Translate

vineri, 14 iulie 2017




                                                       Mangaiere si incurajare
                                               (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                               - IV -


          J. N. Darby


          4          Ce este moartea ?

          Pentru cel necredincios nu este nimic mai groaznic decat moartea. Pe drept ea este numita in Scriptura "imparateasa spaimelor". Este sfarsitul judiciar al primului Adam. Aceasta nu este numai sfarsitul naturii animale, desi aceasta este adevarat; dar cu cat ea are legatura cu natura morala a omului, cu atat devine mai groaznica. Tot ceea ce are omul, in sine insusi, gandurile sale, intrega sa fiinta activa se termina si piere pentru totdeauna: "Suflarea lui iese ... planurile lui pier" (Ps. 146:4). Omul isi gaseste sfarsitul tuturor sperantelor, tuturor planurilor, tuturor gandurilor; arcul se rupe. Existenta in care el se misca nu mai este. Scena zgomotoasa, pe care a fost intreaga sa viata, nu-l mai cunoaste. El insusi se stinge si dispare. Nimeni nu mai are de-a face cu el; natura sa a cedat, nu a mai avut putere sa se impotriveasca acestui tiran caruia ii apartinea si care isi revendica acum drepturile sale ingrozitoare.
          Dar aceasta este departe de a fi totul. Omul, in viata in aceasta lume, sfarseste in moarte. De ce? Pentru ca in el a intrat pacatul; impreuna cu pacatul, constiinta; mai mult chiar, - cu pacatul, judecata lui Dumnezeu. Moartea in sine este expresia si marturia acesteia, plata a pacatului, groaza pentru constiinta, puterea lui Satan asupra omului (caci Satan are puterea mortii).
          Dumnezeu nu ne poate ajuta in aceasta? Din nefericire! aceasta este propria Sa judecata asupra pacatului. Moartea pare fi o dovada ca pacatul nu a trecut neobservat; este groaza si biciul constiintei ca martor al judecatii divine, - executorul judecatoresc pentru criminal si dovada vinovatiei sale in fata judecatii viitoare. Cum sa nu fie ea groaznica? Este pecetea care este pusa peste caderea, ruina si condamnarea primului Adam. El nu poate supravietui ca om viu inaintea lui Dumnezeu. Moartea este intiparita pe el, pacatos care nu se poate elibera. Vinovat si condamnat, peste care va veni judecata.
          Dar a intervenit Hristos; El a mers in moarte. O adevar minunat! Printul vietii a mers acolo. Ce este deci moarte, pentru cel credincios? Remarcam efectul deplin al acestei minunate interventii a lui Dumnezeu. Am vazut ca moartea este sfarsitul omului, a puterii lui Satan, a judecatii lui Dumnezeu, a platii pacatului. Dar toate acestea sunt in legatura cu primul Adam, care este sub sentinta mortii si judecatii din cauza pacatului. Am vazut dublul caracter al mortii: ea este mai intai incetarea vietii, ca putere vitala; apoi ea este o marturie a judecatii lui Dumnezeu. Hristos a fost facut pacat pentru noi; El a suferit moartea, si a trecut prin ea ca fiind puterea lui Satan si judecata lui Dumnezeu. Prin Hristos, moartea, in toate aspectele ei, a fost desfiintata impreuna cu toate consecintele ei.
          Judecata lui Dumnezeu a fost purtata in mod deplin de Hristos inainte de venirea zilei de judecata. Moartea, ca plata a pacatului, a fost desfiintata. Ea si-a pierdut complet puterea sa ca motiv de groaza pentru sufletul celui credincios. Moartea fizica poate interveni; totusi Hristos i-a distrus complet puterea, astfel incat ea nu mai are putere: "Nu toti vom adormi, dar toti vom fi schimbati". "Nu dorim sa fim dezbracati, ci imbracati, pentru ca ceea ceeste muritor sa fie inghitit de viata". Astfel este puterea de viata in Hristos.
          Dar nu numai ca moartea a disparut. "Moartea este a noastra", dupa cum este scris, ca "toate sunt ale noastre". Deoarece Mantuitorul a mers acolo pentru mine, moartea si judecata au devenit mantuirea mea. Pacatul, a carui plata este moartea, a fost desfiintat prin moartea insasi; judecata a fost purtata de Hristos in moartea Sa, si aceasta nu mai este o groaza pentru sufletul meu. Ea este dovada cea mai binecuvantata si cea mai sigura a dragostei, caci Hristos a mers acolo, in moarte; ea nu mai este un indicator de manie. Sunt eliberat de puterea legii, caci ea nu are putere decat atunci cand omul este in viata; dar, in Hristos eu sunt mort fata de lege. Dumnezeu a raspuns pacatului prin moarte si judecata. Intr-un cuvant, Hristos, care era fara pacat, a venit in asemanarea carnii pacatului si pentru pacat, intrega mea stare asa cum eram in primul Adam a fost judecata de-o asa maniera incat toate consecintele pacatului au fost rezolvate in dreptate. Prin moartea omului vechi, puterea lui Satan, pacatul, judecata, chiar mortalitatea (care sunt in legatura cu omul pacatos) au trecut si au luat sfarsit pentru totdeauna. Eu traiesc acum in prezenta lui Dumnezeu in Acela care a inviat dupa ce a pus capat la tot ce tinea de vechea mea stare. Dumnezeu a judecat pe omul cel vechi, cu toate roadele si consecintele pacatului in Acela care a luat totul asupra Sa, care a purtat chiar si consecintele naturale, care a trecut prin toata puterea mortii ca fiind in mana lui Satan. Moartea m-a eliberat pentru totdeauna de tot ce tinea de omul cel vechi si de tot ce-l astepta.
          In primul rand, condamnarea si judecata s-au dus pentru totdeauna, daca este vorba de acceptarea sufletului. Chinul s-a incheiat, dar prin lucrarea altuia, astfel ca sunt eliberat de orice teama potrivit dreptatii lui Dumnezeu. Marea Rosie care a nimicit pe egipteni a ridicat un zid, la dreapta si la stanga, pentru israeliti, pe calea sigura pentru iesirea din Egipt; salvarea lui Dumnezeu era acolo. Egiptul si puterea sa de asuprire au ramas in urma lor. Astfel, moartea devine eliberare si salvare pentru noi.
          Si apoi, ce a devenit ea in realitate pentru noi? In puterea invierii lui Hristos noi suntem adusi la viata. Acela care a traversat moartea prin judecata, a inviat si a devenit viata mea. Am sfarsit-o cu viata omului vechi; am acum viata omului nou. Eu ma consider ca mort; nu este spus niciodata ca trebuie sa murim fata de pacat. Omul vechi nu moare si nu vrea sa moara; omul cel nou nu are de-a face cu pacatul pentru care trebuie sa moara. Noi suntem socotiti ca morti, si suntem indemnati sa ne socotim asa. In Romani 6:11, este zis: "Tot asa si voi, socoti-va pe voi insiva morti fata de pacat si vii fata de Dumnezeu, in Hristos Isus". In Coloseni 3:3, citim: "Voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu"; apoi ne este spus sa omoram (mortificam, n.t.) madularele noastre care sunt pe pamant in puterea acestei vieti noi si a Duhului Sfant care locuieste in noi. Am deci acest drept de a ma socoti mort.
          Moartea este pentru mine un castig, daca am cu adevarat dorintele omului nou. Ce eliberare! Ce putere! Aceasta este moartea pentru credinta, eliberarea de omul cel vechi care ne apasa, in care, pe principiul responsabilitatii, eram pierdut  si incapabil de a ma intalni cu Dumnezeu. Pavel spune ca, "atunci cand eram in carne, pasiunile pacatelor care erau prin lege lucrau in madularele noastre spre a aduce rod pentru moarte" (Rom. 7:5). Dar mai departe (Rom. 8:9) el zice: "Dar voi nu sunteti in carne, ci in Duh, daca, in adevar, Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi". Carnea nu mai este pozitia noastra inaintea lui Dumnezeu; am recunoscut ca, in carne, eram pierduti si ruinati. Aceasta era conditia primului Adam, si acolo eram si noi. Legea cerea moartea si judecata pentru aceasta stare; dar eu nu mai sunt acolo.
          Astfel, referitor la porunci este zis: "Daca ati murit impreuna cu Hristos fata de cunostintele elementare ale lumii, pentru ce, ca si cum ati fi inca in viata in lume, va supuneti la randuieli?". Pentru credinta, noi suntem morti, nu vii in aceasta lume. Astfel, tot ceea ce ne ajuta sa simtim incercarea, suferinta si durerea este un castig. Aceste exercitii ne fac sa realizam in sufletele noastre ca noi suntem morti. "In toate acestea este viata duhului meu"; el este liber si eliberat de influenta apasatoare a omului vechi. Aceste dureri si aceste sparturi in viata sunt din punct de vedere moral detalii ale mortii. Dar moartea cui? A omului vechi.
          Intr-adevar, daca moartea ne atinge, din ce consta moartea? Din ceea ce este muritor, omul natural. Poate viata cea noua, viata de inviere, sa moara? Nu; ea a trecut prin moarte in Hristos, si nu poate sa moara. Este viata lui Hristos; astfel, murind, crestinul lasa moartea in urma lui. Paraseste ceea ce este muritor. Fiind afara din trup si prezent cu Domnul. Altadata viata era in legatura cu ceea ce este muritor. dar acum nu mai este. Parasim trupul pentru a fi impreuna cu Hristos; vom fi "imbracati" prin puterea lui Dumnezeu. Omul cel vechi, binecuvantat fie Dumnezeu, nu mai poate sa invieze; Dumnezeu va aduce la viata trupul nostru muritor datorita Duhului Sau care locuieste in noi. Viata lui Hristos se va manifesta intr-un trup glorios. Vom fi facuti asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu, astfel ca El sa fie intaiul-nascut intre mai multi frati. Aceasta este roada vietii divine; dar, in acelasi timp, moartea insasi va fi intotdeauna o eliberare pentru noi, pentru ca avand o noua viata, aceasta inseamna de a scapa de omul cel vechi care impiedica si opreste drumul nostru. Aceasta inseamna a fi cu Hristos. Cat de dulce si de intaritor este acest gand! Cand vom intelege diferenta dintre omul cel vechi si omul cel nou, realitatea vietii cele noi pe care am primit-o in Hristos, atunci moartea omului vechi va fi inteleasa, si vom realiza ca este un castig adevarat si real. Fara indoiala, momentul randuit de Dumnezeu este cel mai bun, caci doar El stie ce avem nevoie ca disciplina si ca exercitiu pentru a pregati sufletele noastre pentru El; sau, poate ne va pastra ca sa cunoastem puterea acestei vieti in Hristos, astfel ca ce este muritor sa fie inghitit de viata, fara ca noi sa murim.
          Dar daca moartea este sfarsitul omului vechi, acesta nu este decat sfarsitul pacatului, ispitelor si necazului. Noi am sfarsit-o cu omul cel vechi, in care eram vinovati inaintea lui Dumnezeu, si aceasta cu dreptate, deoarece Hristos a murit pentru noi. Am sfarsit-o pentru ca traim in puterea omului nou. Iata ce este moartea pentru cel credincios. Afara din trup "pentru a fi impreuna cu Hristos", aceasta este "mult mai bine".
          Cine nu ar vrea sa "moara" pentru un astfel de "castig"?

          Rascumpararea ne da odihna si pace in prezenta lui Dumnezeu; de aceea suntem chemati sa umblam cu El. Aceasta nu este ingamfare; este credinta. Ar fi ingamfare sa credem ca am putea fi mantuiti altfel.
          Trasatura vietii noastre este o dependenta constanta de puterea divina. Daca suntem "in necaz de orice fel, dar nu stramtorati" (2 Cor. 4:8), este pentru ca puterea lui Dumnezeu ne tine. Dar apoi trebuie sa ma socotesc ca mort in vechea mea stare, si viu in viata cea noua in Hristos. Purtand intotdeauna in trup, moartea lui Hristos, astfel ca viata lui Isus sa se manifeste in trupul nostru (2 Cor. 4:10).
          In situatia lui Pavel, nu i-a fost permis mortii sa intrerupa puterea vietii divine, si astfel ea a continuat fara piedica. Aceasta este o stare fericita, si noi trebuie s-o realizam dupa masura noastra. Cand viata este activa, ea se bazeaza pe Obiectul sau; caci caracterul vietii este cel de dependenta simpla si de ascultare perfecta. Ascultarea de Hristos difera in intregime de gandurile noastre, care de multe ori implica o vointa opusa lui Dumnezeu, si de asemenea presupunem uneori multe lucruri de care trebuie sa ne abtinem, dupa cum si drepturi la care trebuie sa renuntam. Dar pentru Hristos, motivatia Sa era intotdeauna voia Tatalui, singura motivatie pentru tot ceea ce a facut si pentru tot ceea ce a suferit. Astfel, motivatia purtarii noastre, asa cum suntem ca si creaturi noi, este voia lui Dumnezeu.
          Este un fapt important, ca Sfanta Scriptura nu spune niciodata sa murim fata de pacat, caci nici nu am putea s-o facem vreodata. Ci Scriptura imi zice  ca eu sunt mort, mort impreuna cu Hristos, si aici se afla libertatea crestina. Eu incep prin faptul ca sunt mort impreuna cu Hristos. eu nu as putea sa mor fata de pacat deoarece pacatul este caracterul intregii mele vieti fara Hristos.
          De acum inainte, eu am o viata cu totul noua; eu traiesc in Hristos. Fara indoiala, carnea trebuie omorata (mortificata, data mortii, n.t.), dar numai in puterea acestei noi vieti pot face acest lucru, si caile lui Dumnezeu fata de noi, ne ajuta s-o implinim. Daca privim la noi insine, aceasta nu este credinta; nici macar nu putem vedea viata pe care o avem, atat este de confuza. Dar cand privesc la Hristos, Obiectul credintei, atunci o vad clar - dragoste, bucurie, rabdare si ascultare. Luam parte la aceasta viata, dupa cum Hristos a zis: "Pentru ca Eu traiesc, si voi veti trai". " Dumnezeu ne-a dat viata eterna, si aceasta viata este in Fiul Sau". Astfel noi am castigat incredere in El, si apoi perfectiunea Sa care straluceste incat lumina ne arata toate inconsecventele noastre; cu cat le vad in perfectiunea lui Hristos cu atat le vad mai bine.
          In puterea acestei vieti noi suntem practic morti, si vedem locuinta noastra care este in cer (2 Cor. 5:2). Aceasta ne face sa gemem; dar pentru ce gemem? Deoarece am vazut si am gustat gloria Domnului Isus Hristos, si pentru ca noi nu suntem inca personal acolo. Geamatul nu este din cauza disperarii, ci din cauza unei dorinte arzatoare, "dorind fierbinte sa fim imbracati cu locuinta noastra cea din cer". Noi nu avem inca aceasta glorie, dar o dorim; caci credinta se odihneste pe faptul participarii noastre la eliberarea care a fost implinita pentru noi. Astfel, nu exista crestin, oricat de slab ar fi el, care sa nu fie inclinat sa doreasca gloria la care a fost randuit. Este adevarat pentru fiecare credincios ca "Cel care ne-a facut chiar pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a si dat arvuna Duhului"; dar nu credem ca arvuna Duhului este arvuna dragostei lui Dumnezeu. Aceasta este arvuna mostenirii, a gloriei, dupa cum este spus: "De asemenea, crezand, ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant al promisiunii, care este arvuna a mostenirii voastre, pentru (sau, "pana la") rascumpararea posesiunii dobandite, spre lauda gloriei Sale" (Efes. 1:13, 14).
          Este ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi; si El a facut in mod desavarsit. Ne-a iubit desavarsit, si din cauza aceasta avem siguranta in ziua judecatii.
          Hristos de asemenea, in prezenta Caruia vom merge si inaintea scaunului de judecata la care ne vom infatisa, S-a dat pentru noi, dupa cum zice apostolul Pavel: "Care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine". El nu Si-a dat doar viata Sa, sau cuvantul Sau, - El a dat totul, simtamintele Sale, inima Sa, tot ceea ce El era. Orice gand si binecuvantare pe care o avem in El, rezulta din faptul ca El S-a dat. Caci, desi noi suntem subiectele rascumpararii, Cel care a lucrat aceasta rascumparare Isi are interesul Sau etern: "Va vedea din rodul muncii sufletului Sau si va fi satisfacut".
          Nu era nicio ezitare sau teama la apostolul Pavel, atunci cand zice: "Pentru ca noi toti trebuie sa fim aratati inaintea scaunului de judecata al lui Hristos". Credinta realizeaza aceasta aratare inaintea lui Dumnezeu ca un lucru prezent si aceasta este foarte util pentru suflet. Aceasta pune constiinta in actiune; da, este un lucru foarte necesar in umblarea noastra zilnica cu Dumnezeu si inaintea oamenilor. Constiinta lui Pavel era intotdeauna activa. El urmarea zi si noapte sa aiba o constiinta curata inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor. Constiinta sa era curatita, dar in acelasi timp activa si exersata; si ea era aratata inaintea lui Dumnezeu.
          Se poate sa nu fie niciun rau in exterior, si totusi exista in fiecare din inimile noastre lucruri pe care le cunoastem si pe care le ingaduim, si care nu sunt potrivite cu Hristos in noi. Dar trebuie ca sa fim aratati inaintea scaunului de judecata al lui Hristos. Totul este har, dar actiunea sa prezenta, este de a exersa constiinta; efectul actual al harului este de a lumina constiinta. Avand mantuirea in Hristos, vazuti ca fiind in El si facuti drepti in El, in consecinta avand pace in constiinta si odihna in inima, putem sa ne judecam pe noi insine in lumina care pune totul in evidenta. Fie ca Domnul sa ne elibereze de orice rezerva din sarmanele noastre inimi!
          Exista putere de viata in Hristos care ne-a facut in stare sa triumfam asupra pacatului si a mortii si de a trai nu pentru noi insine, ci pentru Acela care ne-a iubit, care a murit pentru noi si care este asezat la dreapta lui Dumnezeu. Deja noi suntem inviati in El, si vom fi aratati impreuna cu El in glorie. Nu trebuie deci sa ingaduim nimic care ar putea sa ne atraga in locul lui Hristos, nicio nebunie, nicio importanta de sine, nicio indispozitie, nici chiar grijurile acestei vieti. Tot ceea ce intristeaza pe Duhul lui Dumnezeu intuneca vederea, si nu mai este putere. Este spus despre Pastorul cel bun, ca El restabileste sufletul nostru (Ps. 23); de asemenea, inimile noastre nu ar trebui sa fie multumite sa umble departe de Domnul, sau intr-o stare care nu ar suporta sa fie aratata in lumina.
          Cand viata este activa, ea actioneaza asupra obiectului sau; atata timp cat suntem preocupati de un Obiect din afara noastra, suntem eliberati de noi insine. Aceasta este adevarat chiar si in lucrurile naturale.
          Este un gand infinit de pretios pentru noi, o mangaiere profunda, o bucurie de nedescris, ca putem sa-L contemplam pe Hristos si sa zicem ca El este viata noastra. Moartea nu are putere asupra vietii lui Hristos. Puterea divina, care a lucrat viata, a inghitit moartea si ne-a dat o eliberare deplina de efectele pacatului. Aceeasi putere divina ca L-a inviat pe Hristos dintre morti, lucreaza acum in noi si ne va invia prin Isus.  
  

marți, 4 iulie 2017




                                                     Mangaiere si incurajare
                                            (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                         - III -


          C. H. Mackintosh


          3          Afara din trup


          S-ar parea ca Noul Testament nu face nicio mentiune referitor la starea duhului, din momentul in care el paraseste trupul pana la dimineata invierii. Cu toate acestea, la o privire mai atenta, suntem miscati de tot ceea ce este spus. Este adevarat ca numai patru pasaje se pot aplica in mod special la acest interval interesant; dar, oh! cate ganduri binecuvantate sunt cuprinse in aceste patru pasaje! Daca cititorul vrea sa le cerceteze mai bine impreuna cu mine, timp de cateva clipe, va constata ca acest subiect este prezentat, in aplicatia sa, la patru faze distincte ale vietii crestine; el va vedea duhul celui rascumparat trecand, de patru conditii distincte, in prezenta lui Hristos. Intr-un caz, il va vedea plecand simplu ca un pacatos mantuit prin har; in alt caz, va asista la iesirea sa ca martir; apoi, va auzi gemetele unui duh apasat, care doreste sa fie "afara din trup" si "acasa la Domnul"; in final, va remarca aspiratiile fierbinti ale unui lucrator de a fi in odihna, bucurandu-se totdeauna de prezenta Stapanului.
          Voi cita mai intai:

                         3.1   Luca 23:39-43

          "Si unul dintre raufacatorii rastigniti Il hulea, spunand: Nu esti Tu Hristosul? Mantuieste-Te pe Tine Insusti si mantuieste-ne si pe noi. Dar celalalt, raspunzand, l-a mustrat, zicand: Nu te temi tu de Dumnezeu, tu care esti sub aceeasi sentinta? Si noi, in adevar, pe drept suntem aici, pentru ca primim ce ni se cuvine pentru ceea ce am facut, dar Acesta n-a facut nimic rau. Si I-a spus lui Isus: Aminteste-Ti de mine Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta! Si Isus i-a spus: Adevarat iti spun, astazi vei fi cu Mine in paradis".
          Nu am de gand, acum, sa ma opresc mai mult, asupra acestui pasaj interesant pentru a expune in detaliu bogata sa invatatura evanghelica. Le voi puncta pe scurt, astfel ca cititorul sa poata avea clar inaintea lui marturia Sfintelor Scripturi. Vedem aici o persoana care a intrat in paradis prin simplu caracter de pacatos mantuit prin har. In aceeasi zi, dimineata, el era un raufacator condamnat; pe parcursul zilei, era un batjocoritor si hulitor; la sfarsitul zilei, el era un duh rascumparat in cer: "Astazi vei fi cu Mine in paradis". Indreptandu-se spre Hristos, ca pacatos condamnat pe drept, el a mers in cer, impreuna cu Hristos, ca un rascumparat prin sangele lui Isus. El nu a fost chemat sa poarte o cununa de martir; nu i-a fost ingaduit sa aiba o lunga alergare crestina. Pacatos mantuit prin har, i s-a dat totusi posibilitatea, prin har, sa dea marturie despre umanitatea fara pacat a Preaiubitului nostru Domn, chiar in momentul cand marii conducatori religiosi ai poporului L-au abandonat puterii seculare ca pe un raufacator.
          In plus, el a fost condus a-L recunoaste ca Domn si de a vorbi despre Imparatia Sa viitoare, atunci cand, din punct de vedere omenesc, nu era posibil de a discerne vreo urma de domnie sau de imparatie. A marturisi pe Hristos lepadat de lume, aceasta este o lucrare de cea mai mare importanta care raspandeste cel mai placut parfum. Talharul a murit recunoscandu-L pe Hristos, atunci cand o lume impotrivitoare L-a lepadat si cand ucenicii Sai ingroziti L-au parasit: "Doamne", zice el, "Aminteste-Ti de mine Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta!". A fost dulce, acest cuvant, pentru inima Mantuitorului care murea, si cu mult mai dulce raspunsul care a patruns in inima talharului muribund: "Astazi vei fi cu Mine in paradis". El a depasit cu mult asteptarea talharului. Plin de har, Mantuitorul era gata sa faca infinit mai mult decat putea sa ceara sau sa gandeasca talharul. El dorea ca Isus sa-si aminteasca de el in timpul Imparatiei. Mantuitorul zice: Vei fi cu Mine astazi. De asemenea, atunci cand soldatii romani, pentru a scapa de obligatia lor brutala, vin ca sa zdrobeasca fluierele picioarelor acestui rascumparat muribund, el putea, cu o liniste profunda, sa-i vada venind si gandea: Ah! acesti oameni vin ca sa ma trimita direct in paradis.
          Cerul este mai aproape decat presupunem noi uneori. De acolo vin razele binecuvantate pe scena trista si mohorata pe care o traversam. A fi impreuna cu Isus, in tovarasia Aceluia "care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine", ce siguranta! Nu este nevoie sa intrebam unde este cerul, cum este acest loc, sau ce vom face acolo. - "Cu Isus", acesta este raspunsul la fiecare din aceste intrebari si la multe altele asemanatoare. Acolo, afectiunile unei inimi de Tata vor fi probate in toata curatia lor si in toata puterea lor; acolo va straluci dragostea unui Mire in toata intensitatea sa; acolo se va gusta prospetimea, puterea, simpatia Aceluia care ne-a numit prietenii Sai. Acolo a mers talharul, de la cruce in paradis.
          Ne putem intreba pe buna dreptate: Ce-a trebuit sa fie aceasta, pentru el, cand s-a vazut acolo? Intr-adevar, talharul a lasat in urma lui acest trup sarman, pana in dimineata cand va invia in neputrezire, in glorie si in putere. Impreuna cu toti cei care au adormit in Isus, el asteapta acest fericit moment. Totusi, este adevarat ca Isus i-a zis: "Astazi vei fi cu Mine in paradis". Ce gand! De la crucea rusinoasa a unui raufacator, el a mers in paradisul lui Dumnezeu; dintr-o scena de dispret, de batjocura, de cruzime, a mers in prezenta lui Isus. Fericita soarta, pentru un talhar muribund, care nu depinde de niciunul din meritele sale, ci doar de jertfa pretioasa a lui Hristos care, "cu propriul Sau sange, a intrat odata pentru totdeauna in locurile sfinte"! Astfel l-a luat pe talhar la El.


                         3.2   Fapte 7:59, 60

          Voi cita acum, in cartea Faptele Apostolilor, al doilea pasaj care se refera la subiectul nostru (cap. 7:59, 60):
          "Si-l loveau cu pietre pe Stefan, care se ruga si spunea: Doamne Isuse, primeste duhul meu. Si, ingenunchind, a strigat cu glas tare: Doamne, nu le tinea in seama pacatul acesta. Si, spunand aceasta, a adormit".
          Acesta este cazul unui martir, primul din nobila ostire a celor care si-au dat viata pentru Numele lui Isus. Stefan nu era doar un pacatos mantuit prin har, dar, de asemenea, el a suferit pentru cauza lui Hristos, si a suferit pana la moarte. Din mijlocul pietrelor aruncate de prigonitorii sai, el a mers in prezenta Domnului sau, care El Insusi, cu putin timp mai inainte, a parasit acest pamant, fiind gata sa primeasca acum duhul slujitorului Sau martirizat. Ce schimbare, pentru Stefan! Ce contrast!              Nu ne ferim sa remarcam ca Stefan a fost favorizat de o priveliste izbitoare a scenei in care urma sa intre: "Dar el, fiind plin de Duh Sfant, privind tinta spre cer, a vazut gloria lui Dumnezeu si pe Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu; si a spus: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand la dreapta lui Dumnezeu". Minunata perspectiva! Pentru Stefan, cerul nu a trebuit sa fie un loc strain. "Fiul Omului" era acolo; astfel, el a mers acolo unde avea sa se simta foarte bine. Talharul L-a vazut pe Isus pironit pe cruce alaturi de el; dar Stefan L-a vazut sus, in cer, inaintea lui. El nu L-a vazut murind, ci inviat si glorificat, incununat cu glorie si onoare, la dreapta Maretiei in locurile ceresti.
          Astfel deci, daca talharul putea sa se gandeasca la paradis ca fiind locuinta Celui care a fost pironit pe cruce, Stefan putea s-o vada ca locuinta Celui care a intrat inaintea lui in glorie. Era acelasi loc si acelasi Isus si pentru unul si pentru altul. Nu era pentru ei ceva vag sau indepartat, ci era fericita locuinta a lui Isus rastignit si glorificat.
          Raufacatorul muribund putea sa o priveasca dintr-un anumit punct de vedere, si martirul muribund putea sa o priveasca dintr-un alt punct de vedere; dar, pentru amandoi, era aceeasi locuinta atragatoare si binecuvantata. Martirul, ca si raufacatorul de asemenea, si-au lasat sarmanul lor trup in tarana pana in dimineata invierii, si amandoi asteptand in aceeasi masura acest moment binecuvantat; dar de atunci, duhul lor este cu Isus, impreuna cu Domnul, de aproape o mie noua sute de ani (*). Cat de fericite au fost pentru ei aceste nousprezece secole! Niciun nor, nicio umbra, nici cea mai mica intrerupere a comuniunii lor! Conditie de asteptare, dar conditie de odihna desavarsita! Nicio lupta, niciun pacat, nicio durere, nicio schimbare!

          (*) Lucrarea a fost scrisa in secolul nousprezece, n.t.

          Pentru ei, acestea sunt pentru totdeauna la trecut. Ei nu au nimic mai sigur decat avem noi; dar ei au totul de-o maniera mult mai fericita decat noi.
          Exista ceva deosebit de atragator, in gandul odihnei neintrerupte in care duhul se bucura in prezenta lui Isus, rastignit altadata, dar glorificat acum. Sfarsind-o cu o lume de pacat, de egoism si durere, - sfarsind a fi batuti de valuri neincetat si cu schimbarile unei naturi cazute, - sfarsind-o cu piedicile si vicleniile unui vrajmas subtil, pentru a fi pentru totdeauna in odihna la sanul lui Isus, - ce fericire profunda care nu poate fi exprimata! Oh! duhul doreste s-o guste!


                         3.3    2 Corinteni 5:4-8

          Acest gand ne conduce in mod normal la al treilea text, din a doua Epistola catre Corinteni (cap. 5:4-8): "Pentru ca, in adevar, noi care suntem in cort, gemem impovarati, pentru ca nu dorim sa fim dezbracati, ci imbracati, pentru ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata. Si Cel care ne-a facut chiar pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a si data arvuna Duhului. Suntem increzatori deci intotdeauna si stim ca, fiind acasa [sau "prezenti"] in acest trup, suntem departe [sau "absenti"; lit. "departe de casa"] de Domnul (pentru ca umblam prin credinta, nu prin vedere). Suntem increzatori, spun, si ne place mai bine sa fim departe de casa, afara din trup, si sa fim acasa la Domnul [sau "sa fim absenti din trup si prezenti cu Domnul]."
          Avem acum situatia unui credincios care geme, fiind apasat, intr-un cort care se strica, si pe care doreste sa-l paraseasca; ei nu au ca perspectiva si speranta de a fi dezbracati (*) (fie ca nimeni sa nu presupuna aceasta !), ci asteptand clipa cand vor fi imbracati cu un trup glorificat, asemanator cu trupul lui Isus. Altfel spus, ei asteapta glorioasa aparitie a Fiului care vine din ceruri. Nu este cu mult mai minunat de a astepta ziua gloriei in sanul Preaiubitului nostru Domn, decat a o astepta in aceasta lume trista si sumbra? De aceea apostolul zice: "Ne place mai bine sa fim departe de casa, afara din trup, si sa fim acasa la Domnul"

          (*) Sensul cuvantului "dezbracati", de aici, este cel de "goi", adica starea omului in Adam, inainte de a fi imbracat de Dumnezeu (cu haina dreptatii in Hristos). Apostolul vorbeste aici la modul general, adica pe cei necredinciosi "ziua" ii va surprinde "dezbracati" sau "goi", fara haina dreptatii in Hristos. De aceea autorul doreste ca niciunul din cei credinciosi sa nu aiba ca perspectiva sau speranta aceasta "dezbracare", n.t.

          Clipa care, pentru necredincios, este moarte cu toata grozavia ei, pentru credincios este punerea deoparte in mod deplin a tot ceea ce a impiedicat comuniune cu Hristos; atunci el este debarasat de tot ceea ce este muritor. Cand soldatii romani au zdrobit fluierele picioarelor celor doi talhari, ei i-au trimis pe unul la Isus, si pe celalalt in locul unde nu mai este speranta! Este important deci, ca fiecare dintre noi are certitudinea ca, in situatia credinciosului, a fi "afara din trup", aceasta inseamana a fi "prezenti (sau acasa, n.t.) cu Domnul". Dar, pe de alta parte, ingrozitoare si teribila, dincolo de orice expresie, este conditia celui care, afara din trup, trebuie sa fie prezent cu diavolul si ingerii sai.


                         3.4    Filipeni 1:21-23

          Vom gasi ultimul nostru citat in Epistola catre Filipeni (cap. 1:21-23):
          "Caci pentru mine a trai este Hristos, si a muri, castig. Dar, daca a trai in trup, aceasta este pentru mine rod pentru lucrare, atunci nu stiu ce sa aleg. Dar, sunt strans din doua parti, avand dorinta sa plec si sa fiu impreuna cu Hristos, pentru ca este cu mult mai bine".
          Aici, un slujitor neobosit isi ridica privirile, din mijlocul campului sau de lucru, si exprima dorinta sa fierbinte de a merge in prezenta Stapanului sau. El are alternative: duhul sau doreste sa plece, dar arunca o privire de afectiune spre cei care aveau sa simta cu durere pierderea sa; gandind la ei, isi infraneaza dorinta sa. "Este mai necesar pentru voi", spune el filipenilor, de "a ramane in trup". "Si, fiind incredintat de aceasta, stiu ca voi ramane si voi fi cu voi toti, pentru inaintarea si bucuria credintei voastre". Ce devotament! El aspira sa fie cu Hristos; dar era necesar ca sa ramana cu ei, si el este gata sa ramana. In ceea ce il privea in mod personal, a pleca era "cu mult mai bine'; dar, in ceea ce ii privea pe ceilalti, a ramane era "mai necesar". Plin de duhul lui Hristos, el era gata sa se sacrifice pentru folosul lor.
          Acum, daca cititorul vrea sa grupeze aceste patru pasaje, el nu va avea inaintea sa doar gandul pe care il da Noul Testament referitor la cei care sunt plecati in credinta lui Hristos, dar va vedea de asemenea, ca Duhul Sfant prezinta subiectul intr-o maniera care poate face fata diferitelor conditii in care un crestin se poate afla. In Luca 23, vedem o persoana mantuita, luata imediat in paradis. In Fapte 7, vedem pe unul care i-a fost ingaduit sa sufere ca martir pentru Numele lui Isus. In 2 Corinteni 5, vedem un crestin care geme, care este apasat, care vrea sa paraseasca cortul sau pentru a fi prezent cu Domnul. In Filipeni 1, vedem un slujitor neobosit, inconjurat de snopurile sale pretioase, privind spre Stapanul sau si aspirand sa-si gaseasca locul sau la picioarele Sale.
          Acest mare subiect, atat de interesant, este destul de complet. Fie ca cititorul sa retina cu atentie ca nu exista nici cea mai mica idee ca sufletul s-ar afla intr-o stare de adormire in timp ce trupul este in mormant. Chiar si atunci cand nu am avea aceasta dovada perfecta a Scripturii referitor la acest subiect , aceasta idee bizara ar aduce cu ea insasi propria sa respingere; cine poate admite ceva atat de monstruos ca notiunea unui duh adormit? Ah! nu; Domnul Isus nu i-a zis talharului: Astazi vei adormi. Stefan nu a incredintat duhul sau adormirii, ci Domnului sau. Apostolul nu a zis: Ne place mai bine sa adormim, - nici: Avand dorinta de a adormi! (*)

          (*) Expresia "a dormi" sau " a adormi" folosita de mai multe ori in Scriptura (Ioan 21; 1 Tes. 4, etc.), se aplica trupului care are ca speranta trezirea, adica invierea. Ed.

          Dumnezeu fie binecuvantat! Cuvantul Sau ne invata foarte clar ca, daca este in acord cu sfanta Sa vointa ca noi sa parasim aceasta lume inainte de venirea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos, locul nostru va fi impreuna cu El Insusi, sus, acolo unde pacatul si durerea nu poate exista, pentru a ne bucura de comuniunea neintrerupta cu Acela care ne-a iubit si ne-a spalat de pacatele noastre in sangele Sau, asteptand clipa cand "trambita va suna si mortii vor invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati"


                           O, vino, vino, Isuse dulceNicolae Moldoveanu

          Poate fi ascultat in intregime aici: https://www.youtube.com/watch?v=HSZGJfoJHa8
         







               
             













 
       

luni, 3 iulie 2017




                                                Mangaiere si incurajare
                                          (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                     - II -


          G. V. Wigram


          2          Ce se invata prin incercare (fragmente)


          Atunci cand credinciosul este constient de un Domn inviat si inaltat, cand are bucuria pe care o da Duhul lui Dumnezeu unui om ceresc care este un fiu al lui Dumnezeu, avand viata eterna, el isi indreapta inima si duhul sau asupra persoanei Domnului Isus Insusi, in fata unei boli sau atingerii de gheata a mortii.
          Cu toate acestea, iata-ne in prezenta unui sicriu in care este depus trupul unui sfant in varsta si devotat, care s-a bucurat de dragostea Domnului, care i-a iubit pe ai Sai, dar care nu mai este. El a plecat, pentru a fi cu Domnul Isus.
          Nu are Domnul dreptul de a fi impreuna cu ai Sai? Este impotriva gandurilor lui Dumnezeu daca il cheama pe acesta la El? Nu. Putem sa citam aici propriile Sale cuvinte; El a zis: "Daca M-ati fi iubit, v-ati fi bucurat ca Ma duc la Tatal; pentru ca Tatal este mai mare decat Mine". Aceste cuvinte sunt adevarate si in cazul nostru. Nu avem noi nicio dragoste pentru cei care au plecat? Ne bucuram noi sa-i stim fericiti, chiar daca aceasta ne costa anumite dificultati? Este doar propria noastra vointa, egoismul nostru, care uita de bucuria lui Dumnezeu, bucuria lui Hristos care vede sosind in prezenta Sa un suflet care ne-a parasit, si aceasta este ceea ce ne impiedica sa gandim la castigul lui.
          Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. El doreste ca inima sa-si gaseasca placerea in Hristos in mijlocul greutatilor acestei vieti. Vrea sa va ganditi la El, si la bucuria pe care o are impreuna cu cei adormiti in El. Vrea ca sa invatati a avea ganduri si sentimente in acord cu sfera in care Hristos este centrul.
          Ce as putea sa va spun despre fericirea celui care a plecat? Nu pot decat sa va pun o alta intrebare: Ce stiti despre fericirea de a fi impreuna cu Domnul? Daca "eul", daca egoismul a umplut inima vostra, atunci se va hrani cu ceea ce este in lume; daca sunteti plini de voi insiva, de ceea ce va place ca si de ceea ce nu va place, de castigurile ca si de pierderile voastre, nu veti profita deloc de gandul referitor la fericirea celor care sunt "absenti din trup" si "prezenti cu Domnul". Aceasta nu va satisface egoismul vostru. Ce stia talharul despre paradis? Probabil, nimic; dar el a gasit pe Unul care era diferit. Credinta lui L-a descoperit pe Domnul; ea si-a deschis inima spre sfintenie, spre incredere, incredere in Judecatorul sau, spre blandetea unui Mantuitor de care nu se va desparti niciodata: "Vei fi cu Mine". Cu El! Era suficient.
          Aceasta ne conduce la masura aprecierii si cunoasterii noastre a Domnului Isus Hristos. Cei care Il cunosc, vorbesc mult despre El, se bucura la gandul de a fi impreuna cu El, caci, pentru un sfant, nimic nu valoreaza mai mult ca prezenta Domnului.

                                                                     *          *          *


          Unul din marile consecinte ale durerii si doliului este ca arunca un voal peste lucrurile prezente pentru a ne pune inainte lucrurile eterne. Suntem uimiti sa vedem cat de straine ni se par acestea, caci a sti ceea ce noi avem prin credinta in Hristos si a practica zi de zi, sunt doua lucruri total diferite. Eu stiu ca, prin credinta in Hristos, sunt al Lui pentru eternitate; Tatal Sau este acum si Tatal meu; Duhul este un Mangaietor. Prin credinta, am cerul si eternitatea. Dar, din nefericire! fiind asa de binecuvantat stiindu-le, si a actiona in consecinta, sunt doua conditii foarte diferite, cu atat mai mult cand s-a invatat si folosit un limbaj teoretic.
          Atunci cand intervin durerea si doliul, lucrurile prezente dispar pentru un timp si fac loc lucrurilor eterne care devin semnificative in mintea noastra. Obiectul afectiunilor voastre a plecat in cer, pentru a fi cu Dumnezeu, cu Hristos. Aici jos, ramane un loc gol; apele racoritoare au secat; ati ramas singur, dar duhul vostru, prin har, se ridica sus la acela pe care il iubiti. Poate ca in acel moment va dati seama cat de putin Il cunoasteti pe Dumnezeul la care el a plecat, pe Mantuitorul caruia I S-a alaturat, de asemenea si starea in care el se afla acum, - cat de putin ati fost in legatura cu sursa de la care ati primit har impreuna cu incercarea.
          De cate ori in astfel de momente, am inteles ca nu am trait spre gloria lui Dumnezeu si ca "iata vin sa fac voia Ta" nu a fost principiul umblarii mele! Dumnezeu imi era atunci strain; L-am neglijat si, pratic, am trait fara El. Satan profita de lipsa de cunoastrere despre noi insine pentru a ne inspira ganduri gresite fata de Dumnezeu si poate chiar cuvinte impotriva Lui, daca nu recunoastem ceea ce suntem si nu socotim incercarile noastre ca rezultat al indepartarii de El.
          Este clar ca Dumnezeu este desavarsit in intelepciune, in dragoste, in putere, in bunatate; eu sunt acela, copilul Sau, care nefiind in lumina planurilor si a intelepciunii Sale, gandesc ca as putea actiona mai bine decat ar face-o El Insusi. Ceea ce El mi-a dat, este posibil ca sa-mi ia inapoi pentru a ma feri de anumite ispite, ca cea a lui Ezechia, si atunci imi dau seama ca eram mai mult preocupat cu darurile lui Dumnezeu decat de Dumnezeu Insusi. Am facut ca si Iov. Saracul Iov! Necunoasterea de sine l-a facut sa-l confunde pe Dumnezeu cu Satan si pe Satan cu Dumnezeu, si eu am cunoscut aceiasi lectie ca si el. Daca n-as fi vazut asprimea propriei mele inimii, as fi crezut ca Dumnezeu este aspru; daca as fi trait la o anumita departare de El, daca n-as fi marturist ca egoismul unei umanitati cazute m-a condus, eu, un sfant, as fi mers ca si cum un voal era intins intre Dumnezeu si mine, aici jos, aveam impresia ca cerul era de arama si ca Dumnezeu era cel care l-a facut asa. Nu ma odihneam pe bratele divine potrivit Duhului; aveam de marturisit aceasta sau de a-l lasa pe Satan sa-mi sugereze ca bratul lui Dumnezeu s-a ridicat impotriva mea. Existau doua alternative: sau eu L-am uitat pe Dumnezeu, ori Dumnezeu m-a uitat pe mine.
          Dar dragostea divina care ne-a dat totul in Hristos insista ca Hristos sa fie totul pentru noi. Dragostea Sa, ca si cea a Tatalui, nu va fi satisfacuta decat atunci cand va fi, doar ea, bucuria si partea inimilor noastre. Aceste lectii ne zdrobesc pentru a permite lui Dumnezeu si lui Hristos s-a patrunda in sufletele noastre.

                                                                    *          *          *


          Se poate intampla ca inima sa va fie adusa sa treaca prin tot felul de greutati, pentru ca sa intelegeti ceea ce are ea in Hristos, pentru ca sa stiti ceea ce inseamna sa fiti in legatura cu Acela care va iubeste. Il cunosteti ca pe Acela care Se ocupa de toate problemele voastre? Gandul ca El vegheaza asupra noastra ar trebui sa ne impiedice sa fim depasiti de greutatile care apar, si sa ne faca sa strigam: Hristosul care sta pe tronul lui Dumnezeu imi apartine, mie, o saraca si slaba creatura!
          Pavel a inteles ca dragostea lui Hristos era ceva personal; da, era o dragoste personala care-l facea pe Ioan sa-si plece capul pe pieptul lui Isus; era o dragostea personala care a facut-o pe acea femeie sa-I spele picioarele Domnului cu lacrimile ei, si exista inca pe acest pamant unii care inteleg puterea dragostei.
          Atunci cand vom vedea esecurile sfintilor, ca ale lui Petru si Pavel, ne gandim cum omul, in starea lui cea mai buna, este atat de jos; dar ce binecuvantare de nespus de a avea de-a face cu un Dumnezeu care nu greseste niciodata!
          Stiu ca atunci cand voi parasi acest pamant, Dumnezeu ma va lua la El, si din acest sarman trup El va face un trup de glorie asemanator Acelui Om inviat asezat la dreapta Sa.
          Orice s-ar intampla, avem bratele eterne peste noi.

                                                                     *          *          *


          Sfintii care ne-au parasit nu se bucura inca de o binecuvantare completa, desi ei au facut un pas inainte.
          Pozitia credinciosilor nu se schimba prin moarte: ei asteapta aici jos pe pamant, si ei asteapta inca, fiind prezenti impreuna cu Domnul glorios. In cazul lui Stefan, Il vedem pe Domnul primind imediat duhul slujitorului Sau; la fel este pentru toti preaiubitii adormiti in Isus. Aceasta este o mangaiere pentru inima care sufera golul care se face si care resimte ruptura pe care o lasa cei care au plecat. Este un lucru crud si umilitor pentru ca moartea pune capat tuturor aranjamentelor si destrama toate afectiunile naturale. Dar exista pe de alta parte intrega simpatie a lui Isus, atunci cand moartea se apropie de ei.
          Daca Il am pe Hristos, ce importanta are ca inima mea este zdrobita? El iubeste o inima zdrobita. El are grija de noi, mai mult decat are o mama pentru copilul ei; fiecare pulsatie a inimii noastre Ii este cunoscuta. Este frumos de a vedea cum El stie sa arate ca este desavarsit de capabil  de a da odihna si acea pace care intrece orice intelegere. Daca inima va este zdrobita, El o ingaduie ca sa va pregateasca mai bine pentru locul pe care vi l-a pregatit. Pentru cei care si-au gasit sprijin in dragostea lui Hristos, exista o odihna desavarsita, o pace divina pe care Satan nu o poate zdruncina. Va veti uimi incercand aceasta pace, si, in prezenta a ceea ce loveste sau nimiceste cele mai scumpe sperante ale voastre, veti fi stare sa ziceti: "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu".
          Gandul ca Domnul vine este in acelasi timp o imensa mangaiere si o adevarata putere in viata practica; daca aceasta este permanent inaintea inimilor noastre, nu vom cadea, asa cum se intampla de multe ori, datorita oboseli si greutatilor de pe drum. Hristos poate veni in aceasta noapte; se poate intampla, de asemenea, ca sa trecem prin zile de suferinta si de persecutii inainte ca El sa vina; dar, stiind ca va veni sa ne ia si ca asteptandu-L, mana Sa ne va sprijini, ca sa putem suporta incercarile care ne sunt ingaduite in timpul cand suntem in trupul smereniei noastre. Daca pot conta pe dragostea lui Hristos neincetat, as fi in stare sa pot face fata oricaror greutati. Dragostea care-L face sa vina sa ne ia si care va fi aratata atunci, ne este cunoscuta deja de astazi.
          Un aspect stralucitor al dragostei Sale, este ca va veni El Insusi sa ne ia, pentru a ne duce in casa Tatalui Sau.   























duminică, 25 iunie 2017




                                                   Mangaiere si incurajare
                         (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                           - I -


          G. V. Wigram
                                                                                

        1     Privirile credintei (fragmente din scrisori)


          Ni se pare uneori ca avem mult har si energie; totusi, atunci cand vine incercarea, constatam ca toate acestea dispar imediat, duse ca pleava de vant. Si astfel suntem adusi sa invatam lectii umilitoare.
          Sunt sigur ca unii dintre noi sunt dispusi sa priveasca la moartea in Adam mai degraba decat la viata in Hristos; la ruina si la raul care au intrat in lume prin primul om, mai degraba decat la eliberarea introdusa prin al doilea om.
          Purtam in noi ceea ce se raporteaza atat la stricaciune cat si la glorie. Lazar, saracul, este o ilustratie in aceasta. A fost un timp, pentru el, cand asezat la usa unui bogat, cainii ii lingeau bubele sale; dar, mai tarziu, prin ingeri, el a fost dus sus in scenele glorioase. Acest gand este incurajator; el ne ajuta sa ne detasam privirile noastre de ceea ce este supus stricaciunii pentru a le indrepta spre ceea ce este glorios. Unii dintre noi sunt tentati de a se ocupa doar cu ceea ce se raporteaza la stricaciune si nu se ocupa decat rareori de ceea ce este glorios.
          Dar Isus inviat ne captiveaza atentia si spre El trebuie sa se indrepte privirile credintei.

                                                                       *          *          *


          Ne place sa vorbim impreuna de Acela care ne-a unit, unii cu altii.
          Este atat de trist cand inima este indiferenta si rece; incapabila de a intelege, lipsita de viata, distanta de atmosfera Celui Preaiubit, din nefericire! toate acestea sunt cunoscute si realizate in fiecare zi. Limitam libertatea Duhului in taina sufletului nostru. Ma tem ca ne grabim sa acumulam doar cunostinta, fara ca sufletul sa fie miscat. Este mult mai bine ca inima sa fie miscata de un singur adevar decat ca mintea sa fie ocupata cu multe adevaruri.
          Ce bucurie de nespus pe care nimic nu o poate opri! Gandirea fiecarui madular din aceasta nenumarata multime va fi ca el apartine lui Hristos. "Eu sunt a preaiubitului meu si preaiubitul meu este al meu".
          Faptul de a fi al lui Hristos va fi atunci o sursa de adanca bucurie si nimic altceva, dar nu ar trebui sa fie asa inca de acum? Obiectul atractiei viziuni lor ceresti prin Duhul, va fi Hristos; a fi pentru totdeauna cu El, a-L vedea, a arunca la picioarele Sale cununile lor, a aduce din inimile lor o profunda adorare, in acelasi gand, zicand si cantand: "Vrednic esti ... pentru ca ai fost junghiat si ai rascumparat pentru Dumnezeu, prin sangele Tau, din orice semintie si limba si popor si natiune si i-ai facut imparati si preoti pentru Dumnezeul nostru".
          Puterea invierii lui Hristos va avea acelasi efect asupra trupurilor sfintilor Sai; ei vor invia deoarece El a inviat, pentru ca au viata Lui si ca Duhul locuieste in ei; vor fi aratati in desavarsirea acestei vieti, in deplinul triumf asupra mortii si asupra celui care avea putere asupra ei; vor invia, nu pentru judecata (care a trecut peste ei, deoarece Hristos a purtat-o in locul lor), ci pentru ca ei sunt ai lui Hristos.
          Hristos inviat este parga si garantul acestui imbelsugat seceris.
          El este primul snop prezentat inaintea Domnului, Modelul si Garantul secerisului care va fi strans atunci in granarul lui Dumnezeu; ei vor invia si vor fi infatisati impreuna cu El in glorie. El Insusi este expresia glorie, si ei vor fi in El. Trupul lor de tarana va fi inghitit de viata divina; slabiciunea va fi schimbata in putere; putrezirea in neputrezire; rusinea in glorie; trupul natural in trup spiritual care va purta amprenta Celui ceresc dupa cum El va purta chipul pamantesc.
          Unde este, o moarte, tepusul tau? A disparut!
          Unde este, o Locuinta mortilor, biruinta ta? Locuinta mortilor este invinsa.
          Triumful este in intregime, complet, etern. Satan este zdrobit pentru totdeauna sub picioarele sfintilor.
          Ei vor apare inaintea scaunului de judecata a lui Hristos pentru a primi rasplatile Imparatiei, dar ei vor apare aici ca sfinti glorificati. Nu vor mai avea nicio umbra de pacat; blestemul va fi indepartat pana la ultima urma; ocara "Egiptului" nu va mai fi. Moartea Mielului junghiat va fi un subiect de meditatie in lumina gloriei si in prezenta lui Dumnezeu.
          Se poate ca pamantul sa-si urmeze drumul sau si lumea planurile ei, asa cum a fost cand lumina a fost acoperita de intunericul de la cruce; de asemenea, religia ar putea continua, cu trasaturile in care Dumnezeu nu are nimic, pana cand judecata va rupe vraja iluziei si va pune capat inselaciunii. Atunci, oamenii se vor trezi in prezenta ingrozitoarei realitati: vor cadea in mainile Dumnezeului celui viu.
          Lumina lui Dumnezeu isi va afla atunci propria sfera in reflectarea stralucirii speciale a fiecaruia. Toti vor straluci pe firmament asemeni soarelui in Imparatia Tatalui lor, fiind impreuna cu Acela care este soarele si centrul sistemului ceresc pe care niciun nor de necredinta sau indoiala nu-L va intuneca. Ei vor fi impreuna cu Hristos in actiunile Sale dupa planurile lui Dumnezeu in ceea ce priveste atat cerurile de sus cat si pamantul jos. In prezenta gloriei Sale, ei vor fi fara pata si se vor bucura. Apoi, atunci cand Hristos Isi va lua marea Sa putere in Imparatie, purtand sceptrul unei drepte suprematii pe un pamant judecat si reinoit, ei vor fi impreuna cu El.
          Atunci cand se va sfarsi Imparatia si El o va da in mainile Tatalui, El va locui impreuna cu ei. In cerul si pamantul cel nou, va fi locuinta dreptatii. Sfintii vor fi impreuna cu El. Ei sunt partea prezenta si eterna a lui Hristos; locul lor este "totdeauna cu Domnul". Fie ca aceasta va fi in Imparatie, sau in cerul si pamantul cel nou, ei se vor bucura de odihna lui Dumnezeu in desavarsire si vor da marturie despre gloria Sa in aceasta sfera inalta unde harul ii va aseza, sfera pentru care harul ii va pregati.

                                                                      *          *          *


          Speranta noastra nu este nici judecata nici Imparatia in putere; nu este nicidecum restaurarea lui Israel sau eliberarea creatiiei actuale din robie (fiecare din acestea vor fi asezate cu adevarat la locul lor); ci noi Il asteptam din cer pe Fiul lui Dumnezeu. El va veni, nu doar pentru a implini profetia, ci ca sa implineasca promisiunea: "Vin din nou si va voi lua la Mine Insumi, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi" (Ioan 14:3). Iata ce asteapta credinciosul. Restaurarea lui Israel, ca si eliberarea creatiei, amandoua trebuie sa astepte ca sa fie rapiti "cei care sunt ai lui Hristos, la venirea Sa".
          Dupa ce Domnul Isus va aduna pe ai Sai la Sine in cer, El va implini cuvantul Sau profetic cu privire la pamant si la eliberarea creatiei, introducandu-l in libertatea rascumpararii.
          O astfel de perspectiva este de natura sa miste inima si simtamintele. Aceasta invatatura binecunoscuta este demna de a fi prezentata omului dinauntru: "Iata, Eu vin curand". Da, El vine, de a intra astfel in posesiunea a ceea ce El a cumparat cu un mare pret si de a Se inconjura de trofeele dragostei rascumparatoare.
          Voia lui Dumnezeu va fi deplin implinita prin invierea si prin glotificarea acelora care-I apartin; pentru acest scop ei au fost mantuiti. Nu nevoile noastre au fost cauza initiala; Dumnezeu este glorificat prin rascumpararea pe care El a implinit-o, si obiectele dragostei Sale sunt pregatite pentru gloria care-i asteapta. Ei vor fi in lumina curata si fara nori a dreptatii divine, si acolo se vor simti in largul lor. Vor fi imbracati in haina dreptatii divine; este haina care se potriveste pentru aceasta pozitie.
          Dumnezeu, odihnindu-Se in placerea dragostei atotputernice, ii va primi. Prezenta Sa va fi odihna lor. Dumnezeu si Mielul vor fi lumina si templul lor; El va locui in mijlocul lor; ei vor fi poporul Sau si El va fi Dumnezeul lor.

          Ce perspectiva minunata! Numai anticiparea unei astfel de sperante inalta duhurile noastre mai presus de norii si atmosfera pamantului, dar avem nevoie de inimi curatite pentru ca razele acestei glorii sa poata patrunde si sa-si raspandeasca lumina lor.
          Nu trebuie ingaduit nimic care nu este in armonie cu aceasta scena de sfintenie, nimic care sa intunce aceasta viziune sau sa o faca confuza in simtamintele noastre. Astfel Duhul Sfant ne va calauzi cu privire la omul nostru dinauntru, pentru a indeparta tot ceea ce nu este potrivit, si pentru a lasa sa patrunda lumina cerului nou care lumineaza gloria sa.
          Oh! fie ca pozitia celor care s-au intors de la idoli la Dumnezeu pentru a sluji Dumnezeului viu si adevarat, sa fie aceea care Il asteapta din cer pe Fiul Sau, avand ochiul curat, inima curatita, toiagul in mana, mijlocul incins, gata pentru momentul cand se va face auzit strigatul, gata, fara a fi preocupati cu ceva care ar putea intarzia rapirea noastra sau care nu ar fi in armonie cu aceasta dorinta: "Amin! Vino, Doamne Isus!
         

duminică, 18 iunie 2017




                                Isus in Epistola catre Evrei


          A.E.Bouter


          "Dar Il vedem pe Isus, care a fost facut cu putin (sau, "pentru putin") mai prejos decat ingerii datorita mortii pe care a suferit-o, incununat cu glorie si onoare, astfel incat, prin harul lui Dumnezeu, El sa guste moartea pentru fiecare" (Evrei. 2:9).

          Epistola catre Evrei are ca subiect principal pe Domnul Isus, Persoana si lucrarea Sa. Numele lui Isus apare de paisprezece ori in aceasta minunata epistola: de opt ori doar Numele Isus, o data prin imaginea lui Iosua (4:8), de cinci ori in asociere cu unul din alte nume ale Sale: Domnul, Hristos si Fiul lui Dumnezeu.
          Capitolul 1 prezinta maretia Domnului Isus ca fiind Iehova Insusi ("Domnul", expresie folosita in trad. romana, n.t.). Taina trinitatii, ca si taina Fiului etern care a venit in lume ca Om desavarsit, sunt legate impreuna de aceasta taina binecuvantata: Isus este Domnul Dumnezeu (*).

          (*)  ADONAI IAHVE, n.t.

          Capitolul 2 subliniaza maretia Domnului Isus ca Om, asezat mai presus decat ingerii, chiar daca acestia sunt intr-o pozitie superioara fiintelor omenesti in ordinea din creatie. Totusi, Isus a fost facut "cu putin mai prejos decat ingerii" care sunt nemuritori; El a suferit pe cruce si a trebuit sa moara. Aceasta ne arata maretia harului lui Dumnezeu fata de noi! Lucrarea Sa este suficienta pentru toti, ceea ce arata intinderea harului lui Dumnezeu aratat in Isus. Acum, inaltat in cer, El este mai presus de toti ingerii!
          Isus din Nazaret care S-a smerit pe Sine Insusi, fiind ascultator pana la moarte, este incununat cu glorie si onoare. Si noi, adica toti adevaratii credinciosi, Il vedem astfel. "Il vedem", aceasta implica faptul ca noi avem intrare libera in cer la Dumnezeu si ca Il putem contempla pe Fiul neincetat. Pe pamant, El s-a smerit pe Sine Insusi inainte ca Dumnezeu sa-L inalte in glorie. Este clar ca exista o legatura intre smerenia Sa si raspunsul lui Dumnezeu care I-a dat pozitia de glorie actuala. "Isus ... S-a golit pe Sine Insusi, luand chip de rob, facandu-Se in asemanarea oamenilor. Si, la infatisare fiind gasit ca un om, S-a smerit pe Sine, facandu-Se ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce. De aceea si Dumnezeu L-a inaltat foarte sus si I-a daruit un Nume care este mai presus de orice nume, ca in Numele lui Isus sa se plece orice genunchi, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de sub pamant, si orice limba sa marturiseasca, spre gloria lui Dumnezeu Tatal, ca Isus Hristos este Domn (Filip. 2:6-11).

          "Frati sfinti, care aveti parte de chemarea cereasca, luati aminte la Apostolul si la Marele Preot al marturisitii noastre, la Isus" (Evrei 3:1).

          In iudaism, fiecare israelit apartinea de un popor pamantesc, alcatuit pentru pamant, pus de-o parte de Dumnezeu pentru Sine. Atunci cand Mesia a venit la acest popor pentru a implini profetiile divine, El nu a fost recunoscut de propriul Sau popor, care chiar L-a lepadat. Atunci Mesia, lepadat astfel de pe pamant, a fost primit de Dumnezeu in cer. Aceasta este tema principala a Epistolei catre Evrei care, in multe feluri, arata maretia lui Hristos ca Dumnezeu si ca Om.
          Toti cei credinciosi care L-au primit pe Hristos, in ciuda lepadarii Sale de catre Israel, au privilegiu de a-L vedea acum la dreapta lui Dumnezeu in cer. Acest privilegiu rezulta din chemarea puternica si cereasca a lui Dumnezeu, prin care ei au fost scosi din lume. Toti acesti credinciosi apartin turmei celei noi a lui Dumnezeu, scosi dintre iudei si dintre natiuni, dupa cum Domnul le-a explicat ucenicilor Sai (Ioan 10:14-16). El i-a legat pe cei credinciosi de Sine Insusi, Cel inviat din cer, si astfel, ei sunt pusi de-o parte pentru Dumnezeu in lume, ca frati si surori sfinte.
          Cine este Isus? El este Apostolul lui Dumnezeu, sau Trimisul lui Dumnezeu - trimis din cer si avand autoritate de a-L reprezenta pe Dumnezeu. El este, de asemenea, Marele Preot care ne reprezinta - pe noi care suntem inca pe pamant - inaintea lui Dumnezeu in cer, caci El este acolo sus incununat cu glorie si onoare. Aici pe pamant, stim ca a implinit aceste doua functii, in care Il vedem ca reprezentant al lui Dumnezeu, sau cand Il privim ca Marele nostru Preot in prezenta lui Dumnezeu. De asemenea, El trebuie recunoscut public: chiar daca El a fost lepadat aici jos, noi Il marturisim ca Apostol si Mare Preot. Aceasta inseamna ca noi nu ascundem faptul ca Ii apartinem si ca nu incercam sa compromitem maretia Sa. Nu, noi Il marturisim pe El Insusi, pe pamant, in timp ce ne indreptam ochii spre El, in cer.

          "... dincolo de perdea, unde Isus a intrat pentru noi ca Inainte-mergator, fiind facut pentru eternitate mare preot dupa randuiala lui Melhisedec" (Evrei 6:19, 20).

          Epistola catre Evrei indreapta privirile noastre spre Isus, asa cum este El acum in cer, incununat cu glorie si onoare (2:9). In mai multe randuri, aceasta epistola aminteste responsabilitatea credinciosilor pe pamant, dar autorul epistolei revine de multe ori la subiectul sau principal, indreptand atentia si inimile noastre spre Domnul Isus. Infatisadu-L pe Isus ca Marele Inainte-mergator (cel care merge inainte pentru a pregati drumul), autorul prezinta stransa legatura care exista intre credinciosii de pe pamant si Hristosul din glorie, in cer. Aceasta legatura arata ca Inainte-mergatorul a deschis usa pentru ca si altii sa-L urmeze in cer, acum si, de asemenea, mai tarziu. Domnul Isus prezinta o "ordine" cu totul noua, care nu a existat in timpul lui Moise si Aaron, nici, in general, in mijlocul poporului Israel.
          Melhisedec este un tip, o imagine, a Fiului etern, caci el apare in Scriptura "fara tata, fara mama, fara genealogie, neavand nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii, dar asemanat Fiului lui Dumnezeu" (7:3). El l-a binecuvantat pe Avraam, ceea ce vrea sa insemne ca el era mai mare decat Avraam - "cel mai mic este binecuvantat de cel mai mare" (v.7). Pentru un iudeu, este de greu de primit ca cineva sa fie de un rang mai mare decat Avraam. De asemenea, Melhisedec L-a binecuvantat pe Dumnezeu din partea lui Avraam, aducand inaintea lui Dumnezeu raspunsul potrivit (Gen. 14:20).
          Epistola confirma, de asemenea, ca Isus, lepadat, care a fost scos in afara (taberei) de poporul Sau, este Dumnezeu, "Acelasi ieri si azi si in veci" (13:8), Acela "care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvantat pentru totdeauna" (Rom. 9:5). Cuvantul "ordine" se refera la ceva care a fost stabilit de Dumnezeu, ceea ce omul de pe pamant nu ar putea niciodata sa faca. Expresia "pentru eternitate" este in contrast cu ordinea din Vechiul Testament, unde marele preot era inlocuit, generatie dupa generatie. Domnul Isus, ca Inainte-mergator, este, de asemenea, Marele Melhisedec! Semnificatia acestui Nume implica faptul ca Isus este Imparat al dreptatii, dupa cum si Imparat al pacii (Evrei 7:2). Ce maretie!

          "Cu atat mai mult Isus a devenit garantul unui legamant mai bun" (Evrei 7:22).

          Vechiul legamant nu putea sa aduca desavarsirea, sau sa prezinte lucrurile care dainuiesc. Dimpotriva, el era marcat de slabiciune, si Dumnezeu a aratat esecul sau in numeroase si diferite feluri, inainte de a-l da deoparte. Acest faliment (al Vechiului legamant, n.t.) rezulta in special din ceea ce omul este in sine insusi - ceea ce este numit deseori "omul vechi" (Rom. 6:6). Cu toate acestea, Dumnezeu a introdus o noua ordine de lucruri care este legata de Omul cel nou, Domnul nostru Isus Hristos. El nu poate falimenta si nici aceasta ordine noua care este legata de El nu poate deci falimenta; Epistola catre Evrei o arata foarte clar.
          Aceasta epistola arata, de asemenea, ca Domnul Isus este un alt preot care traieste pentru eternitate, dupa randuiala lui Melhisedec. Chiar daca El este din semintia lui Iuda, semintie din care nu a iesit niciodata un preot, Hristos este preot pentru eternitate - un cuvant cheie in aceasta epistola (7:13-17). In relatie cu Hristos, totul este bun sau minunat, in totalitate nou, si stabil, dupa cum arata Evrei 7. Astfel ca acest capitol Il infatiseaza pe Isus ca garantul unui legamant "mai bun", care nu poate deci sa falimenteze. Vechiul legamant a falimentat, dar noul legamant este cu adevarat mai bun, si nu poate falimenta; de aceea el este numit un legamant etern (13:20).
          Valoarea numerica a Numelui lui Isus este 888, ceea ce adauga o dimensiune speciala caracterului sau deplin. Cifra 8, in Scriptura, este legata de o noua ordine de lucruri: a se vedea de exemplu Psalmul 8, sau a opta zi a sarbatorii corturilor (Lev. 23:36; Ioan 7:37). Ceea ce Hristos a implinit si stabilit, garanteaza aceasta ordine de lucruri mai buna, care nu poate falimenta. Ceea ce este legat de Hristos nu este doar bun (si adevarat), ci este de asemenea mai bun, in contrast cu ceea ce este vechi si care este pus de-o parte (a se vedea Evrei 7:19, 22; 8:6; 9:23; 10:34; 11:40).

          "Avand deci, fratilor, indrazneala sa intram in locurile sfinte prin sangele lui Isus ... sa ne apropiem cu inima sincera, in siguranta deplina a credintei" (Evrei 10:19-22).

          Intr-un mod cu totul remarcabil, epistola catre Evrei prezinta maretia Domnului nostru Isus Hristos, in Persoana Sa si in lucrarea Sa. In primele sapte capitole, am vazut maretia Persoanei Sale. Capitolele de la 8 la 10 pun accent pe maretia lucrarii Sale si a rezultatelor acesteia, si cu privire la maniera de a-i raspunde.
          Autorul epistolei pune in lumina contrastul dintre jertfele cerute de Dumnezeu in Vechiul Testament pe de-o parte, si jertfa desavarsita a lui Hristos, adusa odata pentru totdeauna, pe de alta parte. Jertfele din Vechiul Testament trebuiau sa fie aduse neincetat, in timp ce jertfa unica a lui Hristos este suficienta pentru totdeauna, si deci nu mai trebuie sa fie repetata.
          Un alt contrast este subliniat: numai odata pe an, datorita jerfei aduse "in ziua ispasirii", marele preot putea intra "in locul preasfant, dincolo de perdea", in timp ce poporul statea afara (Lev. 23:27; 16:2; Ev. 9:7). Dar acum, pe baza sangelui lui Hristos, accesul spre Dumnezeu a fost deschis. De la ziua Cincizecimii si pana la rapirea credinciosilor, toti acestia, care au primit o chemare cereasca, au intrare libera, cu toate privilegiile care o insotesc. Credinciosii pot sa se apropie acum in orice moment, in rugaciune, ca si prin lauda si adorare.
          Aceasta libertate deplina nu exista in Vechiul Testament. Singura exceptie il privea pe Moise, care avea privilegiul de a intra permanent in locul preasfant pentru a-L intalni pe Domnul si a vorbi cu El (Ex. 25:22; Num. 7:89); aceasta sugera libertatea de a intra in prezenta lui Dumnezeu, care este privilegiul credinciosilor de astazi. Aceasta "libertate deplina" arata ca noi avem incredere in Dumnezeu, ca nu ne va respinge datorita lucrarii lui Hristos incheiata si acceptata. Aceasta libertate este cea a unui fiu care are dreptul de a veni inaintea lui Dumnezeu, ca adorator, in orice moment. La inceputul capitolului unde se gaseste versetul de astazi, pune in contrast valoarea jerfelor de animale, aduse dupa porunca lui Dumnezeu, cu valoarea sangelui lui Hristos care a fost varsat odata pentru totdeauna. Dumnezeu sa fie binecuvantat!

          "Sa alergam cu rabdare in alergarea care ne sta inainte, privind tinta la Isus, Capetenia si Desavarsitorul credintei, care, pentru bucuria pusa inaintea Lui, a rabdat crucea, dispretuind rusinea, si sade la dreapta tronului lui Dumnezeu" (Evrei 12:1-2).

          Aceasta epistola indreapta inima noastra spre Hristos, asa cum Il vedem, inaltat la dreapta lui Dumnezeu. El a inceput si a incheiat lucrarea de rascumparare, pe care nimeni altul nu ar fi putut sa o faca. Acum, El este asezat la dreapta lui Dumnezeu. Niciun alt preot nu se putea aseza vreodata deoarece lucrarea nu era incheiata. Dar Hristos L-a glorificat pe Dumnezeu pe pamant si a sfarsit lucrarea pe care I-a dat-o s-o faca (Ioan 17:4); El S-a "suit in inaltime" (Efes. 4:8) si "S-a asezat" la dreapta Sa (Ev. 3:1). Ca Om, El a fost invitat de Dumnezeu sa Se suie si sa Se aseze (v. 13), dar maretia personala a lui Hristos este subliniata prin faptul ca El Insusi S-a asezat.
          Aceasta implica in egala masura ca lucrarea lui Hristos a fost incheiata si acceptata de Dumnezeu. Drumul Sau pe pamant, inainte de a-L conduce in inaltime, a fost un drum de suferinta si de rusine. El a suferit toate acestea, chiar suferintele de nepatruns de pe cruce - nu doar suferintele fizice si rusinea, ci mai presus de toate suferintele legate de parasirea Dumnezeului Sau, pe care El L-a onorat intotdeauna. Hristos Si-a "facut fata ca o cremene" (Is. 50:7), concentrandu-Se in intregime pe lucrarea pe care trebuia s-o implineasca, dispretuind rusinea - nu a tinut cont si nu a fost abatut de ele (suferinte).Dumnezeu, care este drept si sfant, a fost pe deplin satisfacut atunci cand Hristos a zis: "S-a implinit" (Ioan 19:30).
          Chiar in acel moment, perdeaua din locul sfant s-a sfasiat in mod miraculos de sus pana jos (Mat. 27:50, 51), ceea ce a demonstrat ca Dumnezeu era satisfacut. Astfel, Dumnezeu a acceptat ca multi fii sa fie adusi la glorie (Ev. 2:10). Acestia, putand de acum inainte sa-si ridice ochii spre Hristos, intorcandu-i de la orice altceva - pacate, suferinte, prigoniri - pentru a-i indrepta spre Acela care sfarsit lucrarea spre gloria lui Dumnezeu. Stim ca locul lui Hristos in glorie este acum si locul nostru, si bucuria Sa este si a noastra. Ochii nostri sunt indreptati spre El si ne incredem in El , caci El este acum marea noastra Capetenie, pana la momentul intoarcerii Sale.

          "V-ati apropiat ... de Isus, Mijlocitorul unui nou legamant; si de sangele stropirii, care vorbeste mai bine decat sangele lui Abel" (Evrei 12:22, 24).

          Maretia Persoanei Sale care ne este prezentata in Epistola catre Evrei este rezumata la un Nume - Isus. El este cheia care deschide toate lucrurile in aceasta epistola, El este insasi esenta tuturor doctrinelor care sunt expuse, si in final - scopul - tuturor gandurilor lui Dumnezeu. El este Cel care ne-a atras spre Sine, acum si pentru toata eternitatea. Aceasta epistola, si in special capitolul 12, stabileste comparatii si contraste intre vechea ordine de lucruri, legata de Moise, si noua ordine, legata de Hristos.
          Omul si poporul pamantesc al lui Dumnezeu falimentand in totalitate, Dumnezeu s-a revelat atunci in harul Sau suveran. Aceasta revelatie nu se intemeiaza pe meritele sau responsabilitatea omului, ci pe lucrarea implinita de Hristos. Dumnezeu L-a trimis pe propriul Sau Fiu, care a fost respins si lepadat. Dar ceea ce harul lui Dumnezeu si-a propus trebuia sa se implineasca in ciuda tuturor impotrivirilor omului. Ceea ce harul acesta a facut se vede in cei care pot acum sa se apropie de Dumnezeu in libertatea acestei relatii de fii; aceasta intrare libera le este data de Acela care este asezat la dreapta lui Dumnezeu. Acest har va fi vazut atunci cand, din cer, el va aduce o noua ordine de lucruri pe pamant si in univers.
          In aceasta noua ordine, care ne este deja descoperita, totul depinde de Isus si de jertfa sa. Altadata, sangele lui Abel, varsat intr-un mod criminal, striga dupa razbunare, si Dumnezeul sfant si drept va exercita aceasta razbunare. Dar acum, sangele stropirii lui Hristos vorbeste de lucruri mai bune decat aceasta razbunare care este totusi necesara, si care scoate in evidenta rezultatele glorioase pe care Hristos le-a realizat ca Mijlocitor, implinind astfel tot ceea ce harul lui Dumnezeu voia sa realizeze: Domnul va restabili in curand o noua relatie cu poporul Sau pamantesc, pe care il va binecuvanta din belsug, la fel ca si cu celelate natiuni de pe pamant. Sangele lui Hristos reveleaza astfel cat de mare este Dumnezeu in dragostea Sa, in sfintenia Sa si in dreptatea Sa.
          Domnul Isus va atrage la Sine pe toti oamenii (Ioan 12:32). "Ce vom spune deci fata de aceste lucruri?" (Rom. 8:31). Gurile noastre au fost deschise pentru a aduce, inca de acum, laudele si adorare Dumnezeului nostru. In lumea viitoare, toti copiii Sai Il vor lauda, si toti vrajmasii Sai isi vor pleca genunchii inaintea Lui.

          "De aceea si Isus, ca sa sfinteasca poporul prin propriul Sau sange, a suferit dincolo de poarta" (Evrei 13:12).

          Epistola catre Evrei nu are decat o singura tema: Isus. Pe temelia a ceea ce El este si a ceea ce El a facut, Domnul Isus a devenit marele nostru Conducator, acum si pentru eternitate. In lumea viitoare, in timpul Imparatiei de o mie de ani, El va fi Conducatorul poporului Sau pamantesc si al tuturor natiunilor. Astazi, Hristos ne conduce in sanctuar, in locurile sfinte ceresti, unde Il vedem incununat cu glorie si onoare si unde noi putem patrunde prin credinta.
          El ne conduce de asemenea prin aceasta lume, desi aceasta este o imensa pustie spirituala pentru noi. Din partea noastra, credinta, ascultarea si dragostea pentru El sunt indispensabile. Aici, pe pamant, Isus ne conduce dincolo de poarta. De ce? "Tabara" iudaica se presupunea a fi sfanta si curata, dar Isus, "Sfantul lui Dumnezeu" (Ioan 6:69), a fost scos dincolo de poarta de poporul Sau, iar tabara a devenit un loc unde mania lui Dumnezeu a trebuit sa se abata. Aceasta judecata a inceput in anul 70, atunci cand armatele romane au nimicit Ierusalimul si pe locuitorii sai, si cand iudei care au supravietuit au fost vanduti ca robi si imprastiati printre natiuni. Iudei crestini trebuiau deci sa se desparta de iudeii necredinciosi, acceptand ocara de a fi renegati de acestia ca fiind iudei, si de a fi paziti astfel de aceasta judecata care a venit peste ei.
          Hristos ii conduce inca pe adevaratii credinciosi afara din tabara. Aceasta se aplica la tabara randuita alta data de Dumnezeu, dar care L-a lepadat pe Fiul lui Dumnezeu, si se aplica acum la orice tabara religioasa organizata de om. Numele lui Hristos poate fi pus in fata, dar El nu este recunoscut cu adevarat ca Domn. Hristos nu recunoaste aceasta tabara religioasa ca fiind a Sa, si-i invita pe cei care-L recunosc ca Domn sa iasa din aceasta tabara.
          Cei care se afla in interiorul taberei  sunt inca sub judecata lui Dumnezeu; dar cei care sunt beneficiarii sangelui lui Isus Ii sunt asociati si au iesit la El afara din tabara. Sangele acceptat de Dumnezeu in locurilor sfinte ceresti arata ca cei credinciosi sunt primiti. Unica siguranta este de a fi impreuna cu El, in locurile sfinte din cer si "afara din tabara" pe pamant. Aceasta implica de "a iesi la El" si de a purta "ocara lui" (Ev. 13:13), acceptand de a fi dispretuiti de cei care sunt alipiti de religie, dar refuzand sa asculte cu adevarat de El.

          Din calendarul "Le Seigneur est proche" (Domnul este aproape).  

luni, 12 iunie 2017




                                                    Hristos parasit de Dumnezeu


     "Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai parasit si stai departe de mantuirea mea, de cuvintele geamatului meu? (Ps. 22:1)


          J.N.Darby


          In Psalmul 22, Cel care este parasit de Dumnezeu este Hristos. Aceasta nu inseamna ca El nu a fost dispretuit de oamenii care stateau langa cruce: reprezentati ca imagine prin puternicii tauri din Basan, cainii care-L inconjurau, o ceata de raufacatori care-L impresurasera (v. 12,16). Dar ce erau toate acestea - resimtite totusi de Hristos ca nimeni altul - fata de realitatea ingrozitoare ca Hristos suferea sub mana lui Dumnezeu - datorita pacatului? Pe cruce era atarnat singurul Om nevinovat, binecuvantat, si totusi parasit de Dumnezeu. Ce priveliste pentru lume! Nu este de mirare ca soarele - martorul stralucitor al gloriei lui Dumnezeu in natura - s-a intunecat, atunci cand Martorul credincios si adevarat a strigat catre Dumnezeul Sau si n-a primit niciun raspuns (v. 2)!

          Parasit de Dumnezeu! Ce inseamna aceasta? Ce importanta are aceasta pentru fiinta umana? Prin ce sunt reprezentat eu la cruce? Printr-un singur lucru - prin pacatele mele. Iata deci pe Acela care este parasit de Dumnezeu, proclamand aceasta inaintea tuturor. Nu este nimeni care sa-L vada si sa simpatizeze cu El. Femeile care L-au urmat din Galileea stateau departe si nu intelegeau. Suntem inmarmuriti in fata acestui moment de singuratate, infinit de solemn, fara asemanare. Cat de mult straluceste aici perfectiunea lui Hristos!

          In Hristos totul este desavarsit. Dar daca am ceva de zis despre Hristos, care este primul gand care imi vine in minte? Ce am adus eu la cruce? Pacatele mele. Nu este nimic pe care sa nu le fi preferat in locul lui Hristos. Ce gand umilitor pentru noi, pentru mine! Suferind pentru pacat, Cel drept L-a indreptatit pe Dumnezeu, in timp ce simtea El Insusi adancimile  agoniei. Aceasta insemna ascultare - o suferinta extrema; dar El era parasit. Noi stim acum motivul. Era din cauza pacatului, din cauza pacatelor noastre; El nu a murit ca un simplu martir. Pacatele noastre au fost singura noastra contributie. Ce istorie pentru noi! Dar, din partea lui Hristos, ce dragoste binecuvantata!

                               Din calendarul "Le Seigneur est proche" (Domnul este aproape).

duminică, 11 iunie 2017




                                   Lucrarea lui Dumnezeu in inchisoare                                                     si in lagarul de concentrare

                          "Amintiti-va de conducatorii vostrii, ... imitatile credinta" (Ev. 13:7)


          Henk L. Heijkoop


          1     Prefata

          Henk L. Heijkoop (1906-1996), apreciat comentator al Bibliei, si-a dedicat deplin viata Domnului, deja de cand era un crestin tanar, si L-a slujit in numeroase situatii din viata. Dupa ocuparea Tarilor de Jos de Germania (mai 1941) Heijkoop a fost arestat, printre altii, deoarece i-a ajutat pe iudei. Dupa razboi el a scris unele din experientele sale de atunci, din inchisoare si din lagarul de concentrare. Le vom prezenta aici intr-o forma prescurtata. Ele trebuie sa ne stimuleze la o incredere neconditionata in Domnul, in toate circumstantele (care, cu siguranta, sunt cu mult mai bune ca cele din lagarul de concentrare) si la o reala constienta de bunatatea Sa.


          2     Arestarea

          Era in octombrie 1942, cand am fost arestat si trimis la biroul de politie din Winschoten. A doua zi, dupa amiaza, impreuna cu altii am fost dus cu masina la Groningen. Pe drum a trebuit sa asteptam un timp deoarece o roata era desumflata; si tocmai in acest moment a trecut un frate si m-a vazut, si am putut sa stau cu el de vorba cateva minute. De cele mai multe ori uitam repede realitatea dragostei fratesti, dar in astfel de momente, nu ne putem indoi de aceasta. Inima noastra ne zice ca dragostea frateasca ramane (1 Ioan 5:1; Fapte 28:15).


          3    Patru saptamani in celula de izolare, si totusi fericit

          La Groningen am fost predati sinistrului "Birou al Serviciilor de Securitate" de reputatie rea, si imediat am fost dusi la inchisoare. Acolo, in vestiar, ni s-au luat toate obiectele: ceas, bani, fotografii, documente si de asemenea - ce a fost cel mai dur - Biblia mea. Am fost dusi apoi intr-o celula.
          Eu aveam o celula de izolare si, prin urmare, trebuia sa stau singur, cu interdictia de a citi, de a lucra si de a cumpara ceva de la cantina. Gardianul care m-a dus era un tanar si dupa cum am inteles mai tarziu, membru al unei biserci reformate. El era foarte prietenos si m-a asigurat ca gardienii fac totul pentru a ne face o sedere cat mai placuta posibil. Efectiv, aceasta a parut a fi adevarat. Cel mai bun lucru a fost ca mi-a promis ca-mi va aduce o Biblie. Eu trebuia s-o ascund din cand in cand dupa folosire, pentru ca sa nu se vada direct, si daca ar fi descoperita, el va sustine ca Biblia a apartinut inventarului din celula. Dupa doua zile am primit-o. N-am sa uit niciodata amabilitatea acestui supraveghetor, care mi-a fost atunci atat de necesara.
          Am petrecut patru saptamani in aceasta celula. In general eram fericit. Dar nu intotdeauna. Teama de interogatoriu si grija pentru ai mei ma puneau de multe ori la pamant. Dar apropierea lui Dumnezeu nu este simtita niciodata atat de mult ca in greutati. Si citirea Cuvantului lui Dumnezeu da o bucurie si o liniste care este mai tare decat orice greutate. Am avut timp sa citesc Biblia si l-am folosit bucuros in acest scop. Citeam regulat cinci pana la opt ore pe zi. Atunci cand interdictia pentru citit a fost ridicata, puteam obtine si alte carti. Dar curand nu mi-au fost de niciun folos. Biblia mi-a devenit foarte pretioasa si nu mi-am dedicat timp pentru citirea altor carti, cu exceptia unui jurnal de calatorie.
          Nu am facut un studiu biblic special. L-am facut acasa timp de mai multi ani cu o mare bucurie pentru inima mea. Dar aici faceam mai intai rugaciunea, citirea Genezei, apoi in Noul Testament de la Matei si urmatoarele, fara a face o comparare a pasajelor si fara a incerca sa inteleg semnificatiile cele mai adanci. Lasam Cuvantul sa lucreze in mine si ramaneam la prima impresie. Astfel am putut sa simt:
          - harul si dragostea minunata care se vedeau in toate lucrarile si cuvintele lui Dumnezeu si ale Domnului Isus.
          - gloria Sa care nu putea sa ramana ascunsa, chiar si atunci cand a mers pe drumul Sau de smerenie.
          - grija Sa pentru ai Sai in orice imprejurare.
          - si apoi, mai tarziu, glorioasele binecuvantari din epistolele lui Pavel.

          Aceasta era ceea ce inima mea avea nevoie in acel timp. Si rezultatul reiese dintr-o citare a unei scrisori pe care am scris-o in celula mea: "Aceasta este cel mai bine pentru mine. Caut sa traiesc dupa Matei 6:34; Romani 12:12 si Filipeni 4:4-6 si traiesc experienta versetului 7 din Filipeni 4: "si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice intelegere, va va pazi inimile voastre si gandurile voastre in Hristos Isus". Puteam sa citesc Cuvantul de la cinci pana la opt ore, si aceasta era ce ma facea atat de fericit. Aceasta producea o astfel de odihna si o asa bucurie care nu se pot exprima. In acest fel, puteam sa cant mult. In timpul iesirilor zilnice de doua ori a cate douazeci si cinci de minute, eu cantam aproape tot timpul si de multe ori in celula mea. Ieri, in timpul iesirii, am cantat:

                         Mantuitorul meu
                         Condu Tu drumul meu

          si un altul a cantat usor cu mine.
          Doar harul lui Dumnezeu poate sa produca aceasta intr-o slaba inima omeneasca. Aceleasi experiente au fost facute de multi alti credinciosi cu care am vorbit. Un grup de tineri din Meppel, care erau condamnati la moarte, stateau in celula lor la Scheveningen. Atunci cand au aflat ca trebuie sa fie impuscati a doua zi, au petrecut noaptea rugandu-se impreuna, cantand cantari de lauda, si au vestit Evanghelia la cei care se aflau in celelate celule apropiate.
          Un altul, si el de asemenea condamnat la moarte, care statea intr-o celula invecinata, a scris acestea si a avut posibilitatea sa trimita pe ascuns scrisoarea sa in afara inchisorii. Mai tarziu a fost si el impuscat dupa legile in vigoare; dar scrisoarea de ramas bun, si marturia sa despre tovarasii de detentie, a artat cum l-a intarit Dumnezeu in inima sa si l-a inviorat in cele patru luni lungi care s-au scurs intre arestarea sa si executia sentintei.


          4    In lagarul de concentrare de la Amersfoort

          La 20 noiembrie 1942, impreuna cu alti paisprezece barbati, am fost transferati de la inchisoarea din Groningen in lagarul de tranzitie al politiei din Amersfoort. Nu vreau sa intru prea mult in modul de primire si de tratament al evreilor. Starea lor era cu mult mai rea decat a noastra. Conditiile si atmosfera din aceast lagar nu pot fi intelese decat de cei care au fost efectiv acolo.
          Un lucru care m-a miscat cel mai mult, in primele zile, a fost tratamentul evreilor. Conducerea germana a lagarului si gardienii nu puteau sa vada vreun evreu fara sa se arunce asupra lui si sa-l loveasca. De asemenea si olandezii, care si-au asigurat cu abilitate o pozitie, luau si ei parte la aceasta pentru a obtine favoarea conducerii lagarului sau pentru a-si pastra aceasta pozitie. Am vazut cum evreii au fost batuti pana la moarte sau loviti intr-un spatiu imprejmuit cu sarma ghimpata unde gardienii ii raneau pentru ca ei sa moara incet. Niciodata, ca in aceste prime zile, nu am realizat in toata grozavia lui strigatul: "Sangele Lui fie asupra noastra si asupra copiilor nostri!" (Mat. 27:25). Am vorbit mult despre acest subiect. Si gandurile noastre se indreapta spre El, care a suferit violenta, ura si dispret, cu mult mai multa intensitate decat am putea cunoaste vreodata (Ev. 12:2-3).


          5     Salvat prin suferinte

          Desi stiu bine ca prin propriile noastre puteri noi nu putem nimic si ca de asemenea ma incred in Domnul, se ridica totusi cu putere in mine, in timpul petrecut in lagar, intrebarea: daca ceilalti de aici se descurca bine, de asemenea si tu, ar trebuie sa te descurci; esti puternic si sanatos, de ce sa nu fie asa? Dupa cateva saptamani acolo, Domnul a facut sa vedem ca numai El poate pazi si ca increderea in propriile puteri si in propia  capacitate nu este decat nebunie.
          In acea iarna, in cursul acelor interogatorii rau famate, am lesinat de trei sau patru ori. Prin mana lui Dumnezeu, am fost acceptat intr-o baraca care servea de infirmerie, unde s-a stabilit ca am contactat un ulcer de stomac. Din punct de vedere omenesc, starea mea era foarte critica. Ca fiecare nou venit, am pierdut aproximativ o livra pe zi (aprox. 0,5 kg, n.t.) in timpul primelor saptamani.
          Datorita febrei si a faptului ca nu puteam suporta mancarea pe care o primeam, starea mea s-a agravat din nou. Desi Domnul m-a pazit de a ma revolta, mi-am pus totusi intrebarea de ce trebuia sa fie asa. Facand abstaractie de cele mentionate mai sus, Domnul in harul Sau, chiar mi-a dat, mai tarziu la Vught, un raspuns referitor la acest subiect: am avut ocazia sa citesc in ascuns dosarul meu de proces in care era stipulat ca ar fi trebuit sa fiu trimis intr-un lagar de concentrare de reputatie rea. De fapt, din cauza bolii mele, aceasta nu a mai avut loc. Un alt condamnat, M. Schotens, a fost trimis in acel timp acolo si a murit in mai putin de o luna.
          In lagarul din Amersfoort nu se gasea aproape nici o Biblie. Detinerea era interzisa, dar existau tractate printre detinuti. Cei care aveau unul erau, din aceasta cauza, foarte prudenti si nu-l imprumutau decat la persoane demne de incredere. Ele treceau din mana in mana; unul il tinea o ora, altul doua, etc.
          Atunci cand am fost tinut la pat, cateva saptamani, in baraca sanitara, am putut avea pentru prima data o Biblie. Modul in care am ajuns sa-l cunosc pe proprietarul ei a fost remarcabil. La baie, unde trei pana la patru sute din cei care erau la infirmerie trebuiau sa se spele, am auzit pe unul atragandu-i atentia altuia asupra faptului ca Dumnezeu conduce toate lucrurile. Ca dovada, a mentionat mai multe pasaje; am citat atunci prima parte din Zaharia 6. Dupa o zi sau doua, cel care a vorbit atunci, m-a recunoscut intr-un colt al salii si m-a intrebat cum de m-am gandit la acest pasaj. El l-a citit, dar nu intelege cum ar putea fi pus in relatie cu observatia sa. Astfel am stiut ca el avea o Biblie. Am putut s-o obtin in curand pentru a citi cateva ore, o bogatie de nespus atunci cand ai fost lipsit mai multe saptamani.
          Posesorul acestei mici Biblii era un pastor in biserica reformata din Tarile de Jos, originar din provincia Groningen, care era la Amersfoort deja de mai multe luni si care era astfel obisnuit cu situatia de acolo. In saptamanile care au urmat ne-am intalnit, pana pe 7 februarie 1943, data la care ei au fost eliberati. Am avut mult respect pentru el si pentru colegii cu care el colabora. Ei au fost o binecuvantare pentru multi in zilele intunecate din decembrie 1942.
          Strangerile pentru serviciile religioase erau strict interzise. Totusi, acolo unde supraveghetorii de camera (ei insisi detinuti) nu erau impotrivitori, astfel de strangeri aveau loc in fiecare duminica; de cele mai multe ori chiar in baraca sanitara. Datorita pericolului, erau intotdeauna in numar mic, de la 5 la 15 persoane, intre paturi, astfel incat in caz de probleme sa se poata imprastia repede.
          De obicei se rugau, citeau un pasaj, se vorbea, apoi se rugau din nou, cu totul aproximativ un sfert de ora. Bineinteles, nu se canta niciodata. Interesul era intodeauna mai mare, dar din cauza pericolului, erau invitate doar persoanele demne de incredere. Astfel de intalniri au avut loc in special de sarbatorile de Craciun din 1942.


          6     Evanghelia in lagar

          In plus, vorbeam in mod regulat cu pacientii in baraca sanitara. In cea mai mare parte din timp fiecare o facea in propria sa camera, caci in mod legal nu era voie sa mergi intr-o alta camera. Astfel ca, atunci cand am putut din nou sa stau pe picioare, mergeam in fiecare dimineata de-a lungul paturilor spre bolnavi. Acolo, eu am invatat sa cunosc binecuvantarea lagarelor de concentrare. Am vorbit acolo la zeci de oameni, de la clasele cele mai inalte ale societatii pana la cei mai de jos, cu catolici si protestanti, cu credinciosi si cu crestini de nume, chiar si cu atei. Nimeni nu refuza cand i se vorbea despre Domnul Isus. Nu toti credeau si primeau ceea ce  le spuneam. Totusi, din cate imi amintesc, nimeni nu refuza cand se vorbea despre Domnul Isus. In acest loc nu mai era nimic din lucrurile pe care se poate bizui omul: bogatie, pozitie, cunostinta, faima, mediu social, familie, etc.
          Si atunci cand, in starea si in imprejurarile cele mai umilitoare, masca asa zisei educatii, cade, si cand apare adevarata fata a omului, pretentiile si propria sa apreciere se tulbura. Si daca se adauga la aceasta boala cu perspectiva ca trebuie sa mori acolo, atunci mandria este de cele mai multe ori zdrobita. Cat de recunoscatori erau de multe ori, atunci cand inimile lor se deschideau si cand ne rugam sau cand recitam cateva pasaje, sau cand dispuneam uneori de o Biblie sau un Nou Testament, citeam cate o parte.
          Desigur, nu toti s-au convertit si pentru unii. care o marturiseau atunci, am avut mai tarziu, dupa ce au fost eliberati, un semn de intrebare. Dar, in acelasi timp, am avut dovezi convingatoare de lucrare a Duhului lui Dumnezeu.
          Aceste saptamani petrecute in baraca sanitara din lagarul de la Amersfoort au fost printre cele mai fericite momente din viata mea. Constienta comuniunii cu Dumnezeu, faptul de a fi folosit de El si de asemenea, puterea evidenta a Cuvantului lui Dumnezeu, dadeau inimii o bucurie pe care nimic nu o putea nimici.


          7    In lagarul de concentrare de la Vugt

          La 13 februarie 1943, am fost dusi de la Amersfoort la Vugt impreuna cu alti 250 de oameni. In acel moment nu stiam unde vom merge. La Amersfoort, ca peste tot de asemenea, circulau zvonuri cele mai groaznice, variind de la un lagar de concentrare in Germania la un nou lagar in Tarile de jos. Se discuta mult despre fiecare zvon, despre fiecare actiune a S.S., pentru a trage o concluzie, atat cat era posibil, asupra destinatiei transportului. Pe drum, am primit o bucata de paine; in ciuda foamei, am primit-o cu ingrijorare, datorita faptului ca era de cel putin de doua ori mai mare decat ratia zilnica obisnuita. Era indiciul unei calatorii lungi, deci in afara Olandei!
          Asa cum eram asezati in tren, priveam nelinistiti spre directia de mers: a fost Utrech, deci nu spre Germania! Incurajare generala! Mergeam asadar spre Vugt. Dupa un mers de mai putin o ora, sub loviturile S.S., am ajuns in lagar. Era de fapt un lagar nou, care nu era terminat inca. Noi eram primii detinuti olandezi. Cu o zi inainte sosise doua zeci de criminali de drept comun, adusi din inchisorile germane. Ei au primit misiunea speciala de a avea grija de olandezi. Daca se achitau bine de aceasta misiune, erau eliberati. De fapt, executau bine acest ordin, ceea ce a costat viata a sute de detinuti, in special in primele sase luni. In ceea ce ne privea, ei au inceput prin a ne examina luandu-ne tot ceea ce era de valoare si fara valoare, chiar si vesela. Asa am pierdut un exemplar de "Korte Verklaring" (comentariu biblic foarte cunosct) asupra cartii Levitic, care am primit-o la Amersfoort si pe care o tineam pe sub haine.
          In primele luni, conditiile de viata erau cu mult mai rele la Vugt decat la Amersfoort; nu numai ca hrana era mai redusa, ci mai mult, asupritorii germani cautau sa ne impuna cu ajutorul bastonului un ritm de munca mortal, mai ales la inceput. Ce era si mai rau, seara sau noaptea nu aveam odihna deloc. Era imposibil sa stai cu cineva de-o parte pentru a vorbi de lucruri spirituale.
          Din primele zile am intalnit cativa pastori credinciosi care dormeau sub patul meu. In a doua sau a treia zi l-am intalnit pe fratele Gans Jr. d'Einhoven. In mod obisnuit, contactul nostru se limita doar la cateva cuvinte, o strangere de mana, sau un semn din cap a incurajare.


          8     Grija lui Dumnezeu pentru copiii Sai

          Intr-una din primele saptamani, eram de fata atunci cand unul din acesti pastori a primit mai multe lovituri de pumn in figura, deoarece a incercat sa-i vorbeasca unui S.S.. El i-a vestit Evanghelia acestui om, ceea ce unul din detinutii germani a vazut. Toti cei care puteau aduce un ajutor spiritual erau persecutati in mod sistematic. Astfel ca, din primele zile, s-a dat ordinul ca pastorii si religiosii sa fie plasati in echipele exterioare, cele mai grele. Dar chiar in acele zile, am putut vedea mana lui Dumnezeu: cateva saptamani mai tarziu a venit un ordin de la Berlin prin care se spunea ca nu mai trebuie fortati  toti sa lucreze, ci doar cei care vor.
          Daca suntem simpli, putem vedea caile lui Dumnezeu pentru ai Sai in mii de situatii. Chiar la Vugt, le-am vazut in numeroase lucruri, fiecare in propria sa viata. Atunci cand am ajuns acolo, pe data de 13 ianuarie, cele doua paturi subtiri pe care le-am primit la Amersfoort ne-au fost luate. A trebuit sa dormim fara a avea cu ce sa ne acoperim. Era atunci zapada pe sol, ... si era foarte rece. O saptamana mai tarziu, ne-a fost data o patura.
          O mare parte dintre noi nu aveau nici haina nici camasa sau macar niste zdrente. In fiecare zi era trei apeluri care in total durau de obicei mai multe ore. In plus, o mare parte trebuia sa lucreze intreaga zi afara. Cu toate acestea, in timpul lunilor din ianuarie pana in martie, nu am fost udati de ploaie decat de doua sau trei ori. Din prima saptamana de sosire la Vugt, vremea a fost atat de blanda si uscata incat am fost uimiti.
          O data, am vorbit despre aceasta cu un medic necredincios, in timp ce stateam unul langa altul in locul unde se facea apelul; si i-am zis ca putem vedea grija binevoitoare a lui Dumnezeu pentru noi, in faptul ca vremea este total diferita de normal. "Cu adevarat, nu se poate spune nimic de aceasta" a fost raspunsul sau. Dar putin dupa aceea a adugat: "Dar cele doua ierni anterioare au fost grozav de grele, si daca noi insine nu eram aici, erau altii". Inima necredincioasa se foloseste in mod direct de dovezile cele mai clare ale bunatatii lui Dumnezeu, si de faptul ca El raspunde la rugaciunile copiilor Sai, pentru a justifica necredinta sa.


          9    "Echipa Philips" - in sfarsit Biblii!

          Textul care urmeaza este extras dintr-o scrierea unui tovaras de detentie al lui H.L. Heijkoop. Probabil este vorba despre o echipa trimisa sa lucreze intr-una din societatile Philips.


          Se poate considera ca un privilegiu iesit din comun, ca sfarsitul acestei ierni a fost atat de bland. In fiecare zi Ii multumeam lui Dumnezeu pentru aceasta din adancul inimii.
          La sfarsitul lui februarie, s-a pus problema unei noi echipe, echipa Philips. Aceasta trebuia sa fie un lucru foarte placut. In aceasta situatie puteam sa lucram in interior si la adapostul peretilor. Si intr-adevar, de atunci am fost adapostiti impotriva ploii si a frigului, impotriva terorii naziste si actiunilor barbare ale Kapo (detinuti care aveau functia de supraveghetori, n.t.) si de alti indivizi inumani.
          Dar locurile de munca de la Philips au devenit un centru de plecare din care se raspandea in lagar marile puteri spirituale. Foarte repede s-au format grupe de detinuti, care impreuna la amiaza citeau si meditau la o parte din Biblie, si care prin rugaciunea in comun aduceau lui Dumnezeu necazurile si multumirile lor. Ce putere a rezultat! Scapasem de gardul de sarma ghimpata.
          Ne simteam din nou "una" cu toti detinutii, care, in lagar ca si in afara lui, isi plecau genunchii inaintea Tatalui ceresc. Eram din nou tari, deoarece, slabi in noi insine, aveam rugaciunea ca o arma puternica.
          Spre sfarsitul lui mai 1943, Bibliile si Noile Testamente s-au raspandit cu zecile in lagar. Datorita lui Philips si altora, ordinele conducerii germane ale lagarului au fost "calcate in picioare". Ne soseau pachete pline cu Biblii care, in ciuda tradatorilor care ne spionau, au fost imediat distribuite.
          De asemenea, in baracile in care dormeam, efectele acestei stari de lucruri nu intarziau sa se faca simtite. Seara, detinutii catarati pe paturi, unul langa altul, pentru a incheia ziua prin citirea Cuvantului lui Dumnezeu. Ne simteam purtati de dragostea lui Dumnezeu. Bogatele Sale promisiuni, consemnate in "Tractatul" pe care il aveam din nou in maini, erau de asemenea pentru noi. Cuvantul lui Dumnezeu isi facea lucrarea sa in inimile noastre.
          Se gasea, din nefericire, printre credinciosi, unii care erau "la pamant" spiritual vorbind, si care rezistau cu greu sau chiar deloc la opresiune. Totusi, acestia nu erau decat o mica minoritate. Nu trebuie sa uitam ca, chiar si cei mai mari eroi ai credintei au cunoscut momente de slabiciune. De asemenea, nimeni nu poate avea o apreciere reala a beneficiilor spirituale produse de acesti ani de opresiune la Vugt. Cei care Il cunosteau pe Hristos au facut, prin suferinta, progrese si au invatat sa separe si sa diferentieze. Multe lucruri nu erau in ordine mai inainte in viata lor. Au resimtit-o atunci, si au luat hotararea sa-I dea lui Dumnezeu toate drepturile asupra vietii lor si asupra intregii lor energii. Pentru acest motiv, ei puteau sa-si puna viata in slujba lui Dumnezeu cu mai multa dragoste si devotament.
          Cei care nu-L cunosteau pe Hristos ca Mantuitor al lumii cazute si ca Mantuitorul lor personal, au auzit vorbindu-se si marturisindu-se despre El si despre dragostea Lui in aceasta mare agitatie. Desigur, aceasta samanta astfel raspandita, multe boabe au cazut in mijlocul spinilor, langa drum, sau in locuri stancoase (Matei 13:9). Intr-o zi se va vedea daca si cum Dumnezeu va folosi pentru binecuvantarea eterna Cuvantul care a fost vestit in Numele Sau.        
         

       
aze