Comuniunea crestina 

                                                                      - V -


          Arend Remmers


          1     Comuniunea cu demonii ?

          Pavel vorbeste despre jertfa de pace pe care o gasim in Vechiul Testament pentru a face mai clar ceea ce vrea sa le puna inainte : caracterul idolatriei pagane. Darurile erau aduse idolilor inainte de a fi mancate in comun. Cu siguranta, apostolul le-a spus in capitolul 8 ca un idol - si la fel si lucrurile care ii erau aduse - nu este nimic. Totusi, el ridica aici o problema destul de serioasa, si anume comuniunea cu demonii ascunsi in spatele idolilor. Prin intrebarile sale : " Deci ce spun eu ? Ca ceea ce este jertfit unui idol este ceva ? Sau ca un idol este ceva ? " ( v.19), el raspunde obiectiilor care ar fi putut veni din partea Corintenilor : Tu ne scrii ca un idol nu este nimic ( 8:4), pentru ce trebuie sa-i dam o astfel semnificatie ?

          Apostolul le explica atunci ce se ascunde in spatele idolilor : " Dar ceea ce jertfesc ei , jertfesc demonilor, si nu lui Dumnezeu. " ( v. 20). De alta parte, un idol nu este decat un chip fara viata sau mai mult o lucrare omeneasca de arta, si o jertfa adusa unui astfel de idol nu semnifica altceva decat o carne normala. Dar aceasta nu este totul. Idolii sunt imagini ale puterilor invizibile ale rautatii. Faptul de a manca dintr-o jerfa adusa unui idol semnifica comuniune cu demonii, asa cum participarea la Masa Domnului exprima comuniunea cu Hristos. Cu siguranta, crestinii din Corint nu voiau sa aiba comuniune cu demonii. Si totusi, participand la mesele in cinstea idolilor, aceasta era situatia. Mancand impreuna, aveau comuniune, chiar daca aceasta era doar in exterior. Daca aveau cunostinta sau nu, aceasta nu schimba cu nimic situatia. Ei lasau impresia tuturor participantilor la astfel de mese si eventualilor observatori prezenti ca ei au comuniune cu demonii. Mai mult, o participare frecventa la astfel de mese ii expunea pericolului de a deveni indiferenti in interiorul lor sau de a fi influentati. " Nu va amagiti : Tovarasiile rele strica obiceiurile bune ! " ( 1 Cor. 15;33).

       De asemenea apostolul contiuna : " Si eu nu vreau ca voi sa aveti comuniune cu demonii. Nu puteti bea paharul Domnului si paharul demonilor ; nu puteti lua parte la masa Domnului si la masa demonilor " ( v. 20,21). In virtutea autoritati sale apostolice ( 1 Cor.1:1), Pavel interzice Corintenilor orice comuniune cu demonii, lucru pe care ei il faceau participand la mesele in cinstea idolilor. Cel care gandea ca are aceasta libertate trebuia sa fie constient ca Il provoca la o sfanta gelozie pe Dumnezeu (v.22 ; Deut. 32:16).

          Noi nu ne vom intalni probabil cu vreo situatie care cere aplicare literala a unei astfel de porunci. In adevar, imprejurarile de atunci nu erau ca cele pe care le intalnim astazi in tarile noastre. Dar sa nu uitam ca ocultismul, care ia amploare in lumea occidentala, nu este altceva decat inchinarea la demoni.

          Putem trage o anumita invatatura din citirea acestui pasaj ? Sa ne gandim la chemarea facuta de Domnul atunci cand ne cere sa pazim nu doar " poruncile ", cerintele Sale exprese, dar si " cuvantul " Sau care descopera gandurile Sale ( Ioan 14:21,23) ; intelegem atunci aici acelasi principiu ca in 2 Cor.6:14 : " Ce comuniune are lumina cu intunericul ? " si in Efes. 5:11 : " Si nu aveti comuniune cu lucrarile neroditoare ale intunericului ... ". Daca se motiveaza de o maniera superficiala, indepartarea de la instructiunile divine care privesc adunarea si Masa Domnului poate parea o schimbare nesemnificativa ; in realitate, inseamna neascultare fata de Cuvantul lui Dumnezeu si, in consecinta, se manifesta vointa proprie, a carnii. Astfel, de exemplu, profetul Samuel a trebuit sa-i spuna odinioara imparatului Saul ca vointa proprie pe terenul inchinarii este asemanatoare pacatului ghicirii si al idolatriei ( 1 Sam.15:23). Ce i s-a reprosat lui Saul ? Atunci cand Dumnezeu a poruncit Israelitilor sa omoare tot ce apartinea lui Amalec, Saul si poporul au crutat viata imparatului Agag si au pastrat cele mai bune animale - sa le aduca jertfa lui Dumnezeu, dupa cuvintele imparatului.

          De asemenea si astazi, pe terenul crestismului, vedem abateri, indreptatite adesea prin argumente care par a fi foarte valabile inteligentei omenesti. Dar care este aprecierea lui Dumnezeu ? Existenta diferitelor denominatiuni crestine - unele se gasesc chiar partial in legatura cu invataturi gresite - nu este aceasta in contradictie flagranta cu adevarul unicului Trup al lui Hristos si al unitatii Duhului ? Si totusi numerosi copii ai lui Dumnezeu nu-si dau seama ca, comuniunea la Masa Domnului nu poate fi realizata pe o alta temelie decat cea din Scriptura.

          Doar Dumnezeu este indreptatit sa judece drept motivele si gradul de cunoastere al fiecaruia in parte ; sa ne ferim sa judecam in graba starea de inima a copiilor lui Dumnezeu. Totusi Cuvantul lui Dumnezeu este si ramane singura baza pentru orice credincios, si in el trebuie sa cautam raspuns la aceste intrebari, si altele asemanatoare. Chiar daca argumentele omenesti pot parea convingatoare multor credinciosi, chiar daca, intr-un duh de ingaduinta, s-ar putea motiva printr-un " mod diferit de a vedea lucrurile ", orice abatere de la Cuvantul lui Dumnezeu inseamna neascultatre si, atunci cand invatatura nu este acceptata, copilul lui Dumnezeu care acorda o importanta comuniunii cu Domnul nu poate primi aprobarea Sa.      

                           Comuniunea crestina 

                                                                 - IV -


          Arend Remmers



          1     Comuniunea la Masa Domnului ( 1 Cor. 10:14-24)

          Crestinii de la inceput staruiau in invatatura si comuniunea apostolilor, dar de asemenea in frangerea painii si in rugaciuni ( Fapte 2:42). Ordinea in care aceste activitati sunt infatisate este remarcabila. Confirma ceea ce am vazut mai inainte, si ne conduce sa facem un pas mai departe. Comuniunea personala a celor credinciosi cu Dumnezeu este temelia a ceea ce realizeaza unii cu altii, si aceasta dubla comuniune isi gaseste expresia cea mai inalta in frangerea painii.

         In noaptea dinaintea suferintelor si rastignirii Sale, Domnul Isus a instituit aceasta masa de aducere aminte a mortii Sale. Impreuna cu ucenicii Sai, a mancat pentru ultima data pastele, pentru ca apoi sa mearga sa-l implineasca ca adevaratul miel pascal ( 1 Cor.5:7). Atunci cand Domnul Le-a dat ucenicilor Sai painea si paharul ca simbol al trupului pe care L-a dat si a sangelui Sau varsat, Le-a spus : " Faceti aceasta in amintirea Mea " ( Luca 22:19). Totusi, invitatia Domnului : " Beti toti din el ", relatata in Matei 26:27, arata deja ca o astfel de masa nu trebuie sa fie o problema strict personala, fiecare mancand si band pentru sine ; ea este expresia comuniunii celor rascumparati. La Masa Domnului, ei vestesc moartea Mantuitorului lor pana cand El va veni, si adora impreuna pe Fiul si pe Tatal. De asemenea acolo, ceea ce este Dumnezeu, lumina si dragoste, trebuie sa fie aratate in unitatea si comuniunea copiilor Sai, lucrata prin Duhul Sfant. Domnul Isus este Centrul spre care sunt indreptate toate inimile ; de asemenea la Masa Sa lucrarea carnii si lumea nu trebuie sa aiba loc.

          2     Masa Domnului

          In prima sa epistola catre Corinteni, Pavel le prezinta privilegiul comuniunii celor credinciosilor la Masa Domnului, si responsabilitatile legate de aceasta ( 10:14-22). Si astazi, pentru noi, gandul lui Dumnezeu cu privire la acest subiect si-a pastrat toata valabilitatea.

          Cei dintai crestini din cetatea greceasca Corint aveau cu siguranta multa cunostinta ( 1 Cor.1:5), dar, in practica, existau printre ei diviziuni, certuri si alte manifestari negative. Printre acestea din urma, amintim legatura lor cu idolii pe care i-au slujit inainte de convertirea lor, si de asemenea purtare nepotrivita fata de frangerea painii. Astfel, in a doua parte a primei sale epistole, Pavel trebuie sa le dea Corintenilor invataturile de baza cu privire la comuniunea lor ca madulare in Trupul lui Hristos.

          Apostolul le prezinta mai intai partea pozitiva a comuniunii. Atunci cand ei se adunau la Masa Domnului, lucru care avea loc cu regularitate in prima zi a saptamanii ( Fapte 20:7), aratau, prin participare la paine si la pahar, unitatea si comuniunea cu Domnul si intre ei. Cea mai inalta comuniune la care oamenii au putut fi chemati, aceea de  rascumparati impreuna cu Rascumparatorul lor, isi gaseste acolo expresia cea mai frumoasa. Corintenii se pare ca ignorau faptul ca a manca impreuna din aceeasi paine si a bea din pahar reprezinta o forma de comuniune. Dupa cum am aratat mai sus, comuniunea nu inseamna doar o parte interioara ; de asemenea exista si o parte exterioara. Aceste doua aspecte fac in mod special obiectul versetelor 14 la 22 din 1 Corinteni 10.

       Indepartandu-se de ordinea stabilita, Pavel mentioaneaza mai intai " paharul binecuvantarii " (v.16), care ofera contrastul infinit cu ceea ce Domnul Isus la crucea a trebuit sa bea pana la fund ( Luca 22:42). In timpul jertfelor din Vechiul Testament, mai intai se stropea sangele pe altar ; la fel in pasajul nostru, primul lucru citat este paharul, ca imagine a " comuniunii cu sangele lui Hristos ". Continutul paharului este un simbol al sangelui pretios al lui Hristos varsat pentru noi, acest sange care ne-a castigat o rascumparare desavarsita si eterna de pacatele noastre si de dreapta judecata a lui Dumnezeu, si ne-a dat o intrare libera in Locul prea sfant, in prezenta intima a lui Dumnezeu ( 1 Pet. 1:19 ; Efes. 1:7 ; Evrei 10:19). Beau din pahar, toti cei care, prin credinta, au parte de rezultatele binecuvantatului sange al lui Hristos si pot in principiu sa exprime comuniunea lor cu El. In exprimarea colectiva a acestui act, vedem de asemenea ca toti cei care au fost rascumparati prin acest sange pretios au comuniune unii cu altii.

          " Painea, pe care o frangem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos ? " (v. 16). Painea, de asemenea este un simbol, si de fapt in dublu aspect. Reprezinta odata trupul sfant al Domnului care S-a dat pentru noi, si trupul Sau spiritual, care este Adunarea. Mancand dintr-o singura paine, exprimam deci o dubla unitate si o dubla comuniune, mai intai cu Domnul Isus care si-a dat trupul Sau ca jertfa pentru noi, si apoi, intre noi, ca madulare ale trupului Sau intr-un sens spiritual.

          Pavel explica acest al doilea aspect al frangerii painii in versetul 17. Privind la cei credinciosi care mananca dintr-o singura paine, apostolul le spune ca ei exprima prin aceasta un fapt : cei multi alcatuiesc un singur trup. Aceasta este o aluzie la Adunarea lui Dumnezeu, alcatuita din toti cei care cred in Domnul Isus si sunt botezati prin Duhul Sfant intr-un singur trup. Expresia folosita " un singur trup " exprima in mod special unitatea celor credinciosi ( 1 Cor. 12:12,13). Este clar ca adunarea din Corint nu reprezenta Trupul lui Hristos in totalitate. In Noul Testament, trupul este privit sub trei aspecte :

          - Dupa gandul lui Dumnezeu, care isi va avea implinirea sa in glorie, Trupul cuprinde pe toti cei credinciosi de la Cincizecime si pana la rapire ( Efes. 1:22,23) ;

          - De asemenea, Trupul este alcatuit din multime tuturor credinciosilor care traiesc pe pamant la un moment dat, din lumea intreaga ( Efes. 4:4) ;

          - Local, Trupul este reprezentat prin adunarea care se strange intr-un anumit loc, adica de toti credinciosii care locuiesc in acel loc ( 1 Cor. 1:2 ; 12:27).

          In pasajul nostru, acest ultim aspect este luat in mod special in considerare, dar nu-l putem desparti de primele doua, mai ales de al doilea. Mancand impreuna dintr-o singura paine, credinciosii vestesc, ca adunare locala din Corint, unitatea lor si comuniunea lor cu Hristos si cu toate madularele Trupului Sau de pe intregul pamant. Masa Domnului este unica reprezentare unde este posibil sa vedem un singur trup, Adunarea.

          Prin moartea Sa la cruce, Domnul Isus a " adunat intr-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti " ( Ioan 11:52). Potrivit voiei Sale, ei nu alcatuiesc mai multe familii sau case diferite, ci ei alcatuiesc un singur trup, in care Domnul ca om glorificat in cer este Capul. Acum El doreste ca toti cei rascumparati sa proclame unitatea lor la Masa Sa, pana cand El va veni ca sa ii rapeasca pentru a-i duce in casa Tatalui. Strans legat de acest fapt capital, pasajul acesta are si alte lectii serioase care cer o atentie deosebita din partea noastra.

          In sine, frangerea painii este un act exterior. Prin paine si pahar, Domnul a lasat a lor Sai semne vizibile. Acestea le amintesc de fiecare data cand ei se strang la Masa Sa, de moartea Domnului ca temeliea tututror binecuvantarilor ; si, impartindu-le intre ei, exprima intr-o maniera exterioara si vizibila comuniunea cu El si intre ei. Nu este vorba aici de un act nesemnificativ sau secundar ! Atunci cand duhul si sufletul sunt preocupate cu Domnul Isus, trupul nu poate ramane indiferent facand lucruri care sunt in contradictie cu un astfel de memorial, cum era cazul printre Corinteni. Totusi, pentru sustinerea argumentelor sale, si inainte de a ajunge la punctul care reprezinta adevaratul motiv al expunerii apostolului, el aduce un exemplu scos din istoria poporului Israel.

        Atunci cand Israelitii mancau din jertfa de pace ( singura jertfa la care fiecare putea in pricipiu sa ia parte dupa Levitic 7:19), ei erau in comuniune cu altarul lui Dumnezeu. Preotul facea stropirea cu sangele jertfei de pace pe altar, ca simbol de ispasire ; apoi ardea grasimea, elementul cel mai pretios al darului, un miros placut pentru Dumnezeu. Era mancarea Sa, painea Sa. Pieptul si spata dreapta reveneau preotilor, iar cel care aducea darul putea sa manance din restul de carne impreuna cu oricine era curat potrivit legii ( Lev.3 si 7:11-38). Avem aici inaintea noastra o masa sfanta luata in comun intr-un loc sfant.

          Chiar daca, in Vechiul Testament, cuvantul comuniune nu este folosit, sensul pe care il exprima reiese clar din acest loc. Masa luata impreuna, in care Dumnezeu, preotii si in cele din urma orice Israelit curat primea o parte, este o imagine miscatoare a comuniunii cu Dumnezeu pe temelia singurei jertfe a lui Hristos. Dar comuniune cu Dumnezeu este ceva sfant. De aceea existau cerinte stricte cu privire la curatia celor care participau.

          In Maleahi 1:7 si 12, altarul arderii de tot este de asemenea numit " Masa Domnului " - aproape patru sute de ani inaintea folosirii aceluiasi termen in Noul Testament. Pavel se foloseste fara nicio indoiala de asemanarea dintre faptul de a manca jertfa de pace si participarea la Masa Domnului, pentru a pune in evidenta sfintenia comuniunii, la care credinciosii din Corint au fost chemati, si care isi gaseste expresia sa cea mai inalta la Masa Domnului. In cele doua cazuri, este vorba de un act exterior imbracat cu o semnificatie importanta. A manca impreuna este in fapt o forma de comuniune. Daca asa era pentru poporul pamantesc al lui Dumnezeu, cat de mult ar trebui cei rascumparati sa se bucure de un astfel de privilegiu, ei care, prin credinta in Fiul lui Dumnezeu, au fost introdusi intr-o unire si comuniune atat de minunata cu El !

          Expresia " Masa Domnului " nu se gaseste, in Noul Testament, decat in 1 Cor. 10:21. Desigur, ea nu desemneaza mobilierul pe care sunt asezate painea si paharul. Altarul din Vechiul Testament nu era mai mult decat o masa in sens propriu. Masa Domnului este un simbol. Ea arata comuniunea cu Hristos si cu madularele Trupului Sau in virtutea jertfei si mortii Sale pe cruce. Dupa dorinta Domnului, actul vizibil trebuie sa reflecte comuniune si credinta noastra interioara. Comuniune interioara cu El fara o participare exterioara la frangerea painii reprezinta cu siguranta ceva incomplet, nedesavarsit inainte Domnului ;  dar cat de nepotrivit este mentinerea unei relatii exterioare atunci cand nu exista o comuniune interioara cu El. Era cazul credinciosilor mentionati in 1 Cor. 11:29,30, pe care Dumnezeu a trebuit sa-i pedepseasca, sau situatia unui om care traieste in pacat, asa cum este cel despre care se vorbeste in 1 Cor.5 ; o astfel de persoana trebuie sa fie exclusa de la orice forma de comuniune                        

    

                           Comuniunea crestina 

                                                                  - III -


               Arend Remmers



           1     Comuniunea unii cu altii ( 1 Ioan 1:7)

          Comuniunea noastra cu Tatal si cu Fiul constituie fundamentul a ceea ce cunoastem ca si copii ai lui Dumnezeu. Avem o parte comuna in virtutea comuniunii noastre personale cu Tatal si cu Fiul. Am vazut in 1 Ioan 1:3, unde apostolul scrie : " Ce am vazut si am auzit va vestim si voua, ca si voi sa aveti comuniune cu noi ; si comuniunea noastra este in adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos ". Continuarea capitolului o confirma din plin.

          Citim mai intai, in versetul 5, ca " Dumnezeu este lumina si in El nu este nicidecum intuneric ". Omul care traieste in intuneric nu poate avea comuniune cu El. Oricine afirma contrariul minte si nu practica adevarul ( v.6). Urmatorul verset ne arata pozitia copiilor lui Dumnezeu : " Dar, daca umblam in lumina, dupa cum El este in lumina, avem comuniune unii cu altii si sangele lui Isus Hristos, Fiul Sau, ne curateste de orice pacat " (v.7). Dupa cum am vazut, umblarea in lumina ( cum de asemenea umblarea in intuneric ) este caracteristica pozitiei noastre inaintea lui Dumnezeu, si nu vietii noastre practice. In lumina Sa , avem comuniune unii cu altii, si suntem sub puterea curatitoare a sangelui lui Hristos. ( Cu privire la umblarea practica, avem apa cuvantului lui Dumnezeu care ne curateste, nu sangele lui Hristos, a se compara cu Ioan 13 ; Efes. 5:26).

 La inceput, primii crestini traiau intr-o comuniune stransa, minunata. " Si ei staruiau in invatatura si comuniunea apostolilor, in frangerea painii si in rugaciuni " ( Fapte 2:42-47). Am atras deja atentia asupra semnificatiei si a importantei pe care o are invatatura apostolilor. Staruinta in comuniune este vazuta ca a doua caracteristica a crestinilor din Ierusalim. Cuvantul comuniune este folosit in acest pasaj deosebit fara nicio adaugare, aratand nu doar comuniunea cu Tatal si cu Fiul, ci si comuniunea intre frati si surori, care, dupa versetele care urmeaza, vedem ca predomina. Acesti credinciosi nascuti din nou erau legati de Domnul lor de o maniera atat de stransa incat voiau sa se bucure impreuna de comuniune cu El. Astfel staruiau in aceeasi masura in cele doua activitati ale credintei numite in acest verset : frangerea painii si rugaciuni.
 Efectul comuniunii asupra gandurilor lor se traduce prin " staruind intr-un gand " ( v.46). In capitolul 4, unde este mentionata o situatie asemanatoare, citim : " Iar inima si sufletul multimii care crezuse erau una " (v.32). " Staruind intr-un gand " nu putea rezulta decat din comuniunea fiecaruia cu Dumnezeu. Aveau cu totii acelasi scop, acelasi obiect era inaintea inimi lor, si aceasta era ceea ce ii unea. Comuniunea cu Tatal si cu Fiul ii ferea de egoismul si vointa proprie, cele doua piedici ale oricarei comuniuni spirituale. Astfel, isi suportau reciproc, in dragoste, slabiciunile, chiar acelea pe care le intalnim si la noi astazi. Cu toate acestea, mai tarziu, invocand comuniunea Duhului, Pavel trebuie sa-i indemne pe credinciosi din Filipi, care erau tineri in credinta, sa aiba acelasi gand ( Filip. 2:1-4)
In exterior, comuniunea primilor crestini din Ierusalim se manifesta prin faptul ca erau toti impreuna in acelasi loc, si nu doar cu ocazia strangerilor ca adunare, dar si in restul timpului ( Fapte 2:44). Ei experimentau in toata simplitatea nevoia de a fi impreuna cu fratii si surorile lor in Domnul. Punerea la dispozitie a bunurilor lor era in aceeasi masura manifestarea practica a comuniunii spirituale care ii caracteriza de o maniera particulara pe primii credinciosi. Daca unul dintre ei era in nevoie, primea ajutor de la ceilalti care, pentru aceasta, isi vindeau proprietatile lor. Aceasta maniera exceptionala de a lucra s-a limitat la momentele de inceput ale adunarii din Ierusalim, nemaifiind practicata de credinciosi din alta parte. Dar mai tarziu, in epistolele din Noul Testament, cu privire la nevoile materiale ale credinciosilor se vorbeste de " contributie " ( Rom.15:26), de " darnicie " ( 2 Cor. 9:13) si de " binefacere si darnicie " ( Evrei 13:16), cuvantul folosit in original este totdeauna acelasi, care se traduce in general prin " comuniune " ! Sustinerea materiala a fratilor si surorilor noastre care se afla in nevoie nu este doar un gest de simpatie ; este o adevarata expresie a comuniunii crestine.
Dar sa revenim pe scurt la adunarea din Ierusalim. Scena atat de miscatoare care ne este infatisata nu dureaza mult timp. Prin fatarnicia lor, Anania si Safira aduc o atingere asupra acestei prospetimi, asupra vietii si autenticitatii comuniunii, astfel ca Dumnezeu trebuie sa-i pedepseasca pe cei doi prin moarte ( Fapte 5). Ei aduc la apostoli o parte din pretul terenului vandut, pretinzand ca au adus intreaga suma, pentru a da impresia unei comuniuni fara rezerve. Nimeni nu ar fi stiut de aceasta inselatorie daca Duhul Sfant  nu ar fi descoperit acest pacat impotriva comuniunii, care era in realitate un pacat impotriva lui Dumnezeu.
Acest incident trist si umilitor ne invata o lectie importanta, ca o forma exterioara nu garanteza existenta unei adevarate comuniuni de inima. De asemenea ne arata ca incetarea comuniunii cu Dumnezeu va avea efecte asupra relatilor cu fratii si surorile noastre, chiar daca aceasta nu se simte imediat.