Translate

luni, 16 octombrie 2017




                                                    Mangaiere si incurajare
                                             (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                      - VIII -


          Theodosia A. Powersourt (Scrisori)


          8          In sanul lui Isus


          Oh! sarmana si scumpa mea prietena, cat de mult simt durerea ta! Ce va fi gloria viitoare, daca astfel de necazuri nu pot fi comparate cu ea! Fie ca Dumnezeu sa te faca sa recunosti in adancul suferintei tale ca totul este dragoste, oricat de dificil ar parea la inceput de crezut! Acesta este modul in care El raspunde adesea celor care ii cer mai multa credinta si dragoste. Este bine sa invatam sensul cuvintelor din aceeasi carte din care Hristos a invatat ascultarea; si El a invatat prin lucrurile pe care le-a suferit. Oh! scumpa mea sora, noi suntem comoara lui Dumnezeu! De multe ori noi am zis ca totul este desertaciune, si ca pamantul nu este locuinta noastra; si, intr-adevar, noi apartinem lui Dumnezeu, si suntem aici pe pamant doar pentru a fi modelati de El. El doreste sa intelegem bine aceasta. El este un Dumnezeu gelos. Dragostea Sa fata de noi nu este niciodata oarba. Binecuvantat sa fie Numele Sau! Ne iubeste atat de mult pentru a ne scuti de o singura pedeapsa necesara. Ne iubeste atat de mult pentru a ne trimite una fara sa fie necesara. El sta in apropierea focului Sau ca si topitorul. Asteapta putin, si vei vedea ca aceasta incercare este exact aceea peste care nu ai fi putut trece. Apoi el nu este pierdut, doar ca el a plecat primul. Esti impreuna cu el "mostenitoare a harului vietii", si Scriptura zice ca fara tine el nu poate fi facut desavarsit. El va asteapta deci in sanul lui Isus. Cu siguranta, nu ti-ar placea sa fie mai degraba cu tine decat la Isus, numai pentru satisfactia conversatiei cu el.
          Voi sunteti impreuna, deoarece si unul si altul sunteti in Isus; aveti aceeasi viata in care pulsatiile se fac simtite in inima lui Isus. Aveti comuniune unul cu altul, caci gandurile lui sunt concentrate in intregime pe Isus. Atunci cand Moise si Ilie au aparut inaintea ucenicilor, ei vorbeau cu Isus. Scumpa mea sora, esti pe punctul de a intra in realitatile unei mangaieri pe care nu ai crezut ca o vei putea gasi in Dumnezeu. Mi se pare ca te vad coborand intr-un adanc pe care eu insumi l-am traversat, si nu pot sa spun cat de slaba ma simt, spunadu-ti ca simpatizez cu tine, ca imi este mila de tine, ca aproape tremur pentru tine. Dar pot totusi sa-ti spun ca, pentru lumea intreaga, nu as fi vrut sa nu fi facut prin acest mijloc experienta a ceea ce este Isus. As alege mai degraba sa mor de o mie de ori decat sa nu fi trecut prin toate acestea. Nu as fi vrut sa fiu crutata de nicio lovitura, chiar daca de multe ori durerea se simtitea cu putere.
          Daca vei privi lucrurile in lumina eternitatii, vei vedea ca ai avut motive de a-L binecuvanta pe Dumnezeu, nu doar pentru fericirea asigurata prietenului tau, dar si pentru tot ceea ce El a vrut sa te invete prin aceste lungi zile si nopti de tristete. Acestea sunt lectii pentru eternitate pe care numai Dumnezeu le poate da, si doar in aceasta lume putem invata ce bucurie este in durere si liniste in mijlocul furtunii.
          Fie ca Dumnezeul pacii sa fie cu tine! El vrea, stiu ca El vrea. El nu va ingadui sa fii incercata peste puterile tale. Si daca in curand va trebui sa devii mama, vei fi sprijinita prin aceasta dulce promisiune: "Vaduvele tale sa se increada in Mine". Acestea sunt cuvinte pe care mi le-am insusit si pe care le-am pecetluit cu pecetea mea (*). Nu a parasit niciodata pe cei care se incred in El.
          Poate nu vei putea citi aceasta scrisoare, dar nu ma pot impiedica sa nu ti-o trimit, ca si cum Isus mi-ar fi dat dreptul sa intru in casa de jale.

          (*) Theodosia A. Powwesourt si-a pierdut sotul la un an de la casatorie si apoi fiica (n.t.)

          ... Cum poti sa-mi spui ca ti-e teama sa-ti exprimi simpatia? Simt o vie recunostinta. Aceea pe care am pierdut-o este, adevarat, regretata puternic, dar o vom vedea. Noi nu asteptam doar pe Isus, noi asteptam, de asemenea, pe toti sfintii impreuna cu El; si daca putem sa-L asteptam pe Isus, vom putea de asemenea sa-i asteptam pe cei care vor fi impreuna cu El. "Vom fi rapiti in nori impreuna cu ei, pentru a-L intampina pe Domnul".
          Atunci cand ea traia, noi vorbeam impreuna despre Isus, si ne provocam sa-L iubim mereu mai mult. Ea era smerita, si El i-a dat un har mai mare, caci a merge si a fi impreuna cu Hristos, este cu mult mai bine. Ea avea aici jos tot ceea ce ar fi putut s-o alipeasca de pamant, dar a trait ca si cum nu ar fi avut nimic.
          Atunci cand Isus va veni pentru a trezi din somnul lui acest trup, care este acum ca o samanta in gradina Sa, unde El are cheia, ea se va ridica cu un trup glorios pentru a fi bucuria Lui si pentru a proclama lauda Sa. "Pamantul va arunca afara pe cei morti", si locuitorii taranei se vor trezi si se vor bucura cu cantec de triumf, in timp ce lacrimile din aceasta noapte de durere vor straluci in lumina gloriei Sale, ca "roua zorilor". Oh! ce speranta in aceasta inviere! Este o bogatie pe care Isus ne-a lasat-o, si pe care o avem in mijlocul mortii. Efectul ei este minunat; ea trece dincolo de perdea, pana la Isus inviat, pana la viata nepieritoare. Nicaieri moartea nu pare mai confuza ca in camera unui crestin pe moarte. Acolo se simte ca ea este invinsa. Slabiciunea, starea muritoare, stricaciunea, proclama impreuna acolo ca, "dupa cum am purtat chipul celui din tarana, vom purta si chipul Celui ceresc". Da, moartea preaiubitilor lui Dumnezeu este scumpa inaintea ochilor Sai. Si noi, cei vii, care vom ramane pana la venirea Domnului, nu vom primi o binecuvantare mai mica, caci vom putea sa suferim putin mai mult impreuna cu El. Considerand lucrurile in aceasta lumina, credinta va vedea o mie de ani ca o zi. Sa fim plini de ravna astazi, astfel, ca maine sa fim gasiti de El in pace, asteptand venirea Lui, caci "El va veni cu cantec de bucurie, purtandu-Si cununile".

          Sunt bucuroasa la gandul ca Domnul nu asteapta de la noi un mare curaj, ci mai degraba sa ne odihnim pe El, atunci cand inimile noastre sunt fara putere, astfel ca El sa se glorifice in slabiciunea noastra. Si daca inima si carnea noastra sunt nimicite, Ii face placere sa manifeste perfectiunea puterii Sale in slabiciunea noastra. Oh! numai sa stim sa-I incredintam totul Lui. Aceasta incredintare este cuprinsa in intregime in acest mic cuvant Totul. Totul  Dumnezeu, El Insusi, cerul si pamantul. Totul pentru noi, acestea sunt doua pietre.
          Nu este un lucru ciudat ca eu sunt inca aici, si ca aceasta prietena a fost luata? Aceasta ma face sa doresc sa plec si eu. Am fost ca doua surori de-a lungul vietii noastre. Ceva pare sa-mi spuna ca nu ar trebui sa fiu aici; cu toate acestea sunt mai aproape de ea, mai mult in comuniune cu ea decat atunci cand era pe pamant, caci putem sa fim impreuna dincolo de perdea. Atunci erau doua trupuri care ne impiedicau, acum nu mai este decat unul. Eu traiesc unde este ea; ramanand in casa Tatalui, eu sunt impreuna cu ea; eu ma vad ca o planta straina pe pamant, si trebuie sa ma pregatesc sa ma alatur ei. Apostolul ne invata un mare secret, atunci cand ne zice ca a uitat lucrurile care erau in urma sa. A ramane in mijlocul lucrurilor care sunt in urma, inseamna a sta in gradinile incantatoare ale lui Satan, inseamna a trai dupa carne. In lupta care este inaintea noastra, nu este loc de odihna; trebuie sa tindem inainte spre tinta, obosindu-ne, si totusi sa continuam. Ma simt presata sa alerg spre tinta, cum nu m-am simtit niciodata mai inainte. Timpul este atat de scurt; sa nu-l pierdem privind in urma, mai tarziu vom avea destul timp pentru aceasta. Am fost chemati din ceruri sa ne dedicam slujirii Domnului nostru, asteptand ca El sa vina.

                                              ........................................................................

joi, 5 octombrie 2017




                                                   Mangaiere si incurajare
                                            (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                       - VII -


          J. G. Bellet


          7          Cei care sunt ai lui Hristos la venirea Sa


          Ce scena de glorie de nedescris va fi cand Domnul Insusi va cobori pentru a strange pe rascumparatii Sai in locul pe care le-a pregatit!
          Acesta va fi un moment de placere suprema, cand Domnul Insusi, - cu un strigat de comanda, cu glasul unui arhanghel, si cu trambita lui Dumnezeu, - va cobori din cer si cand intr-o clipa, intr-o clipea din ochi, sfintii Sai adormiti vor invia, sfintii in viata vor fi schimbati, si apoi toti impreuna vor fi rapiti in nori ca sa-L intalneasca pe Domnul in vazduh. Astfel, vom fi totdeauna cu Domnul (1 Tes. 4). Miliarde de rascumparati vor fi acolo, in trupuri de glorie, umpluti de viata divina, sfintii care, altadata, in credinta intr-o promisiune, erau adoratori, pelerini, straini, cei de a caror credinta a dat marturie pesterile si crapaturile pamantului, de care lumea nu era vrednica, cei din vechime si cei drepti, morti in credinta; toti cei care nu au primit lucrurile promise vor fi acolo.
          Avraam, Isaac si Iacov, - Noe, Daniel si Iov - Moise si Ilie, - Abel si numerosii martiri, - Aaron si preotii Domnului, - Samuel si profetii Domnului, - David si barbatii credintei care au stat pe tronul sau, - toti cei care, pentru Dumnezeu, au o valoare, vor fi in aceasta scena pe care au asteptat-o cu credinta.
          Rapiti impreuna, toti rascumparatii lui Hristos isi vor lua locul in glorie, "fiecare la randul cetei lui"; stea care se deosebeste in glorie de alta stea, dar reflectand chipul lui Hristos. Da, toti vor fi acolo, pana la ultimul "nascut din nou".
          Vor exista locuri in Imparatie,  pozitii de guvernare peste semintiile lui Israel, locuinte in casa Tatalui, tronuri in jurul tronului lui Dumnezeu.
          Toti vor cunoaste asa cum au fot cunoscuti si se vor cunoaste unul cu altul, fiecare fiind cunoscut de toti.
          Poate ca nu sunteti atat de sensibil ca mine in aceasta privinta. Izolarea ta are privatiunile ei; dar are, de asemenea, numeroasele si sfintele ei avantaje.
          Avem inca marele privilegiu de a vesti pretiosul Cuvant al lui Dumnezeu, si daca nu ar fi fost rivalitatea sentimentelor naturale cazute, bucuria unei astfel de ocupatii ar fi fost neamestecata. Dar, vai! ingamfarea, lupta, dezordinea pe care le-a adus carnea!
          Fie ca Domnul sa fie cu tine! Norii de deasupra lui Iov deveneau din ce in ce mai grosi; el ii vedea plini de apa, de vant, de tunete; in final erau plini de binecuvantare pentru el atunci cand, turmele au fost risipite au fost inlocuite cu altele mai mari si cand, pentru copiii care au fost ucisi, el a primit cei mai frumosi copii.

                                                            *          *          *

          Sunt foarte sigur ca aceasta zi de vizitare este pentru tine departe de ceea ce omul natural ar fi dorit, inima ta fiind atinsa in cele mai tandre afectiuni ale sale.
          Intunericul care ne infasoara este din ce in ce mai gros; uraciunile se inmultesc, si starea de deturnare a celor care trebuie sa fie intotdeauna cu Domnul este in aparenta fara remediu aici pe pamant, incat ne este pretios sa vedem pe preaiubitii nostri detasati de toate acestea.
          In duh, putem avea o frumoasa comuniune impreuna cu cei care nu mai sunt cu cei care raman, caci credinta ii vede, eliberati de orice nor, eliberati de tot ce i-a impiedicat aici pe pamant, odihnidu-se la Isus si asteptand ziua gloriei.
          "Doamne Isuse, primeste duhul meu", a zis Stefan, - pretioase cuvinte ale unui slujitor care L-a urmat pe Domnul sau care a zis, cu ceva timp mai inainte: "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul". O multime care nu poate fi numarata este deja reunita acolo, realizand ca este "cu mult mai bine" de a muri pentru a fi cu Hristos.

          Domnul sa te binecuvanteze, scumpa mea sora! Daca sunteti chemata sa va continuati calatoria mai singura decat v-ati propus si de a cunoaste greutati pe care nu le-ati prevazut, poate ca mana Sa sa se odihneasca peste tine! In curand, ne va da El Insusi lamuriri cu privire la caile Sale providentiale; promisiunile Sale sunt sprijinul si mangaierea noastra. Nimic nu este excesiv, in descrierile divine. Duhul revelatiei este cu siguranta mai jos si nu mai sus de ceea ce este, chiar daca promisiunile sunt "cele mai mari si pretioase" (2 Pet. 1:4); da, realitatea va fi probabil dupa marturisirea imparatesei din Seba: "Nu mi s-a spus nici jumatate din marimea intelepciunii tale; tu intreci faima despre care am auzit" (2 Cron. 9:6).

                                                            *          *          *

          Domnul va va lamuri tot, asa cum altadata "cand era singur la o parte, lamurea ucenicilor Sai toate lucrurile" (Marcu 4:34). Acesta a fost si cazul lui Iov; cand a ajuns la sfarsit, a descoperit ca totul a fost bine. Domnul nu se inseala; El era chiar indreptatit in gandurile lui Iov in prezenta focului, a vantului si a caldeenilor.

                                                           *          *          *

          I-a placut Domnului sa te viziteze din nou. De multe ori te-a vizitat, scumpa sora. Dar poti sa consideri ca acestea sunt vizitele unui prieten care ar dori sa fie mai aproape de tine. Cu siguranta, pentru omul natural ele sunt dureroase. Acesta este modul de a actiona al Celui care te iubeste si care nu ingaduie nicio incetare a lucrarii dragostei Sale nici cea mai mica pata asupra caracterului harului Sau, fara margini si desavarsit.
          Lucratorii din vie (Mat. 20) gandeau ca pot schimba caracterul stapanului lor. El a tratat cu ei intr-un mod incat ei nu a avut nimic de zis. Dar ei nu au intarziat sa-si expuna nemultumirile lor, astfel incat stapanul viei a trebuit sa scoata in evidenta ca au gresit si ca ei nu sunt deloc in acord cu el.
          Cat de placuta este lumina, atunci cand suntem condusi sa discernem caile Domnului! Gandim cateodata ca modul Sau de a lucra este contrar sentimentului natural pe care l-am putem avea despre dreptate si bunatate, - asa cum, de exemplu, in cazul unui lucrator care a lucrat doar o ora si care primeste la fel cu cel care a lucrat unsprezece ore. Intr-adevar, ce ar putea parea mai nedrept? Da, exista cai care sunt in mod absolut inesplicabile. Tot ceea ce avem de facut, este sa asteptam; va veni timpul cand El Insusi ne va lamuri toate lucrurile. Ne va arata ca El nu a gresit, ca a lucrat in har; va face sa intelegem ca daca au existat obiectii cu privire la caile Sale, obiectiile au venit dintr-o sursa morala intinata in inima acuzatorului insusi.
          Sensul acestei parabole, din Matei, este foarte incurajator. Prin exercitiile sufletului, cu simplitate si credinta, este bine sa avem gandurile Sale intarite printr-o astfel de marturie.

                                                            *          *          *

          Fie ca Domnul sa fie cu tine si sa invioreze duhul tau! Sa te poti odihni in simplitate pe temelia credintei, sigura si tare, temelie pusa prin mana lui Dumnezeu care a incheiat legamantul Sau cu tine.
          Ceea ce ne invioreaza, scumpa sora, nu este efortul sufletului de a cunoaste bucuriile Duhului Sfant, ci odihna pretioasa a credintei cu perspectivele fericite ale sperantei, care sunt zidite pe credinta.
          Exista, intr-un sens profund si fericit, mai multa comuniune cu cei care sunt plecati decat cu cei care au ramas langa noi; imi amintesc ca am auzit aceasta remarca din partea unei scumpe surori, acum cativa ani. Ea vorbea astfel, facand aluzie la scumpul ei fiu care adormise in Domnul. Da, noi ii vedem doar in fericirea lor in Hristos Isus. Nimic nu ne impiedica sa ne gandim la ei; ii vedem acolo sus in duh. Ei s-au increzut in Hristos si asteapta langa scumpul lor Mantuitor ca sa vina implinirea bucuriei Sale si bucuria lor.

                                                           *          *          *

          Nu am eu o inima sensibila pentru a transmite iubitului meu frate toata incurajarea unei profunde comuniuni in incercarea sa? Spuneti-i ca imi amintesc de el cu toata dragostea. Spuneti-i, de asemenea, ca eu stiu ceva din caile binecuvantatului Dumnezeu fata de mine, chiar in acest moment. In mijlocul incercarilor noastre, putem, si unii si altii, sa ne incredem in El si sa-L binecuvantam. Ii place sa ne scoata dintr-o atmosfera artificiala, pentru a ne aseza intr-o atmosfera a realitatii, pentru a ne vorbi in mod direct, pentru a ne da promisiuni si mangaieri, in timp ce atat de multe circumstante se indreapta impotriva noastra.

                                                        *          *          *

          "Cand da El liniste, cine o poate tulbura?" (Iov 34:29). Cat de mult doresc sa se implineasca!
          Am auzit vorbindu-se despre un om evlavios care a trecut un timp indelungat printr-o incercare si care a zis: In timpul acestor ultime sapte luni, nu am avut nici macar cinci minute in care sa mi se usureze suferinta. Experienta fericita si vie a realitatii din aceasta frumoasa declaratie din cartea Iov!
          In umblarea noastra ca sfinti si in timpul calatoriei noastre, daca cineva doreste sa se bucure deplin de odihna inimii, nu este suficient de a avea o constiinta buna. Este foarte adevarat ca fara o constiinta buna nu ar putea avea odihna. Dar, avem nevoie ca lumina, harul, energia spirituala sa ne pastreze pe calea gandurilor lui Dumnezeu, astfel ca faptele noastre sa fie cele care se potrivesc casei lui Dumnezeu si poporului lui Dumnezeu (si acolo este locul nostru).
          In acelasi timp, cred ca putem sa marturisim la tronul de har lipsa noastra de a intelege caile Duhului, cu o inima mult mai putin intristata decat daca ar trebui sa venim cu o constiinta patata.

                                                      *          *          *

          Nisipurile pustiei sunt miscatoare; dar in curand Canaanul va fi atins definitiv. Corturile s-au murdarit si s-au rupt de multe ori, calatorind de la Marea Rosie la Iordan; daca ele se afla intr-o stare mai putin buna pe malurile Iordanului decat pe tarmul Marii Rosii, ele sunt, cu toate acestea, mult mai bine acolo. Desi nu mai sunt noi, ele sunt mult mai aproape de momentul cand vor fi stranse pentru ultima oara!

marți, 3 octombrie 2017





                                                 Mangaiere si incurajare
                                             (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                           - VI -


          J. N. Darby


          6          Speranta crestinului nu este moartea - 2 Corinteni 5

       
          Speranta crestinului nu este moartea. El nu asteapta ca sa fie dezbracat, ci imbracat, "pentru ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata". Crestinul nu este sigur ca va fi dezbracat (adica sa moara). Planul lui Dumnezeu este de a ne face asemenea chipului lui Hristos (Rom. 8). Adevarata noastra speranta este de a-L vedea pe Isus asa cum este si de a fi asemenea Lui. Aceasta este puterea vietii divine, care ne va face asemenea lui Hristos, Capul: iata asteptarea noastra, si iata la ce ne-a chemat El.
          Noi avem o speranta chiar si in moarte, dar nu moartea este speranta noastra. Avem ceva care este mai mult decat o speranta: avem viata, o viata pe care moartea nu o poate atinge; ea ne elibereaza.
          Atunci cand vine moartea, ea sfarama tot ce este natural; ea este groaznica; intreaga gandire omeneasca este confuza, nu ramane nimic pe ce ne putem baza, caci tot ce este natural este distrus.
          Mai mult, aceasta este puterea lui Satan pe care nimeni nu o poate controla. Dumnezeu are puterea vietii, dar daca El ar pune la indoiala puterea lui Satan, in moarte, atunci ar anula propria Sa sentinta. Trebuie ca moartea sa intervina pentru a rupe legaturile naturale si pentru a aduce toata groaza legata de Satan. Trebuie ca sentinta sa fie executata de Dumnezeu Insusi. Apoi, dupa moarte vine judecata. "Oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata". Dar ce este judecata? Daca eu mor si daca Dumnezeu ma chema la judecata, eu voi fi condamnat, deoarece pacatul este cel care m-a dus acolo.
          "Moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru ca toti au pacatuit". Nu vorbesc aici despre eliberare. In orice sens, moartea este un lucru groaznic: pe langa frica naturala chiar si in randul animalelor, exista o groaza, caci moartea rupe toate legaturile. Puterea lui Satan, care duce la judecata, nu poate sa aduca nimic, decat condamnarea pacatului.
          Moartea este, de asemenea, ceea ce Dumnezeu a pus ca o pecete asupra omului si niciun mijloc omenesc nu o poate opri. Ea se prezinta, razand cu cruzime de om, in mijlocul oricarui pretins progres cu care el se mandreste. In toate acestea, vedem ce este moartea in ea insasi, ca plata a pacatului.
          Dar poate fi infatisata sub un alt aspect. Dumnezeu a avut grija si a eliberat deplin de moarte pe credinciosi; acum, cel mai frumos moment din viata unui crestin este la moartea sa. Ea ii da o frumoasa perspectiva a viitorului, in intregime cu Hristos. "Daca Unul a murit pentru toti, toti deci au murit". "Ca prin moarte sa-l desfiinteze (sa faca fara putere) pe cel care are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa-i elibereze pe toti aceia care, prin frica de moarte, erau supusi robiei toata viata lor". Acest sfant adevar este simplu in el insusi, si noua ne este familiar: Fiul lui Dumnezeu (despre care este spus ca nu a putut fi tinut de moarte) a intrat in moarte, a sfarsit in moarte si a inviat. Ultimul Adam a intrat in moarte, a luat chiar locul primului Adam.
          Noi eram atunci in pacat, sub judecata si manie; dar Hristos a fost sub toate aceste consecinte ale pacatului. Nu este adevarat ca Dumnezeu a masurat pacatul? Da. Nu cunostea El consecintele? Da, le cunostea, dar nu L-a crutat pe propriul Sau Fiu; L-a dat pentru noi (Rom. 8:32). Hristos nu stia ce inseamna moartea si judecata? Da; El S-a supus, printr-o dragoste desavarsita a inimii Sale, pentru a implini voia lui Dumnezeu. La gandul ca va trebui sa bea paharul, agonia Sa a fost de asa maniera, incat picaturi din sangele Sau curgeau pe pamant. Gandul pacatului, al mortii si al judecatii Il facea sa dea inapoi dinaintea paharului, dar El l-a baut. Acolo nu mai era puterea mortii, caci cei care au venit inaintea Lui s-au dat inapoi si au cazut cu fetele la pamant. Ar fi putut sa plece atunci, dar El nu a vrut. S-a oferit de bunavoie; ucenicii Sai puteau sa plece, caci El Insusi statea la spartura. Astfel, a luat paharul judecatii sfarsind sub pedeapsa pacatului; aceasta nu mai avea de-a face cu Satan, ca in Ghetsimani, ci cu Dumnezeu. Pe cruce El a strigat: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?". El a baut paharul pana la fund, pe cruce, apoi a murit. Trupul Sau a fost inmormantat; dar puterea lui Satan a fost invinsa atunci cand Isus a zis: "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul". Si-a dat duhul, asteptand invierea. A coborat pana la moarte luand asupra Sa totul: pacatul, puterea lui Satan, mania divina. A fost "facut pacat pentru noi". El a murit o singura data pentru toate pacatele.
          Asadar, intelegand ce a fost moartea pentru Hristos, vom putea intelege ceea ce este ea pentru noi. Este manie fara sfarsit pentru cei care sunt in starea naturala; dar nu este nicio manie, niciun pacat pentru cel credincios. Dumnezeu ar judeca pacatul pe care l-a anulat? Nu, nu mai ramane nicio urma din el. Dumnezeu a condamnat pacatul in carne si Hristos a inlaturat pacatul prin jertfa Sa. Puterea acestui adevar consta in faptul ca Hristos a fost "facut pacat", deoarece in El nu era pacat. El a suferit, Cel drept pentru cei nedrepti (1 Pet. 3:18). Pacatul in carne a fost condamnat. Aceasta a fost facut, o data pentru totdeauna; acum, Isus inviat traieste in glorie, si nu mai poate fi vorba de pacat. "Hristosul, dupa ce S-a adus o singura data jertfa, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, fara pacat, pentru mantuirea celor care Il asteapta". El va veni pentru a ne duce in glorie, fara ca sa mai fie vorba despre pacat.
          In Isus nu era pacat; dar in noi este. Pacatul este inlaturat pentru totdeauna. Domnul inviat este mai presus de orice consecinta a mortii, pacatul fiind inlaturat. Viata pe care Si-a luat-o este "dupa puterea unei vieti nepieritoare". Noi avem o noua viata in El, caci am fost nascuti din Duhul; apostolul Pavel zice: "Ceea ce traiesc acum in carne, traiesc prin credinta, aceea in Fiul lui Dumnezeu" (Gal. 2:20).
          Ce putem spune despre omul cel vechi? Deoarece avem aceasta noua viata putem sa socotim omul cel vechi ca mort. Am fost botezati pentru moartea lui Hristos. A trebuit ca bobul de grau sa moara (Ioan 12); moartea a pus capat tuturor relatiilor noastre cu starea de lucruri naturala. Legea ne-a adus moartea; efectul legii, atunci cand i-am cunoscut puterea, este de a ne aduce moartea; dar noi avem viata in Hristos. Scriptura nu ne spune ca trebuie sa murim fata de pacat: ci ca noi suntem morti, ca trebuie "sa ne socotim ca morti". "Pentru ce, ca si cum ati fi inca in viata in lume, va supuneti la randuieli?" (Col. 2:20). Omul cel vechi este in contradictie in ce priveste vointa sa; dar noi am murit fata de el; am sfarsit-o cu ceea ce ne impiedica sa ne apropiem de Dumnezeu. Nu este asa ca am terminat cu ceea ce este mort? Efectiv, atunci cand intervine moartea, vom termina cu ceea ce este muritor. Ceea ce este muritor va fi inghitit de viata. Natura veche este un tepus de care voi fi multumit sa fiu eliberat; ea este muritoare, stricata, tinuta acum sub puterea lui Satan din cauza pacatului. Dar atunci, aceasta stricaciune si aceasta stare muritoare nu vor mai fi. Atunci cand trupul muritor va fi mort, nu mai am nimic a face cu moartea sau cu natura cea veche.
          Dar ce trebuie spus despre natura cea noua? Se va sfarsi si ea? Nicidecum. Prin moarte, natura ca noua se apropie de odihna eterna unde sentimentele vor fi complet libere. Prin moarte noi vom sfarsi cu natura veche, cu primul Adam, si ne vom bucura mai mult de al doilea Om. Va fi ce se spune in Filipeni 1:23, "cu mult mai bine".
          Daca mor, voi fi eliberat de ceea ce este muritor. "Suntem increzatori deci intotdeauna si stim ca, fiind acasa (sau "prezenti") in acest trup, suntem departe (sau "absenti") de Domnul". Deci, de cine este vorba aici? Este vorba despre omul cel nou. El va fi absent din trup (adica parasirea trupului prin moarte, n.t.), si prezent cu Domnul. Astfel, a parasi acest sarman trup muritor pentru a fi cu Hristos este un mare castig. Va fi si mai valoros de a fi in glorie cu Hristos, deplin in El in orice fel; dar deja a muri este un castig.
          Care a fost gandul lui Isus cu privire la glorie? El a zis talharului: "Astazi vei fi cu Mine in paradis", si ucenicilor: "Daca M-ati fi iubit, v-ati fi bucurat ca Ma duc la Tatal". In Hristos era o perfecta cunostinta a castigului. Stefan, era el mai putin fericit ca avea sa moara? El zice: "Doamne Isuse, primeste duhul meu". Murind, lasa in urma omul cel vechi, pentru a merge, sa fie cu Hristos. Este un mare castig, de a sfarsi cu ceea ce este muritor, acum prin credinta, si in curand in realitate.
          Apoi, este faptul de a muri in fiecare zi (1 Cor. 15:31). Acesta este totdeauna un mare castig, si spiritual. Durerea vine si rupe legaturile naturale, dar aceasta este spre binecuvantare. Carnea este supusa; daca ea se impotriveste este rau, dar trebuie sa simtim incercarea. Lui Petru nu-i placea gandul crucii, caci carnea sa nu era inca destul de smerita pentru a corespunde revelatiei pe care a primit-o din partea lui Dumnezeu. Intotdeauna este nevoie de un proces pentru zdrobirea vointei, fie in taina cu Dumnezeu, fie prin disciplina.
          In sine, moartea nu este decat dezbracarea de ceea ce este muritor si trecerea sufletului la lumina, in prezenta lui Isus. A lasa ceea ce este patat si murdar. Ce bucurie pentru noi! Mai tarziu, trupul se va afla in gloria neputrezirii si nemuririi. Pentru aceasta, nu avem decat sa asteptam putin.
          Cunoasterea dragostei lui Dumnezeu, care a patruns in taramul mortii, lumineaza orice intunecime cu cele mai fericite raze ale sale. Astfel, chiar intunericul serveste pentru a ne arata cat este de mangaietor de a avea o astfel de lumina. Nimic nu mai ramane in inima decat lumina; intunericul dispare dinaintea ei.
          Ne aflam intr-o lume de durere; cu cat o cunoastem mai mult, cu atat vom cauta sa stam aproape de Domnul. Nu spun ca unele din incercarile noastre n-ar fi pedepse din partea Domnului; stim ca ele sunt uneori pentru cei care Ii sunt dragi, asa cum vedem in cazul lui Iov. In toate aceste incercari, sunt lectii de har de invatat. Hristos era desavarsit; dar El Insusi a vrut sa Se faca una cu durerile altora, dureri care rezultau din pacatele si greselile lor; caci, multumiri fie aduse lui Dumnezeu! simtamintele lui Isus sunt desavarsite.
          El a suferit pentru dreptate, si a purtat pacatele noastre; pe langa aceasta, Si-a luat locul, in har, alaturi de cei care faceau parte din ramasita evlavioasa a lui Israel, pentru a simti tot ceea ce simteau ei sub mana divina care ii pedepsea din cauza pacatului; El le-a simtit cum nimeni altul nu ar fi putut s-o faca. Simpatia Sa este la fel de perfecta acum, desi nu mai trece prin durerile pe care le-a experimentat.
          Apoi, noi suferim doar pentru ceea ce trebuie zdrobit si corectat ; cand Hristos este cu noi, atunci cand inima este in durere, ne bucuram de o fericire fara sfarsit, in ciuda faptului ca ne aflam in incercare. Doar atunci cand vointa se amesteca cu durerea, atunci putem fi cuprinsi de amaraciune, adica o anumita suferinta in care Domnul nu Se afla. Dar lovitura care ne atinge este ceea ce avem nevoie.
          Scopul Sau este dictat de iubirea Sa.
          Exista in noi, chiar si la cei mai sinceri, multe lucruri pe care nu le cunoastem, care nu se supun voiei lui Dumnezeu, lucruri care lucreaza si se manifesta intr-un mod neasteptat. Dumnezeu in puterea Sa ne ia de mana si cate legaturi rupe dintr-o singura lovitura! Un sistem intreg de afectiuni este atins; simtim ca moartea isi are locul si partea sa in ele. Nu am vazut niciodata o familie care sa nu fie schimbata dupa prima moarte care a patruns in ea; cercul nu mai este intreg; o spartura s-a produs acolo. Ceea ce apartinea tuturor efectiunilor si vietii acestei lumi, a fost cuprins de moarte; a fost atinsa insasi natura sa.  Viata si-a continuat cursul; valul a trecut peste ceea ce a fost inghitit; dar moartea s-a intalnit cu afectiunile care apartineau acestei lumi. Moartea intra acolo unde noi traim, acolo unde traieste vointa noastra; atunci cand vointa este zdrobita, ea este zdrobita in totul. Invatam sa ne bazam pe ceea ce nu poate fi zdrobit; nu ca ne pierdem afectiunile noastre, dar invatam sa le mentinem mai degraba cu Hristos decat cu vointa propriei noastre naturi, pentru ca acum natura trebuie sa moara ca si pacatul. Hristos nu produce niciodata o ruptura fara a interveni ca sa alipeasca sufletul si inima mai mult de El Insusi. Merita sa experimentam durerea si intristarea, pentru a putea astfel sa invatam mai mult din dragostea Sa si din ceea ce este El in Sine Insusi. Nu poate fi nimic asemanator; nimeni nu poate fi ca El, si bucuria de a-L cunoaste este permanenta.
          In plus, se produce  prin acest mijloc o lucrare folositoare in inimile noastre, o capacitate mai mare de a cunoaste comuniunea Sa si de a ne bucura de ea experimentand-o. Se dezvolta capacitatea de a gasi placerea in Dumnezeu, de a intelege caile Sale; astfel,  cineva invata sa estimeze ceea ce raspunde inimii lui Dumnezeu. Devine capabil sa-si gaseasca propria bucurie in lucrurile excelente. Noi nu stim inca cat de mari sunt lucrurile la care am fost chemati. Fie ca sfintii sa le cunoasca mai mult, deoarece am fost chemati la comuniunea cu Dumnezeu si la bucuria Sa!
          Unii se bucura inca de aici; in acest caz, tot ceea ce este de la natura veche si de vointa proprie este exclus. Adesea sfintii, fara totusi sa-L dezonoreze pe Domnul, traiesc in ceea ce este natural. Atunci Domnul Se ocupa de ei "ca sa intoarca pe om de la fapta si sa ascunda de om mandria" (Iov 33:17).
          Cat ne este de profitabil ca sunt ascunse de noi caile divine! Cat sunt ele de utile pentru a ne conduce in prezenta lui Dumnezeu, oricare ar fi mijloacele de care El Se foloseste pentru a ne atinge, caci El cunoaste inimile noastre si stie cum sa le atinga. Mare este harul si grija Sa zilnica. "El nu-Si intoarce ochii de la cei drepti" (Iov 36:7). Ce favoare pretioasa sa avem de-a face cu un astfel de Dumnezeu! El face totul in dragoste. Atunci cand furtuna va trece in mod deplin, splendoarea pentru care El ne-a pregatit, va straluci fara niciun nor, si totul va veni de la El pe care L-am cunoscut in toata grija Sa plina de afectiune. Chiar in splendoarea cetatii ceresti, se spune: "A luminat-o gloria lui Dumnezeu si lumina ei este Mielul". Vom fi impreuna cu Fiul, cu Isus, bucurandu-ne impreuna cu El si ca El de claritatea si favoarea divina care straluceste peste El. Cat de pretioasa este dragostea lui Isus care ne-a adus acolo pentru a fi pentru totdeauna impreuna cu El! Vom fi acolo in virtutea dragostei Sale, si in curand vom avea bucuria deplina inaintea Lui.
         Va recomand cu insistenta de a profita de aceste momente cand impresia si efectul actual al incercarii sunt puternice, de a sta inaintea lui Dumnezeu, pentru a primi intregul rod al cailor Sale si al harului Sau plin de dragoste. Acesta este un moment cand El cerceteaza inima, aratandu-Si in acelasi timp dragostea Sa.

                                                                 *          *         *

         Moartea nu este un accident care vine fara voia lui Dumnezeu; ea nu mai are putere asupra noastra, caci Isus inviat are cheile. Cat este de pretios sa stim ca El a castigat o biruinta deplina asupra mortii si asupra a tot ceea ce ne era impotriva ; astfel, exista pentru noi o eliberare totala fata de toti vrajmasii nostrii. Am fost eliberati, in afara de ceea ce priveste trupul, de sfera in care pacatul domneste si am fost stramutati in imparatia in care straluceste splendoarea chipului divin, acolo unde nu exista decat lumina si dragoste, acolo unde Dumnezeu umple totul potrivit cu favoarea pe care a desfasurat-o fata de Hristos.

                                                                 *          *          *

          Atat timp cat suntem aici jos, doliul rupe legaturile si ne face sa simtim ce inseamana pustiul.
          Primul Adam a apartinut de paradisul pamantesc; totul fiind pierdut. Legaturile vietii de pe pamant, cele pe care Dumnezeu le-a alcatuit si carora le-a randuit locul lor, raman; dar, moartea a intrat si Duhul Sfant este puterea care ne detaseaza de tot pentru a ne lega de ceea ce este invizibil, de Hristos in cer si de dragostea Tatalui. Aceasta se intampla uneori printr-o mare lovitura, alte dati putin cate putin; dar Dumnezeu lucreaza in ai Sai, caci le-a pregatit o cetate si deja le-a dat dreptul de cetatenie cereasca.
          Fara indoiala, avem durerile noastre; dar avem un Domn care este credincios, care este plin de dragoste, care doreste sa ne binecuvanteze. Putem sa ne incredem in El. Apoi, va veni odihna, plina de cunostinta bucuriei Sale, caci va vedea lucrarea sufletului Sau si va fi satisfacut. Daca, prin har, avem o mica parte impreuna cu El in suferintele Sale, vom avea parte de bucuria Sa, atunci cand vom fi sus, pentru totdeauna. In prezent, este crucea pe care o cunostem foarte putin, dar perspectiva noastra, este El Insusi, si bucuria, si gloria impreuna cu El.

                                                                 *          *          *

          Nu cred ca exista mai mult sentiment in durere decat in simpatie; evident, aceast lucru este diferit; dar, la mormantul lui Lazar, sentimentul mortii, la Domnul, era mult mai profund, decat la Marta si la Maria; ceea ce intrista inima Domnului nu era neaparat pierderea lui Lazar; era mai degraba ceea ce insemna moartea pentru inima omului.
          Cat este de minunat sa vedem ca Biruitorul mortii a coborat El Insusi in moarte pentru noi! Cat de desavarsit a fost El! El este cel care umple fiecare gol; in El nu pierdem nimic.

                                                                 *          *          *

          Pe pamant nu suntem decat in trecere; in curand se va sfarsi pelerinajul nostru. Ce har, atunci cand orice legatura care, intr-un fel sau in altul, ne-a tinut legati de aceasta lume nenorocita si rea, va disparea pentru totdeauna! Atunci ne vom afla in lumina deplina unde totul este desavarsit. 
         

miercuri, 20 septembrie 2017




                                                     Mangaiere si incurajare
                                             (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                          -V -


          J. N. Darby


          5          Exista fericire dupa moarte ? (Extras dintr-o scrisoare)


          Referitor la intrebarea dvs., daca cineva este fericit pe deplin dupa moarte, doresc mult sa va clarific cu privire la aceasta. Cred ca am inteles gandul dvs. - Este clar ca speranta crestinului, speranta Bisericii, este venirea Domnului. Chiar si in mod individual, aceasta nu va fi decat in acel moment cand voi primi trupul meu glorios. Lucrarea de rascumparare nu se va incheia pana cand trupul nostru muritor va fi facut viu prin puterea invierii (Rom. 8:11). Atunci se va da, in final, raspuns la marea intrebare din Romani 7: "Cine ma va elibera din acest trup al mortii?". Am zis in final, deoarece in principiu lucrul este facut, noi socotindu-ne morti si inviati. Dar de fapt noi suntem aici jos in acest trup de smerenie, dar, de asemenea, umblam in viata, avand ca punct de plecare invierea lui Hristos, si invierea noastra personala va incheia rascumpararea noastra personala (vezi Rom. 8:11 si 23; 1 Cor. 15:51-58 ; 2 Cor. 4:14 ; 5:1-5 ; Filp. 3:20-21 ; Efes. 4:30 ; 1 Tes. 4:15-18, etc.). Iata ce este destul de clar cu privire la adevarata speranta crestina [Invierea mortilor si transformarea celor vii la venirea Domnului].
          Referitor la starea noastra dupa moarte, iata care este realitatea: Noi suntem in viata, aceasta viata urmeaza mortii; aceasta nu mai este inaintea noastra, ci in spate. Noi avem viata, aceasta viata nu poate fi intrerupta, nici sa inceteze, este viata eterna. Am spus ca aceasta viata urmeaza dupa moartea care ramane in urma; dar aceasta moarte a fost moartea vietii de dinainte. Aceasta viata nu mai exista (Gal. 2:20). - Aceasta moarte a vietii lui Adam este deci un castig, si ca atare ea fiind a noastra (1 Cor. 3:22), ne elibereaza. In principiu acest lucru a avut loc la cruce, si suntem indemnati s-o aplicam in mod practic (Col. 3:5). Prin aceasta aplicatie practica, socotindu-ne morti, suntem eliberati in mod progresiv de ceea ce impiedica activitatea vietii celei noi. Este deci un castig de a muri in fiecare zi (1 Cor. 15:31), de a purta intotdeauna in trupul nostru omorarea Domnului Isus (2 Cor. 4:10).
          Suntem in comuniune cu Dumnezeu si cu Isus prin faptul ca avem viata, si cu cat mai mult realizam moartea, cu atat aceasta comuniune este mai stransa, piedicile fiind omorate (date mortii, mortificate, n. t.). Deci, daca moartea este practic un castig, cu cat mai mult atunci cand vom sfarsi definitiv cu ceea ce este muritor, care impiedica si face sa gemem. Ce eliberare de a sfarsi cu trupul smereniei si a carnii pe care o contine. - Si daca aici jos putem deja sa ne bucuram tot mai mult de Mantuitorul nostru, ce va fi deci cand vom fi afara din trup pentru a impreuna cu El, daca nu intreaga si deplina bucurie, fara nicio piedica, de relatia noastra personala cu Acest pretios Mantuiror? Da, a fi impreuna cu Hristos este cu mult mai bine decat a ramane in acest trup si in aceasta lume. A fi impreuna cu Domnul, ce gand incurajator! Ce ar putea sa ne fie mai bine, in mod personal, decat de a fi mutati pentru a fi impreuna cu Hristos? Am spus personal, deoarece colectiv, asteptam gloria, trupurile noastre glorioase asemenea lui Isus. Ne vom bucura, de asemenea, unii cu altii in aceasta glorie, vom sfarsi in unitate si in glorie (Ioan 17:22-23). Vom fi incununati daca am umblat cu Domnul, daca am iubit aratarea Sa (2 Tim. 4:18). Dar aceasta nu umbreste imensul castig care poate fi, in mod personal, de a astepta aceasta glorie fiind acasa la Domnul, fara nicio piedica; sau de a-L astepta aici jos in lupta. Totusi, daca Il vom sluji pe Hristos, merita sa ramanem aici jos (Filip. 1:21). Ce parte frumoasa avem: A trai, este Hristos; a muri un castig. Eu cred ca vrajmasul profita de lipsa de intelegere a multor crestini pentru a-i face sa se teama de moarte, astfel ca ei sunt tentati sa prefere rapirea, deoarece au frica de moarte (comp. Evrei 2:14-15) si pentru a combate aceasta este bine de a insista asupra adevarului, ca a muri este un castig. Si eu il vad ca un privilegiu care este de apreciat.  Pavel, in Filipeni 3, doreste sa fie facut asemnea mortii lui Hristos, Domnul sau, cu conditia ca el sa-L apuce pe Hristos in glorie, ajungand la invierea dintre morti; are putina importanta modul cum va ajunge acolo: chiar daca trebuie sa treaca prin moarte ca si Hristos, el este multumit. V-ati gandit la acest privilegiu de a ajunge in glorie, in mod personal pe acelasi drum ca Hristos, adica trecand prin moarte (in ce priveste trupul) si apoi prin inviere? Dar mai este ceva: Daca am umblat cu Domnul, daca am stat inaintea lui Dumnezeu, astfel ca la momentul plecarii sa nu mai fie nimic de rezolvat, vom face atunci experienta a ceea ce este Isus, lucru pe care nu-l putem face nici intelege fara sa trecem prin ea; si dupa aceasta ultima experienta pretioasa, vom fi la El. Ce poate fi mai dulce si mai de dorit in mod personal? In toate acestea am parte de suferinte fizice care in mod obisnuit preced moartea, si de circumstante care insotesc pe cei care raman; dar insist asupra privilegiului personal pe care il reprezinta faptul in sine pentru cel care pleaca, ca fiind un castig de mai multe feluri. Ce fericire de a fi proprietatea Domnului, a nu cauta nimic altceva, ci a se increde in voia Sa in siguranta, stiind ca nimeni nu traieste pentru sine si nimeni nu moare pentru sine, ci fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului (Rom. 14:7-8). Da, se merita sa ramanem aici jos, pe pamant, pentru Domnul: cat de importanta este cariera noastra crestina, pentru El si pentru noi! El Insusi I-a cerut Tatalui, in Ioan 17, ca sa nu fim luati din lume, ci sa fim paziti de rau: caci exista o moarte care, in loc de a fi un privilegiu, este o disciplina (vezi Fapte 5:1-11; 1 Ioan 5:16-17; 1 Cor. 11:30-32), desi ramane adevarat ca, in orice caz, ca, a fi absent din trup inseamna a fi cu Domnul. Dar priviti limbajul fericitului apostol Pavel din 2 Tim. 4:6-8; iata un frumos exemplu al felului de a muri despre care am spus ca este un privilegiu. Da, atunci cand putem spune ca am terminat alergarea, ca am pazit credinta, ca stim de unde venim si unde mergem, ce ar putea fi mai dulce decat sa mergem la Isus, si sa asteptam acolo gloria si cununile, bucurandu-ne deplin de relatia noastra personala cu Isus.
          Vreau sa intelegeti ca in toate acestea nu am nici cel mai mic gand de a micsora gloria pozitiva a transformarii (la momentul rapirii, n.t.), care este o consecinta glorioasa a biruintei care a fost castigata asupra mortii, de maniera ca, pentru noi, faptul fizic este redus la chestiunea de probabil (comp. Ioan 11:24-26). Scopul meu este de a combate tendinta generala care se gaseste printre crestinii care nu au o intelegere clara (neeliberati deplin de frica de moarte, n.t.), care fac din transformare (schimbarea trupului la rapire, n.t.) o speculatie, deoarece ei au inca teama de moarte. Din nefericire, de multe ori aceasta teama de moarte este o dovada ca nu ne socotim in aceasta viata ca morti. Ce siguranta sa putem sa ne incredem in simplitate pe ceea ce Dumnezeu a hotarat pentru noi, si de a intelege ca in tot ceea ce ne priveste, in timp ce suntem prezenti in trup, este de a cauta sa fim placuti Domnului (2 Cor. 5:9-10).
          "Pentru mine, a trai este Hristos", sa fie deviza fiecarui rascumparat; fiecare s-o spuna, si fiecare sa caute s-o implineasca.

vineri, 14 iulie 2017




                                                       Mangaiere si incurajare
                                               (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                               - IV -


          J. N. Darby


          4          Ce este moartea ?

          Pentru cel necredincios nu este nimic mai groaznic decat moartea. Pe drept ea este numita in Scriptura "imparateasa spaimelor". Este sfarsitul judiciar al primului Adam. Aceasta nu este numai sfarsitul naturii animale, desi aceasta este adevarat; dar cu cat ea are legatura cu natura morala a omului, cu atat devine mai groaznica. Tot ceea ce are omul, in sine insusi, gandurile sale, intrega sa fiinta activa se termina si piere pentru totdeauna: "Suflarea lui iese ... planurile lui pier" (Ps. 146:4). Omul isi gaseste sfarsitul tuturor sperantelor, tuturor planurilor, tuturor gandurilor; arcul se rupe. Existenta in care el se misca nu mai este. Scena zgomotoasa, pe care a fost intreaga sa viata, nu-l mai cunoaste. El insusi se stinge si dispare. Nimeni nu mai are de-a face cu el; natura sa a cedat, nu a mai avut putere sa se impotriveasca acestui tiran caruia ii apartinea si care isi revendica acum drepturile sale ingrozitoare.
          Dar aceasta este departe de a fi totul. Omul, in viata in aceasta lume, sfarseste in moarte. De ce? Pentru ca in el a intrat pacatul; impreuna cu pacatul, constiinta; mai mult chiar, - cu pacatul, judecata lui Dumnezeu. Moartea in sine este expresia si marturia acesteia, plata a pacatului, groaza pentru constiinta, puterea lui Satan asupra omului (caci Satan are puterea mortii).
          Dumnezeu nu ne poate ajuta in aceasta? Din nefericire! aceasta este propria Sa judecata asupra pacatului. Moartea pare fi o dovada ca pacatul nu a trecut neobservat; este groaza si biciul constiintei ca martor al judecatii divine, - executorul judecatoresc pentru criminal si dovada vinovatiei sale in fata judecatii viitoare. Cum sa nu fie ea groaznica? Este pecetea care este pusa peste caderea, ruina si condamnarea primului Adam. El nu poate supravietui ca om viu inaintea lui Dumnezeu. Moartea este intiparita pe el, pacatos care nu se poate elibera. Vinovat si condamnat, peste care va veni judecata.
          Dar a intervenit Hristos; El a mers in moarte. O adevar minunat! Printul vietii a mers acolo. Ce este deci moarte, pentru cel credincios? Remarcam efectul deplin al acestei minunate interventii a lui Dumnezeu. Am vazut ca moartea este sfarsitul omului, a puterii lui Satan, a judecatii lui Dumnezeu, a platii pacatului. Dar toate acestea sunt in legatura cu primul Adam, care este sub sentinta mortii si judecatii din cauza pacatului. Am vazut dublul caracter al mortii: ea este mai intai incetarea vietii, ca putere vitala; apoi ea este o marturie a judecatii lui Dumnezeu. Hristos a fost facut pacat pentru noi; El a suferit moartea, si a trecut prin ea ca fiind puterea lui Satan si judecata lui Dumnezeu. Prin Hristos, moartea, in toate aspectele ei, a fost desfiintata impreuna cu toate consecintele ei.
          Judecata lui Dumnezeu a fost purtata in mod deplin de Hristos inainte de venirea zilei de judecata. Moartea, ca plata a pacatului, a fost desfiintata. Ea si-a pierdut complet puterea sa ca motiv de groaza pentru sufletul celui credincios. Moartea fizica poate interveni; totusi Hristos i-a distrus complet puterea, astfel incat ea nu mai are putere: "Nu toti vom adormi, dar toti vom fi schimbati". "Nu dorim sa fim dezbracati, ci imbracati, pentru ca ceea ceeste muritor sa fie inghitit de viata". Astfel este puterea de viata in Hristos.
          Dar nu numai ca moartea a disparut. "Moartea este a noastra", dupa cum este scris, ca "toate sunt ale noastre". Deoarece Mantuitorul a mers acolo pentru mine, moartea si judecata au devenit mantuirea mea. Pacatul, a carui plata este moartea, a fost desfiintat prin moartea insasi; judecata a fost purtata de Hristos in moartea Sa, si aceasta nu mai este o groaza pentru sufletul meu. Ea este dovada cea mai binecuvantata si cea mai sigura a dragostei, caci Hristos a mers acolo, in moarte; ea nu mai este un indicator de manie. Sunt eliberat de puterea legii, caci ea nu are putere decat atunci cand omul este in viata; dar, in Hristos eu sunt mort fata de lege. Dumnezeu a raspuns pacatului prin moarte si judecata. Intr-un cuvant, Hristos, care era fara pacat, a venit in asemanarea carnii pacatului si pentru pacat, intrega mea stare asa cum eram in primul Adam a fost judecata de-o asa maniera incat toate consecintele pacatului au fost rezolvate in dreptate. Prin moartea omului vechi, puterea lui Satan, pacatul, judecata, chiar mortalitatea (care sunt in legatura cu omul pacatos) au trecut si au luat sfarsit pentru totdeauna. Eu traiesc acum in prezenta lui Dumnezeu in Acela care a inviat dupa ce a pus capat la tot ce tinea de vechea mea stare. Dumnezeu a judecat pe omul cel vechi, cu toate roadele si consecintele pacatului in Acela care a luat totul asupra Sa, care a purtat chiar si consecintele naturale, care a trecut prin toata puterea mortii ca fiind in mana lui Satan. Moartea m-a eliberat pentru totdeauna de tot ce tinea de omul cel vechi si de tot ce-l astepta.
          In primul rand, condamnarea si judecata s-au dus pentru totdeauna, daca este vorba de acceptarea sufletului. Chinul s-a incheiat, dar prin lucrarea altuia, astfel ca sunt eliberat de orice teama potrivit dreptatii lui Dumnezeu. Marea Rosie care a nimicit pe egipteni a ridicat un zid, la dreapta si la stanga, pentru israeliti, pe calea sigura pentru iesirea din Egipt; salvarea lui Dumnezeu era acolo. Egiptul si puterea sa de asuprire au ramas in urma lor. Astfel, moartea devine eliberare si salvare pentru noi.
          Si apoi, ce a devenit ea in realitate pentru noi? In puterea invierii lui Hristos noi suntem adusi la viata. Acela care a traversat moartea prin judecata, a inviat si a devenit viata mea. Am sfarsit-o cu viata omului vechi; am acum viata omului nou. Eu ma consider ca mort; nu este spus niciodata ca trebuie sa murim fata de pacat. Omul vechi nu moare si nu vrea sa moara; omul cel nou nu are de-a face cu pacatul pentru care trebuie sa moara. Noi suntem socotiti ca morti, si suntem indemnati sa ne socotim asa. In Romani 6:11, este zis: "Tot asa si voi, socoti-va pe voi insiva morti fata de pacat si vii fata de Dumnezeu, in Hristos Isus". In Coloseni 3:3, citim: "Voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu"; apoi ne este spus sa omoram (mortificam, n.t.) madularele noastre care sunt pe pamant in puterea acestei vieti noi si a Duhului Sfant care locuieste in noi. Am deci acest drept de a ma socoti mort.
          Moartea este pentru mine un castig, daca am cu adevarat dorintele omului nou. Ce eliberare! Ce putere! Aceasta este moartea pentru credinta, eliberarea de omul cel vechi care ne apasa, in care, pe principiul responsabilitatii, eram pierdut  si incapabil de a ma intalni cu Dumnezeu. Pavel spune ca, "atunci cand eram in carne, pasiunile pacatelor care erau prin lege lucrau in madularele noastre spre a aduce rod pentru moarte" (Rom. 7:5). Dar mai departe (Rom. 8:9) el zice: "Dar voi nu sunteti in carne, ci in Duh, daca, in adevar, Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi". Carnea nu mai este pozitia noastra inaintea lui Dumnezeu; am recunoscut ca, in carne, eram pierduti si ruinati. Aceasta era conditia primului Adam, si acolo eram si noi. Legea cerea moartea si judecata pentru aceasta stare; dar eu nu mai sunt acolo.
          Astfel, referitor la porunci este zis: "Daca ati murit impreuna cu Hristos fata de cunostintele elementare ale lumii, pentru ce, ca si cum ati fi inca in viata in lume, va supuneti la randuieli?". Pentru credinta, noi suntem morti, nu vii in aceasta lume. Astfel, tot ceea ce ne ajuta sa simtim incercarea, suferinta si durerea este un castig. Aceste exercitii ne fac sa realizam in sufletele noastre ca noi suntem morti. "In toate acestea este viata duhului meu"; el este liber si eliberat de influenta apasatoare a omului vechi. Aceste dureri si aceste sparturi in viata sunt din punct de vedere moral detalii ale mortii. Dar moartea cui? A omului vechi.
          Intr-adevar, daca moartea ne atinge, din ce consta moartea? Din ceea ce este muritor, omul natural. Poate viata cea noua, viata de inviere, sa moara? Nu; ea a trecut prin moarte in Hristos, si nu poate sa moara. Este viata lui Hristos; astfel, murind, crestinul lasa moartea in urma lui. Paraseste ceea ce este muritor. Fiind afara din trup si prezent cu Domnul. Altadata viata era in legatura cu ceea ce este muritor. dar acum nu mai este. Parasim trupul pentru a fi impreuna cu Hristos; vom fi "imbracati" prin puterea lui Dumnezeu. Omul cel vechi, binecuvantat fie Dumnezeu, nu mai poate sa invieze; Dumnezeu va aduce la viata trupul nostru muritor datorita Duhului Sau care locuieste in noi. Viata lui Hristos se va manifesta intr-un trup glorios. Vom fi facuti asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu, astfel ca El sa fie intaiul-nascut intre mai multi frati. Aceasta este roada vietii divine; dar, in acelasi timp, moartea insasi va fi intotdeauna o eliberare pentru noi, pentru ca avand o noua viata, aceasta inseamna de a scapa de omul cel vechi care impiedica si opreste drumul nostru. Aceasta inseamna a fi cu Hristos. Cat de dulce si de intaritor este acest gand! Cand vom intelege diferenta dintre omul cel vechi si omul cel nou, realitatea vietii cele noi pe care am primit-o in Hristos, atunci moartea omului vechi va fi inteleasa, si vom realiza ca este un castig adevarat si real. Fara indoiala, momentul randuit de Dumnezeu este cel mai bun, caci doar El stie ce avem nevoie ca disciplina si ca exercitiu pentru a pregati sufletele noastre pentru El; sau, poate ne va pastra ca sa cunoastem puterea acestei vieti in Hristos, astfel ca ce este muritor sa fie inghitit de viata, fara ca noi sa murim.
          Dar daca moartea este sfarsitul omului vechi, acesta nu este decat sfarsitul pacatului, ispitelor si necazului. Noi am sfarsit-o cu omul cel vechi, in care eram vinovati inaintea lui Dumnezeu, si aceasta cu dreptate, deoarece Hristos a murit pentru noi. Am sfarsit-o pentru ca traim in puterea omului nou. Iata ce este moartea pentru cel credincios. Afara din trup "pentru a fi impreuna cu Hristos", aceasta este "mult mai bine".
          Cine nu ar vrea sa "moara" pentru un astfel de "castig"?

          Rascumpararea ne da odihna si pace in prezenta lui Dumnezeu; de aceea suntem chemati sa umblam cu El. Aceasta nu este ingamfare; este credinta. Ar fi ingamfare sa credem ca am putea fi mantuiti altfel.
          Trasatura vietii noastre este o dependenta constanta de puterea divina. Daca suntem "in necaz de orice fel, dar nu stramtorati" (2 Cor. 4:8), este pentru ca puterea lui Dumnezeu ne tine. Dar apoi trebuie sa ma socotesc ca mort in vechea mea stare, si viu in viata cea noua in Hristos. Purtand intotdeauna in trup, moartea lui Hristos, astfel ca viata lui Isus sa se manifeste in trupul nostru (2 Cor. 4:10).
          In situatia lui Pavel, nu i-a fost permis mortii sa intrerupa puterea vietii divine, si astfel ea a continuat fara piedica. Aceasta este o stare fericita, si noi trebuie s-o realizam dupa masura noastra. Cand viata este activa, ea se bazeaza pe Obiectul sau; caci caracterul vietii este cel de dependenta simpla si de ascultare perfecta. Ascultarea de Hristos difera in intregime de gandurile noastre, care de multe ori implica o vointa opusa lui Dumnezeu, si de asemenea presupunem uneori multe lucruri de care trebuie sa ne abtinem, dupa cum si drepturi la care trebuie sa renuntam. Dar pentru Hristos, motivatia Sa era intotdeauna voia Tatalui, singura motivatie pentru tot ceea ce a facut si pentru tot ceea ce a suferit. Astfel, motivatia purtarii noastre, asa cum suntem ca si creaturi noi, este voia lui Dumnezeu.
          Este un fapt important, ca Sfanta Scriptura nu spune niciodata sa murim fata de pacat, caci nici nu am putea s-o facem vreodata. Ci Scriptura imi zice  ca eu sunt mort, mort impreuna cu Hristos, si aici se afla libertatea crestina. Eu incep prin faptul ca sunt mort impreuna cu Hristos. eu nu as putea sa mor fata de pacat deoarece pacatul este caracterul intregii mele vieti fara Hristos.
          De acum inainte, eu am o viata cu totul noua; eu traiesc in Hristos. Fara indoiala, carnea trebuie omorata (mortificata, data mortii, n.t.), dar numai in puterea acestei noi vieti pot face acest lucru, si caile lui Dumnezeu fata de noi, ne ajuta s-o implinim. Daca privim la noi insine, aceasta nu este credinta; nici macar nu putem vedea viata pe care o avem, atat este de confuza. Dar cand privesc la Hristos, Obiectul credintei, atunci o vad clar - dragoste, bucurie, rabdare si ascultare. Luam parte la aceasta viata, dupa cum Hristos a zis: "Pentru ca Eu traiesc, si voi veti trai". " Dumnezeu ne-a dat viata eterna, si aceasta viata este in Fiul Sau". Astfel noi am castigat incredere in El, si apoi perfectiunea Sa care straluceste incat lumina ne arata toate inconsecventele noastre; cu cat le vad in perfectiunea lui Hristos cu atat le vad mai bine.
          In puterea acestei vieti noi suntem practic morti, si vedem locuinta noastra care este in cer (2 Cor. 5:2). Aceasta ne face sa gemem; dar pentru ce gemem? Deoarece am vazut si am gustat gloria Domnului Isus Hristos, si pentru ca noi nu suntem inca personal acolo. Geamatul nu este din cauza disperarii, ci din cauza unei dorinte arzatoare, "dorind fierbinte sa fim imbracati cu locuinta noastra cea din cer". Noi nu avem inca aceasta glorie, dar o dorim; caci credinta se odihneste pe faptul participarii noastre la eliberarea care a fost implinita pentru noi. Astfel, nu exista crestin, oricat de slab ar fi el, care sa nu fie inclinat sa doreasca gloria la care a fost randuit. Este adevarat pentru fiecare credincios ca "Cel care ne-a facut chiar pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a si dat arvuna Duhului"; dar nu credem ca arvuna Duhului este arvuna dragostei lui Dumnezeu. Aceasta este arvuna mostenirii, a gloriei, dupa cum este spus: "De asemenea, crezand, ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant al promisiunii, care este arvuna a mostenirii voastre, pentru (sau, "pana la") rascumpararea posesiunii dobandite, spre lauda gloriei Sale" (Efes. 1:13, 14).
          Este ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi; si El a facut in mod desavarsit. Ne-a iubit desavarsit, si din cauza aceasta avem siguranta in ziua judecatii.
          Hristos de asemenea, in prezenta Caruia vom merge si inaintea scaunului de judecata la care ne vom infatisa, S-a dat pentru noi, dupa cum zice apostolul Pavel: "Care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine". El nu Si-a dat doar viata Sa, sau cuvantul Sau, - El a dat totul, simtamintele Sale, inima Sa, tot ceea ce El era. Orice gand si binecuvantare pe care o avem in El, rezulta din faptul ca El S-a dat. Caci, desi noi suntem subiectele rascumpararii, Cel care a lucrat aceasta rascumparare Isi are interesul Sau etern: "Va vedea din rodul muncii sufletului Sau si va fi satisfacut".
          Nu era nicio ezitare sau teama la apostolul Pavel, atunci cand zice: "Pentru ca noi toti trebuie sa fim aratati inaintea scaunului de judecata al lui Hristos". Credinta realizeaza aceasta aratare inaintea lui Dumnezeu ca un lucru prezent si aceasta este foarte util pentru suflet. Aceasta pune constiinta in actiune; da, este un lucru foarte necesar in umblarea noastra zilnica cu Dumnezeu si inaintea oamenilor. Constiinta lui Pavel era intotdeauna activa. El urmarea zi si noapte sa aiba o constiinta curata inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor. Constiinta sa era curatita, dar in acelasi timp activa si exersata; si ea era aratata inaintea lui Dumnezeu.
          Se poate sa nu fie niciun rau in exterior, si totusi exista in fiecare din inimile noastre lucruri pe care le cunoastem si pe care le ingaduim, si care nu sunt potrivite cu Hristos in noi. Dar trebuie ca sa fim aratati inaintea scaunului de judecata al lui Hristos. Totul este har, dar actiunea sa prezenta, este de a exersa constiinta; efectul actual al harului este de a lumina constiinta. Avand mantuirea in Hristos, vazuti ca fiind in El si facuti drepti in El, in consecinta avand pace in constiinta si odihna in inima, putem sa ne judecam pe noi insine in lumina care pune totul in evidenta. Fie ca Domnul sa ne elibereze de orice rezerva din sarmanele noastre inimi!
          Exista putere de viata in Hristos care ne-a facut in stare sa triumfam asupra pacatului si a mortii si de a trai nu pentru noi insine, ci pentru Acela care ne-a iubit, care a murit pentru noi si care este asezat la dreapta lui Dumnezeu. Deja noi suntem inviati in El, si vom fi aratati impreuna cu El in glorie. Nu trebuie deci sa ingaduim nimic care ar putea sa ne atraga in locul lui Hristos, nicio nebunie, nicio importanta de sine, nicio indispozitie, nici chiar grijurile acestei vieti. Tot ceea ce intristeaza pe Duhul lui Dumnezeu intuneca vederea, si nu mai este putere. Este spus despre Pastorul cel bun, ca El restabileste sufletul nostru (Ps. 23); de asemenea, inimile noastre nu ar trebui sa fie multumite sa umble departe de Domnul, sau intr-o stare care nu ar suporta sa fie aratata in lumina.
          Cand viata este activa, ea actioneaza asupra obiectului sau; atata timp cat suntem preocupati de un Obiect din afara noastra, suntem eliberati de noi insine. Aceasta este adevarat chiar si in lucrurile naturale.
          Este un gand infinit de pretios pentru noi, o mangaiere profunda, o bucurie de nedescris, ca putem sa-L contemplam pe Hristos si sa zicem ca El este viata noastra. Moartea nu are putere asupra vietii lui Hristos. Puterea divina, care a lucrat viata, a inghitit moartea si ne-a dat o eliberare deplina de efectele pacatului. Aceeasi putere divina ca L-a inviat pe Hristos dintre morti, lucreaza acum in noi si ne va invia prin Isus.  
  

marți, 4 iulie 2017




                                                     Mangaiere si incurajare
                                            (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                         - III -


          C. H. Mackintosh


          3          Afara din trup


          S-ar parea ca Noul Testament nu face nicio mentiune referitor la starea duhului, din momentul in care el paraseste trupul pana la dimineata invierii. Cu toate acestea, la o privire mai atenta, suntem miscati de tot ceea ce este spus. Este adevarat ca numai patru pasaje se pot aplica in mod special la acest interval interesant; dar, oh! cate ganduri binecuvantate sunt cuprinse in aceste patru pasaje! Daca cititorul vrea sa le cerceteze mai bine impreuna cu mine, timp de cateva clipe, va constata ca acest subiect este prezentat, in aplicatia sa, la patru faze distincte ale vietii crestine; el va vedea duhul celui rascumparat trecand, de patru conditii distincte, in prezenta lui Hristos. Intr-un caz, il va vedea plecand simplu ca un pacatos mantuit prin har; in alt caz, va asista la iesirea sa ca martir; apoi, va auzi gemetele unui duh apasat, care doreste sa fie "afara din trup" si "acasa la Domnul"; in final, va remarca aspiratiile fierbinti ale unui lucrator de a fi in odihna, bucurandu-se totdeauna de prezenta Stapanului.
          Voi cita mai intai:

                         3.1   Luca 23:39-43

          "Si unul dintre raufacatorii rastigniti Il hulea, spunand: Nu esti Tu Hristosul? Mantuieste-Te pe Tine Insusti si mantuieste-ne si pe noi. Dar celalalt, raspunzand, l-a mustrat, zicand: Nu te temi tu de Dumnezeu, tu care esti sub aceeasi sentinta? Si noi, in adevar, pe drept suntem aici, pentru ca primim ce ni se cuvine pentru ceea ce am facut, dar Acesta n-a facut nimic rau. Si I-a spus lui Isus: Aminteste-Ti de mine Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta! Si Isus i-a spus: Adevarat iti spun, astazi vei fi cu Mine in paradis".
          Nu am de gand, acum, sa ma opresc mai mult, asupra acestui pasaj interesant pentru a expune in detaliu bogata sa invatatura evanghelica. Le voi puncta pe scurt, astfel ca cititorul sa poata avea clar inaintea lui marturia Sfintelor Scripturi. Vedem aici o persoana care a intrat in paradis prin simplu caracter de pacatos mantuit prin har. In aceeasi zi, dimineata, el era un raufacator condamnat; pe parcursul zilei, era un batjocoritor si hulitor; la sfarsitul zilei, el era un duh rascumparat in cer: "Astazi vei fi cu Mine in paradis". Indreptandu-se spre Hristos, ca pacatos condamnat pe drept, el a mers in cer, impreuna cu Hristos, ca un rascumparat prin sangele lui Isus. El nu a fost chemat sa poarte o cununa de martir; nu i-a fost ingaduit sa aiba o lunga alergare crestina. Pacatos mantuit prin har, i s-a dat totusi posibilitatea, prin har, sa dea marturie despre umanitatea fara pacat a Preaiubitului nostru Domn, chiar in momentul cand marii conducatori religiosi ai poporului L-au abandonat puterii seculare ca pe un raufacator.
          In plus, el a fost condus a-L recunoaste ca Domn si de a vorbi despre Imparatia Sa viitoare, atunci cand, din punct de vedere omenesc, nu era posibil de a discerne vreo urma de domnie sau de imparatie. A marturisi pe Hristos lepadat de lume, aceasta este o lucrare de cea mai mare importanta care raspandeste cel mai placut parfum. Talharul a murit recunoscandu-L pe Hristos, atunci cand o lume impotrivitoare L-a lepadat si cand ucenicii Sai ingroziti L-au parasit: "Doamne", zice el, "Aminteste-Ti de mine Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta!". A fost dulce, acest cuvant, pentru inima Mantuitorului care murea, si cu mult mai dulce raspunsul care a patruns in inima talharului muribund: "Astazi vei fi cu Mine in paradis". El a depasit cu mult asteptarea talharului. Plin de har, Mantuitorul era gata sa faca infinit mai mult decat putea sa ceara sau sa gandeasca talharul. El dorea ca Isus sa-si aminteasca de el in timpul Imparatiei. Mantuitorul zice: Vei fi cu Mine astazi. De asemenea, atunci cand soldatii romani, pentru a scapa de obligatia lor brutala, vin ca sa zdrobeasca fluierele picioarelor acestui rascumparat muribund, el putea, cu o liniste profunda, sa-i vada venind si gandea: Ah! acesti oameni vin ca sa ma trimita direct in paradis.
          Cerul este mai aproape decat presupunem noi uneori. De acolo vin razele binecuvantate pe scena trista si mohorata pe care o traversam. A fi impreuna cu Isus, in tovarasia Aceluia "care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine", ce siguranta! Nu este nevoie sa intrebam unde este cerul, cum este acest loc, sau ce vom face acolo. - "Cu Isus", acesta este raspunsul la fiecare din aceste intrebari si la multe altele asemanatoare. Acolo, afectiunile unei inimi de Tata vor fi probate in toata curatia lor si in toata puterea lor; acolo va straluci dragostea unui Mire in toata intensitatea sa; acolo se va gusta prospetimea, puterea, simpatia Aceluia care ne-a numit prietenii Sai. Acolo a mers talharul, de la cruce in paradis.
          Ne putem intreba pe buna dreptate: Ce-a trebuit sa fie aceasta, pentru el, cand s-a vazut acolo? Intr-adevar, talharul a lasat in urma lui acest trup sarman, pana in dimineata cand va invia in neputrezire, in glorie si in putere. Impreuna cu toti cei care au adormit in Isus, el asteapta acest fericit moment. Totusi, este adevarat ca Isus i-a zis: "Astazi vei fi cu Mine in paradis". Ce gand! De la crucea rusinoasa a unui raufacator, el a mers in paradisul lui Dumnezeu; dintr-o scena de dispret, de batjocura, de cruzime, a mers in prezenta lui Isus. Fericita soarta, pentru un talhar muribund, care nu depinde de niciunul din meritele sale, ci doar de jertfa pretioasa a lui Hristos care, "cu propriul Sau sange, a intrat odata pentru totdeauna in locurile sfinte"! Astfel l-a luat pe talhar la El.


                         3.2   Fapte 7:59, 60

          Voi cita acum, in cartea Faptele Apostolilor, al doilea pasaj care se refera la subiectul nostru (cap. 7:59, 60):
          "Si-l loveau cu pietre pe Stefan, care se ruga si spunea: Doamne Isuse, primeste duhul meu. Si, ingenunchind, a strigat cu glas tare: Doamne, nu le tinea in seama pacatul acesta. Si, spunand aceasta, a adormit".
          Acesta este cazul unui martir, primul din nobila ostire a celor care si-au dat viata pentru Numele lui Isus. Stefan nu era doar un pacatos mantuit prin har, dar, de asemenea, el a suferit pentru cauza lui Hristos, si a suferit pana la moarte. Din mijlocul pietrelor aruncate de prigonitorii sai, el a mers in prezenta Domnului sau, care El Insusi, cu putin timp mai inainte, a parasit acest pamant, fiind gata sa primeasca acum duhul slujitorului Sau martirizat. Ce schimbare, pentru Stefan! Ce contrast!              Nu ne ferim sa remarcam ca Stefan a fost favorizat de o priveliste izbitoare a scenei in care urma sa intre: "Dar el, fiind plin de Duh Sfant, privind tinta spre cer, a vazut gloria lui Dumnezeu si pe Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu; si a spus: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand la dreapta lui Dumnezeu". Minunata perspectiva! Pentru Stefan, cerul nu a trebuit sa fie un loc strain. "Fiul Omului" era acolo; astfel, el a mers acolo unde avea sa se simta foarte bine. Talharul L-a vazut pe Isus pironit pe cruce alaturi de el; dar Stefan L-a vazut sus, in cer, inaintea lui. El nu L-a vazut murind, ci inviat si glorificat, incununat cu glorie si onoare, la dreapta Maretiei in locurile ceresti.
          Astfel deci, daca talharul putea sa se gandeasca la paradis ca fiind locuinta Celui care a fost pironit pe cruce, Stefan putea s-o vada ca locuinta Celui care a intrat inaintea lui in glorie. Era acelasi loc si acelasi Isus si pentru unul si pentru altul. Nu era pentru ei ceva vag sau indepartat, ci era fericita locuinta a lui Isus rastignit si glorificat.
          Raufacatorul muribund putea sa o priveasca dintr-un anumit punct de vedere, si martirul muribund putea sa o priveasca dintr-un alt punct de vedere; dar, pentru amandoi, era aceeasi locuinta atragatoare si binecuvantata. Martirul, ca si raufacatorul de asemenea, si-au lasat sarmanul lor trup in tarana pana in dimineata invierii, si amandoi asteptand in aceeasi masura acest moment binecuvantat; dar de atunci, duhul lor este cu Isus, impreuna cu Domnul, de aproape o mie noua sute de ani (*). Cat de fericite au fost pentru ei aceste nousprezece secole! Niciun nor, nicio umbra, nici cea mai mica intrerupere a comuniunii lor! Conditie de asteptare, dar conditie de odihna desavarsita! Nicio lupta, niciun pacat, nicio durere, nicio schimbare!

          (*) Lucrarea a fost scrisa in secolul nousprezece, n.t.

          Pentru ei, acestea sunt pentru totdeauna la trecut. Ei nu au nimic mai sigur decat avem noi; dar ei au totul de-o maniera mult mai fericita decat noi.
          Exista ceva deosebit de atragator, in gandul odihnei neintrerupte in care duhul se bucura in prezenta lui Isus, rastignit altadata, dar glorificat acum. Sfarsind-o cu o lume de pacat, de egoism si durere, - sfarsind a fi batuti de valuri neincetat si cu schimbarile unei naturi cazute, - sfarsind-o cu piedicile si vicleniile unui vrajmas subtil, pentru a fi pentru totdeauna in odihna la sanul lui Isus, - ce fericire profunda care nu poate fi exprimata! Oh! duhul doreste s-o guste!


                         3.3    2 Corinteni 5:4-8

          Acest gand ne conduce in mod normal la al treilea text, din a doua Epistola catre Corinteni (cap. 5:4-8): "Pentru ca, in adevar, noi care suntem in cort, gemem impovarati, pentru ca nu dorim sa fim dezbracati, ci imbracati, pentru ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata. Si Cel care ne-a facut chiar pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a si data arvuna Duhului. Suntem increzatori deci intotdeauna si stim ca, fiind acasa [sau "prezenti"] in acest trup, suntem departe [sau "absenti"; lit. "departe de casa"] de Domnul (pentru ca umblam prin credinta, nu prin vedere). Suntem increzatori, spun, si ne place mai bine sa fim departe de casa, afara din trup, si sa fim acasa la Domnul [sau "sa fim absenti din trup si prezenti cu Domnul]."
          Avem acum situatia unui credincios care geme, fiind apasat, intr-un cort care se strica, si pe care doreste sa-l paraseasca; ei nu au ca perspectiva si speranta de a fi dezbracati (*) (fie ca nimeni sa nu presupuna aceasta !), ci asteptand clipa cand vor fi imbracati cu un trup glorificat, asemanator cu trupul lui Isus. Altfel spus, ei asteapta glorioasa aparitie a Fiului care vine din ceruri. Nu este cu mult mai minunat de a astepta ziua gloriei in sanul Preaiubitului nostru Domn, decat a o astepta in aceasta lume trista si sumbra? De aceea apostolul zice: "Ne place mai bine sa fim departe de casa, afara din trup, si sa fim acasa la Domnul"

          (*) Sensul cuvantului "dezbracati", de aici, este cel de "goi", adica starea omului in Adam, inainte de a fi imbracat de Dumnezeu (cu haina dreptatii in Hristos). Apostolul vorbeste aici la modul general, adica pe cei necredinciosi "ziua" ii va surprinde "dezbracati" sau "goi", fara haina dreptatii in Hristos. De aceea autorul doreste ca niciunul din cei credinciosi sa nu aiba ca perspectiva sau speranta aceasta "dezbracare", n.t.

          Clipa care, pentru necredincios, este moarte cu toata grozavia ei, pentru credincios este punerea deoparte in mod deplin a tot ceea ce a impiedicat comuniune cu Hristos; atunci el este debarasat de tot ceea ce este muritor. Cand soldatii romani au zdrobit fluierele picioarelor celor doi talhari, ei i-au trimis pe unul la Isus, si pe celalalt in locul unde nu mai este speranta! Este important deci, ca fiecare dintre noi are certitudinea ca, in situatia credinciosului, a fi "afara din trup", aceasta inseamana a fi "prezenti (sau acasa, n.t.) cu Domnul". Dar, pe de alta parte, ingrozitoare si teribila, dincolo de orice expresie, este conditia celui care, afara din trup, trebuie sa fie prezent cu diavolul si ingerii sai.


                         3.4    Filipeni 1:21-23

          Vom gasi ultimul nostru citat in Epistola catre Filipeni (cap. 1:21-23):
          "Caci pentru mine a trai este Hristos, si a muri, castig. Dar, daca a trai in trup, aceasta este pentru mine rod pentru lucrare, atunci nu stiu ce sa aleg. Dar, sunt strans din doua parti, avand dorinta sa plec si sa fiu impreuna cu Hristos, pentru ca este cu mult mai bine".
          Aici, un slujitor neobosit isi ridica privirile, din mijlocul campului sau de lucru, si exprima dorinta sa fierbinte de a merge in prezenta Stapanului sau. El are alternative: duhul sau doreste sa plece, dar arunca o privire de afectiune spre cei care aveau sa simta cu durere pierderea sa; gandind la ei, isi infraneaza dorinta sa. "Este mai necesar pentru voi", spune el filipenilor, de "a ramane in trup". "Si, fiind incredintat de aceasta, stiu ca voi ramane si voi fi cu voi toti, pentru inaintarea si bucuria credintei voastre". Ce devotament! El aspira sa fie cu Hristos; dar era necesar ca sa ramana cu ei, si el este gata sa ramana. In ceea ce il privea in mod personal, a pleca era "cu mult mai bine'; dar, in ceea ce ii privea pe ceilalti, a ramane era "mai necesar". Plin de duhul lui Hristos, el era gata sa se sacrifice pentru folosul lor.
          Acum, daca cititorul vrea sa grupeze aceste patru pasaje, el nu va avea inaintea sa doar gandul pe care il da Noul Testament referitor la cei care sunt plecati in credinta lui Hristos, dar va vedea de asemenea, ca Duhul Sfant prezinta subiectul intr-o maniera care poate face fata diferitelor conditii in care un crestin se poate afla. In Luca 23, vedem o persoana mantuita, luata imediat in paradis. In Fapte 7, vedem pe unul care i-a fost ingaduit sa sufere ca martir pentru Numele lui Isus. In 2 Corinteni 5, vedem un crestin care geme, care este apasat, care vrea sa paraseasca cortul sau pentru a fi prezent cu Domnul. In Filipeni 1, vedem un slujitor neobosit, inconjurat de snopurile sale pretioase, privind spre Stapanul sau si aspirand sa-si gaseasca locul sau la picioarele Sale.
          Acest mare subiect, atat de interesant, este destul de complet. Fie ca cititorul sa retina cu atentie ca nu exista nici cea mai mica idee ca sufletul s-ar afla intr-o stare de adormire in timp ce trupul este in mormant. Chiar si atunci cand nu am avea aceasta dovada perfecta a Scripturii referitor la acest subiect , aceasta idee bizara ar aduce cu ea insasi propria sa respingere; cine poate admite ceva atat de monstruos ca notiunea unui duh adormit? Ah! nu; Domnul Isus nu i-a zis talharului: Astazi vei adormi. Stefan nu a incredintat duhul sau adormirii, ci Domnului sau. Apostolul nu a zis: Ne place mai bine sa adormim, - nici: Avand dorinta de a adormi! (*)

          (*) Expresia "a dormi" sau " a adormi" folosita de mai multe ori in Scriptura (Ioan 21; 1 Tes. 4, etc.), se aplica trupului care are ca speranta trezirea, adica invierea. Ed.

          Dumnezeu fie binecuvantat! Cuvantul Sau ne invata foarte clar ca, daca este in acord cu sfanta Sa vointa ca noi sa parasim aceasta lume inainte de venirea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos, locul nostru va fi impreuna cu El Insusi, sus, acolo unde pacatul si durerea nu poate exista, pentru a ne bucura de comuniunea neintrerupta cu Acela care ne-a iubit si ne-a spalat de pacatele noastre in sangele Sau, asteptand clipa cand "trambita va suna si mortii vor invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati"


                           O, vino, vino, Isuse dulceNicolae Moldoveanu

          Poate fi ascultat in intregime aici: https://www.youtube.com/watch?v=HSZGJfoJHa8
         







               
             













 
       

luni, 3 iulie 2017




                                                Mangaiere si incurajare
                                          (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                     - II -


          G. V. Wigram


          2          Ce se invata prin incercare (fragmente)


          Atunci cand credinciosul este constient de un Domn inviat si inaltat, cand are bucuria pe care o da Duhul lui Dumnezeu unui om ceresc care este un fiu al lui Dumnezeu, avand viata eterna, el isi indreapta inima si duhul sau asupra persoanei Domnului Isus Insusi, in fata unei boli sau atingerii de gheata a mortii.
          Cu toate acestea, iata-ne in prezenta unui sicriu in care este depus trupul unui sfant in varsta si devotat, care s-a bucurat de dragostea Domnului, care i-a iubit pe ai Sai, dar care nu mai este. El a plecat, pentru a fi cu Domnul Isus.
          Nu are Domnul dreptul de a fi impreuna cu ai Sai? Este impotriva gandurilor lui Dumnezeu daca il cheama pe acesta la El? Nu. Putem sa citam aici propriile Sale cuvinte; El a zis: "Daca M-ati fi iubit, v-ati fi bucurat ca Ma duc la Tatal; pentru ca Tatal este mai mare decat Mine". Aceste cuvinte sunt adevarate si in cazul nostru. Nu avem noi nicio dragoste pentru cei care au plecat? Ne bucuram noi sa-i stim fericiti, chiar daca aceasta ne costa anumite dificultati? Este doar propria noastra vointa, egoismul nostru, care uita de bucuria lui Dumnezeu, bucuria lui Hristos care vede sosind in prezenta Sa un suflet care ne-a parasit, si aceasta este ceea ce ne impiedica sa gandim la castigul lui.
          Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. El doreste ca inima sa-si gaseasca placerea in Hristos in mijlocul greutatilor acestei vieti. Vrea sa va ganditi la El, si la bucuria pe care o are impreuna cu cei adormiti in El. Vrea ca sa invatati a avea ganduri si sentimente in acord cu sfera in care Hristos este centrul.
          Ce as putea sa va spun despre fericirea celui care a plecat? Nu pot decat sa va pun o alta intrebare: Ce stiti despre fericirea de a fi impreuna cu Domnul? Daca "eul", daca egoismul a umplut inima vostra, atunci se va hrani cu ceea ce este in lume; daca sunteti plini de voi insiva, de ceea ce va place ca si de ceea ce nu va place, de castigurile ca si de pierderile voastre, nu veti profita deloc de gandul referitor la fericirea celor care sunt "absenti din trup" si "prezenti cu Domnul". Aceasta nu va satisface egoismul vostru. Ce stia talharul despre paradis? Probabil, nimic; dar el a gasit pe Unul care era diferit. Credinta lui L-a descoperit pe Domnul; ea si-a deschis inima spre sfintenie, spre incredere, incredere in Judecatorul sau, spre blandetea unui Mantuitor de care nu se va desparti niciodata: "Vei fi cu Mine". Cu El! Era suficient.
          Aceasta ne conduce la masura aprecierii si cunoasterii noastre a Domnului Isus Hristos. Cei care Il cunosc, vorbesc mult despre El, se bucura la gandul de a fi impreuna cu El, caci, pentru un sfant, nimic nu valoreaza mai mult ca prezenta Domnului.

                                                                     *          *          *


          Unul din marile consecinte ale durerii si doliului este ca arunca un voal peste lucrurile prezente pentru a ne pune inainte lucrurile eterne. Suntem uimiti sa vedem cat de straine ni se par acestea, caci a sti ceea ce noi avem prin credinta in Hristos si a practica zi de zi, sunt doua lucruri total diferite. Eu stiu ca, prin credinta in Hristos, sunt al Lui pentru eternitate; Tatal Sau este acum si Tatal meu; Duhul este un Mangaietor. Prin credinta, am cerul si eternitatea. Dar, din nefericire! fiind asa de binecuvantat stiindu-le, si a actiona in consecinta, sunt doua conditii foarte diferite, cu atat mai mult cand s-a invatat si folosit un limbaj teoretic.
          Atunci cand intervin durerea si doliul, lucrurile prezente dispar pentru un timp si fac loc lucrurilor eterne care devin semnificative in mintea noastra. Obiectul afectiunilor voastre a plecat in cer, pentru a fi cu Dumnezeu, cu Hristos. Aici jos, ramane un loc gol; apele racoritoare au secat; ati ramas singur, dar duhul vostru, prin har, se ridica sus la acela pe care il iubiti. Poate ca in acel moment va dati seama cat de putin Il cunoasteti pe Dumnezeul la care el a plecat, pe Mantuitorul caruia I S-a alaturat, de asemenea si starea in care el se afla acum, - cat de putin ati fost in legatura cu sursa de la care ati primit har impreuna cu incercarea.
          De cate ori in astfel de momente, am inteles ca nu am trait spre gloria lui Dumnezeu si ca "iata vin sa fac voia Ta" nu a fost principiul umblarii mele! Dumnezeu imi era atunci strain; L-am neglijat si, pratic, am trait fara El. Satan profita de lipsa de cunoastrere despre noi insine pentru a ne inspira ganduri gresite fata de Dumnezeu si poate chiar cuvinte impotriva Lui, daca nu recunoastem ceea ce suntem si nu socotim incercarile noastre ca rezultat al indepartarii de El.
          Este clar ca Dumnezeu este desavarsit in intelepciune, in dragoste, in putere, in bunatate; eu sunt acela, copilul Sau, care nefiind in lumina planurilor si a intelepciunii Sale, gandesc ca as putea actiona mai bine decat ar face-o El Insusi. Ceea ce El mi-a dat, este posibil ca sa-mi ia inapoi pentru a ma feri de anumite ispite, ca cea a lui Ezechia, si atunci imi dau seama ca eram mai mult preocupat cu darurile lui Dumnezeu decat de Dumnezeu Insusi. Am facut ca si Iov. Saracul Iov! Necunoasterea de sine l-a facut sa-l confunde pe Dumnezeu cu Satan si pe Satan cu Dumnezeu, si eu am cunoscut aceiasi lectie ca si el. Daca n-as fi vazut asprimea propriei mele inimii, as fi crezut ca Dumnezeu este aspru; daca as fi trait la o anumita departare de El, daca n-as fi marturist ca egoismul unei umanitati cazute m-a condus, eu, un sfant, as fi mers ca si cum un voal era intins intre Dumnezeu si mine, aici jos, aveam impresia ca cerul era de arama si ca Dumnezeu era cel care l-a facut asa. Nu ma odihneam pe bratele divine potrivit Duhului; aveam de marturisit aceasta sau de a-l lasa pe Satan sa-mi sugereze ca bratul lui Dumnezeu s-a ridicat impotriva mea. Existau doua alternative: sau eu L-am uitat pe Dumnezeu, ori Dumnezeu m-a uitat pe mine.
          Dar dragostea divina care ne-a dat totul in Hristos insista ca Hristos sa fie totul pentru noi. Dragostea Sa, ca si cea a Tatalui, nu va fi satisfacuta decat atunci cand va fi, doar ea, bucuria si partea inimilor noastre. Aceste lectii ne zdrobesc pentru a permite lui Dumnezeu si lui Hristos s-a patrunda in sufletele noastre.

                                                                    *          *          *


          Se poate intampla ca inima sa va fie adusa sa treaca prin tot felul de greutati, pentru ca sa intelegeti ceea ce are ea in Hristos, pentru ca sa stiti ceea ce inseamna sa fiti in legatura cu Acela care va iubeste. Il cunosteti ca pe Acela care Se ocupa de toate problemele voastre? Gandul ca El vegheaza asupra noastra ar trebui sa ne impiedice sa fim depasiti de greutatile care apar, si sa ne faca sa strigam: Hristosul care sta pe tronul lui Dumnezeu imi apartine, mie, o saraca si slaba creatura!
          Pavel a inteles ca dragostea lui Hristos era ceva personal; da, era o dragoste personala care-l facea pe Ioan sa-si plece capul pe pieptul lui Isus; era o dragostea personala care a facut-o pe acea femeie sa-I spele picioarele Domnului cu lacrimile ei, si exista inca pe acest pamant unii care inteleg puterea dragostei.
          Atunci cand vom vedea esecurile sfintilor, ca ale lui Petru si Pavel, ne gandim cum omul, in starea lui cea mai buna, este atat de jos; dar ce binecuvantare de nespus de a avea de-a face cu un Dumnezeu care nu greseste niciodata!
          Stiu ca atunci cand voi parasi acest pamant, Dumnezeu ma va lua la El, si din acest sarman trup El va face un trup de glorie asemanator Acelui Om inviat asezat la dreapta Sa.
          Orice s-ar intampla, avem bratele eterne peste noi.

                                                                     *          *          *


          Sfintii care ne-au parasit nu se bucura inca de o binecuvantare completa, desi ei au facut un pas inainte.
          Pozitia credinciosilor nu se schimba prin moarte: ei asteapta aici jos pe pamant, si ei asteapta inca, fiind prezenti impreuna cu Domnul glorios. In cazul lui Stefan, Il vedem pe Domnul primind imediat duhul slujitorului Sau; la fel este pentru toti preaiubitii adormiti in Isus. Aceasta este o mangaiere pentru inima care sufera golul care se face si care resimte ruptura pe care o lasa cei care au plecat. Este un lucru crud si umilitor pentru ca moartea pune capat tuturor aranjamentelor si destrama toate afectiunile naturale. Dar exista pe de alta parte intrega simpatie a lui Isus, atunci cand moartea se apropie de ei.
          Daca Il am pe Hristos, ce importanta are ca inima mea este zdrobita? El iubeste o inima zdrobita. El are grija de noi, mai mult decat are o mama pentru copilul ei; fiecare pulsatie a inimii noastre Ii este cunoscuta. Este frumos de a vedea cum El stie sa arate ca este desavarsit de capabil  de a da odihna si acea pace care intrece orice intelegere. Daca inima va este zdrobita, El o ingaduie ca sa va pregateasca mai bine pentru locul pe care vi l-a pregatit. Pentru cei care si-au gasit sprijin in dragostea lui Hristos, exista o odihna desavarsita, o pace divina pe care Satan nu o poate zdruncina. Va veti uimi incercand aceasta pace, si, in prezenta a ceea ce loveste sau nimiceste cele mai scumpe sperante ale voastre, veti fi stare sa ziceti: "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu".
          Gandul ca Domnul vine este in acelasi timp o imensa mangaiere si o adevarata putere in viata practica; daca aceasta este permanent inaintea inimilor noastre, nu vom cadea, asa cum se intampla de multe ori, datorita oboseli si greutatilor de pe drum. Hristos poate veni in aceasta noapte; se poate intampla, de asemenea, ca sa trecem prin zile de suferinta si de persecutii inainte ca El sa vina; dar, stiind ca va veni sa ne ia si ca asteptandu-L, mana Sa ne va sprijini, ca sa putem suporta incercarile care ne sunt ingaduite in timpul cand suntem in trupul smereniei noastre. Daca pot conta pe dragostea lui Hristos neincetat, as fi in stare sa pot face fata oricaror greutati. Dragostea care-L face sa vina sa ne ia si care va fi aratata atunci, ne este cunoscuta deja de astazi.
          Un aspect stralucitor al dragostei Sale, este ca va veni El Insusi sa ne ia, pentru a ne duce in casa Tatalui Sau.   























aze