Mangaiere si incurajare
(Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
- VI -
J. N. Darby
6 Speranta crestinului nu este moartea - 2 Corinteni 5
Speranta crestinului nu este moartea. El nu asteapta ca sa fie dezbracat, ci imbracat, "pentru ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata". Crestinul nu este sigur ca va fi dezbracat (adica sa moara). Planul lui Dumnezeu este de a ne face asemenea chipului lui Hristos (Rom. 8). Adevarata noastra speranta este de a-L vedea pe Isus asa cum este si de a fi asemenea Lui. Aceasta este puterea vietii divine, care ne va face asemenea lui Hristos, Capul: iata asteptarea noastra, si iata la ce ne-a chemat El.
Noi avem o speranta chiar si in moarte, dar nu moartea este speranta noastra. Avem ceva care este mai mult decat o speranta: avem viata, o viata pe care moartea nu o poate atinge; ea ne elibereaza.
Atunci cand vine moartea, ea sfarama tot ce este natural; ea este groaznica; intreaga gandire omeneasca este confuza, nu ramane nimic pe ce ne putem baza, caci tot ce este natural este distrus.
Mai mult, aceasta este puterea lui Satan pe care nimeni nu o poate controla. Dumnezeu are puterea vietii, dar daca El ar pune la indoiala puterea lui Satan, in moarte, atunci ar anula propria Sa sentinta. Trebuie ca moartea sa intervina pentru a rupe legaturile naturale si pentru a aduce toata groaza legata de Satan. Trebuie ca sentinta sa fie executata de Dumnezeu Insusi. Apoi, dupa moarte vine judecata. "Oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata". Dar ce este judecata? Daca eu mor si daca Dumnezeu ma chema la judecata, eu voi fi condamnat, deoarece pacatul este cel care m-a dus acolo.
"Moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru ca toti au pacatuit". Nu vorbesc aici despre eliberare. In orice sens, moartea este un lucru groaznic: pe langa frica naturala chiar si in randul animalelor, exista o groaza, caci moartea rupe toate legaturile. Puterea lui Satan, care duce la judecata, nu poate sa aduca nimic, decat condamnarea pacatului.
Moartea este, de asemenea, ceea ce Dumnezeu a pus ca o pecete asupra omului si niciun mijloc omenesc nu o poate opri. Ea se prezinta, razand cu cruzime de om, in mijlocul oricarui pretins progres cu care el se mandreste. In toate acestea, vedem ce este moartea in ea insasi, ca plata a pacatului.
Dar poate fi infatisata sub un alt aspect. Dumnezeu a avut grija si a eliberat deplin de moarte pe credinciosi; acum, cel mai frumos moment din viata unui crestin este la moartea sa. Ea ii da o frumoasa perspectiva a viitorului, in intregime cu Hristos. "Daca Unul a murit pentru toti, toti deci au murit". "Ca prin moarte sa-l desfiinteze (sa faca fara putere) pe cel care are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa-i elibereze pe toti aceia care, prin frica de moarte, erau supusi robiei toata viata lor". Acest sfant adevar este simplu in el insusi, si noua ne este familiar: Fiul lui Dumnezeu (despre care este spus ca nu a putut fi tinut de moarte) a intrat in moarte, a sfarsit in moarte si a inviat. Ultimul Adam a intrat in moarte, a luat chiar locul primului Adam.
Noi eram atunci in pacat, sub judecata si manie; dar Hristos a fost sub toate aceste consecinte ale pacatului. Nu este adevarat ca Dumnezeu a masurat pacatul? Da. Nu cunostea El consecintele? Da, le cunostea, dar nu L-a crutat pe propriul Sau Fiu; L-a dat pentru noi (Rom. 8:32). Hristos nu stia ce inseamna moartea si judecata? Da; El S-a supus, printr-o dragoste desavarsita a inimii Sale, pentru a implini voia lui Dumnezeu. La gandul ca va trebui sa bea paharul, agonia Sa a fost de asa maniera, incat picaturi din sangele Sau curgeau pe pamant. Gandul pacatului, al mortii si al judecatii Il facea sa dea inapoi dinaintea paharului, dar El l-a baut. Acolo nu mai era puterea mortii, caci cei care au venit inaintea Lui s-au dat inapoi si au cazut cu fetele la pamant. Ar fi putut sa plece atunci, dar El nu a vrut. S-a oferit de bunavoie; ucenicii Sai puteau sa plece, caci El Insusi statea la spartura. Astfel, a luat paharul judecatii sfarsind sub pedeapsa pacatului; aceasta nu mai avea de-a face cu Satan, ca in Ghetsimani, ci cu Dumnezeu. Pe cruce El a strigat: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?". El a baut paharul pana la fund, pe cruce, apoi a murit. Trupul Sau a fost inmormantat; dar puterea lui Satan a fost invinsa atunci cand Isus a zis: "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul". Si-a dat duhul, asteptand invierea. A coborat pana la moarte luand asupra Sa totul: pacatul, puterea lui Satan, mania divina. A fost "facut pacat pentru noi". El a murit o singura data pentru toate pacatele.
Asadar, intelegand ce a fost moartea pentru Hristos, vom putea intelege ceea ce este ea pentru noi. Este manie fara sfarsit pentru cei care sunt in starea naturala; dar nu este nicio manie, niciun pacat pentru cel credincios. Dumnezeu ar judeca pacatul pe care l-a anulat? Nu, nu mai ramane nicio urma din el. Dumnezeu a condamnat pacatul in carne si Hristos a inlaturat pacatul prin jertfa Sa. Puterea acestui adevar consta in faptul ca Hristos a fost "facut pacat", deoarece in El nu era pacat. El a suferit, Cel drept pentru cei nedrepti (1 Pet. 3:18). Pacatul in carne a fost condamnat. Aceasta a fost facut, o data pentru totdeauna; acum, Isus inviat traieste in glorie, si nu mai poate fi vorba de pacat. "Hristosul, dupa ce S-a adus o singura data jertfa, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, fara pacat, pentru mantuirea celor care Il asteapta". El va veni pentru a ne duce in glorie, fara ca sa mai fie vorba despre pacat.
In Isus nu era pacat; dar in noi este. Pacatul este inlaturat pentru totdeauna. Domnul inviat este mai presus de orice consecinta a mortii, pacatul fiind inlaturat. Viata pe care Si-a luat-o este "dupa puterea unei vieti nepieritoare". Noi avem o noua viata in El, caci am fost nascuti din Duhul; apostolul Pavel zice: "Ceea ce traiesc acum in carne, traiesc prin credinta, aceea in Fiul lui Dumnezeu" (Gal. 2:20).
Ce putem spune despre omul cel vechi? Deoarece avem aceasta noua viata putem sa socotim omul cel vechi ca mort. Am fost botezati pentru moartea lui Hristos. A trebuit ca bobul de grau sa moara (Ioan 12); moartea a pus capat tuturor relatiilor noastre cu starea de lucruri naturala. Legea ne-a adus moartea; efectul legii, atunci cand i-am cunoscut puterea, este de a ne aduce moartea; dar noi avem viata in Hristos. Scriptura nu ne spune ca trebuie sa murim fata de pacat: ci ca noi suntem morti, ca trebuie "sa ne socotim ca morti". "Pentru ce, ca si cum ati fi inca in viata in lume, va supuneti la randuieli?" (Col. 2:20). Omul cel vechi este in contradictie in ce priveste vointa sa; dar noi am murit fata de el; am sfarsit-o cu ceea ce ne impiedica sa ne apropiem de Dumnezeu. Nu este asa ca am terminat cu ceea ce este mort? Efectiv, atunci cand intervine moartea, vom termina cu ceea ce este muritor. Ceea ce este muritor va fi inghitit de viata. Natura veche este un tepus de care voi fi multumit sa fiu eliberat; ea este muritoare, stricata, tinuta acum sub puterea lui Satan din cauza pacatului. Dar atunci, aceasta stricaciune si aceasta stare muritoare nu vor mai fi. Atunci cand trupul muritor va fi mort, nu mai am nimic a face cu moartea sau cu natura cea veche.
