Istoria profetica a crestinatatii vazuta in cele sapte adunari din Asia in Apocalipsa 2 si 3
- VI -
Raymond K. Campbell
6 Mesajul catre Sardes - Apoc. 3:1-6
6.1 Introducere
In mesajul catre Tiatira am vazut ca un mare rau a patruns in Biserica marturisitoare in cursul acestei perioade din istoria sa. Elemente din iudaism si din paganism au fost adaptate si un sistem intemeiat pe invataturi rele s-a dezvoltat sub imaginea stricatei Izabela, care ratacea pe robii lui Dumnezeu in curvie spirituala si idolatrie. Am vazut ca aceasta isi are deplina sa implinire si dezvoltare in sistemul romano catolic care continua si astazi, fara nicio schimbare sau pocainta fata de raul care il caracterizeaza.
In biserica din Sardes, este prezentarea profetica a cincei perioade din biserica marturisitoare sau crestinatatea. In aceasta adunare si in perioada de timp pe care ea o reprezinta profetic, nu gasim niciunul din marile rele de care Domnul a vorbit la Tiatira. Este evident ca, dupa mesajul din Sardes, ceva nou a inceput. Domnul zice: "Aminteste-ti deci cum ai primit si ai auzit si pastreaza si pocaieste-te!" (3:3a).
6.2 Reforma
Intre perioadele istorice ale crestinatatii, caracterizate prin situatiile din Tiatira si Sardes, a avut loc o lucrare puternica a Duhului lui Dumnezeu, cunoscuta sub numele de Reforma. Aceasta s-a dezvoltat pe o perioada de cateva sute de ani si a atins plinatatea si apogeul sau in prima parte a sec XVI. Aceasta este epoca in care a inceput miscarea protestanta. Este important de subliniat ca biserica din Sardes nu reprezinta profetic Reforma insasi, ci mai degraba starea si conditia in care a cazut apoi protestantismul, atunci cand puterea si impulsul acestei puternice miscari a Duhului lui Dumnezeu s-au estompat.
Inainte de a examina mesajul Domnului catre Sardes, va fi util sa privim putin cateva din trasaturile lucrarii Duhului lui Dumnezeu in Reforma si instrumentele de care El S-a folosit. In studiul nostru precedent, am vorbit despre John Wycliffe, nascut in Anglia spre anul 1320, care a fost primul traducator al Bibliei in engleza. El a fost numit "Steaua de dimineata a Reformei". Jan Hus, nascut spre anul 1373 si Jeronim de Praga (1363-1416), ambii din Boemia, au continuat sa poarte flacara adevarului lui Wycliffe. Apoi au fost "fratii moravieni" care s-au remarcat prin zelul lor misionar si prin faptele lor. Ei au publicat spre anul 1470 o traducere a Bibliei in limba boema.
Una dintre cele mai mari si mai pretioase realizari din epoca Reformei a fost traducerea Bibliei in limbile vremii de atunci, si multiplicarea si raspandirea Bibliei in mainile poporului. In timpul perioadei din Tiatira, Biblia era practic o carte pierduta. Ea era tradusa doar in latina, pe care foarte putini oameni o stiau, si numai cateva exemplare existau, datorita faptului ca trebuia sa fie copiate de mana, caci tehnica tipariri nu fusese inca inventata. Aceasta perioada este cunoscuta in istorie ca Evul intunecat. Raul prospera atunci, deoarece Biblia era o carte ascunsa si lumina sa nu era raspandita. Psalmistul zice: "Descoperirea (lit. "intrarea", "deschiderea") cuvintelor Tale lumineaza, dand pricepere celor simpli" (Ps. 119:130). Atunci cand Cuvantul lui Dumnezeu straluceste, el da lumina care alunga intunericul si raul. Cand el este ascuns, raul infloreste.
Dumnezeu a facut ca sa fie regasit adevarul Sau, si a dat lumina Cuvantului Sau poporului. Pentru aceasta, era nevoie ca Scriptura sa fie tradusa din limbile de origine, ebraica si greaca, si de asemenea din latina, in limba obisnuita a oamenilor de rand, si era nevoie de mijloace care sa permita multiplicarea rapida a Bibliei traduse. Dumnezeu a ridicat anumiti oameni, care au putut traduce Scriptura, si Dumnezeu a lucrat astfel incat tehnica fabricarii hartiei sa fie descoperita in sec. XIII si XIV si ca tehnica tiparirii sa fie inventata in sec. 15. Prima carte tiparita a fost Sfanta Biblie, de Gutenberg in Gemania in jurul anului 1456. De atunci Cuvantul lui Dumnezeu s-a multiplicat rapid si a fost pus in mainile poporului.
