Translate

duminică, 20 mai 2018




                                                               Domnul este aproape
                                                               Duminică     20     Mai 

            "Pentru ce-L căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat". Luca 24.5,6

      El a înviat! Acesta este într-adevăr un nou început. Așa cum cineva pe drept a spus, începe aici al doilea volum al istoriei. Facă Dumnezeu ca fiecare dintre noi să înțelegem acest lucru! Moartea lui Hristos a încheiat primul volum al istoriei noastre – tot ceea ce noi eram. Al doilea volum, care se deschide cu învierea Sa, este plin de tot ceea ce El este.

     Primul volum cuprinde relatarea a tot ceea ce noi, ca și copii ai lui Adam, am fost: păcatele și nelegiuirea noastră, vina și răutatea noastră umplu paginile lui – o tristă și solemnă mărturie despre omul pierdut și vinovat înaintea lui Dumnezeu. Este relatarea unui întuneric adânc, în care nu strălucește absolut nicio rază de lumină. Al doilea volum este plin de gloria Persoanei Domnului și a lucrării Lui, precum și de tot ceea ce El este în perfecțiunea biruințelor Sale. O, de-am fi tot mai versați în perceperea măreției și a gloriilor Sale!

     Învierea deci a fost măreața mărturie publică dată de Dumnezeu cu privire la faptul că a fost pe deplin satisfăcut de lucrarea Domnului Isus Hristos. Prin urmare, pe drept se spune că învierea este adevărul de temelie al evangheliei. Învierea este demonstrația publică a perfecțiunii și a eficacității lucrării de ispășire împlinite de Domnul Isus. Este adevărat că cei ai Săi își aduc aminte de El în moartea Lui, însă, de fapt, Domnul înviat este Cel celebrat. Cel care a fost pe cruce și în mormânt este acum în glorie. Acum – mulțumim lui Dumnezeu! – există un Hristos viu și glorificat. El a înviat dintre cei morți și este așezat pe tronul Tatălui. Fie ca Domnul, în harul Său, să ne facă pe toți să vedem imensa importanță a acestui adevăr și să ne ferească să-l abandonăm vreodată!

                                                                                                                                                W T Turpin

sâmbătă, 19 mai 2018




                                                                Domnul este aproape
                                                                Sâmbătă     19     Mai 

               "Cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu?" Romani 9.20

     Este deopotrivă absurd și jignitor, în cel mai înalt grad, ca sărmanele creaturi să îndrăznească să pună la îndoială planurile, hotărârile și căile atotputernicului Creator, ale atotînțeleptului Cârmuitor al universului. Cu siguranță, toți cei care fac aceasta vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să-și recunoască greșeala cumplită. Cel mai bine ar fi ca toți aceștia să ia seama la întrebarea pătrunzătoare a apostolului inspirat, citată mai sus.

     Ce simplă și ce plină de forță este metoda divină de a răspunde tuturor întrebărilor rațiunii! Dacă olarul are autoritate asupra lutului pe care îl modelează – un adevăr pe care nimeni nu l-ar pune la îndoială – cu cât mai mult are autoritate Creatorul tuturor lucrurilor asupra făpturilor pe care mâna Sa le-a creat! Oamenii pot raționa și argumenta la nesfârșit, întrebând de ce a îngăduit Dumnezeu apariția păcatului și de ce nu i-a distrus El imediat pe Satan și pe îngerii săi; de ce a îngăduit ca șarpele s-o ispitească pe Eva și de ce n-a împiedicat-o să mănânce din pomul interzis.

     Pe scurt, întrebările sunt nesfârșite, însă răspunsul este unul singur: „Cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu?“. Cât de oribil este ca un sărman vierme să judece căile nepătrunse ale Dumnezeului Etern! Ce orbire și ce trufie ca o creatură, a cărei înțelegere este întunecată de păcat – și astfel incapabilă de a-și forma o judecată dreaptă cu privire la orice lucru divin, ceresc sau etern – să încerce să decidă cum ar trebui să acționeze Dumnezeu!

     Din nefericire, mii de oameni care acum argumentează, cu o aparentă istețime, împotriva adevărului lui Dumnezeu vor descoperi cât de greșiți sunt, atunci când va fi prea târziu să mai facă ceva. „Doamne, inima mea nu este mândră și ochii mei nu se înalță și nu umblu în lucruri prea mari și prea minunate pentru mine“ (Psalmul 131.1).

                                                                                                                                       C H Mackintosh

vineri, 18 mai 2018




                                                                   Domnul este aproape
                                                                       Vineri     18     Mai 

          "Luați aminte, tot Iuda, și voi, locuitori ai Ierusalimului, și tu, împărate Iosafat! Așa zice Domnul: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea acestei mari mulțimi, pentru că lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu … Nu voi veți avea de luptat cu această ocazie; înfățișați-vă, stați și vedeți salvarea Domnului“. 2 Cronici 20.15,17

     Domnul a folosit un om relativ necunoscut, numit Iahaziel, pentru a-l încuraja pe Iosafat și pe poporul lui Dumnezeu. Mesajul lui este unul scurt, însă conține lecții prețioase pentru acele momente când teama pune stăpânire pe noi.

     Mai întâi, Iahaziel le spune să alunge teama, care întotdeauna ne face să nu mai vedem lucrurile clar. Spaima face ca mușuroiul să ne pară un munte. Această expresie, „nu vă temeți“, apare de foarte multe ori în Biblie. Ea nu înseamnă că nu trebuie să ni se facă niciodată frică, ci că nu trebuie să trăim în frică și să fim paralizați de ea. Frica va bate întotdeauna la ușa noastră, însă trebuie să lăsăm credința să răspundă, și atunci vom constata că nu mai este nimeni înaintea ușii. Acest lucru ne ajută să înțelegem a cui este de fapt lupta. Ea nu este a noastră. Neemia, atunci când avea înainte o luptă similară, a declarat: „Dumnezeul nostru va lupta pentru noi“ (Neemia 4.20). La fel a afirmat credința lui Moise, a lui Ezechia, a lui Iosua și a lui David (Deuteronom 3.22; 2 Cronici 32.8; Iosua 23.3; 10.10,14; 1 Samuel 17.47).

     Apoi, în versetele 16 și 17, vedem că trebuie să fim pregătiți să luptăm cu vrăjmașul. Aceasta este adevărata pregătire pentru biruință: a ne poziționa astfel încât să vedem cum lucrează Dumnezeul nostru! Pavel a spus: „După ce veți fi învins toate, să stați în picioare. Stați deci în picioare“ (Efeseni 6.13,14). De îndată ce ne-am făcut partea prin a ne poziționa astfel încât să putem fi într-o stare morală potrivită și să putem fi folosiți de Dumnezeu, trebuie să stăm liniștiți și să vedem mântuirea Domnului, fiindcă El va lupta pentru noi.

                                                                                                                                             T Hadley, Sr

joi, 17 mai 2018


                                

                                  Am vazut cerul deschis                                                                                                                  Apoc.  cap. 20:11-15

                                                                     - XI -

       
      Christian Briem


     6.2     Judecata mortilor

     Capitolul 20 din Apocalipsa se incheie cu tribunalul de la tronul mare si alb. Aceasta ultima sedinta judiciara constituie punctul final al tuturor cailor lui Dumnezeu cu oamenii. Ea are loc odata ce Imparatia lui Hristos a ajuns la finalul ei, si toti vrajmasii Sai sunt pusi ca asternut al picioarelor Sale (Ev. 10:13), si cand instigatorul oricarui rau, diavolul, va primi in final pedeapsa pe care o merita.
     Ceea ce mai ramane inca de facut, este tratamentul drept fata de toti cei care, de-a lungul istoriei umanitatii, au murit fara sa se pocaiasca de pacatele lor, si fara a crede in Dumnezeu si in Hristosul Sau. Aceasta judecata a mortilor se infatiseaza inaintea noastra in acest ultim paragraf al capitolului. Numai dupa aceasta judecata finala poate aparea cerul si pamantul cel nou.


     6.2.1     Marele tron alb si Judecatorul

     Ultima sectiune contine doua viziuni distincte pe care le distingem prin cuvintele introductive "Si am vazut" (20:11 si 12).
     In prima viziune vazatorul vede tronul si pe Judecator, in timp ce in a doua vede pe cei morti si judecata lor inaintea Lui.

     "Si am vazut un mare tron alb, si pe Cel care sedea pe el, dinaintea caruia pamantul si cerul au fugit si nu s-a mai gasit loc pentru ele" (20:11).

     Ce spectacol in totul impresionant a trebuit sa vada acolo vazatorul! Chiar pamantul si cerul nu au putut suporta prezenta Celui care sedea pe tron. Este ca si cum cerul si pamantul, care au fost create, trebuie acum sa faca loc unui mare tron si unei mari sesiuni judiciare care trebuie sa se tina inaintea Lui. Acesta nu mai este "tronul harului" de care pot sa se apropie cu indrazneala credinciosii astazi, ca sa primeasca indurare si sa gaseasca har, pentru ajutor la timpul potrivit (Ev. 4:16). Nu este nici "tronul gloriei Sale", dinaintea caruia Hristos, la inceputul domniei Sale, va desparti "oile" de "capre", pentru a face astfel diferenta intre cei care au primit cu bunavointa pe trimisii Lui (iudei) din timpul necazului, si cei care i-au respins (Mt. 25:31-46). Nu este vorba, nicidecum, de "tronul de pace" (identic cu tronul gloriei Sale din Matei 25), care va constitui centrul gloriei din timpul mileniului (1 Imp. 2:33). Calificativele "mare" si "alb" nu sunt atribuite niciunui din aceste tronuri. Aceasta este valabil numai pentru acest tron.
     Daca este calificat acum ca "mare", este cu siguranta pentru a arata, in primul rand, demnitatea distinsa, si autoritatea Celui care sade pe el. Dar aceasta indica, de asemenea, caracterul inalt si importanta pe care o imbraca aceasta scena in ochii lui Dumnezeu, precum si consecintele considerabile care vor rezulta. Dar faptul ca tronul este, de asemenea, descris ca fiind "alb", este cu siguranta in legatura cu absoluta curatie si sfintenie a Judecatorului in Sine Insusi. Aceste trasaturi ale Fiintei divine constituie baza si criteriul oricarei judecati. Dumnezeu este "lumina", si in El nu este nicidecum intuneric. Acestea sunt deci inaltimea si curatia pe care le confera acestui tron caracterul Sau special.
     Nu este spus cine este asezat pe tron. Persoana nu este descrisa cu multe detalii. Dar noi stim despre cine este vorba: este Domnul si Mantuitorul nostru, Hristos, Fiul Omului. Ne amintim de cuvintele Sale: "Pentru ca Tatal nici nu judeca pe nimeni, ci toata judecata I-a dat-o Fiului, ... Si I-a dat autoritate sa faca judecata, pentru ca este Fiul Omului" (Ioan 5:22-27). Da, este Isus din Nazaret, astazi inca larg dispretuit, care Isi va lua locul Sau si care va rosti judecata definitiva. El este deja gata de astazi sa-i judece pe cei vii si pe cei morti (1 Pet. 4:5), dar o va face atunci: "care ii va judeca pe cei vii si pe cei morti" (2 Tim. 4:1). Sa observam: cei vii si cei morti. El a judecat deja pe cei vii (Mt. 25:31 si urmat., Apoc. 19:19 si urmat.), am vazut aceasta de mai multe ori. Dar acum El judeca pe cei mort.
     Inainte de a ne preocupa cu aceasta judecata, as vrea sa atrag atentia asupra a doua puncte, care mi se par importante in acest context.


     6.2.1.1     Niciun alt tron nu este vizibil

     In timp ce in Apocalipsa 4 vedem, in jurul tronului lui Dumnezeu, 24 de tronuri pe care sunt asezati 24 de batrani, aici este cu totul diferit: nu vedem decat un singur tron, un mare tron alb.
     In capitolul anterior din aceasta carte, am vazut ca in timpul domniei de o mie de ani sfintii vor imparati impreuna cu Domnul Isus. Apocalipsa 20:4 arata aceasta prin aceste cuvinte: "Si am vazut tronuri, si ei sedeau pe ele si li s-a dat sa faca judecata". Si alte pasaje din Noul Testament confirma faptul ca noi vom imparati impreuna cu Hristos (conf. cu 1 Cor. 6:2 ; 2 Tim. 2:12 ; Apoc. 2:26, 27 ; 3:21). Aceasta participare la guvernare se refera, fara indoiala, la administrarea lucrurilor lui Dumnezeu de pe pamant, deci la guvernare in adevaratul sens al cuvantului. Dar atunci cand este vorba de un verdict definitiv, pentru a sti unde isi va petrece eternitatea un om, aceasta nu este lasat la aprecierea omului. Unul singur are calitatea pentru a rosti aceasta judecata si pentru a o executa: Hristos.


     6.2.1.2     Nu este vorba despre venirea lui Hristos

     Este curios ca multi comentatori ai v. 11 au vazut in acesta aparitia lui Hristos pentru instituirea Imparatiei Sale pe pamant. Cu toate acestea, nu exista niciun cuvant in aceata privinta. Acest lucru este deja scos in evidenta prin singurul fapt ca aici pamantul si cerul "au fugit" dinaintea Celui care sedea pe tron. Este imposibil ca El sa vina pe pamant pentru a-Si intemeia Imparatia, si ca in acelasi timp pamantul si cerul sa se descompuna.
     Nu, aparitia Domnului "venind pe norii cerului cu putere si glorie mare" (Mt. 24:30) trebuie, cronologic vorbind, sa aiba loc inaintea Imparatiei de o mie de ani. Caci restabilirea lui Israel si binecuvantarea pamantului nu vor avea loc decat dupa executarea judecatii celor vii.
     De aceea, in versetul nostru, nu exista nici cea mai mica aluzie la o "aparitie" a Domnului. Ceea ce se spune este: "... Cel care sedea pe el".


     6.2.2     Fuga cerului si a pamantului

     Maretia Judecatorului va fi atat de mare si caracterul judecatii atat de ingrozitor, incat pamantul si cerul (atmosferic) vor fugi dinaintea Judecatorului.
     Pasajul din 2 Petru 3:12 ne arata clar ce inseamna aceasta fuga, si cum va avea ea loc. Este vorba de ziua lui Dumnezeu: "cerurile, fiind aprinse, vor fi descompuse, si elementele, arzand cu caldura, se vor topi". Putin mai nainte, la v. 10, este spus despre ziua lui Dumnezeu: "cerurile vor trece cu vuiet mare si elementele, arzand cu caldura, vor fi descompuse, si pamantul si lucrarile de pe el vor fi arse in intregime"
     Este acesta sfarsitul globului pamantesc plin de aroganta si mandrie, de pacat si razvratire? Da. Exact asa se va incheia, deodata, istoria acestui pamant nefericit. Nu ar fi potrivit ca omul sa se smereasca? Si nu ar trebui noi, noi de asemenea, preaiubitilor, sa luam aminte la indemnul apostolului Petru care se afla citat in v. 11 din acest capitol: "Toate acestea deci urmand sa fie descompuse, ce fel de oameni trebuie sa fiti voi, in purtare sfanta si evlavie!". Fie ca Domnul sa faca ca aceste evenimente grave sa aibe un impact asupra inimilor noastre.
     "Fuga" si "descompunere" nu inseamna nicidecum "nimicirea" (anihilarea, n.t) pamantului si cerului. Adaugarea expresiei "si nu s-a mai gasit loc pentru ele" ne atentioneaza asupra acestei deductii gresite. La fel cum sufletele nemuritoare (Mt. 10:28) nu pot fi nimicite (anihilate, n.t.), la fel ceea ce a creat Dumnezeu nu poate pur si simplu sa fie nimicit.
     Dupa 2 Petru 3 noi asteptam, dupa promisiunea lui Dumnezeu, ceruri noi si un pamant nou, in care dreptatea lui Dumnezeu va locui (v. 13). Si cap. 21 din Apocalipsa incepe deci cu prezentarea unui cer nou si a unui pamant nou; "caci cerul dintai si pamantul dintai trecusera".
     Nu gresim daca presupunem ca cerul si pamantul cel nou vor fi construite cu elemente din vechea creatie. Acest lucru este vrednic de Dumnezeu, Creatorul, dar nu va fi o nimicire (anihilare) a creatiei materiale.
Invatam inca ceva din faptul ca pamantul si cerul au fugit: Marele tron alb nu se afla pe pamant, el nu are nimic de-a face cu perioadele de pe pamant. Si chiar mai mult. In momentul aparitiei lui, timpul, ca atare, a incetat sa existe, si a inceput eternitatea. Acesta este motivul pentru care, vazand aceste evenimente, noi ne aflam, cu adevarat, la portile eternitatii. Verdictele care se dau la marele tron alb, au o intindere eterna, sunt de-o valabilitate fara sfarsit. Chiar si ceea ce, pana atunci, a servit la masurarea timpului, a disparut pentru totdeauna: Pamantul si cerul, in forma lor actuala, nu vor mai fi.


     6.2.3     Mortii

     "Si i-am vazut pe cei morti, mari si mici, stand in picioare inaintea tronului; si au fost deschise niste carti. Si a fost deschisa alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecatii dupa cele scrise in carti, potrivit faptelor lor" (20:12).

     Dupa diferite operatiuni de judecata a celor vii, acum a venit randul celor morti sa se infatiseze inaintea marelui tron alb, si aceasta implica invierea lor. Domnul Isus a vorbit de aceasta inviere ca fiind "invierea judecatii" care priveste pe toti cei care "au facut cele rele" (Ioan 5:29). Ca au facut parte in aceasta viata din marii sau mici (*) acestei lumi, aceasta nu are nicio importanta. Toti, fara exceptie, trebuie sa se infatiseze acum inaintea tronului de judecata.

     (*) Aceasta expresie se intalneste de cinci ori in Apocalipsa (din care de patru ori in sens invers: 11:18 ; 13:16 ; 19:5 ; 19:18). Numai aici, in acord cu gravitatea si solemnitatea momentului, este folosita aceasta ordine: mari si mici. Cuvintele Domnului din Matei 18:10: "pentru ca va spun ca ingerii lor, in ceruri, privesc neincetat fata Tatalui Meu care este in ceruri" arata clar ca expresia "micuti" nu se refera la copilasi; copiii mici nu se vor infatisa nicidecum inaintea marelui tron alb. Este adevarat ca, prin natura lor, copiii mici sunt pierduti, dar Domnul Isus a venit ca sa-i mantuiasca (Mt. 18:11).

     Inaintea acestui tron vor sta doar cei morti, adica acei oameni care, pana in acest moment se aflau in morminte. Am vazut deja ca niciun sfant nu va face parte din acestia, indiferent de perioada in care a trait. Prima mare grupa de sfinti au avut parte de "intaia inviere". Ei sunt deja in cer, in acest moment, de mai mult de o mie de ani. Si a doua mare grupa de sfinti, cea a sfintilor din mileniu, niciunul din ei nu va muri (*). Ei sunt pastrati si dusi de Hristos pe pamantul cel nou. Cei care vor fi judecati aici nu vor fi decat oameni care au murit in pacatele lor, cei rai. Este potrivit deci sa amintim inca odata, ca nu va fi o inviere generala. Va fi o inviere a celor drepti si o alta, a celor nedrepti (Fapte 24:15).

     (*) Acest gand este intemeiat pe cuvintele pe care Domnul le va spune "oilor" care vor fi la dreapta tronului Sau: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti Imparatia pregatita pentru voi de la intemeierea lumii" (Mt. 25:34). Daca trebuie sa mosteneasca Imparatia, ei nu vor putea muri. Si atunci cand Domnul Isus la sfarsitul acestui capitol, zice cu privire la acesti drepti ca ei "vor merge la viata eterna", aceasta exclude, de asemenea, moartea lor. Caci, ca "drepti", ei vor avea deja viata eterna la fel cum si noi o avem. In cazul lor nu poate fi vorba decat de o eliberare totala de cerintele si de puterea mortii.


     6.2.3.1     Prezentarea inaintea tribunalului (scaunul de judecata, trad. rom) lui Hristos

     Sa notam cu aceasta ocazie ca noi toti trebuie sa ne prezentam inaintea tribunalului lui Hristos (2 Cor. 5:10), de asemenea si noi, credinciosii. Acest "noi" priveste in mod efectiv toti oamenii, dupa cum se poate deduce din context. Dar in cazul credinciosilor, este vorba exclusiv de-o aratare, de-o apreciere cu privire la umblarea si la faptele lor pe pamant, si nu o judecata a persoanei lor. In acest sens, acolo, credinciosii nu vor veni niciodata la judecata (Ioan 5:24 ; Ev. 9:28).
     In plus, aceasta apreciere va tine cont de faptul ca ei sunt fii ai lui Dumnezeu; Domnul Isus va examina in ce masura au corespuns, in practica, pozitiei pe ca El le-a oferit-o. Aceasta va fi, cu siguranta, o chestiune foarte serioasa, care ar trebui, inca de acum, sa fie o preocupare mai mare a sufletelor noastre.
     Si cu toate acestea, un suflet care se teme de Dumnezeu doreste venirea acestui moment. Nu doreste el sa vada intr-o zi, tot ce a insemnat propria sa viata, in acelasi fel in care Domnul l-a vazut mereu ? Aceasta concordanta a vederii perfecte impreuna cu Domnul Isus fata de fiecare detaliu al vietii noastre trebuie sa fie ceva foarte pretios. Cat de mult vom admira credinciosia lui Dumnezeu, care, in ciuda numeroaselor noastre caderi, ne va duce la scopul glorios! Si atunci vor fi mai multe rasplatiri, - rasplatiri pentru credinciosia aratata fata de Domnul. Ceea ce a fost manifestat prin harul Sau in viata alor Sai, aceasta va fi rasplatit. Ar putea fi un har mai mare?
     Si cu ce trup se vor infatisa ei acolo? Vor fi imbracati cu un trup de glorie, "in asemanarea cu trupul gloriei Sale" (Filip. 3:21). "Preaiubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu si ce vom fi nu s-a aratat inca; stim ca, daca Se va arata El, vom fi asemenea Lui, pentru ca-L vom vedea asa cum este" (1 Ioan 3:2). Momentul aratarii copiilor lui Dumnezeu inaintea tribunalului lui Hristos va fi cu totul altul decat cel inaintea caruia ne gasim aici. Va fi inaintea nuntii Mielului; caci "i s-a dat sa se imbrace in in subtire, stralucitor si curat, pentru ca inul subtire sunt faptele drepte ale sfintilor" (Apoc. 19:7, 8).
     Dar in cazul necredinciosilor, aratatrea inaintea tribunalului lui Hristos va insemna judecarea lor inaintea marelui tron alb. Si vom vedea ca ei vor fi judecati nu in ce priveste persoana lor, ci cu privire la faptele lor.


     6.2.3.2     Cartile au fost deschise

     Acum se deschid cartile, si mortii sunt judecati dupa lucrurile care sunt scrise in ele, adica dupa faptele lor. Aceasta arata clar, inca odata, ca este vorba de o judecata personala, si nicidecum de o condamnare universala a tuturor. Dumnezeu, in dreptatea si in curatia Sa, Se va ocupa de fiecare constiinta, in mod individual, si va convinge pe fiecare om de vinovatia lui. Nimeni nu se va putea plange ca situatia sa nu a fost examinata cu suficienta grija. Dreptul Judecator va trata fiecare caz in mod individual si va trece toate faptele prin balanta adevarului si a dreptatii.
Pentru a-i convinge pe pacatosi, El va folosi aceste "carti". In Vechiul Testament se face mentiunea, in alta ordine de idei, de o "carte de aducere aminte" (Mal. 3:16), si cred ca aceasta este semnificatia acestor carti. Ele sunt folosite pentru a-si aminti detaliile din viata personala. Bineinteles Dumnezeu nu are nevoie sa-si noteze lucrurile. In ochii Sai toate lucrurile sunt goale si descoperite, si nicio creatura nu poate sa se ascunda dinaintea Lui (Ev. 4:13). Trecutul cel mai indepartat este pentru El ca prezentul. Dar Judecatorul pamantului va arata oamenilor, bazandu-Se pe aceste carti, tot cursul vietii lor, pe care ei l-au parcurs, oricat de indepartat in timp. Ca este vorba de Cain si de contemporanii sai (descrisi in primele pagini ale Bibliei) sau de cei care vor primi semnul fiarei (descrisi in ultima pagina a Bibliei) - ei isi vor regasi intreg cursul vietii lor, chiar lucruri neplacute pe care ar dori sa le stearga din viata lor.
     Oamenii care vor sta inaintea marelui tron alb, au trait in epoci diferite din istoria umanitatii. Unii nu au cunoscut nici legea de pe Sinai, nici Cuvantul harului lui Dumnezeu. Dar ei au avut marturia lui Dumnezeu in creatie si in constiinta (Rom. 1 si 2), si ei vor fi judecati de atitudinea lor fata de aceste marturii: "Pentru ca toti cati au pacatuit fara lege vor si pieri fara lege" (Rom 2:12).
     Apoi va fi acolo o mare grupa a celor care se lauda ca au fost ucenici ai lui Moise, dar care au calcat legea. Acestora li se aplica a doua fraza din versetul citat: "si toti cati au pacatuit sub lege vor fi judecati prin lege".
 Aproape ca vad ca si cum - pe langa aceste carti care contin faptele oamenilor - Judecatorul prezinta Biblia deschisa in fata celor care stau inaintea tronului. Si cine ar indrazni sa-si apere faptele sale nedrepte, avand inaintea lui marturia Sfintei Scripturi? Domnul Isus a spus altadata: "Cuvantul pe care l-am spus, acela il va judeca in ziua de apoi" (Ioan 12:48). Da, "Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nicidecum nu vor trece" (Mt. 24:35).
     O a treia mare grupa va fi aceea a marturisirii crestine, a acelora care au doar numele ca traiesc, dar care nu au fost niciodata altfel decat morti spirituali (Apoc. 3:1). Ei au purtat numele de crestin in timpul vietii lor, dar nu au avut niciodata o relatie vie cu El. Ei fac parte din "neghina", "fecioarele nechibzuite". Au auzit atentionarile Sale de a nu se multumi cu o simpla marturisire, si care s-au apropiat atat de mult de harul Sau; dar in pofida la toate acestea ei L-au respins. O crestinatate fara Hristos! Ei vor sta atunci acolo, si li se va aminti ca au auzit altadata cuvantul crucii, dar "ei n-au primit dragostea adevarului, ca sa fie mantuiti" (2 Tes. 2:10). Nu este aceasta grupa cea mai vinovata dintre toti pacatosii?
     Judecata lui Dumnezeu va fi dreapta, absolut de dreapta. Gravitatea pedepsei va fi in functie de privilegiile de care s-a bucurat fiecare, si cum a raspuns la acestea. In Luca 12 se face mentiunea de "putine lovituri" sau de  "multe lovituri" (v. 47, 48), si in Evanghelia dupa Matei se spune despre anumite cetati a caror soarta va fi "mai usoara" in ziua judecatii decat a altor cetati (Mt. 10:15 ; 11:24). Acolo se face aluzia la faptul ca Dumnezeu va face atunci diferente in exercitarea judecatii. El va judeca pe oameni "dupa faptele lor". Dar durata sentintei, in orice caz, va fi eterna.


     6.2.3.3     Cartea vietii

     Este ca si cum Dumnezeu ar tine o "dubla contabilitate", una pozitiva si una negativa. Vesetul urmator, care vorbeste de-o "alta carte", sugereaza acest gand:

                         "Si a fost deschisa alta carte, care este a vietii" (20:12).

     Faptele fiecarui om, in mod individual, nu vor constitui singura baza (*) pentru verdictul lui Dumnezeu; ci El se va ocupa de persoana lor in ce priveste pozitia pe care au luat-o fata de Fiul Sau. Pentru acest motiv aceasta carte, a vietii (**), va fi deschisa acum. Sunt inregistrate acolo numele voastre? Aceasta este a doua chestiune, cea care decide totul. Caci dupa ce vinovatia a fost dovedita din carti, va trebui ca aceasta sa fie stabilita in continuare cu claritate inaintea curtii de justitie, daca cel care este judecat a facut uz, da sau nu, la timpul sau, de oferta de har a lui Dumnezeu in Hristos. Daca a facut uz, numele sau va fi inregistrat in cartea vietii. Dar daca nu, numele sau nu se va regasi acolo.

     (*) Este bine de notat ca Dumnezeu nu va judeca omul pentru ca el are o natura rea. Dar il face responsabil ca el cedeaza acestei naturi si face fapte rele. Judecata Sa este in acord cu "cele ce a facut (in trup, n.t.), fie bine, fie rau" (2 Cor. 5:10). Pentru ceea ce omul este prin natura lui, el este pierdut. Pentru ce a facut el va fi judecat. Potrivit cu aceasta este spus in Efes. 5:6 : "caci pentru aceasta vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii".

     (**) De asemenea, se face referinta la aceasta carte la cap. 13:8 si 17:8. Este cartea realitatii in care toti credinciosii adevarati sunt inregistrati. In 3:5, dimpotriva, avem cartea marturisirii crestine, care poate fi adevarata sau falsa.

     Adesea am incercat, cu o gravitate profunda, sa-mi imaginez aceasta scena. Ea va fi, cu siguranta, dramatica si ingrozitoare. Dumnezeu doreste ca cititorul meu sa n-o cunoasca! Oamenii isi vor tine respiratia urmarind, ca sa zicem asa, "degetul lui Dumnezeu" care va aluneca pe diferitele "rubrici" ale acestei carti. Poate ca va fi inca o foarte slaba speranta in ele : "Nu ar putea ca numele meu sa se afle totusi acolo?". Nu, niciun nume al celor care se vor infatisa inaintea marelui tron alb nu se va gasi in cartea vietii, niciunul. Aceasta va fi ingrozitor. Ei nu si-au facut niciodata griji de aceasta carte in timpul vietii lor, ei nu au cunoscut niciodata o nastere din nou, ei nu s-au intors niciodata cu adevarat la Dumnezeu. Acum este prea tarziu, pentru totdeauna. Vor auzi din gura Judecatorului aceste cuvinte: "Niciodata nu v-am cunoscut; plecati de la Mine, lucratori ai faradelegii" (Mt. 7:23). Apoi citim la sfarsitul acestui capitol:

     "Si daca cineva nu a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc" (20:15).

     Atunci cand este zis aici: "Daca cineva nu a fost gasit", aceasta nu vrea sa spuna nicidecum, ca cineva ar putea totusi sa fie gasit acolo. Este pur si simplu dovada decisiva si maniera de exprimare a Scripturii pentru a arata ca niciunul nu se gaseste acolo.
     Suntem noi suficient de recunoscatori, preaiubitilor, de faptul ca numele noastre sunt scrise in ceruri, in "cartea vietii Mielului" (Apoc. 21:27)? Cu siguranta ca nu! Cand intr-o zi ucenicii Domnului s-au intors la El cu bucurie deoarece chiar si demonii le erau supusi, El le raspunde "totusi nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se supun; ci bucurati-va ca numele voastre sunt scrise in ceruri"(Luca 10:20). Da, acesta este un temei etern pentru bucurie. Siguranta noastra eterna nu se intemeiaza pe responsabilitatea noastra - daca asa ar fi cazul, vom fi, si noi, pierduti pentru eternitate - , dar ea se intemeiaza pe sangele Mielului. Cat de mult ne place sa ne plecam, deja de acum, inaintea Mielului lui Dumnezeu, care a purtat pacatele noastre! O vom face in toata eternitatea.


     6.2.4     Moartea si Hadesul (Locuinta mortilor, trad. rom.)

     Pentru a arata ca niciun pacatos nu va scapa la judecata, este adaugat:

     "Si marea a dat inapoi pe mortii care erau in ea; si Moartea si Locuinta mortilor (hades) au dat pe mortii care erau in ele; si au fost judecati fiecare dupa faptele lor" (20:13).

     Continutul acestui verset se petrece, in mod cronologic, inaintea a ceea ce ne este relatat in versetul 12.
     Numerosi oameni, de-a lugul secoleleor, si-au gasit moartea in adancurile oceanelor. Si, cu siguranta, mult mai multi oameni au fost inmormantati in mod normal si se odihnesc in pamant. Ei au fost luati din pamant, si se intorc in pamant, ca tarana. Asa a zis Dumnezeu (Gen. 3:19). Multi, din teama de ce s-ar putea intampla dupa moarte, au fost incinerati. Din nefericire, multi crestini adopta din ce in ce mai mult acest obicei pagan, care este contrar gandului lui Dumnezeu. Dar asta nu schimba cu nimic doua fapte ireversibile:

          - ca trupul lor este tinut prizonier prin "moarte", si sufletul lor pastrat in "hades";
          - ca moartea, ca si hadesul vor fi obligate sa elibereze prada lor la cuvantul Fiului lui Dumnezeu: ei vor invia.

     In sine, moartea naturala, trupeasca, este o stare caracterizata prin despartirea sufletului de trup. Hadesul este o stare, dar de asemenea este si un loc. Acolo se afla cei care au parasit scena acestei lumi, dar ei sunt acolo ca duhuri, sufletele lor se afla acolo (Fapte 2:27); nu sunt imbracati intr-un trup.
     In versetul nostru moartea si hadesul sunt personificate, ca si cum ar fi vorba de persoane. si in acest sens, moartea are de-a face cu trupul, si hadesul cu sufletul celui mort. Impreuna tin sub puterea lor trupul si sufletul, omul complet. In 1 Cor. 15:26 se afla o maniera asemanatoare de a prezenta lucrurile. Acolo, moartea este infatisata ca "ultimul vrajmas" care va fi desfiintat. Si acesta este exact punctul la care ne-am oprit aici, si despre care este vorba. Hristos va zdrobi puterea mortii si a hadesului - caci impreuna reprezinta puterea lui Satan - si le va indeparta pentru totdeauna dinaintea fetei lui Dumnezeu. In plus, intinate prin caracterul celor pe care ii tin detentie, ele vor fi aruncate in focul etern de judecata lui Dumnezeu. Cerul si pamantul vor trece, pentru a renaste sub o alta forma. Nu va fi asa pentru moarte si pentru hades. Ele vor fi desfiintate definitiv de judecata divina. Nu va mai fi loc pentru ele intr-o lume perfect curatita de pacat.
     Atunci cand cei drepti vor invia, moartea va fi inghitita de biruinta fata de ei. "Unde iti este victoria, moarte?" vor putea striga ei in triumf (1 Cor. 15:54-55). Dimpotriva, invierea celor rai nu va fi o biruinta pentru ei - ci din contra! Ei, care pana atunci au fost prizonierii mortii si ai hadesului, vor imparti de acum inainte acelasi loc impreuna cu ele (moartea si Locuinta mortilor,hadesul, n.t.), iazul de foc.


     6.2.5     A doua moarte

     "Si moartea si Locuita mortilor (hadesul) au fost aruncate in iazul de foc. Aceasta este a doua moarte: iazul de foc" (20:14)

     Poate fi un triumf mai mare pentru Domnul si Rascumparatorul nostru, El care, altadata a fost ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce (Filip. 2:8)? Caci aici vedem ca El are putere si este gata "sa-Si supuna "toate lucrurile" (Filip. 3:21). Ultimul act al acestui proces care se intinde pe mai multi ani, ne este prezentat in acest verset. Cat de mult vor straluci puterea si gloria Sa in fata oricarui rau!
     "A doua moarte" este in contrast cu prima moarte, cea a trupului. Moartea semnifica intotdeauna "despartire". Moartea fizica (despartirea sufletului de trup) a intrat in lume ca urmare a pacatului. Prin pacatul unui singur om, moartea a trecut asupra tuturor oamenilor prin faptul ca toti au pacatuit (Rom. 5:12).
     Dar tocmai aceasta este realitatea faptului ca omul este pacatos si ca are o natura pacatoasa, ca el este, de asemenea, mort spiritual, mort pentru Dumnezeu, mort in greselile si in pacatele sale (Efes. 2:1). Aceasta "moarte spirituala" este despartirea de Dumnezeu, instrainarea de El (faptul ca sufletul Ii devine strain). Acest fapt este exprimat in epistola catre Efeseni in felul urmator: "instrainati de viata lui Dumnezeu prin nestiinta care este in ei, prin impietrirea inimii lor" (4:18). Dar daca cineva, in pofida tuturor eforturilor de dragoste ale lui Dumnezeu, staruie in aceasta impietrire a inimi sale, Dumnezeu il va face sa cunoasca, in aceasta ultima zi, mania si puterea Sa (Rom. 9:22), si-l va face sa aiba parte de a doua moarte. Si aceasta a doua moarte este despartirea omului in intregime (duh, suflet si trup) de Dumnezeu, asociata cu o pedeapsa eterna sub mania Lui. La aceasta se refera "iazul de foc", care arde cu foc si pucioasa (Apoc. 21:8).
     Cu judecata celor care vor sta inaintea marelui tron alb, caile lui Dumnezeu cu oamenii vor lua sfarsit pentru totdeauna si definitiv. Pentru fiecare dintre ei, sortul este aruncat pentru totdeauna. In locul unde a cazut copacul, acolo va ramane (Ecl. 11:3). Cei drepti vor intra in viata eterna, cei rai vor fi aruncati in iazul de foc. Si aceasta va ramane pentru eternitate asa.
     Gand de nepatruns! Niciodata nu se mai schimba in universul lui Dumnezeu! Hristos, dupa planul lui Dumnezeu, va aduce toate lucrurile de-o maniera perfecta intr-o stare care nu se va schimba niciodata, si care va ramane asa. Ne vom ocupa de aceasta in capitolul urmator.


   



                                                                Domnul este aproape
                                                                        Joi     17     Mai 

"Elisei s-a întors la Ghilgal. Și era foamete în țară; și fiii profeților ședeau înaintea lui. Și el a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare și fierbe mâncare pentru fiii profeților“. 2 Împărați 4.38

      În această perioadă de foamete, Elisei vine la Ghilgal, iar fiii profeților așteaptă ca omul lui Dumnezeu să le ofere ceva de mâncare. Ei putuseră distinge, prin credință, harul administrat prin lucrarea lui Elisei, iar Dumnezeu Își găsește plăcerea să dea răspuns credinței, oricât de slabă ar fi ea, și nu-i va dezamăgi niciodată pe cei care așteaptă toate de la El.

     Elisei îi spune slujitorului său să pună la foc oala cea mare și să fiarbă mâncare pentru fiii profeților. Fiindcă era foamete, am fi putut crede că mâncarea trebuia fiartă într-o oală mică, însă la Dumnezeu resursele nu lipsesc niciodată. Credința cere o oală mare. Putem aștepta lucruri mari de la un Dumnezeu mare.

      Doar slujitorul primise porunca de a fierbe mâncare, însă un altul a ieșit la câmp și s-a întors de acolo cu o poală plină de curcubete sălbatice (versetul 39). El a crezut că poate adăuga ceva la resursa pe care Elisei o primise din cer, însă râvna lui carnală nu a făcut altceva decât să aducă moartea în oală. Când mâncarea a fost servită, fiii profeților au sesizat imediat pericolul și au apelat la ajutor din partea omului lui Dumnezeu. Elisei are un antidot pentru otravă: făină, pe care o aruncă în oală. Această făină vorbește despre Hristos. Lucrurile pe care omul caută să le adauge la resursa lui Dumnezeu sunt date pe față și corectate prin prezentarea lui Hristos.
   
     În Noul Testament îl găsim pe apostolul Pavel detectând „curcubetele sălbatice“ care îi amenințau pe sfinții din Colose. „Vedeți să nu fie nimeni care să vă fure prin filosofie și amăgire deșartă, după tradiția oamenilor, după cunoștințele elementare ale lumii și nu după Hristos“ (Coloseni 2.8). Pentru a îndepărta aceste influențe otrăvitoare, distructive pentru adevărata viață creștină, el li-L prezintă pe Hristos. În El sunt toate lucrurile de care avem nevoie.

                                                                                                                                            H Smith

miercuri, 16 mai 2018




                                                                Domnul este aproape
                                                                  Miercuri     16     Mai 

          "Pentru orice lucru este o vreme și pentru orice ocupație un timp sub ceruri: … un timp pentru a căuta și un timp pentru a pierde". Eclesiastul 3.1,6

                                                                 Eclesiastul și creștinul (11)

     Principiul profitului și al pierderii funcționează și în sfera spirituală. Dacă vom folosi „un timp pentru a căuta“ și vom cerceta cu sârguință Scriptura, profitul și binecuvântarea vor fi evidente în viața noastră. Dacă nu, atunci va veni „un timp pentru a pierde“, când ni se va lua chiar și ceea ce credeam că avem.

     Solomon, într-una din cărțile sale, tratează acest aspect în felul următor: „Fiul meu, … dacă vei striga după pricepere și-ți vei înălța glasul pentru înțelegere, dacă o vei căuta ca pe argint și o vei cerceta ca pe comorile ascunse, atunci vei pricepe temerea de Domnul și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu“ (Proverbe 2.1,3-5). Acest pasaj conține sfaturi prețioase pentru creșterea în cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu. Mai întâi trebuie să ne înălțăm glasul pentru înțelegere. Dacă nu ne rugăm ca Dumnezeu să ne deschidă mintea să înțelegem Cuvântul Său, studiul nostru nu va fi decât un exercițiu intelectual.

     Apoi Solomon vorbește despre a căuta cunoașterea ca pe niște comori ascunse. Este necesară o măsură de osteneală pentru o cunoaștere reală a Cuvântului lui Dumnezeu. Unele dintre cele mai prețioase lucruri din Scriptură sunt „comori ascunse“. El nu numai că îl încurajează pe cel credincios să caute, însă îl și atenționează cu privire la consecințele leneviei spirituale: „Cine își ară ogorul se va sătura cu pâine, dar cine umblă după oameni de nimic se va sătura de sărăcie“ (Proverbe 28.19). Dacă ne vom ocupa timpul cu lucrurile lumii acesteia, în loc de cele care sunt cu adevărat pâinea noastră, va veni „un timp pentru a pierde“, iar rezultatul va fi sărăcia spirituală. „Un leneș își pune mâna în vas și nu și-o duce nici măcar la gură“ (Proverbe 19.24). Biblia nu ne va fi de niciun folos dacă nu o „ducem la gură“.

                                                                                                                                             M Vogelsang

marți, 15 mai 2018




                                                                 Domnul este aproape
                                                                       Marţi     15     Mai 

                        "Pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu". Psalmul 73.28

     Efectul apropierii mele de Hristos mă face să fiu în comuniune cu El cu privire la alții, mai degrabă decât să mă preocup cu propriile mele circumstanțe. Cum aș putea să mă bucur cu cel care se bucură sau să mă întristez cu cel care este întristat, decât dacă trăiesc aproape de Hristos și dacă am inima plină de El? O, dacă am fi suficient de aproape de Hristos pentru a ne trage din El tot harul și tot devotamentul, ca să putem astfel corecta în noi înșine orice tendință egoistă!

     Activitatea în lucrare, deși făcută cu sinceritate, dacă nu-și are izvorul în comuniunea cu El, va degenera într-o rutină și va fi chiar periculoasă; sufletul se depărtează astfel de Dumnezeu fără să știe. Dacă suntem aproape de Hristos, fericirea noastră nu se va baza pe starea Adunării, ci vom fericiți să trăim pentru ea. Slujirea creștină se bazează nu pe ceea ce găsește în mijlocul celor pentru care se ostenește, ci pe ce aduce acolo. Când trăim bucurându-ne de Domnul, acest lucru se va traduce în lucrarea noastră și va influența împrejurările Adunării. Dacă Adunarea merge bine, aceasta este o mare mângâiere, însă noi trebuie să venim, de dragul lui Hristos, în întâmpinarea oricărei nevoi a Adunării.

     Dacă stăm aproape de Domnul, dacă suntem în comuniune cu Dumnezeu în Locul Preasfânt, îi vom vedea pe toți credincioșii prin ochii Lui, ca fiindu-I dragi, ca fiind plăcerea lui Hristos și rod al muncii sufletului Său. Astfel, mijlocirea pentru ei devine ușoară și plină de har. Dragostea lui Dumnezeu pentru ai Săi este adevăratul imbold pentru lucrarea pe care o facem pentru ei.

     Lucrul cel mai important este să fim aproape de El în inima noastră, după care vom lucra pentru El așa cum El Însuși ar face-o. Un timp de singurătate cu Domnul ne prinde foarte bine în lucrarea noastră. Doar astfel Îl putem avea pe El înaintea ochilor, și nu lucrarea; de asemenea, învățăm că lucrarea noastră este în mâinile Lui, nu în ale noastre. Cel care este cel mai aproape de Hristos Îl va sluji cel mai bine și nu există lucrare adevărată fără a fi aproape de El.

                                                                                                                                                J N Darby
aze