Dar ce trebuie spus despre natura cea noua? Se va sfarsi si ea? Nicidecum. Prin moarte, natura ca noua se apropie de odihna eterna unde sentimentele vor fi complet libere. Prin moarte noi vom sfarsi cu natura veche, cu primul Adam, si ne vom bucura mai mult de al doilea Om. Va fi ce se spune in Filipeni 1:23, "cu mult mai bine".
Daca mor, voi fi eliberat de ceea ce este muritor. "Suntem increzatori deci intotdeauna si stim ca, fiind acasa (sau "prezenti") in acest trup, suntem departe (sau "absenti") de Domnul". Deci, de cine este vorba aici? Este vorba despre omul cel nou. El va fi absent din trup (adica parasirea trupului prin moarte, n.t.), si prezent cu Domnul. Astfel, a parasi acest sarman trup muritor pentru a fi cu Hristos este un mare castig. Va fi si mai valoros de a fi in glorie cu Hristos, deplin in El in orice fel; dar deja a muri este un castig.
Care a fost gandul lui Isus cu privire la glorie? El a zis talharului: "Astazi vei fi cu Mine in paradis", si ucenicilor: "Daca M-ati fi iubit, v-ati fi bucurat ca Ma duc la Tatal". In Hristos era o perfecta cunostinta a castigului. Stefan, era el mai putin fericit ca avea sa moara? El zice: "Doamne Isuse, primeste duhul meu". Murind, lasa in urma omul cel vechi, pentru a merge, sa fie cu Hristos. Este un mare castig, de a sfarsi cu ceea ce este muritor, acum prin credinta, si in curand in realitate.
Apoi, este faptul de a muri in fiecare zi (1 Cor. 15:31). Acesta este totdeauna un mare castig, si spiritual. Durerea vine si rupe legaturile naturale, dar aceasta este spre binecuvantare. Carnea este supusa; daca ea se impotriveste este rau, dar trebuie sa simtim incercarea. Lui Petru nu-i placea gandul crucii, caci carnea sa nu era inca destul de smerita pentru a corespunde revelatiei pe care a primit-o din partea lui Dumnezeu. Intotdeauna este nevoie de un proces pentru zdrobirea vointei, fie in taina cu Dumnezeu, fie prin disciplina.
In sine, moartea nu este decat dezbracarea de ceea ce este muritor si trecerea sufletului la lumina, in prezenta lui Isus. A lasa ceea ce este patat si murdar. Ce bucurie pentru noi! Mai tarziu, trupul se va afla in gloria neputrezirii si nemuririi. Pentru aceasta, nu avem decat sa asteptam putin.
Cunoasterea dragostei lui Dumnezeu, care a patruns in taramul mortii, lumineaza orice intunecime cu cele mai fericite raze ale sale. Astfel, chiar intunericul serveste pentru a ne arata cat este de mangaietor de a avea o astfel de lumina. Nimic nu mai ramane in inima decat lumina; intunericul dispare dinaintea ei.
Ne aflam intr-o lume de durere; cu cat o cunoastem mai mult, cu atat vom cauta sa stam aproape de Domnul. Nu spun ca unele din incercarile noastre n-ar fi pedepse din partea Domnului; stim ca ele sunt uneori pentru cei care Ii sunt dragi, asa cum vedem in cazul lui Iov. In toate aceste incercari, sunt lectii de har de invatat. Hristos era desavarsit; dar El Insusi a vrut sa Se faca una cu durerile altora, dureri care rezultau din pacatele si greselile lor; caci, multumiri fie aduse lui Dumnezeu! simtamintele lui Isus sunt desavarsite.
El a suferit pentru dreptate, si a purtat pacatele noastre; pe langa aceasta, Si-a luat locul, in har, alaturi de cei care faceau parte din ramasita evlavioasa a lui Israel, pentru a simti tot ceea ce simteau ei sub mana divina care ii pedepsea din cauza pacatului; El le-a simtit cum nimeni altul nu ar fi putut s-o faca. Simpatia Sa este la fel de perfecta acum, desi nu mai trece prin durerile pe care le-a experimentat.
Apoi, noi suferim doar pentru ceea ce trebuie zdrobit si corectat ; cand Hristos este cu noi, atunci cand inima este in durere, ne bucuram de o fericire fara sfarsit, in ciuda faptului ca ne aflam in incercare. Doar atunci cand vointa se amesteca cu durerea, atunci putem fi cuprinsi de amaraciune, adica o anumita suferinta in care Domnul nu Se afla. Dar lovitura care ne atinge este ceea ce avem nevoie.
Scopul Sau este dictat de iubirea Sa.
Exista in noi, chiar si la cei mai sinceri, multe lucruri pe care nu le cunoastem, care nu se supun voiei lui Dumnezeu, lucruri care lucreaza si se manifesta intr-un mod neasteptat. Dumnezeu in puterea Sa ne ia de mana si cate legaturi rupe dintr-o singura lovitura! Un sistem intreg de afectiuni este atins; simtim ca moartea isi are locul si partea sa in ele. Nu am vazut niciodata o familie care sa nu fie schimbata dupa prima moarte care a patruns in ea; cercul nu mai este intreg; o spartura s-a produs acolo. Ceea ce apartinea tuturor efectiunilor si vietii acestei lumi, a fost cuprins de moarte; a fost atinsa insasi natura sa. Viata si-a continuat cursul; valul a trecut peste ceea ce a fost inghitit; dar moartea s-a intalnit cu afectiunile care apartineau acestei lumi. Moartea intra acolo unde noi traim, acolo unde traieste vointa noastra; atunci cand vointa este zdrobita, ea este zdrobita in totul. Invatam sa ne bazam pe ceea ce nu poate fi zdrobit; nu ca ne pierdem afectiunile noastre, dar invatam sa le mentinem mai degraba cu Hristos decat cu vointa propriei noastre naturi, pentru ca acum natura trebuie sa moara ca si pacatul. Hristos nu produce niciodata o ruptura fara a interveni ca sa alipeasca sufletul si inima mai mult de El Insusi. Merita sa experimentam durerea si intristarea, pentru a putea astfel sa invatam mai mult din dragostea Sa si din ceea ce este El in Sine Insusi. Nu poate fi nimic asemanator; nimeni nu poate fi ca El, si bucuria de a-L cunoaste este permanenta.
In plus, se produce prin acest mijloc o lucrare folositoare in inimile noastre, o capacitate mai mare de a cunoaste comuniunea Sa si de a ne bucura de ea experimentand-o. Se dezvolta capacitatea de a gasi placerea in Dumnezeu, de a intelege caile Sale; astfel, cineva invata sa estimeze ceea ce raspunde inimii lui Dumnezeu. Devine capabil sa-si gaseasca propria bucurie in lucrurile excelente. Noi nu stim inca cat de mari sunt lucrurile la care am fost chemati. Fie ca sfintii sa le cunoasca mai mult, deoarece am fost chemati la comuniunea cu Dumnezeu si la bucuria Sa!
Unii se bucura inca de aici; in acest caz, tot ceea ce este de la natura veche si de vointa proprie este exclus. Adesea sfintii, fara totusi sa-L dezonoreze pe Domnul, traiesc in ceea ce este natural. Atunci Domnul Se ocupa de ei "ca sa intoarca pe om de la fapta si sa ascunda de om mandria" (Iov 33:17).
Cat ne este de profitabil ca sunt ascunse de noi caile divine! Cat sunt ele de utile pentru a ne conduce in prezenta lui Dumnezeu, oricare ar fi mijloacele de care El Se foloseste pentru a ne atinge, caci El cunoaste inimile noastre si stie cum sa le atinga. Mare este harul si grija Sa zilnica. "El nu-Si intoarce ochii de la cei drepti" (Iov 36:7). Ce favoare pretioasa sa avem de-a face cu un astfel de Dumnezeu! El face totul in dragoste. Atunci cand furtuna va trece in mod deplin, splendoarea pentru care El ne-a pregatit, va straluci fara niciun nor, si totul va veni de la El pe care L-am cunoscut in toata grija Sa plina de afectiune. Chiar in splendoarea cetatii ceresti, se spune: "A luminat-o gloria lui Dumnezeu si lumina ei este Mielul". Vom fi impreuna cu Fiul, cu Isus, bucurandu-ne impreuna cu El si ca El de claritatea si favoarea divina care straluceste peste El. Cat de pretioasa este dragostea lui Isus care ne-a adus acolo pentru a fi pentru totdeauna impreuna cu El! Vom fi acolo in virtutea dragostei Sale, si in curand vom avea bucuria deplina inaintea Lui.
Va recomand cu insistenta de a profita de aceste momente cand impresia si efectul actual al incercarii sunt puternice, de a sta inaintea lui Dumnezeu, pentru a primi intregul rod al cailor Sale si al harului Sau plin de dragoste. Acesta este un moment cand El cerceteaza inima, aratandu-Si in acelasi timp dragostea Sa.
* * *
Moartea nu este un accident care vine fara voia lui Dumnezeu; ea nu mai are putere asupra noastra, caci Isus inviat are cheile. Cat este de pretios sa stim ca El a castigat o biruinta deplina asupra mortii si asupra a tot ceea ce ne era impotriva ; astfel, exista pentru noi o eliberare totala fata de toti vrajmasii nostrii. Am fost eliberati, in afara de ceea ce priveste trupul, de sfera in care pacatul domneste si am fost stramutati in imparatia in care straluceste splendoarea chipului divin, acolo unde nu exista decat lumina si dragoste, acolo unde Dumnezeu umple totul potrivit cu favoarea pe care a desfasurat-o fata de Hristos.
* * *
Atat timp cat suntem aici jos, doliul rupe legaturile si ne face sa simtim ce inseamana pustiul.
Primul Adam a apartinut de paradisul pamantesc; totul fiind pierdut. Legaturile vietii de pe pamant, cele pe care Dumnezeu le-a alcatuit si carora le-a randuit locul lor, raman; dar, moartea a intrat si Duhul Sfant este puterea care ne detaseaza de tot pentru a ne lega de ceea ce este invizibil, de Hristos in cer si de dragostea Tatalui. Aceasta se intampla uneori printr-o mare lovitura, alte dati putin cate putin; dar Dumnezeu lucreaza in ai Sai, caci le-a pregatit o cetate si deja le-a dat dreptul de cetatenie cereasca.
Fara indoiala, avem durerile noastre; dar avem un Domn care este credincios, care este plin de dragoste, care doreste sa ne binecuvanteze. Putem sa ne incredem in El. Apoi, va veni odihna, plina de cunostinta bucuriei Sale, caci va vedea lucrarea sufletului Sau si va fi satisfacut. Daca, prin har, avem o mica parte impreuna cu El in suferintele Sale, vom avea parte de bucuria Sa, atunci cand vom fi sus, pentru totdeauna. In prezent, este crucea pe care o cunostem foarte putin, dar perspectiva noastra, este El Insusi, si bucuria, si gloria impreuna cu El.
* * *
Nu cred ca exista mai mult sentiment in durere decat in simpatie; evident, aceast lucru este diferit; dar, la mormantul lui Lazar, sentimentul mortii, la Domnul, era mult mai profund, decat la Marta si la Maria; ceea ce intrista inima Domnului nu era neaparat pierderea lui Lazar; era mai degraba ceea ce insemna moartea pentru inima omului.
Cat este de minunat sa vedem ca Biruitorul mortii a coborat El Insusi in moarte pentru noi! Cat de desavarsit a fost El! El este cel care umple fiecare gol; in El nu pierdem nimic.
* * *
Pe pamant nu suntem decat in trecere; in curand se va sfarsi pelerinajul nostru. Ce har, atunci cand orice legatura care, intr-un fel sau in altul, ne-a tinut legati de aceasta lume nenorocita si rea, va disparea pentru totdeauna! Atunci ne vom afla in lumina deplina unde totul este desavarsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu