Translate

duminică, 23 februarie 2014

 

                                     Marturia

                                                                    - V - 


          Henri Rossier


     
  Indata ce lucrarea de rascumparare de la cruce a fost incheiata, a inceput, prin glasul unui ucenic, marturia eficacitatii acestei lucrari implinite. "Si cel care a vazut acestea a marturisit, si marturia lui este adevarata, si el stie ca spune adevarul, ca si voi sa credeti" (Ioan 19:35) (*). Toti ucenicii au intrat in aceeasi marturie. Ei care au fost martori ai vietii Sale aici jos, sunt acum martori ai mortii Sale.

          (*) Apostolul Ioan da marturie despre marturia pe care Dumnezeu a dat-o despre Fiul Sau. Aceasta marturie a lui Dumnezeu este data de Duhul, apa si sange (1 Ioan 5:6-12). Apa si sangele iesite din coasta unui Hristos mort, marturisesc ca viata nu este in primul Adam, deoarece nu putem fi curatiti de omul cel vechi decat prin moarte (apa este curatirea de omul cel vechi, adica moartea sa), si ca pacatele noastre nu pot fi ispasite decat prin sange, adica prin moarte. Mai intai vine sangele ( Ioan 19:34), si nu apa ; se incepe mai intai prin ispasire, nu prin curatire.
          Apoi vine Duhul, care este dat in urma glorificarii lui Hristos, ca si Cap al noii creatii - dar in pasajul nostru este prezentat primul - pecetluind marturia apei si sangelui, si ne arata ca, pentru noi,  viata nu este in Adam, ci in Hristos. Duhul este marturia vietii in al doilea Adam, asa cum apa si sangele sunt martorii mortii in primul. Prin Duhul care ne-a fost dat, avem marturia in noi insine ca posedam viata eterna.
          Marturia in sine, adica lucrul marturisit, este dubla : 1- Dumnezeu ne-a dat viata eterna; 2- aceasta viata este in Fiul Sau. Aceasta dovedeste ca cel credincios a sfarsit-o cu vechea stare si este introdus intr-o noua creatie. Credinta ne face partasi la aceasta. 

           In Vechiul Testament, aceasta marturie era incompleta, partiala si fragmentata, data "in multe randuri si in multe feluri" (Evrei 1:1), oricat de pretioasa a fost; cateodata despre Persoana Sa, cateodata despre lucrarea Sa, dar de o maniera deosebita cu privire la binecuvantarile pamantesti, care vor fi introduse prin imparatia Sa. In Noul Testament, totul este descoperit; adevarul a venit. Marturia a luat o intindere fara limite. Din moment ce lucrarea a fost implinita, toate tainele, toate secretele lui Dumnezeu putand fi dezvaluite. Ceea ce Dumnezeu a gandit din eternitate cu privire la Unicul Sau Fiul, Cuvantul facut carne, este revelat si dat spre cunoastere sfintilor Sai prin Duhul. De acum nu mai este posibila o noua descoperire, caci totul a fost revelat deplin.
          Lucrarea de la cruce arata falimentul omului in totalitate, dar si harul venit prin Isus Hristos. Gloria lui Dumnezeu ( dreptatea Sa, sfintenia Sa, maretia Sa, adevarul Sau, dragostea Sa), este deplin revelata la cruce unde dragostea lui Dumnezeu L-a dat, unde El S-a oferit pe Sine Insusi lui Dumnezeu, unde judecata, condamnarea pacatului in carne, a fost executata, unde pacatul a fost ispasit si indepartat pentru totdeauna, unde biruinta asupra printului mortii a fost castigata, unde o noua cale a fost deschisa pentru om pana la Dumnezeu Tatal, prin perdeaua rupta!  

        

sâmbătă, 15 februarie 2014






                                                Marturia

                                                      - IV - 

                                                            
          Henri Rossier


    Istoria marturiei in Vechiul Testament se incheie prin venirea Aceluia care este obiectul marturiei. In acest moment totul se schimba. Nu mai este vorba de imagini, nici de promisiuni cu privire la viitor. Umbrele dispar, intunericul se duce si "lumina adevarata lumineaza deja". "Harul lui Dumnezeu care aduce mantuire" este vestit si se infatiseaza tuturor oamenilor. Ceea ce este Dumnezeu, lumina, viata, dragoste, este deplin revelat in Acela care este Cuvantul, gandirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor.
   Hristos este marturia lui Dumnezeu; de asemenea este  "Marorul credincios si Adevarat" (Apoc.3:14). El l-a descoperit pe Tatal ;  este Calea pentru a merge la El, Adevarul pentru a-L cunoaste, Viata ca sa ne bucuram de El. Dumnezeu Insusi marturiseste despre El (Ioan 8:18). A facut-o deja la nasterea Sa, cand corul de ingeri spuneau, cu privire la un prunc infasat si asezat intr-o iesle : "Glorie lui Dumnezeu in cele preainalte si pe pamant pace, in oameni buna placere", glorificand rezultatul final al lucrarii pe care venise s-o implineasca.De asemenea a facut-o, prin ultimul si cel mai mare profet din perioada legii, Ioan Botezatorul, mesagerul trimis inaintea lui Mesia ; a facut-o prin Scripturi ; lucrarile Sale marturiseau despre El (Ioan 5:33-40) ; dar inainte de toate,Dumnezeu Insusi, fara intermediar,a dat marturie despre El. La Iordan, cerurile s-au deschis deasupra Acestui Om, care coboara la botezul pocaintei, contemplandu-L ; Duhul Sfant vine si pecetluieste desavarsirea Sa ; glasul Tatalui se face auzit, dand marturie despre Fiul Sau Preaiubit in care isi gasea placerea. Atunci cand, pe muntele cel sfant, privirea ucenicilor este atrasa de tabloul puterii Acestui Om, si de venirea Sa in glorie, acelasi glas Ii este adresat din gloria mareata : "Acesta este Fiul Meu Preaiubit in care Imi gasesc placerea".Si cand, sufletul Sau este tulburat, anticipand intunericul de pe cruce si abandonarea de catre Dumnezeu, spune : "Tata, glorifica Numele Tau", acelasi glas din cer raspunde : "L-am si glorificat si din nou Il voi glorifica".
    Da, Dumnezeu Tatal a dat marturie despre El, si El, in calatoria Sa pe pamant ca Om, niciodata nu a marturisit despre El Insusi, doar despre Dumnezeu. Fara indoiala, a spus cine este, altfel nu ar fi fost Dumnezeu. De aceea gasim in Evanghelia dupa Ioan ca ne este aratata divinitatea Sa : "Eu sunt lumina lumii" , "Eu sunt (Mesia, Hristosul), Cel care vorbesc cu tine". "L-ai si vazut (Fiul lui Dumnezeu), si Cel care vorbeste cu tine, Acela este". "Tu cine esti? " L-au intrebat iudeii. Si El raspunde : "Intocmai ceea ce va si spun". "Esti Tu imparat?" l-a intrebat Pilat. Si El raspunde : "Tu zici". Ca Dumnezeu, "chiar daca marturisea despre El Insusi, marturia Sa este adevarata", caci " stia de unde este si unde se duce" (Ioan 8:14) ; dar, ca om, se incredinteaza in totul marturiei Tatalui Sau.  

           



                                                                      Marturia

                                                                             - III -


     Henri Rossier


     


     Israel ne este aratat pentru prima data figurativ,  ca un corp de martori caruia marturia lui Dumnezeu le este incredintata. Spunem “figurativ”, pentru ca de fapt Israel nu era un popor de credinciosi, ci un popor in carne caruia aceste lucruri i-au fost incredintate ca imagine, lucruri care in ele insele erau  “o imagine pentru vremurile de acum” (Evrei 9:9). Ca popor in carne, marturia care le-a fost data se afla in tablele legi ascunse in “chivotul marturiei”. Aceasta marturie nu le-a dat si nu le-a adus nimic, din contra, i-a judecat si a rostit asupra lor sentinta mortii, dezvaluind de fapt ca omul era pierdut si nu putea gasi nicio resursa in ceea ce il condamna.
     Dar, ca imagine, Israel este exemplul unui popor rascumparat. Ca atare, marturia lui Dumnezeu ii este incredintata. In virtutea rascumpararii, dobandeste bogatii si o intindere necunoscuta pana atunci. Israel, rascumparat din judecata prin sangele Mielului, este eliberat din Egipt prin marea Rosie (moartea lui Hristos ca judecata a lui Dumnezeu), si adus in siguranta la Dumnezeu pe aripi de vultur. Poporul era condus de Hristos prin pustiu, hranit de El, adapat la un izvor spiritual ce curgea dintr-o stanca lovita. Dumnezeu in Hristos locuia in mijlocul poporului Sau. Plinatatea gloriilor lui Hristos vazute in chivot, tronul lui Dumnezeu, in ustensilele locului sfant si in cortul insusi, devin partea lui Israel. Ei sunt un popor de luptatori, un popor de preoti pentru a vesti virtutile Sale, un popor de leviti pentru a purta gloriile Sale atat de diverse in calatoria prin pustiu si a-I slujii ca martori. Ei serbau, sub umbra legii,  aspectele diferite si minunate ale jertfei Sale si, in sarbatorile lor participau la toate privilegiile oferite. Condusi de El in Duh (Iosua), au intrat si au trecut cu El prin moartea si invierea Sa (Iordanul), in locurile ceresti (Canaanul).  Acolo s-au hranit cu graul tarii (Hristos inviat), serband moartea Sa ( Pastele). Condusi de Capetenia lor, au luptat cu dusmanii (puterile spirituale), pentru a intra in stapanirea mostenirii lor.
     Aceste lucruri, este adevarat, nu erau decat umbre, caci gloriile de la sfarsit nu putea fi puse inaintea ochilor unui popor in carne, asezat sub lege, o marturie a carei realitate era rezervata pentru un timp viitor, cand istoria omului responsabil a fost pusa deoparte prin cruce ; chiar daca, in istoria lor, totul era infatisat in imagine, atat caracterele oamenilor cat si lucrurile comunicate lui Moise, nu este mai putin adevarat ca toate acestea erau o marturie anticipata, o lectie despre lucrurile viitoare.
     Ochiul spiritual le descopera astazi si credinta isi gaseste placerea in ele, gasind in toate aceste imagini gloriile lui Hristos si ale lucrarii Sale, slujba si locul pe care-L ocupa acum la dreapta lui Dumnezeu.
     Omitem, pentru a scurta, perioada Judecatorilor unde, in ciuda neascultarii poporului, Dumnezeu nu S-a lasat fara marturie. Ajungem in zilele lui Samuel.
     Preotia era falimentara. Dumnezeu Ii spune lui Eli ca “v-a ridica un preot credincios... care v-a umbla intotdeuna inaintea Unsului Sau”. Acest faliment al preotiei ofera lui Dumnezeu ocazia sa dea o marturie noua despre Hristos. Imparatia Sa este introdusa cu tot ce v-a insemna ea in viitor pentru binecuvantarea poporului Israel si pentru guvernarea pamantului.
     Intr-un sens direct, unsul Domnului era David si fiul sau Solomon. David esueaza si pierde orice drept sa fie numit “adevaratul stapanitor al popoarelor” ; Solomon cade in idolatrie si pierde imparatia. Prin disciplina si restaurare David devine purtatorul marturiei cu privire la adevaratul imparat, puternicul Soare al dreptatii, si a “sigurantei indurarilor” aratate de Hristos casei lui David, in virtutea noului legamant ( 2 Sam.23:1-5).
     In scrierile profetice, impreuna cu toti profetii care i-au urmat, David  “marturisind dinainte patimile care erau pentru Hristos si gloriile de dupa acestea”, cum sunt "mantuirea si harul care ne erau destinate" (1Petru 1:9-12). Fara indoiala, unul din elementele esesntiale ale profetiei este anuntarea judecatii asupra poporului necredincios si asupra natiunilor; dar marturia lui Dumnezeu nu se limiteaza niciodata doar la judecata, ca si cum acesta ar fi scopul lui Dumnezeu. Scopul lui conduce intotdeuna la credinta dincolo de judecata, spre aceasta Imparatie a dreptatii si a pacii care se v-a ridica pentru Israel si pentru natiuni, si v-a fi intemeiata prin Persoana glorioasa a lui Mesia. Acest "s-a sfarsit" (lit. s-a facut) al judecatii (Apoc.16:17), nu inchide cartea Apocalipsa, ci este urmat de "s-a implinit" al creatiei noi, si de har (Apoc.21:6). Toti profetii, fie din Israel, fie in mijlocul natiunilor, au fost alesi de Dumnezeu ca purtatori de marturie, prin cuvantul lor, si de asemenea prin exemplul lor, asa cum au fost Ezechiel, Ieremia, Iona.


miercuri, 12 februarie 2014


                      

                                    Martorii lui Dumnezeu


                             Abel, Enoh, Noe, Avraam - Evrei 11:4-13

     
          F.B.Hole



     Credinta lui Abel l-a condus la "o jertfa mai buna" si la cunostinta ca este drept inaintea lui Dumnezeu, cunostinta pe care a primit-o prin credinta in marturia lui Dumnezeu. El aduce jertfa sa, nu la intamplare, nici printr-o fericita inspiratie, ci prin credinta. Se poate pune intrebarea : "Credinta in ce ?" Fara indoiala in ceea ce Dumnezeu a aratat in valoarea mortii unei jertfe prin imbracamintea din piele despre care este aratat in Geneza 3:21. Dumnezeu a dat marturie despre valoarea darului sau prin acceptarea jerfei pe care a adus-o, si Abel a stiut ca jerfa sa a fost primita, Dumnezeu socotindu-l drept. Astazi, multi crestini marturisitori spun ca este imposibil sa cunoastem ca avem pacatele iertate in timpul vietii noastre. Dar iata aici un om care, cu aproape patru mii de ani inainte de Hristos, avea cu adevarat aceasta cunostinta. Si noi care traim dupa doua mii de ani,  dupa ce aceasta lucrare de ispasire a avut loc, nu putem avea aceasta cunostinta ?
     Abel a murit, dar in cazul lui Enoh, urmatorul pe lista, nu a vazut moartea pentru ca el a fost rapit. Mai mult, el a primit marturia nu numai ca era drept inaintea lui Dumnezeu, ci i-a placut lui Dumnezeu. In aceasta privinta ne este spus ca,  fara credinta noi nu putem fi placuti lui Dumnezeu (11:6). Credinta este radacina de unde iese orice rod care satisface placerea Lui, si invers, vedem in 1 Timotei 6:10 ca banii sunt radacina la tot felul de rele.
     In situatia lui Noe, vedem credinta care salveaza din judecata si condamna lumea. Cand a fost avertizat cu privire la judecata care se apropia, el l-a luat pe Dumnezeu pe cuvant. Invatat sa construiasca arca, dovedeste ascultarea credintei. Astfel a fost despartit de lume.  A primit marturia ca este drept si a adus lui Dumnezeu o jertfa pe pamantul innoit, in timp ce lumea a fost nimicita prin judecata.
     Despre Avraam este relatat in versetele 8 la 19, cu exceptia vers. 11 care vorbeste despre Sara, caci daca nu ar fi fost o femeie a credintei, Isaac, samanta promisiunii, nu ar fi fost nascut din ea. Credinta lui Avraam era atat de mare incat apostolul Pavel vorbeste despre el ca "tatal celor credinciosi" (Rom.4:11). Nu este de mirare ca in acest capitol se vorbeste de el mai mult decat altcineva. Ceea ce este spus se grupeaza in trei aspecte :
     - In primul rand, credinta care il face sa raspunda chemarii lui Dumnezeu la inceput. Paraseste o cetate dezvoltata si civilizata fara sa stie unde avea sa mearga. Canaanul era mostenirea pe care Dumnezeu a ales-o pentru el, si el pleaca la chemarea lui Dumnezeu. Dumnezeu era inaintea sufletului sau. Iata credinta !
     -In al doilea rand, cand a ajuns in tara promisa, efectiv nu a stapanit nimic. Calatorind ca strain si pelerin, multumindu-se sa locuiasca in cort. In sfarsit moare in credinta promisiunilor pe care nu le-a primit niciodata. Drumul sau a fost in totul remarcabil, si ce il indreptatea ? Credinta, - credinta care da discernamant spiritual. Nu aspira doar la o tara mai buna si cereasca, ci "astepta" o cetate cereasca cu temelii mai tari decat Ur din Caldeea. Versetul 13 ne spune ca el a vazut promisiunile, desi ele erau foarte departe in timp.
   -In al treilea rand, credinta lui se pare ca a atins varful si plinatatea de expresie atunci cand "l-a oferit pe unicul sau fiu". Prin nasterea sa naturala Isaac era deja un copil al invierii, iar acum dublandu-se prin acest eveniment. Dar credinta era credinta lui Avraam, care tinea de argumentul potrivit caruia, daca Dumnezeu putea sa faca sa se nasca in aceasta lume un copil viu din parinti fizic deja morti, El putea de asemenea sa  invieze acest copil, si efectiv a facut-o. Cand Avraam a crezut pe Dumnezeu, si ca El i-a socotit aceasta ca dreptate, potrivit cu Geneza 15:6, a crezut in Dumnezeu ca in Acela care poate sa invieze mortii, dupa cum ne arata sfarsitul cap. 4 din Romani. Jertfa lui Isaac arata aceasta credinta de o maniera foarte clara.  In mod special aceasta este lucrarea in care credinta sa a fost la lucru, dupa cum ne spune ultima parte din Iacov 2.
     


     

luni, 10 februarie 2014





                                                         Marturia                                                                                                                                     - II -



          Henri Rossier



     Primul lucru care trebuie observat si retinut, cand vorbim despre marturie, este faptul ca Dumnezeu este Cel care da marturie si in consecinta este marturia lui Dumnezeu. El singur poate sa o faca, fara niciun intermediar, vorbind direct oamenilor sau fata de oameni ; poate, asa cum am vazut, sa dea marturie prin lucrarile Sale ; poate sa dea marturie prin oamenii pe care I-a ales, care devin purtatori de marturie, luand astfel numele de martori ; poate sa incredinteze marturia Sa unei multimi de martori, devenind astfel o marturie colectiva. In acest caz, aceasta multime de martori, identificandu-se cu marturia lui Dumnezeu, pot fi considerati ei insisi marturia (Marcu 13:9 ; Ps.122:4). Importanta acestui fapt nu se afla in calitatea sau cantitatea instrumentelor folosite pentru a transmite lumina acestei marturii. O lampa este un obiect important, dar fara lumina nu foloseste nimanui. Daca o lampa nu raspandeste lumina, poate fi indepartata si inlocuita, caci lampa nu este mai importanta decat lumina, asa si martorii fata de marturia pe care trebuie sa o dea. 
     Este o mare cinste, fara indoiala, si ar fi foarte grav sa subestimam. Este, de asemenea, o mare responsabilitate de a fi purtatori de marturie pentru altii, dar aceasta nu poate fi decat cu pretul lepadarii de sine. Daca marturia mea consta in a pune in lumina ceea ce sunt eu, ea nu poate fi marturia lui Dumnezeu. "Daca marturisesc despre Mine Insumi ", spune Domnul, "marturia Mea nu este adevarata". Cu atat mai mult, daca omul pacatos da marturie despre el insusi. Ce ramane din aceasta marturie daca este scos in evidenta omul si nu Dumnezeu? Domnul avea nevoie sa-I dea cineva marturie despre vreun om, El care "cunostea ce este in om", si "marturisesc despre ea (lume) ca lucrarile ei sunt rele" ? (Ioan 2:25 ; 7:7)
     Acum daca ne intrebam ce contine in sine marturia lui Dumnezeu, gasim ca ea se rezuma doar la un singur cuvant : Hristos (1 Cor.1:6 ; Apoc.1:2,9 ; 12:17, etc.). Prin El, Dumnezeu raspunde intr-o maniera perfecta la consecintele nefaste ale pacatului, la dezonoarea aruncata asupra lui Dumnezeu, la nenorocirea in care i-a cufundat pe oameni, la dezordinea care a patruns in creatie, supusa stricaciunii prin Satan. In prezenta acestor lucruri, Dumnezeu da marturie despre Fiul Sau.
     Aceasta marturie a inceput la caderea omului in pacat si se desfasoara in toate etapele istoriei umanitatii.
     Printr-o singura fapta de neascultare, omul inselat de diavol, a creat o prapastie de netrecut intre el si Dumnezeu. Indata Dumnezeu Insusi intra in actiune fara niciun intermadiar, pentru a da marturie despre Hristos. Fata de sarpele cel vechi, care prin viclenie l-a dus in pierzare pe om, si in auzul celor vinovati, Dumnezeu declara ca inselatorul v-a suporta judecata Sa, ca v-a fi zdrobit si toata puterea ii v-a fi nimicita. Samanta femeii v-a zdrobi capul sarpelui printr-o fapta care-L v-a costa momentan propria Sa viata. Ce marturie pentru pacatosul pierdut si fara speranta, zdrobit sub jugul pe care l-a ales ! Poate de acum sa-si ridice capul si sa astepte Izbavitorul care v-a nimici toata puterea dusmanului. Astfel era data prima marturie in expresia sa cea mai simpla. Al doilea Adam trebuia sa nimiceasca raul din radacina lui, dar cu pretul suferintei impuse de Satan.
     Abel, recunoaste ca pacatul l-a despartit de Dumnezeu dupa cadere, si s-a apropiat de El cu o jertfa ispasitoare pe care credinta i-a inspirat-o, caci pacatosul nu mai poate sa-L cunoasca pe Dumnezeu decat prin credinta. Dumnezeu da imediat marturie despre darul sau (Evrei 11). Da marturie cu privire la eficacitatea lucrarii lui Hristos pentru a indreptati un pacatos care se apropie de El. Nu despre Abel a dat marturie, ci despre Hristos si lucrarea Sa, dar Abel a primit marturia de a fi drept, facut de Dumnezeu prin valoarea lucrarii Fiului Sau. A primit aceasta marturie inlauntrul sau, si devine martor viu al eficacitatii acestei lucrari si in moartea sa un martor al lui Hristos! 
     Prin gura lui Enoh, primul profet, Dumnezeu da marturie despre venirea lui Hristos pentru exercitarea judecatii asupra celor neevlaviosi : "Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai" (Iuda 14), si rapirea sa anticipeaza rapirea celor credinciosi fara ca ei sa treaca prin moarte.
     Prin fapta lui Noe care, dupa porunca divina, a construit o arca pentru salvarea casei sale, lumea este condamnata si Dumnezeu da marturie despre Hristos ca singurul adapost in mijlocul judecatii.
     Dumnezeu da marturie despre Avraam cu privire la fiul sau Isaac, dar Isaac este imaginea lui Hristos, Hristos mort si inviat. In El Avraam primeste toate promisiunile divine ; El este originea si centrul tuturor binecuvantarilor care apartin credintei.
     In aceste patru exemple citate, ne este prezentata marturia lui Dumnezeu data prin cuvant sau fapte de credinciosi izolati, carora Dumnezeu Le-a incredintat-o, si dupa cum am vazut in istoria lui Adam, Dumnezeu nu are nevoie de purtatori ai marturiei Sale pentru a o face cunoscuta, dar Lui Ii face placere s-o proclame prin martori, si pe acestia si-I asociaza. Acesti martori apartin intotdeuna familiei credintei. Pentru a fi un martor al lui Hristos sunt necesare doua lucruri : credinta si Duhul Sfant. Lumea nu poate fi niciodata un martor. Marturia lui Dumnezeu trebuie sa fie primita prin credinta, si credintei ii da aceasta marturie ; dar pentru a da marturie este nevoie de Duhul Sfant. Credinciosii nu sunt martori ai lui Dumnezeu decat prin Duhul. Marturia care le este incredintata are scopul de a fi crezuta in lume, de a fi primita de cei carora li se adreseaza, si ea se adreseaza tuturor. Cand acestia o primesc prin credinta, ea le aduce bucurie, pace, eliberare, si ii califica pe cei care o primesc sa devina noi martori pentru Hristos.
  


     

vineri, 7 februarie 2014

   

                                                         

                                            Marturia


                                                                               - I -
                                                 


       Henri Rossier


     A existat din toate timpurile, dupa cadere, o marturie a lui Dumnezeu in mijlocul unei lumi despartite de El prin pacat. Chiar in zilele cele mai intunecate ale istoriei, sau in natiunile idolatre, lasate in voia lor, "sa mearga dupa caile lor, desi, in adevar, nu S-a lasat fara marturie, facand bine si dandu-va din cer ploi si timpuri roditoare, umplandu-va inimile de hrana si bucurie" (Fapte 14:16-17). Cele doua caractere ale acestei marturii, desi redusa, dupa cum vedem aici, in forma sa cea mai simpla, arata ca omul era pacatos si despartit de Dumnezeu, si cu toate acestea Dumnezeu s-a aratat cu bunatate fata de om.
     Vedem ca de-a lungul istoriei omului, aceasta marturie, a imbracat caracatere mult mai clare decat acelea, dar in  ciuda tuturor, marturia a persistat si nu v-a sfarsi decat atunci cand ultimul cuvant al acestei istorii v-a fi pronuntat, adica atunci cand v-a avea loc judecata finala. In cursul dispensatiilor divine in care s-a aflat omul, fara lege, in timpul economiei legii sau a harului, niciodata aceasta marturie nu a fost intrerupta. Toti profetii afirma aceasta si chiar, cu privire la rezultatele sale, aceasta marturie se v-a extinde foarte mult, fata de secolele trecute.
     Atunci cand creatia a iesit din mana lui Dumnezeu, in curatia sa de la inceput, totul era intr-o ordine divina dupa gandul Creatorului. Dumnezeu a vazut ca "era bun". Vorbea cu omul, cu care se intalnea in racoarea zilei in gradina pe care a plantat-o pentru el. Atunci nu era necesara nici o marturie. De asemenea, in cerul si pamantul cel nou unde "locuinta lui Dumnezeu v-a fi cu oamenii" (Apoc.21:3), orice marturie v-a fi inutila. O marturie era necesara cand a patruns raul si L-a despartit pe Dumnezeu de om, astfel ca omul a devenit incapabil sa-L mai cunoasca si sa mai aiba relatii cu El. Atunci Dumnezeu da marturie despre ceea ce este El. Miscator, mangaietor gand! Revelatie demna de un Dumnezeu al dragostei! Ofensat prin neascultare, prin pacatul si stricaciunea omului, dar plin de mila pentru nenorocirea in care creatura Sa a cazut intr-un mod voit, Dumnezeu arata dragostea si resursele care sunt in El, atunci cand, din partea omului nu mai este nicio resursa.
     Marturia lui Dumnezeu imbraca diverse caractere dupa diversele perioade din istoria umanitatii. Adevar de o importanta fundamentala, caci omul nu poate sa pretinda astazi ca-L cunoaste pe Dumnezeu sau sa fie depozitarul gandurilor Sale, daca nu tine cont de marturia pe care o da Dumnezeu pentru timpul pe care-l traversam. Nu se poate numi un martor al lui Dumnezeu cel care se limiteaza sa spuna doar despre bunatatea lui Dumnezeu Creatorul fata de omul pacatos. Aceasta nu inseamna ca vreunul din diversele caractere ale marturiei lui Dumnezeu a incetat. Lucrarile lui Dumnezeu continua inca, ca si in trecut, marturisind despre ceea ce este El, dar ceea ce vreau sa spun, este ca fiecare descoperire noua din caile lui Dumnezeu fata de om este ocazia unei revelatii mult mai intinse si de bogatii infinite care sunt in Dumnezeu pentru el, si ca aceasta revelatie este incredintata celor credinciosi.
aze