AJUTOR sau PIEDICA

                                              - IV -


          George Andre

          4    In adunarea locala (in mod colectiv - exemple din Noul Testament)

          "Hristos Isus a venit in lume ca sa-i mantuiasca pe pacatosi" (1 Tim. 1:15). Mantuirea este personala; fiecare este chemat, sa se pocaiasca si sa-L primeasca pe Mantuitorul: "Oricine crede in El ... sa aiba viata eterna" (Ioan 3:16). Dar credinciosul nu este destinat sa mearga singur; poate ar fi mai usor intr-un anumit sens, dar nu dupa gandul lui Dumnezeu. "Isus urma sa moara ... ca sa-i adune intr-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti" (Ioan 11:51-52).

          "Pastorul cel bun Isi da viata pentru oi" (Ioan 10:11). Unele erau tinute in staul, imaginea iudeilor incadrati de poruncile legii si traditiilor. Dar Isus Isi cheama pe nume propriile Sale oi, si le scoate afara. Apoi El merge inaintea lor, si oile Il urmeaza (v. 3-4).

          El are si "alte oi", dintre natiuni, care nu au fost niciodata in relatie cu Domnul, si nu erau din "acest staul". "Si pe acelea trebuie sa le aduc, si vor auzi glasul Meu; si va fi o singura turma, un singur pastor" (v. 16).

          Oile din staul  erau tinute impreuna printr-un gard. O turma este pastrata impreuna printr-un centru: Pastorul.

          Isus nu a venit sa descopere taina adunarii, dar aici El face aluzie: iudeii si natiunile vor fi adunati impreuna. Era nevoie de epistola catre Efeseni pentru ca Pavel, in mod special, sa faca cunoscut aceata taina care i-a fost relevata: "Ca natiunile sunt impreuna-mostenitoare si din acelasi trup si impreuna-partase ale promisiunii in Hristos Isus, prin Evanghelie" (Efes. 3:6). Acest Trup, in care Hristos este Capul (Col. 1:18) va fi alcatuit la venirea Duhului Sfant, prin care "noi toti am fost botezati de un singur Duh intr-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; si tuturor ni s-a dat sa bem (sa, "sa fim adapati", n.t.) dintr-un singur Duh" (1 Cor. 12:13).  Evanghelia contine samanta a ceea ce va fi revelat in epistole. Astfel "toate madularele trupului, fiind multe, sunt un singur trup": diversitate in unitate (1 Cor. 12:12).

          Se pot aduna ca oile unei turme. Fiecare pastrandu-si personalitatea sa, si cu cat oile vor fi mai aproape de pastor, cu atat ele vor fi mai aproape unele de altele.

          Dar a fi madularul unui trup este cu totul altceva. Aceasta inseamna a face parte dintr-un organism viu; si "Dumnezeu a pus madularele, pe fiecare din ele, in trup, dupa cum a dorit" (1 Cor. 12:18). Nu este vorba de a intemeia o organizatie cu statutul sau, marturisirea sa de credinta, nici de a reinoi poruncile, ci de a se aduna fiindca au fost puse impreuna de Domnul si de Duhul Sau, si ca El Insusi este centrul: "Pentru ca unde sunt doi sau trei adunati in (sau, "pentru") Numele Meu, acolo Eu sunt in mijlocul lor" (Mat. 18:20).  Nu este zis "s-au adunat", ci literal "au fost adusi impreuna" spre (acuzativ directiv)(*) Numele lui Isus. Duhul Sfant este Cel care realizeaza aceasta unitate, si chiar daca un numar mic de crdinciosi se gasesc adunati impreuna pe acest temei, se bucura in inima lor ca, pentru Dumnezeu si pentru Domnul Isus, toate madularele Trupului sunt una, lor li se poate spune, ca si corintenilor: "Voi sunteti trup al lui Hristos, si madulare ale Sale fiecare in parte" (1 Cor. 12:27). (**)

          Cum se poate, intr-o astfel de adunare locala, sa fii un ajutor si nu o piedica? Putem lua in considerare trei aspecte diferite:

               - cuvintele

               - atitudinile pe care le luam si atmosfera care decurge

               - slujirea (***)

          - (*) Complementul directiv indica o schimbare de locatie sau directie, n.t.

          - (**) In textul original este spus: voi sunteti trup al lui Hristos, nu: voi sunteti trupul lui Hristos

          - (***) Vom raspunde la aceste intrebari din punct de vedere practic, nu doctrinar, subiect despre care exista o multime de brosuri, asa cum sunt:

               C.H.M. "Numele lui Isus ne este indeajuns"

               A.G. "Adunarea Dumnezeului Celui viu"

               A.L. "Cina si Masa Domnului"

               G.A. "Numele care ne aduna"

               C.H.M. "Ce sunteti voi: Un ajutor sau o piedica?"

               H.R. "Ce este o strangere ca adunare?"

               J.N.D. "Ce este o secta?"

           4.1    Cuvintele noastre

          Ele traduc ceea ce Dumnezeu vede in inimile noastre: "Omul bun, din comoara buna a inimii lui, scoate ce este bun si omul rau din comoara rea scoate ce este rau: pentru ca din prisosul inimii vorbeste gura"

          Limba poate fi o frana pentru exprimarea gandurilor care vin din inima; intr-o zi gandurile rele se vor exprima! Important este de a ne da seama la timp, si de a le marturisi lui Dumnezeu fara intarziere.

               4.1.1    Multumirea

          "Multumiti cu ce aveti" ne spune Evrei 13:5. Domnul ne-a dat promisiuni; daca ni le insusim, deplin increzatori, vom zice: "Domnul este ajutorul meu". Multumire si recunostinta fata de Dumnezeu; dar, de asemenea, aceasta atitudine trebuie sa fie in adunare. Ne putem bucura de orice hrana spirituala pe care Domnul ne-o da, in ciuda slabiciunilor noastre; vom sti sa apreciem, trecand prin diferite imprejurari, binele lucrat prin harul Sau.

          Ce atitudine de inima vom aduce prin cuvintele noastre intr-o astfel de strangere? Cel care este multumit de imprejurarile in care Dumnezeu l-a asezat, de bucuria pe care o are impreuna cu fratii in jurul Domnului, va fi de un mare ajutor intr-o astfel de adunare. Daca se complace sa "vorbeasca impotriva" lor (Iac. 4:11), cata tulburare poate sa aduca! Si de unde provin aceste acuzatii, aceasta nemultumire? Din faptul ca ne comparam prea usor cu altii, fie in domeniul material, fie in ce priveste locul pe care il ocupam in aceasta strangere. Ne vom comporta noi dupa modelul societatii omenesti, cu diversele sale valuri de nemultumiri care degenereaza in contestatii si chiar mai mult? Sau aducem pacea in adunare? Iacov adauga: "Nu va plangeti", literal "nu gemeti unii impotriva altora, fratilor, ca sa nu fiti judecati" (5:9). Plangerile sunt mai intai in interior; duhul nostru se lupta impotriva unui frate sau unei surori, sau impotriva unei atitudini colective; cautam argumente pentru a ne da noua insine intotdeauna dreptate. Si nemultumirile acumulate sunt in final exprimate! Cate piedici poate produce o astfel de atitudine intr-o adunare!

             4.1.2   A acoperi (1 Pet. 4:8; Iac. 5:20b) - A vorbi de rau (1 Pet. 2:1)

          Nu inseamna sa tratam un rau grav in adunare ca si cum el nu ar exista, crezand ca ajutam acoperindu-l. 1 Corinteni 5 ne invata cu privire la acest subiect. Un alt lucru este de a nu spune in stanga si in dreapta despre raul de care am auzit: "Daca il vede cineva pe fratele sau faptuind un pacat care nu este spre moarte, sa ceara ... pentru cei care nu pacatuiesc spre moarte" (1 Ioan 5:16). In Matei 18:15, se incearca al "castiga".

          Intervine o disputa intre doi frati. Nu se mai saluta, nu-si mai vorbesc, dar fiecare merge si se plange la un altul de raul pe care fratele i l-a facut. Un frate intelept (Filip. 4:3) are pe inima sa-i faca sa se intalneasca si sa puna in practica  Iacov 5:16: "Marturisiti-va deci unii altora greselile si rugati-va unii pentru altii, ca sa fiti vindecati". Astfel, prin harul lui Dumnezeu, comuniunea poate fi restabilita.

          Este ceea ce Petru a prevazut: "Avand intai de toate dragoste fierbinte intre voi, pentru ca dragostea acopera o multime de pacate" (1 Pet. 4:8).

          Fara a exagera, se poate spune ca barfirea este un dezastru printre crestini. A barfi nu este inventarea unui rau, ci pur si simplu raspandirea unui rau existent. A calomnia, inseamna a spune o minciuna, sau ceva mult exagerat. In ambele cazuri, scopul ascuns este de multe ori de a se pune pe sine intr-o lumina buna! Proverbe 18:8 ne spune: "Cuvintele unui purtator de vorbe sunt ca niste bucate alese si coboara in camarile sufletului".

          Barfirea, si chiar mai mult calomnia, poate discredita sau descuraja un frate si, in ochii altora, sa impiedice slujba sa. Daca vrajmasul nu poate discredita invatatura, deoarece este dupa Cuvant, el va face sa se vorbeasca de rau persoana. Dusmanii apostolului ziceau: "Epistolele lui sunt cu greutate si cu putere; dar prezenta trupului lui, slaba, si vorbirea lui, de dispretuit" (2 Cor. 10:10).

          Nu ne spune nimic ca 1 Petru 2, inainte de a ne cere sa aducem "jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos", insista asupra "lepadand ... fatarnicii si invidii si orice vorbiri de rau" (v. 5 si 1)? Daca s-ar continua (starea din v. 1), "preotia sfanta" (v. 5) nu ar mai putea fi exercitata "prin Duhul" (Filip. 3:3). Si "preotia imparateasca" ar mai putea sa vesteasca, fara a fi discreditata, "virtutile Celui care v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata" (v. 9)?

          "Un raspuns bland abate furia, dar un cuvant aspru starneste mania", ne zice Proverbe 15:1. Judecatori 8:1-3 ne aminteste cum raspunsul impaciuitor al lui Ghedeon a potolit mania efraimitilor, in timp ce in Judecatori 12:1-6 violenta lui Iefta a dus la razboi civil.

          Se mandreste ca poate sa scoata paiul din ochiul fratelui sau (Mat. 7:3-5). "Fatarnicule, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea limpede sa scoti paiul din ochiul fratelui tau". Este usor de a reprosa fratelui sau de ceva de mica importanta, fara sa-si dea seama ca el insusi, deja prin atitudinea sa de superioritate, este departe de a imita pe Invatatorul.

          Dar sa privim partea pozitiva a cuvintelor noastre: "Niciun cuvant stricat sa nu iasa din gura voastra, ci, daca este vreunul bun, pentru zidire, dupa cum este nevoie, ca sa dea har celor care-l aud" (Efes. 4:29). Si Coloseni 4:6 precizeaza: "Cuvantul vostru sa fie intotdeauna in har, dres cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia". Avem mare nevoie de a-I cere Domnului sa ne ajute sa avem cuvinte care sa fie un ajutor si nu o piedica, fie pentru fratele nostru, fie pentru Evanghelie (Ioan 4:39).

          "De orice cuvant nefolositor, pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteala in ziua judecatii" (Mat. 12:36).

            4.2    Atitudini, atmosfere

            4.2.1    A se bucura; A plange (Rom. 12:15)

          Romani 12:15 ne spune: "Bucurati-va cu cei care se bucura; plangeti cu cei care plang". Cat ajutor poate sa aduca aceasta atitudine! Este mai usor poate sa se planga cu cei care plang, care sufera de o boala grava sau sunt in doliu. Dar a se bucura cu cei care se bucura, cere o totala lipsa de egoism sau de invidie. Ce incurajare pentru un cuplu tanar la inceputul vietii comune, de a simti comuniunea numerosilor frati si surori in timpul rugaciunii si prezentarii Cuvantului in strangerea care urmeaza imediat casatoriei lor!

          Mai mult: a se alatura la bucuria Pastorului care Si-a gasit oaia pierduta si zice prietenilor si vecinilor Sai: "Bucurati-va impreuna cu Mine". Sau, cum zice apostolul Ioan: "M-am bucurat foarte mult ca i-am gasit pe unii din copiii tai umbland in adevar". A se bucura vazand tineri care cauta sa-L urmeze pe Domnul, si nu a privi cu rezerve, cu o anumita indoiala, primii lor pasi pe drumul credintei. Dimpotriva, a-i ajuta, si cand se ofera ocazia, a-i invata "dupa cum pot ei sa inteleaga" (Marcu 4:33).

          4.2.2   Frecventarea regulata a strangerilor (Ev. 10:25). - Obiceiul de a parasi. Dima (2 Tim. 4:10).

           Evrei 10:24-25 ne spune: "Sa veghem unii asupra altora, ca sa ne indemnam la dragoste si la fapte bune, neparasind strangerea noastra laolalta, dupa cum obisnuiesc unii, ci incurajandu-ne, si cu atat mai mult cu cat vedeti apropiindu-se ziua". Acest indemn urmeaza aproape imediat "indrazneala" (sau, "libertate deplina", n.t.) pe care o avem de a intra in locurile sfinte, de a ne "apropia". Privelegiu necunoscut lui Israel altadata, cand numai preotii puteau patrunde in locul sfant, si doar marele preot odata pe an in locul preasfant. Si acum,

             Spalati, indreptatiti, desavarsiti,                                                                                                                   Noi intram in locul preasfant,

             In lumina deplina a fetei lui Dumnezeu. H.R

                                                                                

          De unde vine obiceiul, atat de frecvent, de a nu participa regulat la strangeri? Totul depinde de modul cum fiecare isi gestioneaza timpul. Tinerii zic ca studiile le ocupa tot timpul. Totusi, aceasta este perioada din viata cea mai propice cand se poate rezeva cateva ore pe saptamana pentru a profita de strangeri. Cand vine casatoria si copiii, obligatiile profesionale, trebuie mai multa energie. Aceasta frecventare regulata va fi un profit pentru sine insusi, dar si un ajutor, o incurajare pentru fratii si surorile noastre. Spinii din parabola: excesul de munca, ingrijorarile, placerile lumesti, pot sufoca planta tanara care se dezvolta, indepartand credinciosul de adunare. Acesta a fost cazul lui Dima, care "iubea veacul de acum"; el l-a parasit pe apostol si s-a dus la Tesalonic, cu ce scop? In orice caz, el nu a dus incurajarea produsa altadata prin vizita lui Timotei (1 Tes. 3:2-6).

          Sa-L binecuvantam pe Domnul pentru fratii si surorile cu care El ne strange impreuna; El sa lucreze ca aceasta sa fie cu bucurie, in dragoste pentru sfinti (Ev. 6:10), ingaduind si iertand, dupa cum ne spune Coloseni 3:12-13, "dupa cum si Hristos v-a iertat", fara preferinte (Iac. 2:1-4), si fara vreo radacina de amaraciune (Ev. 12:15b). Matei 18:28-30 ramane totdeauna actual! Uneori trebuie sa primim, atunci cand nu este vorba de doctrine fundamentale, anumite diferente in practica, obiceiuri locale, inaintare in cunoastere pe care unii inca nu o au, si de a contribui la depasirea ignorantei acelora care au fost adusi de curand la Domnul (Rom. 14; Filip. 3:15-16): "Daca ganditi ceva altfel, Dumnezeu va va descoperi si aceasta. Dar la ceea ce am ajuns, sa umblam(*) pe aceleasi urme".

          (*)  Aici sensul este mai degraba de a umbla in rand, nu unul langa altul

           4.2.3    Primirea

          Pavel are o mare bucurie, o mare mangaiere cu privire la dragostea lui Filimon "fiindca inimile sfintilor au fost inviorate prin tine, frate". Lui Gaiu, Ioan ii va zice: "Tu lucrezi cu credinciosie in tot ce faci fata de frati ... care au marturisit despre dragostea ta inaintea adunarii, de a caror calatorie bine vei face sa ingrijesti intr-un mod vrednic de Dumnezeu" (3 Ioan 5-6).

          A-i primi cu bucurie pe cei care doresc sa se apropie de Mantuitorul pe care ei inca nu-L cunosc; a-i primi pe cei slabi in credinta, "nu pentru hotararea intrebarilor indoielnice" (Rom. 14:1); a intari si incuraja un tanar care doreste sa participe la Masa Domnului si nu a-l face sa astepte prea mult timp pana a-i permite sa-si ocupe locul pe care Domnul i l-a dat.

          Cu siguranta, un Diotref nu era un ajutor in adunare. El voia sa fie primul; nu primea pe frati si-i impiedica pe cei care voiau sa-i primeasca. Ce piedica in adunare! (3 Ioan 9-10).

             4.3    Atitudinea noastra fata de slujire

          Pentru zidirea si grija fata de adunare, au fost incredintate daruri slujitorilor alesi de Dumnezeu. In Romani 12, aceste daruri de har sunt diferite "dupa harul care ne-a fost dat". Darurile lucreaza "dupa masura de credinta pe care Dumnezeu a impartit-o fiecaruia". In Efeseni 4, Hristosul inviat si inaltat a dat daruri oamenilor "pentru desavarsirea sfintilor", pentru ca acestia sa se ocupe de "lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos", ca sa nu mai fim "prunci, batuti de valuri si purtati incoace si incolo de orice vant de invatatura".

          In 1 Corinteni 12, Duhul Sfant da "diferite daruri de har" "spre folos". Acestea sunt incredintate "fiecaruia" (v. 7).

          "Dumnezeu a pus madularele , pe fiecare din ele, in trup, dupa cuma dorit" (v. 18). "Dumnezeu a intocmit trupul dand mai multa onoare celor lipsite de onoare ... pentru ca madularele sa ingrijeasca deopotriva unele de altele" (v. 24-25). In final, Dumnezeu a pus diferite daruri in adunare, daruri pe care fiecare este chemat sa le exercite in dragoste (cap. 13), fara de care nu ar fi de niciun folos.

          Ce atitudine avem fata de astfel de daruri de har?

          Mai intai de toate, "sa recunoasteti pe cei care se ostenesc intre voi si va conduc in Domnul si va sfatuiesc; si sa-i pretuiti nespus de mult, in dragoste, datorita lucrarii lor" (1 Tes. 5:12-13), atunci cand poate sunt "dispretuiti", asa cum faceau unii corinteni fata de apostolul Pavel (2 Cor. 10:10); sa luam spre folosul nostru slujirea scrisa pe care Domnul ne-a dat-o, si s-o apreciem.

          In Fapte 11:23, Barnaba ajunge la Antiohia. El nu vine ca un anchetator, ci "vazand harul lui Dumnezeu, s-a bucurat". El este recunoscator de binele pe care Dumnezeu l-a facut si va contribui, mai intai singur, apoi cu Saul, sa indemne pe credinciosi sa ramana "cu Domnul"; o mare multime este adaugata la Domnul; in final cei doi se strang in adunare si invata o mare multime. Acesti slujitori au fost un ajutor nepretuit la inceputul crestinismului, si de-a lungul istoriei sale, prezentand Cuvantul lui Dumnezeu. Dupa 1 Petru 4:10, amandoi au folosit darul de har pe care l-au primit. Fiecare este invitat, "ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu". Nu pentru a se glorifica pe sine insusi, ci, primind "din puterea pe care o da Dumnezeu", cu scopul "ca in toate sa fie glorificat Dumnezeu prin Isus Hristos". Remarcam, de asemenea, cum cuvantul "fiecare" revine de mai multe ori in aceste pasaje, si ne intrebam daca noi stim sa fim un ajutor fratilor nostri "dupa masura campului de lucru pe care ne-a impartit-o Dumnezeul masurii" (2 Cor. 10:13).

          Se poate, in schimb, sa stingem Duhul (1 Tes. 5:19), fie vorbind cand nu trebuie, fie sa nu vorbim atunci atunci cand Duhul ne indeamna s-o facem, fie dispretuind ceea ce Duhul transmite printr-un instrument pe care l-a ales.

          Slujitorul este chemat mai intai de toate sa se prezinte pe el insusi "un model de fapte bune", "in invatatura, nestricaciune; seriozitate, vorbire sanatoasa necondamnabila" (Tit 2:7-8). El va fi astfel un adevarat ajutor pentru fratii sai, impotrivindu-se unora care evanghelizeaza altceva decat ceea ce a evanghelizat apostolul. Aceasta este foarte grav, si pedeapsa lui Dumnezeu poate sa vina peste cel care adauga la Evanghelie, sau o strica: "Daca va vesteste cineva alta evanghelie decat ceea ce ati primit, sa fie anatema" (Gal. 1:8-9); si daca cineva va duce mai inainte si nu ramane la invatatura lui Hristos, si daca vine la voi si nu aduce  aceasta invatatura, sa nu-l primiti (2 Ioan 9-10). Astfel de oameni nu sunt doar o piedica, ci ei pot falsifica Cuvantul lui Dumnezeu, si chiar sa tulbure pe adevaratii slujitori.

          De asemenea, ne amintim ca printre darurile enumerate la sfarsitul capitolului 12 din 1 Corinteni, exista daruri de "ajutorari" (v. 28), frati si surori care in simplitate raspund la ceea ce Dumnezeu le-a incredintat si sunt o binecuvantare pentru cei din jurul lor.

          Profetiile, cunostinta va avea sfarsit, dar "dragostea nu piere niciodata" (13:8).

       

                                            AJUTOR sau PIEDICA

                                               - III -


          George Andre


          3     Fata de prieteni (exemple din Vechiul Testament)

          3.1    Ce este o prietenie adevarata

          Adevaratele prietenii se formeaza in general la inceputul vietii, uneori mai tarziu; cat de pretioase sunt acelea care rezista de-a  lugul intregii vieti. Deutoronom 13:6 ne spune: "prietenul tau, care iti este ca sufletul tau". O alta traducere zice: " ... un alt tu insuti". Daca este dominata de o adevarata incredere si de o discretie totala, intimitatea este reciproca: ce ajutor poate fi atunci cand prietenia este "in Domnul". Credinciosia este sora prieteniei: "Prietenul iubeste oricand" (Prov. 17:17); si "exista un prieten mai apropiat decat un frate" (18:24). Niciun prieten de pe pamant nu poate fi desavarsit; doar Domnului Isus I Se poate aplica cu adevarat aceste versete. In Ioan 15 El zice ucenicilor Sai: "V-am numit prieteni, pentru ca toate cate am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscut". In Luca 12:4: "Va spun voua, prietenii Mei", ... atunci cand le intarea inimile in vederea dificultatilor si impotrivirilor pe care ei aveau sa le intalneasca.

          Domnul il numeste pe Avraam "prietenul Meu" (Is. 41:8). Iacov (2:23) confirma ca Avraam a fost numit "prieten al lui Dumnezeu". Cat de insemnata era aceasta comuniune de care se bucura patriarhul! Domnul a vorbit cu Moise fata in fata, asa cum un om vorbeste cu prietenul sau (Ex. 33:11). Apropierea a fost de asa maniera incat Moise chiar a indraznit sa vada gloria Domnului. Care a fost raspunsul? - "Voi face sa treaca toata bunatatea Mea pe dinaintea fetei tale ... voi fi indurator cu cine voi fi indurator si voi avea mila de cine voi avea mila ... Tu nu-Mi poti vedea fata, pentru ca omul nu poate sa Ma vada si sa traiasca" (Ex. 33:19-20). Ce intimitate avea Dumnezeu, care locuieste "intr-o lumina de care nu te poti apropia, pe care niciun om nu L-a vazut, nici nu-L poate vedea" (1 Tim. 6:16), cu slujitorul Sau!

           3.2    Iov si prietenii sai

          Dumnezeu a vrut sa consacre o intrega carte din Cuvantul Sau unui singur om. Avea sa ne invete o lectie speciala. Primele doua capitole ne descriu incercarile pe care Domnul Le-a ingaduit pentru slujitorul Sau: bunurile materiale, sanatatea, sotia sa, tacerea prietenilor sai. Timp de sapte zile, acestia, asezati in jurul lui, au pastrat o tacere din ce in ce mai apasatoare. Atunci Iov explodeaza si provoaca discursurile fara intelegere ale celor trei prieteni. Ei venisera totusi "pentru ... a-l mangaia", si voiau sa-i arate adevarata lor prietenie. Ei venisera de departe, dar ce au adus cu ei? "Il condamnau pe Iov" (32:3). Ei nu au stiut sa-l convinga: "Dumnezeu il va supune, nu omul" (32:13). Nu l-au adus pe Iov in prezenta lui Dumnezeu.

          Cu toate acestea, Domnul Insusi a zis despre patriarh ca el era "integru si drept, temator de Dumnezeu si care se abate de la rau". O spune de doua ori (1:8; 2:3).

          Poate ca in ospetele lor, fiii sai pacatuiau; Iov aducea arderi de tot pentru ei, "dupa numarul lor, al tuturor" (1:5). Dar nu aducea pentru el insusi! El nu stia ce este in adancul inimii sale; incercarea avea sa-i deschida ochii. Prietenii nu au stiut s-o faca. Ca si sotia sa, ei au fost o piedica; nu au avut un cuvant de mangaiere. Rationamentele lor puteau fi corecte, dar nepotrivite:

          Elifaz vorbeste de experienta sa: "Dupa cum am vazut eu" (4:8). El nu intelege suferinta lui Iov.

          Bildad pune inainte traditia parintilor: "Intreaba, te rog, generatia dinainte si ia aminte la cercetarile parintilor lor ... Nu te vor invata ei?" (8:8-10).

          Tofar acuza direct: "Pentru ca ai zis: Invatatura mea este curata si sunt fara pata in ochii Tai. Dar daca ar vorbi Dumnezeu si Si-ar deschide buzele impotriva ta ... Dumnezeu lasa uitarii din nelegiuirea ta" (11:4-6). Iata legalismul: Dumnezeu impune; El este impotriva ta; este un creditor.

          Si problema lui Iov nu se rezolva. Dimpotriva, prietenii sai il exaspereaza cu acuzatiile lor. Atunci Iov, pentru a se indreptati, vine si spune "Nu voi indeparta integritatea de la mine ... inima mea nu-mi reproseaza niciuna din zilele mele" (27:5-6). Il acuza pe Dumnezeu: "Dumnezeu mi-a luat dreptul de judecata", "Sunt curat, fara nelegiuire ... El gaseste ocazii de impotrivire fata de mine" (34:5; 33:9-10).

          Dumnezeu ingaduie sa vina atunci un adevarat prieten, mai tanar, Elihu. El il va aduce pe Iov in prezenta lui Dumnezeu pentru ca El stie, El Insusi, ce a condus la solutia dureroasei sale probleme. Duhul care era inauntrul acestui tanar il constrangea (32:18), suflarea Celui Atotputernic ii dadea viata (33:4).

          Elihu se coboara la nivelul lui Iov: "Iata, inaintea lui Dumnezeu eu sunt ca tine: si eu sunt framantat din lut" (33:6). El nu vrea nici sa-l flateze, nici sa-l umileasca, ci ii prezinta clar mustrarea "Da, ai vorbit ... Sunt curat, fara nelegiuire ... El gaseste ocazii de impotrivire fata de mine ... in aceasta, tu nu esti drept, pentru ca Dumnezeu este mai mare decat omul ... Dumnezeu vorbeste odata si de doua ori ... El deschide urechea oamenilor ... ca sa intoarca pe om de la fapta ... Daca ar fi un inger (sau, un "mesager", n.t.) cu el, un mijlocitor, unul dintr-o mie, ca sa arate omului datoria lui (judecata de sine), atunci va fi indurator cu el si va spune: Scapa-l ... am gasit o rascumparare (sau, "o ispasire")" (33:8-24). Atunci se va intampla ceea ce corespunde in Noul Testament nasterii din nou. Iov va zice: "Am pacatuit si am strambat ce era drept si nu mi-a rasplatit. El mi-a scapat sufletul ca sa nu mearga in groapa ... toate acestea le lucreaza Dumnezeu ... cu omul ... ca sa fie luminat cu lumina celor vii" (33:27-30).

          Elihu are cuvinte pentru Dumnezeu: "Dumnezeu este puternic, dar nu dispretuieste ... deschide urechea spre disciplina ... cine invata pe altii ca El?" (36:5, 10, 22).

          Elihu, prieten credincios, ajutor pretios, tace; Iov nu mai are nimic de adaugat (31:40); Dumnezeu poate atunci sa-i vorbeasca direct (cap. 38-41).

          In cele din urma Iov se pleaca si recunoaste maretia lui Dumnezeu: "Stiu ca Tu poti face orice si ca nicio hotarare a Ta nu poate fi impiedicata ... De aceea am rostit ce nu am inteles, lucruri prea minunate pentru mine ... Tu ma vei invata. Auzisem de Tine, cu auzul urechii, dar acum ochiul meu Te vede. De aceea mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa" (42:2-6). Groaza de a-L acuza pe Dumnezeu, in loc de a se judeca pe sine!

          Si Domnul restabileste vechea stare a lui Iov atunci cand se roaga pentru prietenii sai care l-au facut sa sufere atat de mult si nu au vorbit despre Dumnezeu asa cum ar fi trebuit (42:7). El ii da de doua ori fata de ceea ce a avut inainte, in afara copiilor sai, deoarece ei nu erau pierduti: a fost adusa arderea de tot pentru ei, ca si pentru prietenii lui (1:5; 42:8).

           3.3    Samuel si David la Naiot (1 Sam. 19:18)

          David a trebuit sa fuga dinaintea maniei lui Saul. El se refugiaza la Samuel la Rama si ii spune tot ce i-a facut Saul. Cei doi merg pentru un timp la Naiot, de-o parte (la fel ca si Isus cu ucenicii Sai, Mc. 6:31). Viitorul imparat a intrat in scoala lui Dumnezeu din care batranul slujitor urma sa iasa. Cat de mult a putut acesta sa fie un ajutor pentru tanarul sau prieten, asa cum mai tarziu Chifa pentru tanarul Saul ... timp de cinsprezece zile (Gal. 1:18).

          Ce ajutor poate gasi un tanar sau o tanara, la un frate sau o sora cu experienta, fata de care poate sa-si deschida inima, spunandu-i problemele si intrebarile sale, la care poate sa primeasca un sfat potrivit!

          Samuel a tinut doliu dupa Saul. Domnul l-a condus sa-l unga pe David in intimitatea familiei sale (1 Sam. 16:13). Acum batranul il vede pe imparat detronat in toata lumina lui, si invata sa-l cunoasca mai bine pe acela despre care Domnul i-a zis ca va fi "un imparat dupa inima Mea". Batranul profet a fost gata sa-l unga pe tanarul pastor; in aceasta zi de grea incercare pentru David, el este gata sa il primeasca. Poate fi in diferite adunari, cei sau cele care, umbland cu Domnul, pot sa fie un adevarat ajutor pentru tinerii care li se destainuie, asa cum bunicii sunt gata sa incurajeze pe nepotii lor.

          3.4   Abigail (1 Sam. 25)

          Femeie de bun simt, frumoasa la infatisare, ea avea un sot dur si rau, Nabal. El ii refuza lui David hrana pe care o merita tinerii sai pentru serviciile aduse. Plini de gandul razbunarii, cu sabiile incinse, David si oamenii sai se duc sa-l ucida pe Nabal. Abigail, informata, se grabeste sa-i intalneasca pe atacatori, aducand alimente si oprindu-l pe David: "Si va fi asa: cand Domnul va face domnului meu dupa tot binele pe care l-a vorbit despre tine si te va pune conducator peste Israel, atunci aceasta nu va fi un prilej de cadere pentru tine, nici mustrare de inima pentru domnul meu, ca ai varsat sange fara motiv si ca domnul meu s-a razbunat singur" (25:30-31). David Il binecuvanteaza pe Domnul care a trimis-o inaintea sa; prin ea, Dumnezeu a dejucat planul vrajmasului care voia sa-l faca pe David sa cada. Ea cere ca el sa-si aminteasca de ea. David ii raspunde: Te-am primit bine ... Admiratie si respect reciproc, chibzuinta in atitudini si cuvinte. Dar Abigail este legata prin casatorie de Nabal. Doar dupa moartea acestuia o va lua David de sotie; ea ii spune ca vine ca o roaba! Ea i-a fost un ajutor remarcabil la momentul oportun, si amandoi au stiut sa astepte ceasul lui Dumnezeu pentru a se uni.

          Prieteniile intre sexe diferite pot fi folositoare spiritual, in dependenta de Domnul, dar o rezerva, o prudenta se impune. Un camin poate sa fie foarte usor distrus, mai ales daca contactele sunt prea frecvente sau prea lungi. Colegii de munca de care se poate atasa. Atractii vinovate. Fie ca Dumnezeu sa ne fie de ajutor! Sunt situatii in care separarea imediata este indispensabila, chiar daca ea este dureroasa, dupa cum a zis Isus Insusi (Mat. 5:28-29).

           3.5    Ionatan

          David se intoarce dupa ce l-a lovit pe filistean, avand capul lui Goliat in mana. Plin de admiratie pentru el, Ionatan se leaga de inima lui David. "L-a iubit ca pe sufletul sau" (1 Sam. 18.1). Prieten credincios, el a trecut prin situatii dureroase atunci cand Saul voia sa se debaraseze categoric de David prin moarte.

          Ionatan se dezbraca de mantaua sa imperiala, de hainele sale, de sabia sa, de arcul sau, de braul sau: totul pentru David (aici imaginea lui Hristos!). De multe ori el l-a incurajat pe prietenul sau, expunandu-se geloziei ucigatoare a tatalui sau.

          Dupa ultima intalnire a lor, cei doi se despart pentru a nu se mai vedea niciodata (1 Sam. 23:16-18). Daca ne gandim la circumstantele istorice, Ionatan ar fi trebuit, in ciuda Exod 20:12: "Onoreaza pe tatal tau ... ", sa-l paraseasca pe nefericitul sau tata, care a vrut sa-l ucida de doua ori? L-ar fi urmat astfel pe David la filisteni si s-ar fi gasit in situatia de a lupta impotriva propriului sau popor. Ramanand langa Saul, el a murit pe muntele Ghilboa. Tragica dilema pe care nici unui nici altul din cei doi prieteni nu au prevazut-o. Bineinteles, daca vedem in David o imagine a lui Hristos, Domnul poate printr-o analogie sa aduca, in cazuri extreme, pe un credincios sa se desparta de parintii sai pentru a se alipi de Isus, desi o marturie credincioasa intr-o familie ostila poate prin har sa fie binecuvantata. Indiferent de situatie, David nu a avut niciun resentiment fata de Ionatan. Dimpotriva, in Cantarea Arcului (2 Sam. 1) el aminteste in mod special de prietenul sau "foarte placut si de iubirea sa minunata" (v. 26).

          3.6   Ahitofel, Husai (2 Sam. 15:31-37; 16:15-17, 23)

          David a trebuit sa fuga din Ierusalim pentru a scapa de fiul sau Absalom. Printre altii ne sunt prezentati doi prieteni: Ahitofel si Husai. Vedem ca primul, sfetnicul sau, ramane la Ierusalim printre cei razvratiti impreuna cu Absalom. Tradarea unui prieten.

          Ajuns pe varful muntelui Maslinilor, David il intalneste un alt prieten, pe Husai, caruia imparatul ii cere sa se intoarca la Ierusalim pentru a dejuca sfatul lui Ahitofel. Acesta se sinucide (17:23), in timp ce Husai, prietenul credincios care si-a riscat viata intorcandu-se la Absalom, ramane alipit de imparat. Fiul sau Baana va fi unul din administratorii lui Solomon (1 Imp. 4:16).

             3.7    Ionadab (2 Sam. 13:3-5, 32-33)

          Prieten si var al lui Amnon, intaiul nascut al lui David, Ionadab era un sfatuitor rau, foarte abil, viclean, dar cinic. Fara nicio retinere, el ii da prietenului sau un sfat trist cu privire la Tamar, sora sa vitrega. Amnon il urmeaza spre propria sa pierdere.

          Atunci cand Absalom il omoara pe Amnon, Ionadab stia dinainte. L-a linistit pe David, zicandu-i: "Sa nu creada domnul meu ca i-au omorat pe toti tinerii, pe fiii imparatului! Pentru ca numai Amnon este mort. Pentru ca lucrul acesta a avut loc din porunca lui Absalom, pe care o hotarase din ziua cand a injosit-o el pe Tamar, sora lui". Ionadab ar fi putut preveni aceasta crima avertizandu-l pe prietenul sau Amnon sau pe David. Dar nu a facut nimic. Sa fim atenti la prietenii din lume care nu se tem de Dumnezeu, ei pot fi din motive egoiste, si pot duce la piedici uneori mortale.

              3.8    Daniel

          Deportat la Babilon impreuna cu multi alti tineri din samanta imparateasca, Daniel gaseste printre ei trei prieteni. Impreuna, in ciuda riscurilor, i-au hotararea ferma, sub influenta lui Daniel, de a refuza alimentele alese ale imparatului care au fost aduse mai intai idolilor. Dumnezeu onoreaza credinciosia lor. Venind alte incercari, ii gasim impreuna la rugaciune (2:18). Dumnezeu le raspunde in mod minunat. Mai tarziu, cei trei prieteni, fara Daniel, se impotrivesc curajosi imparatului, refuzand sa se inchine statuii, si Dumnezeu raspunde credintei lor. Daniel insusi, va avea alte incercari, fara a se putea sprijini pe prietenii sai; amintirea zilelor traite impreuna va ramane un ajutor pentru unii si pentru altii.

          3.9   Ebed-Melec (Ier. 38:7-13)

          Ieremia a fost aruncat in groapa din curtea inchisorii unde s-a afundat in noroi si urma sa moara (Plan. 3:52-54). El a strigat atunci la Domnul care i-a raspuns: "Nu te teme". Dumnezeu se foloseste de Ebed-Melec, acest famen etiopian, care era in casa imparatului. Miscat de tot raul pe care i l-au facut profetului, el merge inaintea lui Zedechia si mijloceste pentru acest nenorocit, caruia voia sa-i vina in ajutor. Imparatul ii da treizeci de oameni pentru a-l scoate pe Ieremia afara din groapa. Ebed-Melec, cu multa grija, a cautat petice vechi si zdrente vechi pe care le-a coborat cu funii pentru a fi puse la subsiorile lui Ieremia, pentru a-l scoate din aceasta groapa unde era afundat in noroi. Ajutor oportun al unui strain care are mila de un nefericit om al lui Dumnezeu. Blandete ce aminteste de cea a lui Dumnezeu fata de poporul sau: "I-am tras cu legaturi omenesti, cu funii de iubire" (Osea 11:4). Ebed-Melec nu va fi uitat de Domnul care promite ca-l va salva (Ier. 39:16-18).

          Pentru a ajuta cu adevarat pe prietenii nostrii, trebuie mai intai sa avem "radacina si temelia pusa in dragoste" (Efes. 3:17).  

                 

                                                       AJUTOR sau PIEDICA

                                                - II -


          George Andre


          2     In cadrul  familial (exemple din Vechiul Testament)

          "In casa celui drept este o mare comoara" (Prov. 15;6). "O comoara scumpa si undelemn sunt in locuinta unui intelept" (Prov. 21:20). Ucenicii din Emaus L-au rugat pe Domnul Isus: "Ramai cu noi, pentru ca este spre seara". " Si a intrat ca sa ramana impreuna cu ei" (Lc. 24:29). Nu este dorinta oricarui nou camin crestin? Ar putea fi o comoara mai pretioasa decat prezenta Domnului Insusi, mai presus de toate prin Cuvantul Sau? Daca ne intoarcem inapoi la trei sau patru generatii de credinciosi, aceasta prezenta le-a marcat viata. Anii au trecut; societatea a devenit mult mai permisiva, pana acolo incat a lasat familia sa fie distrusa. Concubinaj, homosexualitate, cupluri despartite prin divort ... de multe ori chiar in caminele crestine (2 Tim. 3:5). Vrajmasul a stiut sa rapeasca "comoara". Unde este ajutorul de care a avut nevoie? Care a fost prilejul de poticnire? - Dumnezeu stie. Sa fim nespus de recunoscatori Domnului nostru atunci cand o familie a fost pastrata impreuna, si copiii au fost adusi la Mantuitorul: familia ramane unita pentru El. Este un har de la Dumnezeu ca parintii primesc aceasta ca venind de la El.

          Dar vrajmasul este abil si stie cum sa tulbure si sa desparta famiile copiilor lui Dumnezeu: tatal impotriva mamei, copiii impotriva parintilor, copiii intre ei. Cum putem fi noi un ajutor pentru cei care ne inconjoara? In primul rand, fara indoiala, recunoscand situatiile in care noi insine am esuat. Apoi cerandu-I Domnului sa fim din "cei care fac pace" (Iac. 3:18).

          Deja in Vechiul Testament, Cuvantul ne prezinta multe situatii unde binecuvantarea lui Dumnezeu a venit peste o familie; altele in care au existat curse, piedici; dar, de asemenea, ocazii in care harul Sau a intervenit pentru a restabili. Din nefericire! altele care au inceput bine dar care au sfarsit rau.

             2.1     Noe

          Una dintre primele familii despre care Biblia ne vorbeste cu cateva detalii. In Geneza 6:9, Noe este prezenta ca "un om drept, integru printre contemporanii lui"; el "umbla cu Dumnezeu", in timp ce pamantul era stricat si plin de violenta. Ce mangaiere sa-l vedem, cum construia corabia urmand instructiunile divine, intrand inauntru impreuna cu "fiii lui si sotia lui si sotiile fiilor lui cu el" (7:7). Credinta lui era insusita nu doar de sotia lui, ci, de asemenea, de fiii sai si de sotiile lor. Fara credinta, cu siguranta ei nu ar fi intrat in corabie: potopul nu a venit decat sapte zile mai tarziu! O familie unita traverseaza apele, in siguranta, si primeste binecuvantarea lui Dumnezeu (9:1).

          Dorinta parintilor crestini este, inainte de toate, ca copiii lor sa fie mantuiti si adusi intr-un mod personal la Domnul. Ei se vor stradui sa-i invete din Cuvant in fiecare zi; rugandu-se impreuna cu ei si pentru ei; mai intai de toate, atmosfera crestina familiala ii va influenta, exemplul pe care le va da in toate detaliile vietii parintii care ii iubesc, ei insisi "nefiind ascultatori uituci, ci implinitori cu fapta" (Iac. 1:25). Domnul i-a zis lui Noe: "Fa-ti o corabie"... "Si Noe asa a facut". Domnul i-a zis lui Noe: "Intra in corabie" - "Si Noe a intrat in corabie". Judecata a fost anuntata dinainte, ca si in zilele noastre, si trebuie ca copiii nostri sa stie. Dar, pentru cel credincios, exista promisiunea: "Te voi pazi si Eu de ceasul incercarii, care va veni peste tot pamantul locuit" (Apoc. 3:10). Credinta si-a construit corabia, in timp ce "indelunga-rabdare a lui Dumnezeu este in asteptare". Inainte de judecata iminenta, familia credintei intra in corabie si ei "au fost salvati prin apa" (1 Pet. 3:20).

          Si iata ca Noe, deja inaintat in varsta, s-a imbatat (9:21). Dezordine in familie. Sem si Iafet, cu discretie, "acopera" raul. Dar Ham, dimpotriva, il descopera si isi atrage blestemul parintesc. Sem si Iafet sunt, pentru Noe, un prilej de recunostinta fata de Dumnezeu; ei primesc o binecuvantare de durata. In perioada dificila si ostila din timpul constructiei corabiei, familia a ramas unita. Dupa izbavirea care a venit prin potop, vrajmasul a intervenit si Noe a fost, din nefericire, un prilej de poticnire pentru fiul sau.

               2.2     Avraam

         Iesit din tara sa prin credinta si din familia sa la chemarea divina, Avraam a luat impreuna cu el pe sotia sa Sara si pe nepotul sau Lot. Sub influenta unchiului sau, lucrarea harului lui Dumnezeu a avut efect asupra lui Lot, deoarece el este numit "drept" in 2 Petru 2:7. Urmand exemplul lui Avraam. a mers un timp impreuna cu el. Dar patriarhul, lipsindu-i credinta, a coborat in Egipt (Gen. 12:10), si tanarul Lot nu va uita impresiile culese acolo. In ziua cand a trebuit sa decida de a se desparti de unchiul sau, el este atras de campia Iordanului, udata "ca tara Egiptului" (13:10), si alege Sodoma: piedica incostienta din partea lui Avraam, dar consecinta fatala pentru nepotul sau.

          Paraseste Lot aceasta lume corupta atunci cand unchiul sau ii vine in ajutor impreuna cu imparatul Sodomei si il elibereaza de coalitia care l-a facut prizonier? Nu, Lot nu se intoarce pe munte; el se intoarce in cetatea blestemata (Gen. 14). Avraam mijloceste pentru el (18:32); Lot singur impreuna cu cele doua fiice ale sale vor scapa de nimicire; el isi va incheia in mod rusinos viata sa. In perioada dificila a calatoriei prin credinta, dupa plecarea din Ur, trecand prin Haran, pana la rasarit de Betel, Avraam i-a fost un ajutor. Dupa coborarea in Egipt a fost o piedica care a contribuit la ruinarea vietii nepotului sau.

          Cuvantul nu ne da niciun detaliu - in afara de Isaac si Ismael - referitor la ceilalti copii ai sai, in afara de faptul ca Dumnezeu a zis: "L-am cunoscut ca va porunci copiilor sai si casei sale dupa el sa tina calea Domnului, sa faca dreptate si judecata" (18:19).

               2.3     Iacov

          Atat timp cat nu au avut copii, Isaac si Rebeca au trait mai mult sau mai putin in armonie. Totusi ne este spus, numai despre Isaac, ca timp de douazeci de ani el s-a rugat ca sa aiba un copil. In ce o priveste pe Rebeca, ea merge singura sa intrebe pe Domnul atunci cand este insarcinata. Dar din moment ce au avut copii, masura ajutorului reciproc care a mai ramas s-a transformat in piedica. Deoarece ii placea vanatul, Isaac avea preferinta pentru Esau, si Rebeca, de partea ei, pentru Iacov, deoarece lui ii placea sa stea la corturi, adica sa ramana aproape de mama sa (25:27-28).

          Nici unul nici altul nu au fost un ajutor pentru fiii lor deveniti barbati. Dupa ce si-a vandut dreptul de intai nascut, Esau si-a luat o sotie dintre hetiti; si Iacov, care, la instigarea Rebecai, insala pe tatal sau, trebuie sa fuga mai mult de douazeci de ani si nu o va mai revedea pe mama sa.

          Ce se va intampla cu familia lui Iacov? Ce ajutor va fi el pentru copiii sai? Gelozie intre Leea si Rahela; o preocupare prea mare cu turmele lui Laban, de care era responsabil; in ciuda problemelor cu care se confrunta: "ma mistuia caldura ziua si frigul noaptea; si somnul meu fugea de la ochii mei" (Gen. 31:40). Dupa sapte ani de asteptare, au venit copiii. Leea, urata de Iacov, avea mai multi; Rahela, geloasa, provoaca mania sotului sau (30:2). Iacov insusi nu are timp sa se ocupe de descendentii sai, nici in copilaria lor, nici mai tarziu.

          Nu este acesta un avertisment pentru noi? In dorinta de a progresa in cariera, de a atinge scopurile fixate, se poate intampla sa se neglijeze familia. Prea putin timp pentru copii; de multe ori citirea zilnica a Bibliei in familie este neglijata; chiar si dedicarea la o slujba crestina, din diferite motive, poate fi un obstacol pentru familie. Sa-I cerem Domnului sa ne dea un echilibru in acest "triunghi", care poate duce la "indepartare" intre familie, profesie, si pe deasupra, o eventuala activitate crestina. Daca Domnul este in centru triunghiului, acolo va fi binecuvantare. Timpul in care putem sa ne ocupam de copiii nostri inainte ca ei sa paraseasca caminul paternal este de fapt atat de scurt; sa ne luam timp pentru ei!

          O familie destramata va lua drumul Canaanului; Rahela luase terafimii tatalui sau; Iacov era preocupat mai mult de probabila razbunare a fratelui sau Esau. Si atunci cand Dumnezeu ii spune: "Ridica-te, suie-te la Betel si locuieste acolo si fa acolo un altar lui Dumnezeu care ti S-a aratat cand fugeai de fata fratelui tau Esau" (Gen. 35:1), Iacov realizeaza in final ca in familia sa au predominat "dumnezeii straini". I-a ingropat sub terebintul care este langa Sihem. Familia se urca cu bine la Betel, dar Iacov este singurul care se inchina. Rahela nu va ajunge la capatul calatoriei, ea moare pe drumul spre Efrata, care este Betleem (35:19). Dina a fost necinstita (34:5); Simeon si Levi i-au nimicit atunci pe barbatii din Sihem, mania lor fiind "blestemata" (49:7). Ruben l-a inselat pe tatal sau si pierde dreptul de intai nascut (35:22).

          Harul lui Dumnezeu ii da totusi lui Iacov copii din Rahela, pe Iosif si Beniamin; dar aceasta va fi disciplina patriarhului, inselat de ceilalti fii ai sai, sa creada in moartea celui preferat, si, timp de douazeci de ani, sa tina doliu. Mai tarziu va trebui sa-l dea, de asemenea, pe Beniamin: "Si eu, daca este sa fiu lipsit de copiii mei, lipsit voi fi!" (43:14).

          Ce de consecinte si de piedici au rezultat in urma inselatoriei lui Iacov! Si daca bunatatea lui Dumnezeu a stralucit la apusul vietii lui, prilejurile de poticnire semanate pe drumul copiilor sai totusi au ramas. Prin har el poate sa-i spuna lui Iosif  "Dumnezeu care a fost pastorul meu de cand sunt pana in ziua aceasta, Ingerul care m-a rascumparat din orice rau" (48:15-16); dar ce regret ca nu i-a invatat pe cei zece fii ai sai cele doua experiente de la Betel (35:9-15), atunci cand, intors acolo, si-a amintit de ziua intristarii sale. De Peniel, niciun cuvant care ar fi putut sa le fie de ajutor. In final, pe patul de moarte, el ii vorbeste despre Betel lui Iosif (48:3-4).

             2.4    Iosif

          Obiectul urii fratilor sai, in ciuda a tot ceea ce a trebuit sa indure din partea lor atatia ani, Iosif le este in final o binecuvantare. Pentru ai restabili cu adevarat, el nu li se descopera imediat, atunci cand ei au venit sa-i ceara grau in Egipt, ci ii pune la incercare de mai multe ori. Era nevoie sa fie atinsa constiinta lor. Cu ce tact stie el sa-i ajute, fiind mai intai ferm apoi plin de har atunci cand fratii sai au recunoscut si marturisit, prin gura lui Iuda, pacatul lor ascuns mai bine de douazeci de ani. Marturisirea a adus unitate in familie.

            2.5     Eli

          Preotul Eli este un om al lui Dumnezeu, un conducator spiritual - cel putin ar fi trebuit sa fie - dar el nu ia seama la ce se intampla in familia sa. Foarte batran, el afla in final purtarea fiilor sai (1 Sam. 2:22). El i-a lasat sa faca ce vor; si atunci cand ii mustra, este destul de slab: "Ce aud spunandu-se despre voi, nu este bine; voi faceti pe poporul Domnului sa pacatuiasca" (v. 24). Nu doar ca nu a fost un ajutor pentru ei, ci delasarea lui a fost cu siguranta o piedica; lipsa sa de energie va aduce ruina peste familia sa si peste Israel.

              2.6     David

          Imparat dupa inima lui Dumnezeu, "a slujit voii lui Dumnezeu in generatia lui" (Fapte 13:36), David este unul dintre cei mai remarcabili barbati din Vechiul Testament. Format in tineretea sa la scoala divina, el devine imparat.

          Un imparat nu trebuia sa aiba multe sotii (Deut. 17:17). Contrar poruncii divine, David a avut mai multe, intre care si o pagana, Maaca, fiica imparatului din Ghesur, viitoarea mama a lui Absalom, care a provocat tatalui sau atatea necazuri. Cat de important este de a-i avetiza pe copiii nostri, si de a veghea cu rugaciune, pentru ca, ajunsi mari, sa nu-si aleaga un sot (sotie) care sa nu fie al Domnului. Intreaga viata poate fi afectata intr-un mod dureros.

          La Hebron, David are copii (2 Sam. 3:2-5); fiind cu totii tineri, ei au fost mutati la Ierusalim. Imparatul nu avea timp pentru ei. Multe razboaie, administrarea imparatiei, si atatea alte lucruri care il absorbeau mult. El este slab cu copiii sai. Cedeaza la cererea lui Amnon, intaiul nascut al sau. Pretinzand ca este bolnav, acesta doreste ca sora sa vitrega Tamar sa vina si sa-i pregateasca turte (2 Sam. 13:6-7); imparatul, lipsit de discernamant, nu realizeaza cursa pe care fiul sau o intinde tinerei fete pe care o va necinsti, si faciliteaza chiar planul sau. Tamar a ramas parasita in casa lui Absalom, fratele sau. David s-a maniat foarte tare, dar nu a luat nicio masura.

          Absalom o razbuna pe sora sa si il ucide pe Amnon, prezumtivul mostenitor la tron. David plange; Absalom fuge; cu timpul David nu inceteaza sa doreasca sa-si revada fiul, si cand acesta se intoarce Davis il saruta, fara sa ia nicio masura impotriva lui (14:33).

          Absalom se razvrateste apoi impotriva tatalui sau care trebuie sa fuga din Ierusalim. Cand Ioab si ostirile sale castiga biruinta asupra fiului rebel, David, disperat si foarte abatut, plange: "O, fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! De as fi murit eu in locul tau, Absalom, fiul meu, fiul meu!" (18:33). De ce atatea lacrimi pentru Absalom, in timp ce pentru copilul Bat-Sebei, el accepta situatia spunand: "Eu ma voi duce la el, dar el nu se va intoarce la mine" (12:33), expresii, voalate desigur, ale credintei sale in inviere. Dar pentru Absalom nicio speranta, el nu va invia impreuna cu "cei care sunt ai lui Hristos". El era pierdut.

          Adonia, al patrulea prezumtiv mostenitor, care s-a ridicat impotriva tatalui sau pentru a deveni imparat inaintea mortii acestuia, ne este spus despre el ca "tatal sau nu-l mustrase niciodata" (1 Imp. 1:6).

          Fara indoiala, David si-a pierdut o parte din discernamantul sau spiritual dupa imprejurarea cu Bat-Seba. Cate consecinte poate avea o cadere grava, chiar daca a existat o reabilitare! Nu a stiut sa-si ajute fiii in educatia lor, si in final, ii vede murind de o moarte violenta, unul dupa altul. Numeroasele sale ocupatii in timpul tineretii lor si slabiciunea sa de tata, nu au fost un ajutor, ci mai degraba o piedica in viata acestor trei oameni.

             2.7    O femeie virtuoasa - Prov. 31:10-31

          Eva a fost data lui Adam pentru a-i fi un ajutor potrivit. Dar, din nefericire, ea a fost exact contrariul. Dimpotriva, ce ajutor este pentru familia sa aceasta femeie care incheie cartea Proverbe: "Inima sotului ei se increde in ea ... Ea ii face bine si nu rau, in toate zilele vitii ei". Neobosita in activitatea ei, "putere si demnitate sunt imbracamintea ei ... Ea isi deschide gura cu intelepciune si pe limba ei este legea bunatatii".

          Si la apusul vietii ei: "Fiii ei se ridica si o numesc fericita". Sunt plini de recunostinta fata de o astfel de mama. Sotul ei, de asemenea, o lauda: "Multe fiice au lucrat cu vrednicie, dar tu le intreci pe toate". Fara indoiala, multe sotii au actionat cu vrednicie, dar tu cu care am parcurs drumul vietii, tu le intreci pe toate! Cu siguranta, este subiectiv, dar fericit este sotul care poate sa zica asa de aceea pe care Dumnezeu i-a dat-o. "Cine a gasit o sotie a gasit un lucru bun si a primit un har de la Domnul" (Prov. 18:22).

             2.8    Izabela si Atalia

          Doua sotii ale  imparatilor lui Israel care au fost, dimpotriva, nu doar o piedica, ci un dezastru pentru soti si familiile lor. Ahab a luat de sotie pe Izabela, fiica unui imparat sidonian (1 Imp. 16:31); ea l-a atras spre inchinarea la idoli. Ahab a ajuns chiar sa ridice un altar lui Baal in Samaria. Cu timpul Ahab "s-a vandut ca sa faca rau in ochii Domnului dupa cum il intarata Izabela, sotia sa" (1 Imp. 21:25). Izabela insasi, a cazut de la fereastra sa, fiind sfasiata de caini (2 Imp. 9:36). Iosafat era un imparat evlavios, o binecuvantare pentru poporul sau. Dar el a permis ca fiul sau Ioram sa ia de sotie o fiica a lui Ahab (2 Cr. 21:6), "si a facut rau in ochii Domnului". Dupa opt ani de domnie, Ioram "a murit fara sa fi fost regretat" (2 Cr. 21:20).

          Imparatul lui Israel Omri a facut "rau in ochii Domnului si a facut mai rau decat toti cei care au fost inaintea lui" (1 Imp. 16:25). El a fost tatal lui Ahab si al Ataliei (2 Cr. 22:2), ea insasi mama lui Ahazia. Dupa moartea fiului ei, Atalia ucide toata samanta imparateasca (2 Cr. 22:10). Doar micutul Ioas a fost salvat de matusa sa Ioseba (2 Imp. 11:1-2). Astfel, Atalia a putut sa imparateasca peste tara. Aceasta femeie rea "si fiii ei devastasera casa lui Dumnezeu si intrebuintasera pentru baali toate lucrurile sfintite ale casei Domnului" (2 Cr. 24:7).  Dupa domnia sa rusinoasa, capeteniile ostirii au ucis-o in casa imparatului (2 Cr. 23:15).

          Nu doar ca aceste doua femei nu au fost un ajutor pentru poporul lui Dumnezeu, ci au fost spre nenorocirea sa.

              2.9    Familia - Psalmul 127 si 128

          "Daca nu zideste Domnul casa, in zadar lucreaza cei care o zidesc", verset care, prin contrast, poate sa se aplice foarte bine pentru cel care isi intemeiaza un camin cu Domnul. Fiii vor fi "o mostenire de la Domnul ... o rasplata". Tatal va fi fericit, expresie repetata de trei ori in acesti doi psalmi, cu atat mai mult daca se teme de Domnul si umbla in caile Sale. Dar, de asemenea, "Sotia ta va fi ca o vita roditoare inauntrul casei tale; fiii tai, ca niste ramuri de maslin in jurul mesei tale". Iata familia reunita, sotia, izvorul bucuriei (via), fiii, ramuri de maslin care produc ulei, imaginea Duhului Sfant. Binecuvantarea lui Dumnezeu se afla acolo. Ea vine din Ierusalim (pentru noi imaginea adunarii); vor fi si nepoti: "fiii fiilor tai". Intr-adevar Domnul a zidit casa si tatal a fost binecuvantare pentru toata familia sa.

          Acesti psalmi subliniaza cat este de dorit ca citirea Bibliei in familie sa fie o bucurie pentru copii; ca ei sa nu ajunga sa spuna: sa nu mai citim in aceasta seara! Dimpotriva, citirea Bibliei trebuie sa le fie placuta si atat de interesanta incat sa fie bucurosi ca pot lua parte la ea. In copilaria lor, le va ramane mai degraba povestirile concrete, pentru a inainta in mod progresiv spre adevaruri doctrinare, in special in Noul Testament. Le putem pune intrebari potrivit varstei lor, care ii vor face sa participe efectiv. Tipurile (imagini ale personelor, n.t) ii pot ajuta. Nu este suficient de a citi simplu cateva versete, a spune trei cuvinte, a ne ruga, si gata, acesta este totul ... Copiii se simt usurati! Ci dimpotriva, trebuie data multa atentie, chiar pregatit textul avut in vedere, si a scoate, cu ajutorul Domnului si a Duhului Sau, ganduri care sunt accesibile copiilor nostri pentru binele si bucuria lor. Este unul din cele mai fericite momente ale familiei in jurul mesei. Domnul Isus a zis: "Lasati copilasii sa vina la Mine"; facand aceasta ei Il vor iubi pe Domnul Isus si vor veni la El. Dar pot fi "impiedicati", bineinteles nu in mod constient, facand citirea Cuvantului plictisitoare pentru ei, impunandu-le subiecte sau comentarii pe care ei nu le inteleg inca la varsta lor.

          Si mai ales le putem face cel mai mare rau barfind un anume frate, o anume invatatoare de la scoala duminicala, un prieten de familie, sau pe unul din parinti.

          Sa-i facem sa doreasca in special sa vina la Isus, fara sa le punem inainte raspunderi descurajante, sau fortandu-i la reguli rigide, ci mai degraba sa invete sa se supuna, "pentru ca aceasta este placut in Domnul" (Col. 3:20). Astfel, crescand si devenind tot mai responsabil, tanarul va avea pe inima sa incerce el insusi "ce este placut Domnului" (Efes. 5:10).

     
     

                                                        AJUTOR sau PIEDICA

                                                - I -


          George Andre


          1     Introducere

          Romani 16:1-2 ne vorbeste de Fivi, al carei nume inseamna "cea care radiaza", slujitoare a adunarii din Chencrea; ea a fost un ajutor multora si apostolului insusi. Primele cinsprezece versete din acest capitol sunt ca un esantion al scaunului de judecata al lui Hristos unde va fi pus in lumina tot binele pe care Domnul il produce in fiecare din ai Sai, dupa cum, de asemenea, si esecurile lor, pentru ca sa fim constienti de harul care le-a sters prin sangele lui Hristos. Nu se afla uneori in adunare cei si cele care sunt activi, cei care nu fac nimic, si cei care ... fac pe altii sa sufere!

          Probabil ca Fivi a luat cu ea aceasta epistola atat de fundamentala pentru credinta crestina si a dus-o la Roma. Primele doua versete sunt ca o scrisoare de recomandare, unde apostolul cere de asemenea ca ea sa fie primita "in Domnul" si ajutata in "orice lucru in care ar avea nevoie de voi".

          Cuvantul ne vorbeste de a fi "un ajutor" in aproximativ douazeci de situatii, si in vreo cincizeci de "a ajuta". Deja Dumnezeu este Cel care ajuta, ca in Ps. 33:20 : "Sufletul nostru asteapta Domnul(*). El este ajutorul nostru si scutul nostru". In alte situatii este Domnul, de exemplu in Evrei 13:6 : "Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme: ce-mi va face omul?". In final in Romani 8:26, citim: "Duhul vine in ajutor slabiciunii noastre".

          (*) "Domnul" este redarea din limba ebraica a numelui propriu si absolut al lui Dumnezeu, exprimat prin patru litere Y H W H (Yahve). In limba franceza este redat prin L'Eternel, in germana prin Jehova, in engleza prin LORD (a mai fost specificat pe acest blog, n.t).

          In primele pagini ale Bibliei intalnim acest cuvant: "Si Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul sa fie singur; ii voi face un ajutor potrivit". Aceasta este prima misiune incredintata femeii; omul singur, chiar in Eden, are nevoie sa fie ajutat.

          Daca noi avem privilegiu sa fim un ajutor, putem sa fim de asemenea o piedica, sau o pricina de poticnire: "Dar oricui va face sa se poticneasca unul singur din acesti micuti care cred in Mine, ii este de folos sa i se atarne de gat o piatra mare de moara si sa fie scufundat in adancul marii" (Mat. 18:6). Serios verset, solemn, chiar de temut: a fi o pricina de poticnire pentru "unul din acesti micuti care cred in Mine" : fie ca este vorba de un copil, un tanar, sau cineva recent convertit. Se poate fi, de asemenea, "un prilej de poticnire pentru cei slabi ... o piatra de poticnire pentru fratele sau" (1 Cor. 8:9, 13).

          Gandind la atatia credinciosi, tineri sau mai in varsta, intalniti de-a lungul vietii, se poate pune intrebarea: ce au fost ei pentru mine, un ajutor sau o piedica? Si eu insusi, ce am fost eu pentru ei?Cate amintiri! Parintii s-au rugat pentru noi si ne-au invatat din Cuvant in fiecare zi din copilaria si din tineretea noastra; au avut parte de rugaciuni ascultate, si de altele, potrivit cu harul Sau, Dumnezeu va raspunde intr-o zi; poate un cuvant potrivit, al unui frate sau al unei surori; o stare de vorba cu un credincios mai in varsta ... Si in toate etapele calatoriei, ce influenta, constienti sau nu, am exrcitat asupra altora? Avand pe inima sa "incercam ce este placut Domnului", exempul nostru i-a incurajat? Am folosit noi ocazia de a spune un cuvant "in har, dres cu sare"? (Efes. 5:10; Col. 4:6).

          Umblarea, felul de viata, caracterul, au fost ele in conformitate cu ceea ce marturisim? : "Cine zice ca este in lumina si il uraste pe fratele sau, este pana acum in intuneric. Cine il iubeste pe fratele sau ramane in lumina si in el nu este prilej de poticnire" (1 Ioan 2:9-10), doreste sa fie un ajutor pentru el. Care este atitudinea noastra atunci cand Domnul ne ofera un prilej de a ajuta? Prima epistola a lui Ioan ne vorbeste de viata (interioara), de lumina (exterioara), de dragoste (care vine din inima).

          Deseori, fara ca sa ne dam seama, multe rugaciuni se indreapta spre tronul de har pentru ca Dumnezeu sa ne ajute la timpul Sau si potrivit cu intelepciunea Sa. Cum ne-am exprimat noi insine inaintea Lui, in folosul fratilor si surorilor noastre, pentru familia noastra, pentru prietenii nostri, pentru slujitorii Sai?

          Vom vedea mai tarziu in cate imprejurari se exercita o astfel de influenta, fie pentru un ajutor, fie pentru o piedica: in domeniul familial, al prietenilor, al adunarii locale, in lumea din jurul nostru, fata de fratii nostri in credinta, apropiati sau mai indepartati.

          In Exod 12, in timpul jertfirii mielului de Pasti, intr-o "casa" puteau fi prea putini pentru un miel; trebuia sa-l imparta atunci cu vecinul sau cel mai apropiat, "dupa numarul sufletelor". Ce exemplu pentru o mica adunare locala unde impartirea spirituala poate fi un ajutor pentru fiecare!

          Prin ce mijloace putem fi noi un ajutor sau o piedica? Inainte de toate prin caracter: pentru o slujba, Dumnezeu nu alege visatori, ci oameni de "caracter". Isus il numea pe Ioan: Boanerghes (fiul tunetului); El stia de ce. Dar in scoala Sa, Ioan va deveni apostolul iubirii. Pentru formarea lor, oamenii de "caracter" au trebuit sa fie pusi de-o parte pentru un timp: un Moise, cu oile in pustiu; un David, in timpul anilor de fuga dinaintea lui Saul; un Elisei, turnand apa pe mainile lui Ilie.

          Ei au invatat rabdarea: personalitatea lor morala si spirituala s-a dezvoltat; dupa aceea au putut sa fie conducatori spre binecuvantarea poporului lor. O astfel de prezenta intr-un grup poate sa fie determinanta, fie pentru bine, fie pentru rau; atunci cand ea este acolo, nu se indrazneste sa se mai zica orice; dimpotriva, usuratatea improvizatiei poate conduce la o atmosfera care se degradeaza si degenereaza rapid.

          Cat este de important, de asemenea, comportamentul, modul de a se purta. Apostolul ii prezinta pe macedoneni care, in 2 Corinteni 8:5, "s-au dat pe ei insisi Domnului"; fara ca sa stie, ei erau astfel un exemplu pentru fratii lor.

          Domnul Isus ne invata disponibilitatea: El l-a primit pe Nicodim noaptea; la fantana din Sihar, in plina zi, trece de la ulcior si apa la adorare, aducand-o la credinta pe femeia cu o viata imorala.

          Si ce sa zicem de radierea pe care au degajat-o adesea credinciosii cei mai umili, deoarece, ca si cei de altadata, ei "umblau cu Dumnezeu?

          Cate piedici a adus dimpotriva clevetirea! Propunand cu intentie rea, mimand un slujitor al lui Dumnezeu, a face cu ochiul batjocoritor, poate descuraja uneori pe tinerii credinciosi, sau mesageri ai Domnului; in timp ce in multe domenii ar fi putut contribui la bucuria si la progresul spiritual al fratilor sai.

          1 Tesaloniceni 5:11 ne spune: "Incurajati-va unii pe altii si ziditi-va unul pe altul, dupa cum si faceti" Intelegem bine ca aici nu este vorba de strangerile adunarii, ci de contacte in diverse intalniri, cu unul sau mai multi, unde se poate incuraja unii pe altii incredinta.

          Evrei 12:12 ne indeamna sa "ridicam mainile obosite si genunchii slabiti"; poate aceste maini au fost active, apoi, din diverse motive, a intervenit descurajarea, neexistand o reinnoire interioara suficienta (2 Cor. 4:16), si ravna de altadata se stinge (2 Tim. 1:6). Poate fi o slabire in umblare, in rugaciune, genunchi slabiti care au nevoie de a fi intariti. Mai bine decat cuvintele va fi exemplu: "Faceti carari drepte pentru picioarele voastre, incat ceea ce este schiop sa nu se abata, ci mai degraba sa fie vindecat" (Evrei 12:13).

          Sa ramanem in domeniul material. 1 Ioan 3:17 ne spune: "Dar cine are bunurile lumii si il vede pe fratele sau avand nevoie si isi inchide inima fata de el, cum ramane in el dragostea lui Dumnezeu?". Nu inseamna ca trebuie sa ajutam in stanga si in dreapta fara discernamant; gandul este mai degraba al unei datorii crestine: a veni in ajutor fratelui meu pentru nevoile de care am cunostinta, dupa posibilitatile mele; 2 Corinteni 8:12 precizeaza "cu ce are cineva".

          Insusi Domnul Isus a zis: "Este mai ferice sa dai decat sa primesti" (Fapte 20:35). De asemenea, Evrei 13:16, imediat dupa expresiile de adorare, ne vorbeste despre binefacere fata de fratii nostri si de a imparti bunurile noastre pentru sustinerea slujitorilor Sai. Cuvantul "jertfa" este folosit fie pentru lauda, fie pentru daruri. 2 Corinteni 9 adauga: "Dumnezeu il iubeste pe acela care da cu bucurie".

          Printre piedici, mentionam mondenitatea; dusman al vietii noastre spirituale, ea poate fi o piedica pentru altii, fara a vorbi de gelozia pe care o produce. 1 Petru 3:3-4 insista asupra tinutei exterioare; 1 Corinteni 15:33 ne atentioneaza impotriva "tovarasiilor rele". Sa ne amintim ca "prietenia lumii este vrajmasie fata de Dumnezeu" (Iac. 4:4).

          Va veni ziua cand suntem chemati sa "facem bilantul" tineretii, al varstei active, al maturitatii: ce va ramane pentru Domnul? Apoi, la scaunul de judecata al lui Hristos, totul va fi pus in lumina; dar pana atunci, nu vrem noi sa lasam lumina acestei zile sa lumineze deja viata noastra si sa ne aduca in primul rand recunosterea si pe de alta parte pocainta? Esecurile marturisite, de care suntem constienti, sunt curatite prin lucrarea lui Hristos (1 Ioan 1:9): amintirea mortii Sale, in care "cenusa" din Numeri 19:9 este o imagine. Si in ce priveste roada pe care Duhul o va produce prin har, va ramane doar sentimentul ca "nu este nimic in noi, noi avem totul in Tine".

                                         Subiecte referitoare la Adunare

                                               - XIII -


          Paul Fuzier


          15     "Acolo Eu sunt in mijlocul lor" - Matei 18:20

          15.1     Un privilegiu de inalta valoare

          Noi il exprimam intr-una din cantarile noastre, in care prezenta Domnului este "binele suprem", ceea ce este mai presus de orice alt bine. Dintre toate binecuvantarile de care ne putem bucura in strangerile laolalta ale sfintilor, intr-adevar nu este niciuna de-o asemenea valoare, oricat de pretioase ar fi si celelalte. Sa fim mereu tot mai constienti de maretia unui astfel de har: Domnul vrea sa onoreze cu prezenta Sa personala, efectiva, pe cei "doi sau trei adunati in (sau, pentru) Numele Sau" si este bucuria Sa de a fi acolo, in mijlocul alor Sai. Cautand prezenta Sa si bucurandu-ne, vom realiza ceea ce inseamna de fapt "adunati in Numele Sau".

         15.2     Ce se impune Numelui Domnului

         "Numele Sau", este Numele Aceluia care Se prezinta marturiei credincioase ca "Cel Sfant, Cel Adevarat" si care are toata puterea si toata autoritatea: El este Acela "care deschide si nimeni nu va inchide, si care inchide si nimeni nu va deschide" (Apoc. 3:7). Pentru a fi "adunati in Numele Sau" nu este suficient sa rostim cu buzele noastre ca este asa, strangerea trebuie sa imbrace diferite caractere si, in special, cei care sunt in relatie cu Persoana a carei prezenta este dorita: sfintenia, adevarul, supunerea fata de autoritatea Domnului. Sfintenia implica despartire, doctrinara si practica, de orice rau. Adevarul impune o intreaga ascultare fata de Cuvant, care este adevarul; doar asa adunarea poate arata ca ea este "adunarea Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului" (1 Tim. 3:15). Adunarea va da atunci o marturie adevarata despre Dumnezeul adevarului, despre Hristos care este "adevarul", si aceasta prin puterea Duhului Sfant - "Duhul este adevarul" (1 Ioan 5:6). In final, autoritatea Domnului, "Capul trupului, al Adunarii" (Col. 1:18), trebuie sa fie recunoscuta si pastrata, nu doar ca invatatura ci si practic, in viata si strangerile adunarii.

             15.3     Slabiciune sau energie spirituala

         Noi stim bine aceste adevaruri. Este suficient sa le stim pentru a pretinde prezenta Domnului in mijlocul alor Sai? Sa nu uitam ca promisiunea prezentei Sale este facuta doar celor care sunt "adunati in Numele Sau". Cu siguranta, Domnul este plin de har si de indurare, "El stie din ce suntem facuti" (Ps. 103:14), stie cu ce slabiciune implinim ceea ce ne cere, dar El este Cel care cerceteaza rinichii si inima, care cunoaste gandurile noastre cele mai ascunse si stie sa discearna, pe de-o parte dorinta profunda a inimii care Il iubeste si, pe de alta parte, slabiciunea care o caracterizeaza pentru a-I marturisi aceasta dragoste. Ii place atunci sa ne ajute pentru ca noi sa putem exprima mai bine practic ceea ce suntem chemati. In consecinta, cat este de important ca mai intai inimile noastre sa fie intr-o stare buna si sa aiba dorinta sincera de a realiza tot ceea ce include expresia "adunati in Numele Sau", apoi de a aplica aceasta cu multa energie spirituala si morala, bazandu-ne pe harul Domnului pentru a trai adevarurile pe care le stim.

              15.4     Prezenta Domnului si purtarea in strangerile laolalta

          Daca ne place sa repetam ca Domnul este in mijlocul nostru, pazim noi tot ceea ce impune o astfel de prezenta? - Exista, vom vedea, anumite conditii care trebuie sa fie indeplinite pentru ca Domnul sa poate implini promisiunea Sa si a fi astfel in mijlocul "celor doi sau trei adunati in Numele Sau"; exista, pe de-o parte, consecinte pentru noi care trebuie sa decurga din faptul ca Domnul este acolo. Daca am putea sa-L vedem pe Domnul cu ochii trupului nostru, nu ar fi adevarat ca, in multe situatii, purtarea noastra in strangerile laolalta ar fi diferita de felul cum este ea? Daca il vedem prin credinta nu inseamna ca El trebuie sa fie altfel. (Remarcam, in paranteza, ca desi noi Il vedem pe Domnul doar prin credinta, prezenta Sa nu este mai putin o prezenta personala si reala, nu mistica asa cum este spus uneori in mod nejustificat). Atunci cand adunarea este chemata sa se adune, noi nu suntem constransi sa ascultam de diverse porunci ale unei legi, pe care oricum nu am fi in stare sa le respectam; prezenta Domnului este cea care trebuie sa conduca toate lucrurile - cele care ne par de mica importanta cat si cele de cea mai mare importanta. A intra in localul unde se strange adunarea, este pur si simplu patrunderea intr-o sala unde crestinii se strang pentru a canta, a se ruga, a citi Cuvantul lui Dumnezeu? Este mai mult decat aceasta: inseamna a veni intr-un loc unde se afla Domnul, inseamna a veni inainte de toate pentru a-L intalni pe El. O astfel de gandire trebuie sa ne conduca, in primul rand, la a fi acolo inainte chiar de ora fixata pentru strangere. Nu doar pentru ca aceasta inseamna ordine, pentru ca este intotdeauna regretabil de a deranja, de a tulbura desfasurarea strangerii, ci mai presus de orice pentru ca Domnul este acolo! Cu siguranta, in harul Sau, El cunoaste imprejurarile fiecaruia din rascumparatii Sai si stie bine ca daca unul din ei a intarziat, in ciuda dorintei inimii sale de a fi acolo inainte de "venirea ceasului" (Luca 22:14) , desi pentru aceasta a facut tot ce ii era posibil; dar daca un altul gandeste ca nu este obligat sa respecte cu strictete deoarece si altii ajung tarziu, sau pentru ca strangerea nu incepe in general decat dupa cateva minute dupa ora fixata (de fapt ea incepe intotdeauna la timp, dar cel mai adesea printr-un moment de liniste si meditatie, ceea ce este destul de potrivit), ne-am putea intreba daca acest credincios stie in mod practic ce inseamna prezenta Domnului in adunare. Ar fi mai bine, fara indoiala, sa presupunem ca el si-a pierdut mai mult sau mai putin constienta, caci ar fi foarte grav sa fie deplin constient si totusi sa se poarte de-o maniera care este de fapt - ca vrea sau nu - o lipsa de respect fata de persoana Domnului. Noi venim, la strangerea de inchinare in special, pentru a-L onora pe Domnul; Il onoram in primul rand manifestand o teama sfanta si respectul datorat persoanei Sale. Apoi, pe parcursul strangerii - si oricare ar fi caracterul ei, ca este o strangere de inchinare, de rugaciune, de zidire, de studiul Cuvantului sau chiar o strangere pentru administrarea adunarii - faptul ca Domnul este acolo nu trebuie niciodata sa fie pierdut din vedere: atitudinile noastre, imbracamintea noastra, intreaga noastra purtare ar trebui sa marturiseasca ca suntem constienti ca ne aflam in prezenta Sa; linistea sau lucrarea unui frate ar trebui de asemenea sa marturiseasca. Sa adaugam ca multe probleme care au tulburat uneori mai mult sau mai putin viata sau strangerile adunarii nu ar fi aparut daca prezenta Domnului era o realitate practica pentru fiecare dintre sfinti si nu doar o cunoastere intelectuala.

            15.5     Rezumat - concluzie

          Se pare ca nu mai este deosebit de potrivit de a reveni din nou asupra acestui verset din Matei 18, atat de des amintit si ca fiecare din noi il cunoaste foarte bine. Dar suntem in pericol de a ne obisnui sa repetam adevarurile Scripturii fara ca ele sa aiba asupra inimii si constiintei noastre influenta pe care ar trebui s-o aiba. Multe lucruri triste din viata adunarii nu sunt ele de natura sa ne faca atenti la un astfel de pericol? Fie ca prezenta Domnului in adunare sa fie o realitate vie pentru fiecare dintre noi intr-un mod cu totul special; vom fi astfel condusi sa-I dam cu mai multa credinciosie, cu mai multa dragoste, onoarea care I Se cuvine si vom fi paziti de tot ceea ce nu este potrivit cu aceasta sfanta prezenta.

                    Doamne! sfinteste

                    Zilele noastre, clipele noastre;

                    Fa ca viata noastra

                    Sa Te onoreze in orice timp.

                    Fie ca prezenta Ta

                    In mijlocul nostru,

                    Influenta ei fericita,

                    Sa ne patrunda pe toti.

                             .................................................................