Una din figurile cele mai marcante ale Reformei a fost Martin Luther, pe care Dumnezeu l-a folosit cu putere pentru a reaminti sufletelor suficienta Sfintei Scripturi si pentru a scoate la lumina marele adevar al Evangheliei cu privire la indreptatirea numai prin credinta. Nascut in Germania in anul 1483, el a vazut o Biblie pentru prima data intr-o biblioteca din Erfurt, in anul 1505. Dupa ani de profunde framantari launtrice, el a ajuns la o adevarata pace cu Dumnezeu prin cuvintele din Romani 1:17: "Cel drept va trai prin credinta". De atunci, el a devenit marele erou al indreptatirii prin credinta ca invatatura speciala a Evangheliei, si a dezvaluit falsurile papalitatii, si a pus capat domniei Romei. In anul 1517, Luther a afisat tezele sale pe usa bisericii din Wittenberg. In cele 95 de propozitii, a sfidat intreaga biserica catolica in ceea ce priveste vanzarea indulgentelor. In anul 1520, a ars in public bula pontificala care-l excomunica din Biserica, respingand astfel jugul Romei si devine in mod deschis un impotrivitor fara compromisuri al acestui sistem rau. Acesta a fost un pas indraznet si curajos, si natiunea germana s-a aliat in jurul credinciosului slujitor al lui Dumnezeu si puterea Romei a fost zdrobita pentru prima oara dupa mai mult de o mie de ani.
Dupa pozitia curajoasa si ferma a lui Luther inaintea augustei adunari de mai mult de 5000 de persoane, cuprinzand pe mai marii epocii, din Dieta de la Worms in aprilie 1521, el a fost dus de prieteni in castelul din Wartburg, unde a fost pazit in secret tmp de aproape un an. Aici, el a inceput cea mai mare si cea mai de folos dintre toate lucrarile sale, traducerea Bibliei in limba germana. A publicat Noul Testament in septembrie 1522 si o a doua editie a aparut in decembrie 1522. Ea s-a raspandit de la un capat la altul al Germaniei si in multe tari, si a fost laudata aproape de toti in toata Germania. Ea a devenit cartea poporului, o carte nationala, Cartea lui Dumnezeu. Reforma era acum asezata pe temelia solida a Cuvantului lui Dumnezeu. Spre anul 1533, 58 de editii ale Noului Testament au fost deja tiparite. In anul 1530, ansamblul Vechiului Testament a fost tradus de Luther cu ajutorul lui Melanchthon si a altor prieteni, si apoi publicat. De acum, Cuvantul lui Dumnezeu complet era in mainile poporului in propria sa limba, si Dumnezeu Insusi putea astfel sa vorbeasca inimii si constiintei oamenilor.
De asemenea, ar trebui sa precizam ca Biblia a fost tradusa in multe limbi de reformatori izolati in diferite tari. O versiune italiana a aparut in anul 1474, o versiune in Boemia spre anul 1470, in Olanda in anul 1477, in Franta in anul 1477, in Spania in anul 1478. Astfel, Duhul lui Dumnezeu lucra si anunta Reforma care se apropia. Acum, datorita lucrarii pe care Dumnezeu a facut-o prin Luther si trezirirea in imperiul german, reinoirea Evangheliei si lucrarea Reformei s-au raspandit si au afectat profund starea generala a Europei. Suedia, Danemarca, Olanda, Elvetia, Belgia, Italia, Spania, Franta si Insulele britanice au fost atinse de aceasta miscare a Duhului lui Dumnezeu si "astfel, cu putere crestea si se intarea Cuvantul Domnului", ca in zilele lui Pavel la Efes (Fapte 19:20).
Cu toate acestea, papalitatea de la Roma persevera in opozitia sa plina de ura fata de reformatori, si a hotarat sa extermine pe luterani prin foc si sabie. Prima Dieta de la Spire a fost convocata in iunie 1526 si o a doua Dieta a fost convocta in acelasi loc in primavara anului 1529. Obiectivul declarat al biserici romano catolice la a doua Dieta era sa opreasca imediat ereziile Reformei prin sabie. Printii germani s-au unit si au protestat, apoi au prezentat in scris un nobil manifest de revendicari si de protestare. Pentru aceasta reformatorii au fost numiti "protestanti". Astfel a aparut termenul inca utilizat care desemneaza toate bisericile si gruparile care protestau in principiu impotriva doctrinelor, ritualurilor si ceremoniilor bisericii Romei.
Principiile protestarii reformatorilor de la Spire si cele de la Marturisirea de la Augsburg din anul 1530 au fost introduse in constitutia nationala a Germaniei, si printii germani s-au angajat sa apere aceste convingeri prin forta armata a puterii guvernamentale. Protestantismul a luat atunci o forma politica, si gloria morala a Reformei a scazut. Biserici nationale s-au format in diverse tari cu crezuri evanghelice ca facand parte din politica de guvernare, si puterea politica s-a angajat ca sa le sprijine.
Atunci cand elementul politic a patruns si a dominat curand, cand actiunea ofensiva exterioara si protectia bisericilor reformate a cazut in mainile principilor guvernamentali, "sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu" (Efes. 6:17) a fost schimbata cu sabia carnala si bratul de carne, si nu a mai fost nicio inaintare spirituala dupa aceasta. Scanteia si ardoarea adevarului lui Dumnezeu, si primul val de binecuvantare a disparut repede; si un formalism rece si fara viata, o marturisere goala s-a instalat in protestantism. Nu mai depindeau de Domnul, Duhul lui Dumnezeu era intristat si nu mai era puterea Duhului lui Dumnezeu asa cum a fost ea manifestata in zilele de la inceput.
Astfel, cuvintele Domnului la Sardes: "Stiu lucrarile tale - ca ai numele ca traiesti, si esti mort" (3:1), descriu adevarata stare a protestantismului cand puterea, frumusetea infloritoare si impulsul Reformei s-au stins, si cand un formalism mort si o marturisire goala, lipsita de viata spirituala, s-a instalat. Iata starea si conditia crestinatatii in perioada pe care Sardes o prezinta profetic.
Cu aceasta scurta schita a Reformei ca fundal, vom putea sa intelegem mai bine mesajul Domnului catre Sardes, si sa intram mai adanc in semnificatia detaliilor de care ne vom ocupa in continuare.
Se crede ca cuvantul "Sardes" provine dintr-un cuvant ebraic "saird" care inseamna "o ramasita". O ramasita a fost scoasa afara din sistemul ingrozitor de rau care s-a dezvoltat pe parcursul perioadei din Tiatira, sistemul catolic al Izabelei. Dar, dupa cum am vazut in studiile precedente, multi s-au alaturat la aceasta adevarata ramasita din protestantism pentru ratiuni politice si de alta natura, si de acum acest protestantism devenise in special o marturisire fara viata pe care Domnul a caracterizat-o ca avand "numele ca traiesti, si esti mort".
6.3 1) Cum Se prezinta Domnul
"Si ingerului adunarii din Sardes scrie-i: Acestea le spune Cel care are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele" (3:1).
Domnul Se prezinta la Sardes ca Cel care are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele. Duhul lui Dumnezeu vorbeste de putere, caci Domnul le-a spus ucenicilor: "Veti primi putere, cand va veni Duhul Sfant peste voi, si veti fi martorii Mei" (Fapte 1:8). Cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu indica o plinatate de putere; Domnul aminteste astfel bisericii din Sardes ca El are plinatatea puterii si aceasta plinatate este disponibila pentru ei prin Duhul lui Dumnezeu. In Apocalipsa 5, Domnul este vazut ca Miel "avand sapte coarne si sapte ochi, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise pe tot pamantul" (5:6).
Biserica este alcatuita din credinciosi "ziditi impreuna, pentru a fi o locuinta a lui Dumnezeu in Duh" (Efes. 2:22), si ea este sfera de lucrare si de putere a Duhului. Dar la adunarea din Sardes nu vedem niciun semn de activitate a Duhului. Ea era rece, formala si moarta. Duhul lui Dumnezeu era intristat, neglijat si lasat de-o parte. Miscarea protestanta din perioada Sardes se sprijinea pe bratul de carne ca putere pentru a combate raul si puterea Romei, in loc sa conteze pe puterea Duhului lui Dumnezeu. La inceput, reformatorii au fost imbracati cu putere prin Duhul lui Dumnezeu, dar in masura in care Reforma a continuat, ei au facut marea greseala de a se baza pe bratul guvernarii seculare pentru protectie si ajutor. Duhul lui Dumnezeu a ridicat o marturie impotriva raului prin Biserica protestanta, dar nu s-au increzut in El si nici nu au depins de El pentru a mentine aceasta marturie. Regii si principii guvernamentali erau obositi de jugul apasator al Romei si erau bucurosi de a se debarasa; s-au alaturat deci la miscarea protestanta datorita animozitatii naturale fata de acest sistem rau. Astfel, oameni care nu erau nascuti prin Duhul lui Dumnezeu, nici condusi de Duhul, au devenit elementele esentiale ale miscarii protestante din aceasta perioada a Sardesului, si acesta devenind repede o marturisire fara viata lipsita de puterea spirituala.
Din aceasta cauza, Domnul Se prezinta la Sardes ca Cel care are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu, plinatatea de putere. Daca ei aveau nevoie de tarie si de putere in marele conflict impotriva raului, acestea erau disponibile pentru ei in Duhul lui Dumnezeu. Acelasi lucru este valabil pentru Biserica lui Dumnezeu de astazi, si pentru fiecare credincios in mod individual. Putem sa fim "intariti cu putere, prin Duhul Sau, in omul dinauntru" (Efes. 3:16). Biserica marturisitoare de astazi este caracterizata de aceeasi indiferenta fata de Duhul lui Dumnezeu si se bazeaza si ea pe bratul de carne ca si protestantismul de odinioara; cuvintele Domnului catre biserica din Sardes sunt, de asemenea, o aplicatie practica si pentru timpul actual.
De asemenea, Domnul spune ca El are cele sapte stele. Am remarcat mai inainte ca in Apoc. 1:20 se spune: "cele sapte stele sunt ingeri ai celor sapte adunari". Ei sunt mesagerii, si cei care poarta responsabilitatea in adunare si sunt asezati acolo pentru a da lumina cereasca. Domnul ar vrea sa ne reaminteasca ca El este Cel care da daruri in Adunarea Sa, si toti cei care ar vrea sa fie instrumentele luminii pentru El, trebuie sa se alipeasca in totul de El, si sa recunoasca autoritatea Lui, si sa se increada in El pentru orice nevoie. El are cele sapte stele. Orice slujire adevarata trebuie sa vina de la El prin Duhul lui Dumnezeu. Avem nevoie de evanghelisti pentru a predica Evanghelia? Supraveghetorii sunt ei necesari in adunarile locale? Da, toate aceste daruri si slujbe sunt necesare in Adunare si trebuie sa fie primite din partea lui Hristos, Capul cel viu al Adunarii. El poate sa dea astfel de daruri si slujbe, si o face, si noi trebuie sa privim la El pentru a le avea, in loc sa intemeiem un sistem de slujire asa cum a facut protestantismul. Domnul ar vrea ca adunarea din Sardes, si noi astazi, sa realizam ca, in ciuda neajunsurilor si a lipsei de putere in Biserica, nu exista niciun neajuns impreuna cu El, nicio lipsa de putere sau de slujire. Toata plinatatea puterii locuieste in El pentru Biserica Sa, trebuie numai sa ne incredem in El si sa depindem de El prin credinta pentru a primi din plinatatea Sa.
Cititorul isi va aminti ca, in introducerea acestor studii, am subliniat contrastul in modul in care Domnul Se prezinta la Efes pe de-o parte si cum o face la Sardes. In scrisoarea catre Efes, Domnul Se prezinta ca Cel care tine cele sapte stele in mana Lui dreapta; dar aici in Sardes nu se spune ca El are cele sapte stele in mana Lui. Motivul acestei diferente este ca in timpul de la Efes, perioada care a urmat dupa apostoli, Domnul era recunoscut ca si Cap al Bisericii, si astfel se incredeau in El. Dar aceasta nu mai este adevarat in Biserica din perioada din Sardes, si nici in Biserica marturisitoare de astazi. Hristos nu mai este recunoscut ca si Capul cel viu si singurul Cap al Bisericii. Acest loc este dat oamenilor, si se priveste spre ei in loc sa se priveasca la Domnul din glorie care este viu. Nu se mai vede si nu se mai poate recunoaste stele ca fiind in mana dreapta a Domnului. Adevaratul esec al protestantismului a fost, si este, de a nu da Domnului Isus Hristos locul autoritatii supreme si de Cap si de Cel de care sa depindem.
