru totdeauna de cealalta parte a pacatului, a mortii si a judecatii. Moartea, sub nicio forma, nu poate sa-i mai atinga, si mai ales sub forma celei de-a "doua morti". Expresia "a doua moarte" nu este ea remarcabila? Ceea ce ne izbeste mai intai, este ca contrastul la "intaia inviere" nu este acela al unei a doua invieri, ci al unei a "doua morti". Cu siguranta, va fi o a doua inviere, dupa cum am vazut deja in Ioan 5, o inviere a celor nelegiuiti, o inviere pentru judecata; dar aici "cea dintai inviere" este pusa in contrast cu "a doua moarte". De ce Duhul Sfant face asa? Cred ca El vrea sa intelegem departarea eterna a celor nedrepti de Dumnezeu, si pentru ca El vrea sa arate ca toti cei care nu au parte de una (intaia inviere) vor cadea cu siguranta sub puterea celeilalte (a doua moarte).
Ajungem la cel de-al doilea punct pe care trebuie sa-l invatam cu certitudine: Exista mai multe feluri de moarte. Atunci cand omul a cazut in pacat, ca pedeapsa din partea lui Dumnezeu, el a fost supus mortii trupului : in ziua aceea a devenit muritor. De atunci, urmatorul cuvant a fost aplicat ca o consecinta necrutatoare: "si dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata... " (Ev. 9:27). Cuvantul lui Dumnezeu confirma acest gand si in alta parte : "plata pacatului este moartea" (Rom. 6:23).
Dar, in acelasi timp, omul a devenit "strain" fata de Dumnezeu (Col. 1:21), despartit de Dumnezeu. Aceasta este un al doilea fel de moarte, moarte spirituala. Aceasta este despartirea morala a omului de Dumnezeu: desi trupul traieste, din punct de vedere moral el este mort fata de Dumnezeu. Desigur, acest adevar inspaimantator nu a fost descoperit decat in Noul Testament (Efes. 2:1), dar el era o realitate de la inceput, de cand omul a ascultat de sarpe, in loc de Creatorul sau. De atunci, omul este "mort in pacate si in faradelegi". Aceasta este o stare exterioara nenorocita si rea. Dar aceasta stare va fi depasita in groaza de o alta stare care va urma intr-un mod inevitabil : a doua moarte, daca nu ne adapostim in timpul vietii sub sangele Mielului.
De asemenea, daca ascultam Evrei 9, unde ni se spune ca este randuit omului sa moara o singura data, si dupa aceea vine judecata, atunci putem spune: a doua moarte este rezultatul acestei judecati, sentinta judecatii divine. Pentru toti oamenii care au murit in pacatele lor, moartea trupului este urmata la timpul sau de invierea judecatii. Judecata in sine are loc inaintea marelui tron alb, si iata masura dupa care Cel care sade pe tron va judeca: "Si daca cineva nu a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc" (20:15). Versetul anterior clarifica ce trebuie sa se inteleaga prin a doua moarte: "aceasta este a doua moarte: iazul de foc".
Aceasta forma grozava de moarte semnifica despartirea eterna a sufletului de Dumnezeu, o moarte permanenta, fara ca moartea fizica sa aduca vreodata eliberarea. Putem noi sa-I multumim suficient Domnului si Mantuitorului nostru pentru faptul ca ne-a salvat de consecintele pacatelor noastre? ca, prin lucrarea Sa implinita la crucea de pe Golgota, El a avut grija ca "a doua moarte" sa nu mai aiba nicio putere si autoritate peste "fiii invierii"?
5.8 Preoti imparatesti
Dupa mentionarea de ce rascumparatii nu mai trebuie sa se ingrijoreze, urmeaza o binecuvantare pozitiva care va apartine in aceeasi masura tuturor acelora care au parte de cea dintai inviere. Acum este vorba de "preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos". Ce vrea sa zica aceasta?
" ... ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor imparati cu El o mie de ani" (20:6).
Caracteristica principala a unui preot este de a putea intra in prezenta lui Dumnezeu. Aceasta era prefigurat clar in preotia din Israel.
Ori, noi suntem deja de acum preoti; nu este nevoie sa asteptam pentru aceasta invierea. Toti adevarati crestini sunt. Aceasta este in contrast clar cu Israel unde o singura clasa speciala din popor avea acest privilegiu. Credinciosii din timpul harului alcatuiesc, dupa 1 Petru 2, o "preotie sfanta pentru a aduce jertfe spirituale lui Dumnezeu" (v. 5). Lui Dumnezeu Ii face placere cand copiii Sai, prin lucrarea Duhului Sfant, aduc ca jertfe ce se inalta din inima lor in lauda si adorare prin contemplarea Fiului Sau. "Prin El (Domnul Isus) deci sa-I aducem neincetat jertfa de lauda lui Dumnezeu, adica rodul buzelor care marturisesc Numele Lui" (Ev. 13:15). Esenta preotiei sfinte este de a avea acces la Dumnezeu, de a intra in sanctuarul prezentei Sale, si de a-I aduce jertfe de lauda. Ele sunt placute prin Isus Hristos.
In acelasi capitol din 2 Petru, cateva versete mai departe, este vorba de o alta preotie, preotia imparateasca (v. 9). Preotia sfanta corespunde preotiei lui Aaron, in timp ce preotia imparateasca corespunde la ceea ce este prefigurat prin Melchisedec (Ev.7). In timp ce Aaron intra in sanctuar pentru a aduce sange de animale (Lev. 16:11-17), Melchisedec a iesit pentru a aduce paine si vin pentru a-l binecuvanta pe Avraam (Gen. 14:18 ; Ev. 7:1). Nu exista nicio indoiala ca atat Aaron cat si Melchisedec sunt imagini ale adevaratului Mare Preot, Hristos. Aceste imagini sunt implinite in El.
Ori, preotia aaronica era indreptata dinspre oameni spre Dumnezeu, in timp ce preotia dupa randuiala lui Melchisedec era indreptata dinspre Dumnezeu spre oameni. Acest lucru este adevarat si in legatura cu Insusi Marele nostru Preot, cat si cu noi insine, familia Sa preoteasca. Cu siguranta, Domnul Isus este astazi in cer preot dupa randuiala lui Melchisedec (Ev. 5:6), dar El exercita preotia Sa in favoarea noastra dupa felul lui Aaron: dinspre oameni spre Dumnezeu. Asa este spus in Ev. 7:25 ca El este pururea viu ca sa mijloceasca pentru noi. Noi, crestinii, apartinem cu totii de casa Marelui Preot, si preotia noastra este, asa cum am vazut, indreptata spre Dumnezeu: venim inaintea Lui si Ii aducem adorare in puterea Duhului. Aceasta este partea preotiei sfinte.
Dar noi suntem, de asemenea, o preotie imparateasca, ca Marele nostru Preot, dupa randuiala lui Melchisedec, dupa tipul acestui personaj misterios, imparat al Salemului si in acelasi timp preot al Dumnezeului Preainalt (Ev. 7:1). Preotia imparateasca se ocupa cu revelarea lui Dumnezeu fata de oameni, si de a-i binecuvanta. Aceasta este un gand foarte mare si inalt in inima lui Dumnezeu: vrea sa arate oamenilor cine este El cu adevarat, si ca El este bun. El vrea sa-i binecuvanteze din belsug, si nu cauta decat binele lor. Satan a inteles aceasta si incurca lucrurile ca sa le para oamenilor o nebunie: "Dumnezeu nu este atat de bun cum a zis, sau cum ar trebui sa fie", si in general oamenii l-au crezut mai mult decat pe Dumnezeu. Dar va veni timpul cand, dupa planul creatiei Sale, se va vedea unde este adevarul.
Acesta este momentul despre care citim ceva aici in Apocalipsa 20. Desigur, ca preotie imparateasca, noi avem inca de astazi datoria mareata de a vesti virtutile Celui care ne-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata (1 Pet. 2:9). Prin viata noastra evlavioasa, putem deja sa aratam oamenilor in acest timp maretia si bunatatea lui Dumnezeu, si putem anticipa intr-o anumita masura ceea ce va constitui intr-o zi binecuvantarea Imparatiei.
Totusi, Marele nostru Preot, Hristos, nu a iesit inca din Locul prea sfant, El este inca "ascuns in Dumnezeu" (Col. 3:3). El nu a parasit inca locul de la dreapta lui Dumnezeu. El trebuie sa-Si ia, de asemenea, pe rascumparatii Sai in gloria lui Dumnezeu prin rapire, inainte de a iesi impreuna cu ei din cerul deschis (19:14) si de a le incredinta tronurile si stapanirea (20:4,6). Dar, cand ultima etapa a primei invieri se va incheia, cand nu va mai fi niciun rascumparat care sa doarma in tarana pamantului, atunci va veni timpul cand, ca Melchisedec, El va aduce binecuvantarea oamenilor de pe pamant intr-o masura fara seaman.
Bineinteles, pentru aceasta va folosi pe cei care i-a facut o imparatie, preoti pentru Dumnezeul si Tatal Sau (1:6). Ei sunt numiti aici "preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos". Ei vor imparati impreuna cu El si vor exercita sub autoritatea Sa, adevaratul Melchisedec, preotia lor imparateasca pentru binele oamenilor care vor trai atunci pe pamant. Sa ne amintim in treacat ca la inceputul Imparatiei nu vor fi decat oameni nascuti din nou (Ioan 3:3-5).
Atunci se va vedea in cele din urma, intr-un mod perfect, ceea ce diavolul a cautat dintotdeauna sa conteste si ceea ce oamenii inselati de el nu voiau niciodata sa creada : ca Dumnezeu este bun. Noi o stim deja de astazi, si o spunem oamenilor pentru ca ei sa se pocaiasca. Dar, in acea zi de domnie a pacii lui Hristos, aceasta va fi aratata in mod public inaintea tuturor oamenilor. Atunci vor avea parte de binecuvantari pamantesti pe care le vor obtine fara merite. Si atunci cand Hristos, Domnul nostru, Se va aseza pe tronul Sau ca Imparat si Preot (Zah. 6:1), atunci noi vom avea infinitul privilegiu de a exercita preotia imparateasca pe parcursul celor o mie de ani - spre onoarea Sa si spre gloria lui Dumnezeu si pentru binecuvantarea oamenilor.
6 In pragul eternitatii
Ultimile doua paragrafe din cap. 20 din Apocalipsa (v. 7- 10 si 11-15) ne conduc direct pana la portile eternitatii. Cand ne gandim la aceasta ne copleseste un sentiment de o gravitate sfanta. Versetul 7 incepe astfel: "Si, cand se vor implini cei o mie de ani". Noi ne aflam aici intr-o perioada de timp, care incepe la sfarsitul mileniului, si care se intinde pana la inceputul eternitatii. Durata sa nu este revelata. Cu toate acestea, putem presupune, ca lucrurile prezentate aici se vor desfasura rapid, cel putin in masura in care ele privesc pamantul.
6.1 Ultima punere la proba
"Ziua Domnului", dupa cum am mentionat deja, va avea nu doar "dimineata" si "amiaza" sa, ci, de asemenea, "seara" sa: domnia de pace a lui Hristos, care va dura o mie de ani, va lua sfarsit, de asemenea, intr-o zi.
Deschiderea acestei domnii, care poate fi numita intr-un fel "dimineata" sa, va fi marcata de judecati grozave. Nu vor mai fi, atunci, judecati ale providentei lui Dumnezeu, caracteristice celor care vor avea loc in timpul celor sapte ani inainte de aparitia Domnului, - care ne sunt reprezentate simbolic in cap. 6 la 18 din Apocalipsa prin sapte "peceti", sapte "trambite", si sapte "potire ale maniei lui Dumnezeu". Spre deosebire de acestea, in "dimineata" zilei Domnului, Domnul Isus va iesi, in Persoana, din cer si El Insusi va judeca direct pe vrajmasii Sai (19:11).
"Soarele dreptatii", avand videcarea in aripile Lui (Mal. 4:2) va sta apoi pe bolta cerului - timp de o mie de ani. Israel va inflori si va inmuguri, si va umple cu rod fata lumii (Is. 27:6). Creatia va fi eliberata din robia stricaciunii (Rom. 8:21), si o inchinare universala va fi adusa Domnului Isus. "Tot pamantul Ti se va inchina si-Ti va canta psalmi; va canta psalmi Numelui Tau" (Ps. 66:4). "Si pe orice faptura care este in cer si pe pamant si sub pamant si pe mare si pe toate cele din ele le-am auzit spunand: A Celui care sade pe tron si a Mielului fie binecuvantarea si onoarea si gloria si puterea, in vecii vecilor!" (Apoc. 5:13).
Acesta va fi un timp minunat pentru pamant. Cu greu putem descrie rezultatele glorioase care vor fi produse atunci prin faptul ca Satan va fi legat si ca prezenta lui Hristos va fi aratata in putere si in exercitarea dreptatii Sale. Cartea Apocalipsa nu ofera, dupa gandul lui Dumnezeu, cadrul potrivit pentru descrierea acestui timp glorios si binecuvantat. Pentru a sti mai mult, trebuie sa cercetam ce ne este prezentat in Psalmi si in scrierile profetice ale Vechiului Testament. Acestea contin numeroase descrieri entuziaste despre aceasta perioada extraordinara care va avea loc pe pamant.
6.1.1 "Seara" zilei Domnului
Dar ziua Domnului se va incheia prin declinul si sfarsitul ei. "Seara" sa va fi anuntata prin semne vestitoare de anumite nenorociri, pe care as vrea sa le abordez. Mai intai de toate va exista faptul ca, multi vrajmasi de-ai Sai I se vor supune "lingusindu-L" datorita maretiei puterii Sale (Ps. 18:44 ; 66:3). Ei se supun, cu siguranta, dar ei nu au credinta, nici adevarata smerenie, si ei nu o fac decat din obligatie.
Mai presus de toate, atunci va exista inca starea rea a inimi omului, pe care noi insine o cunoastem bine. In capitolul anterior ne-am ocupat de faptul ca pacatul va exista inca in timpul mileniului. In acele zile, ca si in ziua de astazi, copiii se vor naste cu o inima rea, dar ei vor fi deprinsi, de la cea mai frageda varsta, cu gloria si cu puterea publica a lui Hristos. Cu siguranta, multi dintre ei se vor converti la Domnul Isus. Dar este, de asemenea, sigur ca multi se vor obisnui cu minunile stapanirii ceresti, se vor impietri si vor deveni astfel instrumente potrivite pentru diavol, atunci cand el va fi dezlegat pentru putin timp. Suntem noi uimiti de atata duritate de inima in fata intregii puteri si glorii a Domnului? In principiu, din nefericire, lucrurile nu sunt diferite astrazi. Harul lui Dumnezeu, s-a raspandit vreodata cu atat claritate ca in acest timp prezent de har? Oamenii s-au obisnuit la fel cu acesta si - resping harul.
Un pasaj remarcabil din cartea profetului Isaia vizeaza aceasta grupa mare de oameni rai din timpul Imparatiei, cu consecintele la care se pot astepta: "Daca se va face indurare celui rau, el nu va invata dreptatea; in tara dreptatii el va nedreptati si nu se va uita la maretia Domnului. Mana Ta, Doamne, este inaltata, dar ei n-o vad; dar vor vedea ravna Ta pentru poporul Tau si vor fi rusinati; da, focul ii va mistui pe vrajmasii Tai" (Is. 26:10,11). Focul ii va mistui - acesta va fi raspunsul lui Dumnezeu. Vom intalni aceasta in continuarea paragrafului nostru din Apocalipsa.
Atunci cand se compara intre ele diferite parti din Cuvantul profetic, se pare ca dupa distanta unei tari fata de Palestina, teama de Domnul va fi mai mare sau mai mica de la o tara la alta. In Israel insusi, unde soarele nu va apune, "ei toti vor fi drepti" (Is. 60:19-21). Descendentii lor si descendentii descendentilor lor se vor bucura in mod constant de binecuvantari "de acum si pentru totdeauna" (Is. 59:21). Domnul va avea ochii peste credinciosii tarii, pentru a-i face sa locuiasca cu El. Dar, "cel care practica inselaciunea nu va locui inauntul casei mele; cel care spune minciuni nu va sta inaintea ochilor mei" (Ps. 101:6-8). Egiptul si Asiria vor fi natiuni privilegiate, ele "vor sluji Domnului" (Is. 19:23-25).
Dimpotriva, cei a caror inima rea va ramane neschimbata, vor fi indepartati dintr-o tara in care chiar fiecare cazan (oala) va fi un lucru sfant, consacrat Domnului (Zah. 14:21). Aceasta sfintire absoluta pentru Domnul va fi de nesuportat pentru o minte neinnoita. Atunci cand Satan va fi eliberat din Adanc, pentru putin timp, el va sti exact unde sa se indrepte pentru a-i gasi pe cei care-l vor asculta cu supunere - spre natiunile din cele "patru colturi ale pamantului" :
"Si, cand se vor implini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat din inchisoarea lui si va iesi ca sa amageasca natiunile care sunt in cele patru colturi ale pamantului, pe Gog si pe Magog, ca sa-i adune pentru razboi pe cei al caror numar este ca nisipul marii" (Apoc. 20:7,8).
6.1.2 Ultima punere la proba, o necesitate ("trebuie")
S-ar putea pune intrebare: Este necesar ca Satan sa fie eliberat din nou, dupa incheierea acestui timp binecuvantat, si fara precedent, pentru a-i permite sa amageasca inca odata pe oameni ? Ori, versetul 3 din capitolul nostru spune in mod expres: "dupa acestea trebuie sa fie dezlegat pentru putin timp". Cred ca necesitatea pentru aceasta poate fi infatisata sub doua aspecte. In primul rand, Dumnezeu vrea sa arate ca Satan nu s-a schimbat absolut deloc, in ciuda sederii sale timp de o mie de ani in Adanc. El i-a amagit pe oameni in trecut si-i va amagi la fel in viitor. Mia de ani in Adanc nu l-au schimbat cu nimic.
Pe de alta parte, inainte de a executa judecata Sa definitiva, Dumnezeu vrea sa exprime foarte clar si de o maniera de netagaduit, ca omul, de asemenea, a ramas acelasi, asa cum este, rau si stricat, in ciuda celor o mie de ani de binecuvantari imbelsugate. Oamenii se pot scuza astazi ca ei ar putea crede mai usor in Dumnezeu si in Hristosul Sau, daca lucrurile le-ar fi mai favorabile; dar cu toata aceasta nenorocire, aceasta nedreptate nu pot! Dumnezeu, prin aceasta ultima mare punere la proba impusa oamenilor, va demonstra pentru totdeauna cat de mult acest rationament este gresit. Aceasta trebuie sa se intample. Un angajat poate nu si-a furat niciodata seful. Dar ce inseamna acest lucru, daca el nu a avut inca ocazia? Pentru aceasta Dumnezeu i-a permis diavolului sa aiba acces in gradina Eden, si pentru aceasta ii permite astazi sa-i amageasca pe copiii Sai.
Pentru acest lucru, de asemenea, toate natiunile care au gustat din stapanirea binecuvantata a lui Hristos, vor fi puse inca odata la proba. Daca oamenii, in timpul dispensatiilor trecute, au respins ficare desfasurare a bunatatii lui Dumnezeu, cum vor raspunde ei la stapanirea dreapta si desavarsita a Fiului Omului? Daca nu L-au primit pe Hristos in timpul smereniei Sale, Il vor primi ei in timpul inaltarii Sale? Aceste versete ne ofera raspunsul.
Atunci cand Adversarul va avea o noua ocazie de a-i insela pe oameni, el va castiga atunci un nou succes, la un nivel infricosator. El va aduna o armata numeroasa ca nisipul marii. "Sfintii" vor fi si ei acolo, ca "cetatea cea iubita", dupa cum vom vedea in continuare. Dar marea masa a natiunilor il vor urma pe Satan.
Aceasta va fi expusa din nou intr-o zi speciala, si pentru ultima oara: cand omul va fi pus la proba in cele mai favorabile circumstante, el manifestand totdeauna o rautate si o stricaciune neschimbatoare. Numai lucrarea interioara a harului poate sa duca la o adevarata schimbare. Doar nasterea din nou poate sa-l faca in stare sa se bucure in Dumnezeu si in binecuvantarile Sale. Inima naturala nu este in stare. Este ceea ce se va dovedi prin aceasta ultima punere la proba a omului. "Trebuie sa fiti nascuti din nou" a spus altadata Domnul Isus (Ioan 3:7). Aceasta ultima perioada din istoria umanitatii va confirma definitiv adevarul cuvintelor Sale.
Dar ce dar al harului lui Dumnezeu ca noi, copiii lui Dumnezeu, putem deja de astazi, prin credinta, sa intelegem ce vrea sa zica a fi "nascuti din apa si din Duh"! Noi nu avem nevoie sa asteptam timpul gloriei de sus, nici zilele Imparatiei de pe pamant, pentru a ne bucura de binecuvantarile lui Dumnezeu. Primind viata cea noua, viata eterna, Dumnezeu ne-a facut deja in stare sa ne bucuram de binecuvantarile spirituale, care depasesc cu mult binecuvantarile Imparatiei, si care sunt potrivite locurilor ceresti (Efes. 1:3). Noi ne bucuram deja, inainte de a intra prin inviere in aceasta scena unde ele isi au adevaratul lor loc. Minunat har al lui Dumnezeu !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu