temelia si adevarul

                                                                 
                                             AJUTOR sau PIEDICA

                                               - V -


          George Andre


              5     In lume

                    "Ei nu sunt din lume ... Eu i-am trimis pe ei in lume" (Ioan 17:14, 16, 18)


               5.1     Evanghelizarea

               5.1.1    Trimisi in lume

       La sfarsitul fiecarei Evanghelii, dupa inviere, si inainte de a-i parasi, Domnul incredinteaza ucenicilor Sai, sub diferite forme dar avand acelasi sens, misiunea de a face ucenici din toate natiunile si de a-i invata, - de a "predica Evanghelia la toata creatia", - "pocainta si iertarea de pacate in Numele Sau, la toate natiunile" - "Cum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi". Apoi, in momentul plecarii Sale, le spune din nou: "Veti fi martorii Mei atat in Ierusalim, cat si in toata Iudea si Samaria si pana la marginea pamantului" (Fapte 1:8). Ucenicii nu erau decat o mana de oameni in mijlocul imensului imperiu roman si a tuturor religiilor sale pagane. In saptezeci de ani, Evanghelia s-a raspandit in toata partea mediterana de rasarit a imperiului, si chiar mai mult! Isus a zis: "Mergeti". El le-a promis prezenta Sa (Matei), cooperarea Sa (Marcu), puterea Sa prin Duhul Sfant (Luca), pacea Sa, de a-L sluji si de a-L urma (Ioan 20:21; 21:23; 12:26); si in Fapte, toate acestea "pana la marginile pamantului".

          El a zis: "Eu sunt cu voi in toate zilele". Si Duhul pe care ei L-au primit i-a facut martori. Chiar si astazi, Dumnezeu lucreaza prin Duhul si Cuvantul Sau, raspandit Evanghelia mai mult ca niciodata in aceasta lume; Domnul stie cat de multe suflete sunt aduse la El.

          Pentru a fi un martor nu este nevoie de a fi un evanghelist. Domnul a zis: "veti fi martorii Mei", nu: Mi-ar placea sa-Mi fiti martori. Semnele si minunile au fost date la inceput pentru ca Evanghelia sa fie demna de crezare. Dar, Cuvantul lui Dumnezeu, prin actiunea Duhului Sfant, este cel care lucreaza si innoieste: Duhul convinge de pacat (Ioan 16:8) si Cuvantul produce nasterea din nou (1 Pet. 1:23). Un martor este chemat sa spuna ceea ce a vazut, auzit sau trait. "Cei imprastiati din cauza necazului care a avut loc cu ocazia lui Stefan", simpli credinciosi, au mers intr-o parte si-n alta, vestind Cuvantul, mai intai iudeilor, apoi, de asemenea, si grecilor. "Si mana Domnului era cu ei si un mare numar au crezut si s-au intors la Domnul" (Fapte 11:19-21). Nu ne este dat niciun nume al acestor martori. A trebuit ca ei sa fuga de persecutie; dar nu au incetat, in orice loc unde erau imprastiati, sa-L vesteasca pe Domnul Isus; ei se strangeau in adunare, asa cum era in Antiohia, unde invatati de Barnaba, apoi de Saul, se intareau.

          Chiar si astazi, orice credincios este chemat sa fie un martor. Suntem noi fiecare convinsi, si disponibili pentru ocaziile care ne sunt date? Exista, bineinteles, evanghelisti carora Domnul le-a incredintat acest dar (Efes. 4:11), si pe care trebuie sa-i sprijinim prin rugaciunile si darurile noastre (Ev. 13:16 "facandu-le parte din bunurile voastre").

          Inainte de a-i trimite pe ucenicii Sai sa predice si sa vindece, Isus a vrut ca ma intai ei sa fie "cu El" (Mc. 3:14). Mai inainte de orice, este important de a-L asculta, de a-I vorbi, de a cauta comuniunea cu El; apoi, ca si cei de altadata, dupa ce au predicat, s-au intors la El si I-au spus "toate, atat ce facusera, cat si ce ii invatasera" (Mc. 6:30). El i-a dus atunci deoparte pentru a se odihni putin, - halta atat de necesara! Ceea ce Domnul este pentru noi este mult mai important decat slujirea noastra pentru El: a fi, inainte de a face. In comuniune cu El se invata a fi un martor, sau un "ajutor" (1 Cor. 12:28) care stie sa puna o "picatura de ulei" in locul potrivit.

           5.1.2     Piedici

          Domnul Isus a invatat multimile, avand mila de ele. Cand a fost vorba sa le hraneasca, ucenicii au vrut sa le trimita: "Nu avem decat ... ". Scuza destul de frecventa: Eu nu stiu sa vorbesc, nu stiu ce sa spun ... si cu toate acestea Isus a inmultit cele cinci paini si cei doi pesti, si toti au fost saturati. Dar mai intai au trebuit aduse la Domnul, care, dupa ce a multumit, le-a incredintat lor. Acestea sunt obiectiile unui Moise, unui Ghedeon, a iscoadelor care au fost trimisi sa cerceteze tara, scuzele celor invitati: "am cumparat un ogor ... eu am cumparat cinci perechi de boi ... m-am castorit!" (Luca 14:18-20). Scuze pentru a nu fi un martor; scuze pentru a nu primi marturia sau invitatia, din partea Domnului.

          Cu greu ne putem imagina un credincios care nu are placere pentru lucrarea de evanghelizare. Ar fi o piedica de a nu avea acea mila pentru suflete care a umplut inima Domnului Isus atunci cand a vazut multimile obosite si risipite "ca niste oi care nu au pastor". Nu avem si noi acelasi sentiment ca al Lui?

          Exista obstacole interioare si exterioare. De-a lungul Evangheliei, intalnim pe farisei, al caror nume insemna in aramaica "despartiti". Ei cautau permanent sa gaseasca o vina la Isus; impiedicau lucrarea ucenicilor prin legalismul si traditia lor. Apoi, de o maniera generala, iudeii fiind dusmanii Evangheliei, nu puteau accepta ca ea sa fie vestita natiunilor (1 Tes. 2:15-16). Ce probleme au avut chiar fratii dintre iudei, adusi la Domnul, de a accepta ca aceasta Evanghelie sa fie, de asemenea, si pentru natiuni (Fapte 11:3; 21:20-25), etc.). Ei aveau o parere gresita fata de aceasta lucrare.

          Filip (Fapte 8), plin de Duhul Sfant, nu are nicio retinere pentru a se duce la Samaria; apoi, pe drumul spre Gaza, pentru a fi un instrument care-l va aduce pe etiopian la Isus. Anania, la chemarea Domnului, da la o parte temerile sale si isi va pune mainile peste temutul prigonitor: "Frate, Saul ... " (Fapte 9). Petru, condus de Duhul Sfant, isi stapaneste prejudecata, si se duce la Corneliu (Fapte 10).

          In timpul primei calatorii, Pavel si Barnaba au postit si s-au rugat; la a doua calatorie, Pavel i-a zis lui Barnaba: "Sa ne intoarcem ... ". Dar Barnaba si-a propus sa-l ia cu ei pe Ioan, numit si Marcu. Pavel gandea ca nu este bine sa-l ia. Ei s-au despartit fara sa se mai roage impreuna. Duhul va trebui sa puna piedici inaintea lui Pavel (Fapte 16:6-7) pana cand el va asculta de chemarea Domnului, prin viziune, pentru a merge in Macedonia.

          Nu este suficient de a avea ravna, entuziasm pentru Evanghelie. Prin rugaciune si ascultare, se intelege ca fara Domnul Isus nu se poate face nimic; trebuie sa realizam ca noi nu putem converti sufletele; este lucrarea Duhului Sfant. Noi suntem chemati, mai inainte de toate, de a fi martori, de a vorbi despre Domnul Isus, a vesti virtutile si lucrarea Sa; si de a lasa restul in grija Duhului Sfant.

          Este important de a fi convinsi ca nu exista alt Mantuitor in afara de Isus: "Nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti" (Fapte 4:12). Daca noi suntem siguri ca Domnul vine curand, dupa promisiunea Sa, vom simti, de asemenea, nevoia urgenta de a raspandi mesajul singurei mantuiri, prin diferite mijloace puse la dispozitia noastra.

          Cuvantul lui Dumnezeu a rasunat de la tesaloniceni in Ahaia si in orice loc (1 Tes. 1:8). Dar mai intai ei au primit mesajul lui Pavel (2:13); prin Timotei ei au fost intariti si incurajati in credinta lor; era rugaciunea apostolului pentru ei (3:2, 13). Ei au invatat cum sa umble si sa placa lui Dumnezeu (4:1). Mai mult, apostolul voia ca ei sa nu fie "in necunostinta" cu privire la rapirea credinciosilor la Domnul (4:16-17). Intreaga lucrare a Cuvantului si a Duhului lui Dumnezeu in inimi face ca Evanghelia harului sa se raspandeasca.

          Stirea ca Petru a intrat la oameni necircumcisi si a mancat impreuna cu ei (Fapte 11:3) a ajuns la Ierusalim mai repede decat apostolul. La intoarcerea sa, fratii duri si legalisti l-au mustrat pe fata. Dar Petru nu s-a prevalat de pozitia sa de apostol pentru a le zice: eu sunt apostol si stiu ce fac. Nu. Cu blandete, cu grija, le-a explicat toate detaliile prin care Domnul l-a condus la Cezareea, cum Duhul Sfant a cazut peste cei care au primit Cuvantul: "Cine deci eram eu, ca sa-L pot opri pe Dumnezeu?" (v. 17). Acesti iudei au recunoscut atunci ca "Dumnezeu a dat si natiunilor pocainta spre viata".

          Atunci cand un evanghelist, si in special un tanar, intalneste impotrivire fata de slujba pe care Domnul i-a incredintat-o, nu este potrivit sa se rasteasca ("ratoiasca", n.t.) ci de a explica cu umilinta si grija cum Domnul l-a condus, oricare ar putea fi roadele vizibile ale lucrarii implinite

          Persecutia a existat dea lungul intregi istorii a Bisericii. Toate aceste piedici pe care vrajmasul a cautat sa le puna raspandirii Evangheliei nu au putut-o impiedica sa se raspandeasca si sa ajunga pana in zilele noastre. Ce parte luam noi la ea, fie ca martori, fie intr-o slujba sau alta pe care Domnul ar putea sa ne-o incredinteze? Pentru aceasta trebuie ca umblarea noastra sa corespunda rugaciunii Domnului ca noi nu suntem "din lume". Daca noi ne asociem ei (lumii), daca o urmam intr-o anumita masura, marturia nu mai este un ajutor, ci poate fi chiar o piedica. Dar noi suntem "trimisi in lume" pentru a-i aduce vestea buna a harului lui Dumnezeu, prin atatea canale diferite, in ascultare de El.

          Isus S-a rugat pe munte (Luca 9:28). Petru, Iacov si Ioan, care L-au insotit, "erau ingreuiati de somn". Sa poti fi deoparte, singur cu Isus, si sa dormi? adica sa nu-ti pese de comuniunea cu El? Cum putem fi un martor al Persoanei Sale daca nu vrem sa-L cunostem mereu mai mult? Si Cuvantul ne spune: "trezindu-se deplin, au vazut gloria Lui" (v. 32). Fara aceasta viziune nu se poate vesti cu adevarat Evanghelia harului Sau.

               5.2    Relatii - Marturie

          Galateni 6:10, indemnandu-ne sa nu incetam sa "facem bine", precizeaza:  "Asadar, cand avem ocazia, sa facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credintei". Ajutorul material isi are locul sau. Fara indoiala, dupa cum invata Ioan in prima sa epistola, mai intai de toate fata de fratii nostri care sunt in nevoi. Dar pasajul nostru zice, de asemenea, fata de toti, "cand avem ocazia". Ajutorul dat unuia care se afla in nevoie, plasat pe drumul nostru, poate deschide o usa ca Evanghelia sa fie prezentata.

          "A face bine", inseamna de asemenea, a imparti cu credinciosii cu care Domnul a facut sa ne intalnim, bunurile spirituale de care El ne-a facut parte, a nu pastra "comoara" pentru noi insine, ci, asa cum a zis cineva, "a exporta adevarul", verbal sau prin scris, sau prin alte mijloace pe care Domnul le foloseste.

          Intrega noastra purtare are importanta. Domnul le-a zis ucenicilor Sai: "Voi sunteti sarea pamantului" (Mat. 5:13). Nu: voi trebuie sa fiti, ci : voi sunteti. Fie ca in toata purtarea sa in lume, credinciosul sa fie cel care opreste stricaciunea si ajuta la indepartarea raului. O purtare rea a unui copil al lui Dumnezeu este o piedica pentru Evanghelie si poate deveni un prilej de poticnire pentru altii.

          Domnul Isus a spus de asemenea: "Voi sunteti lumina lumii", marturie tacuta dat clara, lampa pusa in locul ei, nu ascunsa sub banita (activitati profesionale) sau sub pat (lenevie) (Mat. 5:14-16). Aceasta lumina lumineaza "pentru toti cei care sunt in casa" (v. 15), si de asemeni, pentru oaspeti (Luca 8:16). In lume ea straluceste pentru toti. Un obstacol evident pentru lumina care straluceste este de a iubi lumea si lucrurile care sunt in lume: "Daca iubeste  cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in El" (1 Ioan 2:15).

          Prin harul lui Dumnezeu si prin cunoastrea Persoanei Mantuitorului, credinciosi au "scapat de stricaciunea care este in lume prin pofta" (2 Pet. 1:4). Pentru ca aceasta sa fie o realitate practica, nu mai trebuie sa umblam "cum umbla natiunile" (Efes. 4:17), a nu fi indiferenti, a nu lua parte activ la ceea ce ne indeparteaza de Domnul, a nu frecventa locurile unde El nu ne insoteste. Aceasta, de asemenea, face parte din marturie: Despartiti moral de lume pentru Dumnezeu, dar fiind gata, ca si Domnul Isus, de a fi un ajutor pentru cei care sunt departe de El (Luca 5:29-32).

          O astfel de atitudine nu este posibila decat printr-o credinta activa, vie, alipita de Domnul: "Aceasta este victoria care a invins lumea: credinta noastra" (1 Ioan 5:4). Credinta fata de altceva decat cele din lume, alte bucurii. Necredinciosii gasesc aceasta ca ceva strain (1 Pet. 4:4); ei au sa dea socoteala pentru ei insisi inaintea Acelui care este gata sa judece vii si mortii. Dar pana atunci, o marturie va fi data despre valoarea a tot ceea ce Dumnezeu a facut pretios inimilor noastre, in primul rand Persoana Fiului Sau.