6.4 2) Mustarea Domnului
"Stiu lucrarile tale - ca ai numele ca traiesti, si esti mort" (3:1b).
Aceasta este estimarea Domnului fata de lucrarile si de starea din Sardes, biserica marturisitoare din perioada Sardesului, da, protestantismul. Cel care are ochii ca o flacara de foc care poate vedea totul, si Acela care singur poate patrunde deplin si sa dea o estimare dreapta a fiecarei actiuni si lucrari, iata pe Cel care spune aceasta despre lucrarile din Sardes.
Desigur, aceasta nu este o aprobare pe care Domnul o spune aici, asa cum am vazut ca a facut-o in mesajele Sale catre cele patru adunari precedente prin cuvintele: "Stiu lucrarile tale". Se pare ca nu este nimic de laudat in mesajul Domnului catre Sardes. Singurul cuvant de aprobare pe care a putut sa-L spuna era recunoasterea micutei ramasite din versetul 4: "Dar ai in Sardes cateva nume care nu si-au intinat vesmintele; si vor umbla cu Mine in haine albe, pentru ca sunt vrednici". Pe acesti cativa, Domnul a putut sa-i laude pentru umblarea lor despartita de rau, dar starea generala din Sardes Il nemultumea si El nu putea sa pronunte decat cuvinte de mustrare, de indemn si atentionare pentru aceasta biserica in ansamblul ei.
"Ai numele ca traiesti". Exista multa ortodoxie si corectitudine doctrinara in crezurile protestante. Multe adevaruri erau exprimate si recunoscute ca fapte, si care se gasesc inca la unii protestanti de astazi, dar nu era viata spirituala. Era, si este si astazi, o raceala si o ortodoxie formala fara viata, lipsita de puterea Duhului lui Dumnezeu. Exista o aparenta de viata, dar Cel care strapunge invelisul exterior al formalismului zice: "Esti mort". Numele si marturisirea exterioara poate insela cu privire la starea reala. Avea numele ca traieste, dar era doar un nume, o marturisire lipsita de viata spirituala. Protestantismul care a inceput la Reforma si care era la inceput in puterea Duhului, era acum in somnul mortii. El s-a implicat in asocierile lumesti si avea o reputatie de viata, dar lipsita de vitalitate spirituala.
Asa era protestantismul dupa ce prospetimea si impulsul Reformei au disparut, si asa este protestantismul de astazi, ba chiar mai rau. Miscarile evanghelice actuale sunt in afara organismelor recunoscute ale protestantismului si nu sunt reprezentate in mod corespunzator de Sardes. Ceea ce a caracterizat miscarea protestanta din perioada Sardesului a fost intemeierea de biserici nationale, sustinute de catre stat, care a recrutat practic pe oricine, indiferent de viata sau regenerarea spirituala prin duhul lui Dumnezeu. Lucrul acesta a dus la aceasta marturisire fara viata, aceasta ortodoxie moarta care exista chiar si astazi.
6.5 3) Indemn la veghere
"Fii veghetor si intareste cele care raman, care sunt aproape sa moara, pentru ca nu am gasit lucrarile tale desavarsite inaintea Dumnezeului Meu" (3:2).
Adunarea din Sardes nu a fost vigilenta, altfel starea unei marturisiri lipsite de viata care predomina nu s-ar fi dezvoltat. Rezultatul acestei lipse de veghere era ca lucrurile care mai ramasese erau pe cale de disparirie si aproape sa moara. Acolo a avut loc o activitate de viata spirituala, dar acum ramasese doar formele de viata si acestea erau lipsite de vlaga si aveau nevoie sa fie intarite. Atunci, Domnul indeamana aceasta adunare si aceasta biserica din Sardes la veghere si la o activitate prin Duhul, de asemenea la pocainta, dupa cum vom vedea mai tarziu.
Indemnul de a veghea si de a intari ceea ce a mai ramas este un cuvant practic pentru Adunarea din toate timpurile. In Marcu 13:33-37, Domnul, care le-a vorbit ucenicilor Sai, i-a indemnat de patru ori sa vegheze. "Luati seama, vegheati si rugativa ... a poruncit portarului sa vegheze ...Vegheati deci, ...Iar ce va spun voua, spun tuturor:vegheati!" Apostolul Pavel a atentionat pe batranii din Efes despre oamenii care s-au ridicat dintre ei, invatand lucruri stricate, pentru a-i atrage pe ucenici de partea lor, si apoi ii indeamna: "De aceea vegheati, amintindu-va ca trei ani, noapte si zi, n-am incetat indemnand cu lacrimi pe fiecare" (Fapte 20:30-31). Vrajmasul sufletelor noastre este mereu la lucru pentru a strica si a distruge, si el are multe moduri subtile de a lucra. Este ca atunci cand oamenii dormeau si vrajmasul a venit si a semanat neghina printre grau, dupa cum le-a predicat Domnul (Mat. 13:25). Fie ca si noi sa luam seama la indemnul Sau la veghere, in mod individual si colectiv, si sa cautam sa intarim marturiile fara vlaga care au mai ramas cu privire la Numele Sau. Nu cautand a descurja si a critica doar, ci lucrand pentru zidirea si intarirea la ceea ce este din Dumnezeu. "Astfel deci sa nu dormim, ca ceilalti, ci sa veghem si sa fim treji" (1 Tes. 5:6).
"Nu am gasit lucrarile tale desavarsite inaintea Dumnezeului Meu" (3:2b). Aceasta este exprimarea Domnului despre lucrarile din perioada Sardes. Desi a avut loc o lucrare a lui Dumnezeu in timpul Reformei, invatatura reformatorilor a fost destul de incompleta. A fost o mare lipsa de plinatate biblica asupra marilor doctrine ale revelatiiei divine. A fost o mare eroare fundamentala despre ceea ce se numeau "sacramentele" - pastrand regenerarea baptismala si eroarea consubstantierii(*) referitor la cina Domnului. Nu a exista nicio urma a adevaratei doctrine a Adunarii (Bisericii) lui Dumnezeu in istoria Reformei. Adevarurile inalte ale epistoleler catre Efeseni si Coloseni, unde sunt enuntate trasaturile adunarii si ale dispensatiei actuale a harului, erau necunoscute de masa reformatorilor.
(*) Teoria transubstantierii, prin care se recunostea transformarea painii si vinului in trupul si sangele lui Hristos, adoptata de bisericile de apus si rasarit, este diferita de teoria consubstantierii, insusita de reformatori, care afirmau ca painea ramane paine si vinul ramane vin, dar, cu specificatia ca Hristos este prezent in ele. Ei afirmau ca atunci cand Domnul spune ca este prezent in mijlocul lor (Mat. 18:20) are loc o consubstantiere. Aceasta a dus la un conflict intre Luther si Zwingli, care spunea ca aceasta (trupul lui Hristos) trebuie privit doar prin credinta. Reformatorii spuneau despre romano catolici ca au dat la o parte Evanghelia si au ridicat "sacramentele" la nivel de idolatrie, in schimb ei (reformatorii, protestantii), spuneau ca au descoperit Evanghelia si prin ea pun in valoare "sacramentele", (n.t.).
Apoi, in ce priveste practica crestina, credinciosii erau plasati sub lege ca regula de viata; si aceasta este chiar si astazi in protestantism, in timp ce Hristos Insusi este regula de viata pentru crestin. Doctrina universala a tutror organizatiilor protestante este de a pune sub lege, ca regula de viata, sufletele indreptatite prin credinta. Efectul in sine este o slujba a mortii, caci legea este numita "slujba mortii" in 2 Cor. 3:7. Sufletele sub lege nu se vor bucura niciodata de o pace stabila si efectul este o umblare slabita.
Astfel lucrarile sunt incomplete. Credinciosul are in Hristos o jertfa completa, o constiinta perfecta ("inimi curatite de o constiinta rea"), si facuti "desavarsiti odata pentru totdeauna" printr-o singura jertfa desavarsita (Ev. 10:10-22). Iata ceea ce era practic necunoscut in protestantism, caci Evanghelia curata si deplina nu poate fi predicata atunci cand harul si legea sunt amestecate impreuna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu